Ziua de azi e ca raţa din imagine, chiar şi în minoritate, se bucură singură de pradă.
Ziua plecării e ca pescăruşul ce stă cuminte deoparte aşteptând.
Celelalte zile sunt parţial anoste şi încadrate perfect în peisajul sur şi schimbător.
____________________________
cifrele din titlu au legătură cu povestea unui AMR în derulare
Sunt o coală de hârtie
aproape scrisă,
cu insule albe
unde-ngălbeneşte naiv
câte-o hieroglifă.
(De mă strângi în pumn
Foşnetul meu va fi moale
şi aproape surd.)
De mă vei arunca pe fereastră
voi prinde aripi de pescăruş
şi voi ţipa aproape ars
ca nişte corzi muşcate
de arcuş.
Şi-atunci ţi se va face dor de mare.
De ploile mele cu soare.
De insule albe plutind.
De mine aproape iubind.
Pasărea de birou
pe la ferestre
îţi cânt, dar nu mă auzi -
preferi căştile.
Vaietul căldurii verii
îmi omori subit
de la un buton frustrant
îmbrăţişarea.
Mărul uitat
de trei zile
zac pe birou aşteptând
să mă muşti.
Pentru un scaun
te privesc de sus
să te pot ţine minte gol
restul de opt ore.
________________________
Am încercat pe cât posibil să respect regula poeziei fixe numită haiku (mai puţin partea cu prezenţa cel puţin a unui element legat de natură, anotimp, vreme… care nu prea mi-a ieşit din trecerea ăstui val de inspiraţie).
Poezioarele au câte 17 silabe, versurile având structura 5-7-5.
Trimit un fel de leapşă, o mică provocare de forma unui haiku în tematica de mai sus către:
Alina ~ Călin ~ Leo ~ Dunia ~ Mike ~ Shaman ~ Şoseta cu poveşti ~ Mitza Biciclista
şi nu numai.
Update: Şoseta are mare dreptate, nu faceţi ca mine 
Am încercat să-l rescriu pe primul şi iată ce a ieşit:
Pasărea de birou
pe la ferestre
cântă neauzită
umbrei cu căşti.