Posturi recente

Comentarii recente

Blogroll Munte

Pe unde mai citesc

Pagini

Categorii

Arhive

Cele mai Citite

Persoane interesate

Susţin

Tags

500 de caractere acasa amintiri apus de soare asteptare Blogroll Foto Bucuresti Criptograme cugetari culoare cuvinte dimineata dor Fagaras fericire flori de munte ganduri gara joc de cuvinte liniste Meet Sun in imagini munti orasul PA padurea ploaie poem poezie poveste Povesti cu Munti poze flori poze munti primavara proza arhiscurta singuratate soare speranta suflet timp toamna trasee tren versuri viata vis

Mesteacanul iti aminteste ca fiecare copac e Unul intre copaci – coaja lui alba il scoate din anonimat.

Pe om, ce il face Om?!? Din lut suntem cu totii.

Parcul Tineretului. Mestecenii

***

Deasupra oricarui lac oricare salcie pletoasa ar arata la fel.
De ce privim mai degraba malurile decat cerul, radacinile decat ramurile??!

Parcul Tineretului. Salcie pletoasa. Lacul

***

Gingasia unei flori trece dincolo de culoare, parfum, raritate, pret.

Nu exista diferente intre flori ci doar in felul cum sunt ele tinute in palma.

Parcul Tineretului. Floarea albastra. O palma intinsa

***

Nimic nu imi sugereaza mai bine ca un mugur povestea unui intreg Univers, tocmai de aceea primavara imi aminteste ca totul e un miracol.

Mugur de salcie. Primavara

***

Unii copaci sunt legati de mici pentru a creste drepti. Legatura este protejata ca sa nu lase urme.
Copacul drept va avea parte de mai mult soare, va fi cel apreciat, va umbri in jurul sau si va fi prea putin umbrit.
Copacul stramb se va lupta de unul singur, va cauta franturi de soare pentru ramurile-i firave si loc de-ntins radacini.
Copacul drept va fi sacrificat pentru a fi lucrat.
Copacul stramb va fi sacrificat pentru foc.

Vorbeam despre copaci… sau despre oameni??!

Textura impletita. La malul lacului.

***

Pasarile nu se intreaba ce e libertatea. Valurile si cerul sunt gratiile coliviei lor.

Sunt sigura ca pasarile nu viseaza niciodata. Ele n-au nevoie de vise ca sa zboare…

Rate pe Lacul Tineretului

***

Decorul nu schimba povestea, actorii sunt aceeasi. Spectatorul insa, ar trebui sa vada dincolo de culoare…

Rate pe lac.

***

EPILOG. Si toate acestea le-am gasit in Orasul meu, in drumul meu, in palma mea, sub ochii mei, la bratul tau, sub pasii tai…

In doi.

Textura. Pasi in doi. Point of view

_______________________________________

Din aceeasi serie, Povesti cu Orasul…

_______________________________________



unui Nod

February 23, 2010
Categorii: Aparent Amanunte, Fotografie

In fiecare zi trecem aproape oricum pe langa noduri, pe langa semne, caci nu le cautam atata timp cat nu ne trebuiesc dezlegate.

Ce e un nod inainte de a fi nod?
Ce e un nod deznodat?
E nodul un mod de-a strica linearitatea lumii sau un punct de diversificare pentru oricat sau oricum?

Peste tot… noduri.  Care tin impreuna doua sau mai multe fire, noduri stranse sau lejere, standardizate sau unicate, aleatorii sau planificate, de stari sau de fapt, noduri utile, noduri care incurca, noduri care stau in gat sau care urca in gat, noduri in papura cuiva cautate de altcineva, noduri intre trunchi si ram, noduri… in toate si peste tot.

Noi, oamenii – traiectorii cand si cand intersectate si-nnodate?
Moartea – nodul final?
Libertatea – nodul deznodat?

Intrebari retorice desigur, dar poate fi nodul un semn?
Si daca da, ai de gand sa-l dezlegi?

Noduri si Semne. Albastru. Asteptare

Nichita Stanescu, Semn 5

“Ca şi cum ai vedea munţii plângând,
ca şi cum ai citi din deşerturi un gând,
ca şi cum ai fi mort şi totuşi alergând,
ca şi cum ieri ar fi în curând,

astfel stau palid şi trist, fumegând.”

~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~



incrucisari

November 25, 2009
Categorii: Aparent Amanunte

Nu stiu sa tac in asa fel incat tacerea mea sa se si auda.

Stiu sa ma intristez cu entuziasm si stiu sa ma bucur din intristari.

Cand am de unde sa gasesc cuvintele potrivite, ma scuz ca nu mai e nevoie de ele.

Cand scriu un post pe care nu il public si-l las pentru mai tarziu, stiu ca va sfarsi sters (acesta e unul dintre ele).

Mi s-a reprosat ca ma inclin tristetii si am o singura replica: n-am negat niciodata asta.

Nimic nu e gratuit pe lumea aceasta, nici macar diferenta dintre secunde.

Sub plangerile penibile de mila se ascunde un optimism arogant.

Ma bucur de Liniste facand mult zgomot.

Imi ascund infrangerile prin diversiuni si zambet. Imi iese de fiecare data.

Cand invat un alfabet nou, nu ma astept sa invat si alte cuvinte.

Cand fac un ceai din mai mult de cinci ingrediente, iti servesc ceasca cu mainile amandoua.

Ce bine ca ESTI” e un vers pentru care melodiile ar trebui sa se asculte coada-cap.

