In asteptarea cuvintelor am conturat gandului lumina

si-am linistit nelamurirea inlantuind-o.

Apoi,

- Cauta, sadeste si cresti din tine !

- Dar sunt deja Aici, cu radacinile-adancite !

- Oglinzile nu mint. Cat ai sa mai astepti ??!

- Pana devin duminica-ntre dimineti.

Ma gandeam ca azi e o zi de Miercuri cu iz de Luni,

ca duc o lupta inutila cu somnul ce ma fixeaza cu ochi mici si in care am aruncat deja cafea pe post de praf,

ca am o criptograma in loc de Buna dimineata!

Update:
S-a rezolvat si criptograma, Mihai este cel care a gasit solutia ochelari de soare si voi da si o mica explicatie pentru cei care vor sa afle si mecanismul (unul dintre ele, desigur) de dezlegare:

Prima parte a criptogramei este o acumulare de patru simboluri grafice care sugereaza “ochelari” vazuti oarecum din profil: lentile, rama:

- cele doua cercuri sunt doua litere de O mare si nu 0-uri (zerouri) asa ca privitorul nu ar trebui sa se gandeasca la operatii matematice cu atat mai mult cu cat liniuta e mult mai lunga decat un minus;

- simbolul grafic care descrie rama este asemanator unei litere V, dar este suficient de deformat cat sa nu sugereze o litera ci dimpotriva existenta unui element desenat(grafic).

Urmatoarea secventa a criptogramei poate fi ori lesne ghicita caci ochelarii de soare sunt o notiune uzuala ori poate fi deslusita pe baza unui rationament de tipul:

- parantezele pot delimita un cuvant sau se pot traduce prin prepozitia “de” folosita in citirea matematica a functiilor: f(x) se citeste “f de x” – asta ca sa fim rigurosi caci de cele mai multe ori in criptograme cuvintele de legatura nu sunt reprezentate ci doar… intuite;

- “S ?” se poate traduce ca “S oare” adica… “soare”

Citeam. Aveam vaga senzatie a trenului care opreste in statii si reporneste, dar rutina te asigura intotdeauna. De orice. Era cald, prinsesem loc sa stau jos si nu aveam in minte decat finalul neasteptat al inca uneia dintre prozele scurte a lui Boris Vian.

O jumatate de gand ma anunta ca trenul stationeaza. Inseamna ca pot citi finalul linistita. Citesc. Termin. Ma gandesc cat de surprinzator si inuman de sangeros e acest Boris Vian si cu toate astea poate fi palbabil, devine real, sfideaza pana la limita intelegerii si dincolo de ea. Proze scurte, rupte una de alta dar care formeaza un intreg. Ma simt atat de treaza.

Cum naiba de stationeaza atat? Lumea sta nemiscata, parca dorm toti, chiar dorm. Fiecare si-a gasit locul si asteapta doar semnalul monoton de inchidere a usilor. Privesc peronul. Citesc mare Politehnica. Eu, nu stiu cum sa va spun, dar aici cobor! Ma ridic, e statia mea, nu sunt in intarziere ca de obicei, dar vreau sa ajung devreme azi si eu sunt atat de calma pe cat nu pot fi eu, atat de calma…

In linistea si nemiscarea tuturor doar tocurile mele se aud parasind trenul…

Mi-as dori tare mult sa ma fi trezit pe malul marii in dimineata aceasta
sau pe un vapor in larg
sau doar in plescaitul usor al valurilor cand marea se piteste in neclintire

Marea Egee in apropiere de Skiathos,

P.S. Ganduri dupa alergarea de dimineata…. Ma gandeam sa va intreb… voi unde ati fi vrut sa va treziti??! Si uite… c-am si intrebat :”>

Nu iti vei aminti o dimineata ca cea de azi  in care te-ai trezit la fel ca ieri.

Dar ai putea sa te intrebi de ce…

OLDER Posts