Am scris deseori despre prieteni. Dar azi o voi face având în minte râsul de-aseară. Mă dureau obrajii, îmi lăcrimau ochii de atâta râs. Subiectele curgeau gârlă, treceam dintr-una în alta şi dezgoliţi de mistere, mărturisile erau atât de fireşti încât scoteam altele noi la suprafaţă cu uşurinţa pe care doar inimile uşoare o au. Nu cred că vinul a fost de vină (binee, pentru o parte din îmbujorarea şi din arzimea frunţii mele, sigur da!) şi nici o astfel de seară n-a fost o premieră. Ele există cu mult dinainte ca eu să-i cunosc pe pinguini şi sunt deja tradiţie, datorie, rânduială, nărav

Chipurile lor îmi erau atât de dragi că, de s-ar fi putut, le-aş fi spus braţelor să se lungească şi să-i adune pe toţi într-o îmbrăţişare care să-i suprindă de câtă putere are în ea Pitica. Şi da, la asta mă gândeam Căpitane, când pierdută preţ de câteva clipe, îmi promiteam să-mi amintesc de seara asta de câte ori mi-o fi greu prin străini…

Nu mi se întâmplă să râd prea des cu atâta poftă, să continui să zâmbesc tâmp chiar şi acum şi să-mi doresc cu ardoare revederea ca să continuăm de unde am rămas.

E lucru mare să ai o mână de prieteni în jurul tău, dar să ai două mâini, chiar trei, e deja foarte mare! Te face să te întrebi ce-am făcut ca să-i merit, dar ce mai atâtea întrebări??! Pinguinii n-ar vrea să mă întreb asta, doar de la ei am învăţat să merg cu optimismul înainte şi cu puterea celor mulţi în suflet!

Am primit şi un dar special de la ei, un dar pentru mine şi Andrei, pentru o poveste ce nu poate fi separată însă de a pinguinilor şi care sper să ne ţină pe toţi împreună până când pensiile şi amintirile ne vor face să râdem la fel de mult şi de sănătos (atunci să te ţii!)

Şi dacă pingunii ne-au scris,

“Time is too slow for those who wait,
too swift for those who fear,
too long for those who grieve,
too short for those who rejoice,
but for those who love,
time is eternity.”

(Henry van Dyke)

eu voi adăuga firescul

and when it comes to friends, time doesn’t matter!

 
p.s. Mike a scris în nenumărate rânduri despre Pinguini, reamintesc doar ultima şezătoare de la Poienari Din nou despre prieteni sau o vorbă de la Poienarii de Prahova, mai ales că o alta ne bate la uşă

Dă mai departe dacă ți-a plăcut:

Share

…potrivite pentru luni dimineaţa.

unul sănătos

Să fii alături de prieteni într-un moment important al vieţii lor.

unul interesant

Să fii treaz într-un tren de noapte când toată lumea doarme (pe rupte).

şi unul banal

De la o vârstă melodiile încep să se asocieze cu amintirile, nopţile pierdute să se recupereze mai greu, patul de acasă să fie cel mai bun, iar cei mai mulţi dintre prieteni să-ţi înţeleagă ideea asta

Dă mai departe dacă ți-a plăcut:

Share

E încă proaspătă experienţa de la maraton, şi mai proaspătă cea de la tura de bicicletă de aseară şi citind tot felul de jurnale de călătorie pe net (drumeţie, bicicletă, alpinism) m-am simţit încolţită de conturarea propriilor vise.

Poate vă aşteptaţi la ceva măreţ, însă eu, parcă pentru prima oară împăcată cu mine însumi, nu-mi doresc decât să fac cât mai multe lucruri, cât mai diverse, fără a atinge performanţe, fără a căuta să depăşesc neaparat nu ştiu ce limite, fără a dori să impresionez, să frapez, să strâng lauri. Cu alte cuvinte, să fac lucrurile care-mi plac fără a le transforma în ambiţii de durată (ambiţiile mici sunt inevitabile şi binevenite).

Mai mult ca sigur, toate aventurile mele vor lua şi calea blogului şi dacă vă par arogantă, nesuferită, exagerată sau de ce nu, plictisitoare, atunci e plin internetul de oameni de valoare care fac lucruri extraordinare week-end de week-end, iar eu nu am deloc pretenţia de a fi sau deveni unul dintre ei.

Cam tot ce visez e însă legat de munte şi lista e cât se poate de simplă (trăirile o vor face însă deloc banală):

- să schiez fără să-mi rup ligamentele
- să merg pe bicicletă pe trasee clasice de mtb fără să-mi julesc genunchii
- să caţăr cât mai multe văi şi creste alpine împreună cu prietenii
- să mă relaxez total pe trasee marcate, să redescopăr farmecul celor nemarcate, mai ales din munţii unde nu am ajuns încă (Retezat, Parâng…)
- să alerg de plăcere la munte, dar şi la maratoane (doar montane!) fără a intra în delir de prea multe dureri
- să insuflu dragostea de munte şi copiilor mei, de îi voi avea vreodată
- şi mai presus de toate, să mă bucur de faptul că am alături în toate aceste vise omul iubit şi dragii mei prieteni cărora le mulţumesc pentru încredere şi răbdare.

Până una alta se apropie concediul şi am ceva emoţii căci voi încerca lucruri noi (altele decât cele enumerate mai sus). Emoţiile sunt însă bune, cu cât se vor împuţina cu atât bucuria reuşitelor va sclipi tot mai palid.  Şi a trăi pentru a te bucura, iată o deviză condamnabilă!

 

Dă mai departe dacă ți-a plăcut:

Share

Oamenii nu se schimbă ci doar redevin ceea ce erau înainte să creadă că s-au schimbat. Am văzut mereu chipul de sub mască și poate de aceea îngăduiesc mai multe decât se cuvin. Am avut prieteni care n-au fost niciodată prieteni și care mi-au arătat cât de generos poate fi egoismul. Între toate acestea am [...] ...

Mesteacanul iti aminteste ca fiecare copac e Unul intre copaci – coaja lui alba il scoate din anonimat. Pe om, ce il face Om?!? Din lut suntem cu totii. *** Deasupra oricarui lac oricare salcie pletoasa ar arata la fel. De ce privim mai degraba malurile decat cerul, radacinile decat ramurile??! *** Gingasia unei flori [...] ...