[pagini de jurnal] în care vorbesc singură

Rodnei-creasta-16.jpg

Spre deosebire de vorbit, scrisul chiar îmi place. Vorbitul vine din tot felul de necesități, întâia fiind, desigur, nevoia de a fi ascultat, apoi de a comunica, informa etc. Scrisul e introspecție. (Genul acesta de scris.) Prin vorbit se creează punți între oameni, prin scris, citit punțile se rafinează. 

În unele lucruri pe care le scriu știu că vorbesc singură. Un taifas cu buzele închise între gânduri și informația vizuală cu pixeli negri pe pixeli albi ce rezultă din folosirea tastaturii. Scrisul e terapeutic, se spune, dar aș corecta în: orice eliberare sinceră e terapeutică.

...citește mai departe ↑

Acea vreme când…

Unele cuvinte mă urăsc.
Intru în curtea lor
şi toate se dau duse de-acasă.
Numai alea sincere, dar abrupte
mă aşteaptă în grădină cu mâinile în şold.

Eu le dau bună ziua şi ele,
ele îmi răspund cu: aha.

Să le rostesc e ca şi cum
mi-aş închide umbrela
din calea grindinii.

Să nu le rostesc e ca şi cum
mi-aş încorseta tălpile
în beton.

Şi tot aşteptăm faţă în faţă
vremea cuvintelor de mijloc ce-a trecut.

...citește mai departe ↑

Pagina 12