You found me here today
On the coldest winter night

In urma grevei de la metrou

- au castigat producatorii de tutun caci s-a fumat in draci asteptand in statii – de la zeci de minute in sus; in taxiuri – n-am mai contat nici tariful; in masinile incolonate – eventual cu un singur pasager ~ soferul ca sa fie cat mai multe, semn de prosperitate si multumire de sine

- s-au masurat la pas bulevarde intregi, traficul de pe trotuar fiind singurul viu si chiar unul vitezoman, in urma prafului sau ramanand sirurile lungi si plictisitoare de autobuze si tramvaie

- a crescut media orelor de activitate fizica si sport la nivel de capitala -  fast-food-urile sa recupereze caloriile!

- au ramas acasa cuminti pensionarii – ei mereu au ceva urgent de facut, mai ales la primele ore cand nu stiu de ce dar se simt tare incomodati prin autobuze de oamenii muncii

- a crescut numarul politistilor care necesita odihna si recuperare  – am ametit uitandu-ma la mainile unuia ce intrase in perpetuum mobile ca sa nu mai zic ca trebuia sa completeze prin fluieraturi si urlete caci uneori specia numita sofer cu deprinderi de trib si manelele la maxim pricepe greu

- virusul porcin si-a subtiat de nevoie tulpinile ca sa urce pe scara macar sau chiar a ramas in statie sa-l astepte pe urmatorul… Virusii gripelor banale au reusit, cred, incrucisari pasionale si menaje multiple dintr-o respiratie in alta

- se vede cu ochiul liber ca pe putin un sfert de oras a fost santajat de cativa metro-scroci ce nu stiu mirosul cartelei de carton si care s-au gasit taman inaintea alegerilor si in plina toamna astenico-crizata sa se gandeasca la soarta angajatilor lor, desi cuvantul “salariat” e suficient sa tina de cald in aste vremuri pestrite

- am vazut si o parte buna: am scapat pentru o zi de mirosurile grele, pestilential-electorale de la metrou dovada certa ca si noi (daca esti abonat nu te simti cu guma sub pantof) mai facem cateodata ceva pe ei, nu doar invers…

- am aflat ca a nu te grabi inseamna sa ajungi la timp. In propriul timp.

va urma

Intersectia Bulevardului Uverturii cu a Strazii Dealul Tugulea ar putea fi doar o intersectie din Militari… Aici, insa, se afla un loc pe unde fiecare am putea sa trecem si sa ne oprim…

Lacatele Dragostei…

pot fi doar unul

pot fi doua sau trei

pot fi ruginite, uitate, dezlegate

pot asculta o vesnica toamna dintre ele

pot impartasi aceeasi singuratate

pot dansa, visa, adormi impreuna

pot muri imbratisate

_______________________________________

Din aceeasi serie, Povesti cu Orasul…

Se zice ca speranta moare ultima. Astea care se zic asa, din mosi stramosi, nu-mi inspira foarte multa incredere. De multe ori chestiile se mostenesc si se iau de bune ca fiind verificate si tocmai mostenirea aceasta perpetua le da calitatea “de bune” , deseori in medii inchise  devin mentalitati, iar cateodata – si mai rau de-atat – devin principii.

Bucuresti a insemnat pentru mine la un moment dat evadarea dintr-un mediu inchis si sufocat de chestii verificate. Care nu trebuiau sa mearga struna sau spre binele umanitatii, ci doar sa mearga. Ca asa a fost dat sau asa s-a pomenit de cand primul om a pus bordeiul acolo si si-a tras ulita.

Bucuresti ramane – ca si orice alt oras mai mare – un loc in care faptul ca esti strain de toti ceilalti oameni aflati pe strada la un moment dat ar trebui sa te faca sa te simti ceva mai liber si oarecum dezbracat de haina mentalitatilor pe care o porti pe umeri fie ca e vara, fie ca e iarna si aici nu ma refer la anotimpuri.

Nu am aflat libertatea pe strazile Bucurestilor, ci departe de ele. Prin contrast. Prin contra-demonstratie.

Nu am simtit speranta in multimile lui haotice de suflete, ci in pustiul lui. Orice oras (mai) mare are un pustiu al lui care il domina. Cu cat e mai zgomotos si mai imbacsit  – de orice de la oameni la caramizi – cu atat pustiul se contureaza mai bine.

Pustiurile nu sunt neaparat ceva rau. Mentalitatea te-ar face sa te simti infricosat, principiile sa te conduca pe drumuri umblate, libertatea sa pasesti fara constrangeri, iar speranta te-ar indemna SA STRIGI. Nu ca sa fii auzit, ci ca tu insuti sa afli ca poti striga.

Bucuresti e un loc unde apele se aduna. E opusul unui Munte, de unde apele izvorasc. Pentru a cunoaste insa Raul trebuie sa mergi atat in aval cat si in amonte.

Caci, pana la urma, trebuie sa iei o decizie cand in fata ti se intinde doar… puntea.

___________________________________

Din aceeasi serie, Povesti cu Orasul…

__________________________________

[audio:http://www.meetsun.ro/audio/Vaya Con Dios - What Will Come Of This.mp3]

OLDER Posts