Soarele rasare si pentru cei care privesc spre Vest.

Fluturii nu dorm in noiembrie.

Mesteacanul a implinit un an, libertatea o viata de om.

OrdersMaintManager.getOrderSupplyingInfo


the unnamed Forest

October 17, 2009
Categorii: Fotografie, POVESTI CU MUNTI, Sunete

Inainte ca ochiul meu sa cuprinda extaziat incremenirea iernii si linistea zapezii, inaintea primei mele intalniri albe cu el, mai am o datorie intarziata muntelui. Fagarasului.

Nu voi folosi termenul de reportaj fotografic, desi asa a fost gandit initial, ci de poveste fotografica. Una inceputa inaintea mea, surprinsa mai mult dincolo de obiectiv si continuata, sper, de gandurile voastre.

Ar fi trebuit sa va arat doar,
Fagaras. Padurea. Copacii

dar e mai mult decat atat. Un trunchi de copac nu e un copac mort.
Fagaras. Padurea. Copacii

Un suflet amputat nu e un suflet mort.
Fagaras. Padurea. Copacii

Dincolo de aparente…
Fagaras. Padurea. Copacii

aceleasi cercuri.
Fagaras. Padurea. Copacii

Prapastiile sunt la fel de adanci. Caderile nu.
Fagaras. Padurea. Copacii

Copacii nu pot vorbi uneori,
Fagaras. Padurea. Copacii

dar padurea le sopteste intotdeauna gandurile.
Fagaras. Padurea. Copacii

Cand ti se ia in mai multe randuri totul, ramai de fiecare data tu.
Din ce in mai imputinat, din ce in ce mai pur.

Fagaras. Padurea. Copacii

Soarele apune zilnic, dar e doar o chestiune de perspectiva.
Fagaras. Padurea. Copacii

Cele mai asteptate mangaieri sunt cele care au trecut.
Fagaras. Padurea. Copacii

N-a mai spus nimic. Privea in gol. Traia in gol. Astepta. Gol.
Fagaras. Padurea. Copacii

Eu nu vad doar un copac. Eu vad un univers.
Fagaras. Padurea. Copacii

Detalii, amanunte, puncte – acestea nu sunt vise!
Sunt trezirile condamnate din clipa in clipa ale nelinistii.

Fagaras. Padurea. Copacii

Copacii se lasa uneori acoperiti si adorm.
Desi nu se mai trezesc niciodata, ei nu mor. Nu mai mor.

Fagaras. Padurea. Copacii

Moartea inseamna sa fii smuls. Si asta se intampla o singura data.

~~~~~~~~~~~~~~~



maine nu e o zi. e Duminica

August 15, 2009
Categorii: Fotografie

Nu iti vei aminti o dimineata ca cea de azi  in care te-ai trezit la fel ca ieri.

Dar ai putea sa te intrebi de ce

windows to the world - ferestre catre lume



gandul dulce-amarui

August 5, 2009
Categorii: Aparent Amanunte

Uneori mananci o felie si habar n-ai ca face parte dintr-un TO(r)T.




norii

July 31, 2009
Categorii: Aparent Amanunte

Cand au terminat de ridicat cladirea vad cum macarale invizibile inca mai lucreaza. Oare norii…

Ochii mei se impart intre doar doua ceruri ca impartasesc aceeasi nori, unul in plina zi, altul la apus. Rasaritul parca n-a existat. Azi si maine le traiesc deopotriva, maine e deja trait fara mine, azi e inevitabil de schimbat. Amaraciunea provine din lipsa sentimentului nasterii, originii, al locului regasit si recunoscut, dar nesincronizat. Cum sa-mi fiu propriul diametru? Cum sa-mi fiu eu insumi Fereastra?

Filmul are un sfarsit surd, plin de nemultumire. Se comenteaza. Mie imi pare in mod paradoxal, normal. Lucrurile nu se termina niciodata, nu se pune punct niciodata cu adevarat. E doar o iluzie. Oamenii au nevoie de iluzia unui nou inceput, de resemnarea unui sfarsit inevitabil. De tinerete fara batranete si viata fara de… moarte. De ce e atat de important sfarsitul? Viata nu e o lista fixa de obiecte/trairi care sunt bifate cu ok sau ko! Traim o lista VIE… Apoi murim.

Nu punctul izolat e cel esential, iar singuratatea nu vine din izolare ci din faptul ca nu exista puncte coliniare, coplanare sau chiar co-dimensionale celui izolat. Nu e rau sa fii singur, e doar trist ca oamenii trebuie sa se chinuie ca sa ajunga la tine. Cat despre vointa lor nu pot spune nimic… uneori se cantareste doar in vaporii perisabili ai finalitatii.

Oamenii vor sa-si puna mereu intrebari. Despre orice. Nu ca sa stie neaparat ci ca sa aiba constiinta de a fi intrebat. A (te) intreba nu inseamna ca esti absolvit de nimic, nu inseamna ca ai inceput ceva, ca ai finalizat ceva, ca ai miscat ceva!

Ii simt pe oameni cum refuza sa desparta zidurile vizibile de cele invizibile. Prin cele invizibile trecem in fiecare zi. Despre ele nu se intreaba nimic. Ele nu se suprapun peste nimic, exista pur si simplu. Imi place sa le vad construindu-se!

Oh, da, poate sunt putin trista sau melancolica sau absenta. M-au luat cu ei departe si mi-au aratat zidurile. Ei, norii…





Articole ANTERIOARE