Nerostitele cuvinte

– Unde se duc cuvintele care nu se duc?

– Nicaieri… iti raman, undeva, in piept.

Le rosteste printre gene un iris timid uneori sau insasi glasul tau prin nebuloasa unui vis alteori, dar cand nu-ti poti aduna privirea din goluri si nu-ti poti colora zorii desteptandu-te, stii ca ele sunt acolo. Asteapta fara sa astepte ceva anume ca o gara pustie trenurile ce nu-si au statie intransa.

Le vad. Cele mai multe stau ghemuite – intre fiecare cinci pereti ai lor. Astfel, inima mi-e impartita in tot mai multe si mai mici incaperi cu un singur acoperis: Tacerea.

Se intampla sa eliberez din cand in cand cate unul. Si neascultat fiind sa se intoarca in celula sa. Simt cum pasii lui imi apasa greu inima, cum isi regaseste peretii si coltul ascuns, cum se cutremura pe rand toate si in neputinta noastra comuna ma ghemuiesc langa ele.

Nu le privesc niciodata, dar in schimb, ma privesc ele.

Cand vreau sa le promit Rostirea… n-o pot rosti.

...citește mai departe ↑

dialog cubist

In asteptarea cuvintelor am conturat gandului lumina

si-am linistit nelamurirea inlantuind-o.

Apoi,

– Cauta, sadeste si cresti din tine !

– Dar sunt deja Aici, cu radacinile-adancite !

– Oglinzile nu mint. Cat ai sa mai astepti ??!

– Pana devin duminica-ntre dimineti.

...citește mai departe ↑

Dincolo de cuvinte

Padurea Cernica

“Sa ne plimbam prin padurea plouata, sa ne murdarim pana la genunchi de noroi, sa aratam ca doi purcelusi si sa radem ca doi zanateci, mai ales eu.”

… si aceasta devine una dintre cele mai memorabile fraze care mi s-au spus vreodata chit ca in gluma, doar in gluma si numai in gluma. Pentru ca asa as defini eu uneori Fericirea.

...citește mai departe ↑

Aripi de Sticla

Am escaladat bordura si am mers asa zeci de metri pe coama ei, intr-un echilibru perfect, iar tocurile inalte n-au facut decat sa fie si mai multa siguranta in pasii mei si-am refuzat sa mai privesc in jos ci doar inainte. Intr-un echilibru perfect am mers pe inchipuita sarma, iar luminile ce ma orbeau erau de fapt morile de vant ale lui Quijote si prin urmare le-am infruntat…

...citește mai departe ↑

Neuitare

Din amurguri si din petale

am invatat sa desenez rosul

cu degete murdare si simple

de neculoare si indrazneala.

Daca simt fericirea

atingandu-ma pe umar

jucandu-se si razand

de tresaririle mele

e pentru ca am atins

cu mainile amandoua

conturul ei de sfera

si nu s-a mai intamplat

nimic dupa.

Intre cuvinte am adaugat

pauze uneori

pe care nicio virgula

nu le-ar putea desparte

si niciun punct n-ar indrazni

sa adanceasca mai mult.

Numai tu rostindu-le

insoteai in ochii mei

drumurile in ocean.

...citește mai departe ↑

Pagina 12