4 zile în Cernei-Mehedinți. Cătunele de la capătul scărilor: Ineleț, Prisăcina, Dobraia

A treia zi de munte a fost dedicată satelor pitorești din Munții Cernei. Sunt locuri în România care țin cu tot dinadinsul să fie excepții la cam tot ce se spune sau chiar noi spunem despre români. Impactul este unul major, un fel de lecție despre cum poți trăi cu demnitate prin muncă și prin tradiții depășind greutăți inimaginabile pentru mulți dintre noi. Nu doar că m-a impresionat simpla trecere prin aceste sate și m-a făcut să-mi doresc o cunoaștere amănunțită a vieții de acolo, dar am rămas cu certitudinea că am avea cu toții enorm de învățat de la acești oameni ai muntelui care, după cum veți vedea, sunt izolați de restul lumii, dar nu trăiesc defel rupți de ea. Aș afirma cu îndrăzneală că noi trăim izolați de ei, noi cei mulți.

...citește mai departe ↑

Cum a fost la Semimaraton Hercules 2012


Am fost, am alergat, m-am bucurat. Nu m-a plouat, nu m-am invins, nu am capatat regrete, dar n-am prins nici aripi. Sunt om si descopar ca tocmai slabiciunile ne fac frumosi, ca putem parea nebuni, dar suntem cumva semizeii unei clipe. N-as putea alerga altfel decat pe munte desi intr-un fel, as alerga in fiecare zi spre el.

...citește mai departe ↑