AMR 19. Blog versus facebook versus timp

Probabil s-au scris deja multe articole pe tema asta. Nu o să despic firul fiecărei platforme în patru, căci dincolo de toate câte se pot spune despre cele două, eu am o singură părere:

facebook-ul aparține prezentului și aproape doar lui, iar blogul aparține trecutului, prezentului și viitorului în același timp

și nu mă refer la evoluția lor tehnologică ci la conținutul și constanța umană pe care fiecare dintre ele se construiesc. Până la urmă, e singura care va conta într-o lume virtualo-reală.

Peste zece ani dacă voi vrea să văd ce am scris azi 14 ianuarie 2012 pe blog, o voi putea face cu ușurință accesând arhiva. Pe facebook, dacă va mai exista și dacă nu cumva va apărea o platformă socială mai tare și lumea va migra către ea, mă îndoiesc că voi putea călători atât de în trecut.

Blogul se aseamănă într-un fel unei cărți, facebook-ul unui ziar, iar fiecare dintre ele au roluri diferite și tocmai de aceea, după părerea mea, doar din perspectiva timpului se pot compara. Desigur, la toate acestea se adaugă și motivul fiecăruia de a avea sau nu blog, cont pe facebook și gradul de implicare care diferă de la un om la altul, dar și de la un moment al vieții noastre la altul.

 

***

Altfel spus, peste zece ani poate voi râde de rândurile de mai sus căci cine știe cum vor evolua de fapt, lucrurile, dar mie celei de atunci îi voi lăsa alte rânduri anume:

azi-noapte a nins.

te-am visat și nu mi-a mai fost dor

îmi simțeam obrazul fierbinte

sub buzele tale reci

și chiar dacă știam că e vis

nu ți-am mai spus

cât de bătrân îmi ești

 

azi-noapte a nins.

iar unele cântece, după cum știi,

nu mor niciodată,

și nu se topesc în zori

ca săruturile de gheață.


Și dacă acest link nu va mai exista peste zece ani, Dan Zorilă, Azi noapte a nins,
ce simt azi va fi.


____________________________
cifrele din titlu au legătură cu povestea unui AMR în derulare

...citește mai departe ↑

Arzând întru sine

Celui care ochii îi sclipesc de fericirea efemeră a focului de cetină plin de scântei sau la învolburarea excesivă a focului de paie, acela în taină va tânji la focul mocnit şi stăpânit al lemnului de esenţă tare, după cum şi acela încătuşat de căldura blândă şi neschimbată a focului potolit va tânji la arsura plină de zbuciumul în care o singură clipă capătă dimensiunea unei întregi vieţi.

Tânjind spre a fi mistuit, sufletul omului aleargă deseori câmpii nesfârşite descoperind că orizonturile îi sunt îngrădite de însuşi nerecunoaşterea propriului dor de mistuire.

Doar aceia care au trecut prin focurile-văpăi şi prin focurile-cămin înţeleg că viaţa e ca un jar în care mai pot scormoni o vreme în funcţie de cât şi cum au ars.

Doar aceia trăiesc fericirea sărăciei cu bani, iubirii fără recompensă, căutărilor pline de renunţare şi a fiecărei zile în care pot visa la libertate fără să o dea jos de pe piedestal şi astfel, nedestramându-i pentru totdeauna, menirea.

Doar aceia ştiu să dea un nume dorinţei de viaţă, să nu poarte mânie celor mai ascunse temeri, să nu-şi regrete îndrăzneala cu care, îngenunchiaţi sau nu de trecerea timpului, şi-au privit în ochi propria cenuşă cerându-i cu toată slăbiciunea umană, resurecţia.

...citește mai departe ↑