Copacii goi îmi par uneori
niște copii alergând pe dealuri
fără fesuri, fulare,
fără mame strigându-i acasă
să-și schimbe jilavele haine.
Obrajii liberi ard fierbinți…
îmi spun lângă o sobă caldă,
privind înspre dealuri cum aleargă
copiii goi, copaci cuminți.
Frunzele nu vor urca înapoi,
somnul lor e chirpici peste tălpile goale;
vântul cu vânt mi-i aleargă în loc,
nici o mamă nu-i strigă din vale.
*
Ochi vii dinspre dealuri mă privesc cu-nserare.
ale cerului, ale lor, ale mele… [posted from mobile] Dă mai departe dacă ți-a plăcut: Share ...
De când îl am pe Bobiţă-telefonul simt că am redescoperit dragostea de fotografie. Când ştiu că e prea mic ca să poată face lucruri mari, îmi rămâne mie datoria de a încerca mai mult.
Citeam de curând într-o revistă de specialitate reclama la un aparat foto nou. Era ceva de genul: nu faci doar fotografie, faci poveşti. Frumoasă ideea! Într-adevăr, un macro cu acel aparat, ar surprinde şi umbra grăuntelui de polen pe o petală de floare şi da! ce mi-aş dori să pot face o astfel de fotografie…
Deocamdată… nu pot. N-am cu ce. Însă dacă lumea aceasta “microscopică” s-ar putea cumva scala la ceea ce ochiul vede cu uşurinţă pretutindeni, fără obiective de macro? Sau dacă orizontul întreg ar încăpea într-o nucă fără obiectivele de zoom? Eh, asta cred eu că se poate face cu o biată cameră de telefon. Evident, are nevoie de lumina potrivită şi de multă îngăduinţă. Lumina caldă şi potrivnică se găseşte însă pretutindeni. Chiar şi în oraş. Dar oraşul are cerul plin de cabluri sau ascuns de lumini artificiale sau mărginit de contururile necioplite ale clădirilor.
Farmecul unei fotografii slabe de oraş vine tocmai din estomparea detaliilor (de vină sunt numărul mic de pixeli, deschiderea mică a diafragmei, lipsa luminii naturale corespunzătoare etc) lăsând loc culorilor şi poveştii.
Nu ştiu dacă iese ceva, dar încerc. În ziua când voi avea dslr va fi greu să mai fac astfel de fotografii şi mai ales să mă entuaziasmez ca acum: mult dintr-atât de puţin.
Până atunci…
îmi plac luminile ce cresc în cer şi norii ce coboară pe pământ,
păsările în V şi soarele în O,
ferestrele de pe acoperişuri,
şi cum se alintă printre degete, soarele…
[little update]
într-o cu totul altă zi…
… din aceeași toamnă
în parc mirosea a fân cosit și a toamnă
orașul murea sub a străzilor vamă
în meri mere roșii se-ascundeau de străini
când soarele galben prindea rădăcini
în parc mirosea a fân cosit și a toamnă
umbre lungi mă-ncălzeau ca o haină.
P.S. Imaginile sunt din Parcul Politehnicii, autor Bobiță - telefonul meu – numit așa în amintirea cățelului mamei care n-a fost cuminte și…
soarele-apune şi încă nu e mâine răsfoiesc amintiri dragi cât încă e azi sunt aici şi totuşi cu tine visele-mi urcă spre creste senine p.s. pentru unii dintre noi săptămâna de-abia acum începe. tură frumoasă, se-anunţă vreme bună Dă mai departe dacă ți-a plăcut: Share ...