Atenționez din start că postarea asta va fi una amalgamată căci simțirile ce mă încearcă sunt de tot felul…
Și nu voi pune nici acea poză care ar fi trebuit să încheie șirul ultimelor șase AMR-uri căci azi îmi place să cred și să simt că totul se reduce la DOI.
***
Fără să exagerez, azi e ziua cea mai lungă. Trezirea devreme, finalizare bagaj, predare cameră, serviciu, timpul trece greu, nu prea e mare lucru de făcut, apoi hotel, o cafea, o așteptare lungă pe canapeaua din hol, dar e ultima așteptare, apoi drumul spre Praga, aeroport, aglomerație, câteva ore de lectură într-un scaun rece până când vine îmbarcarea cu carabalâcul ei, dar voi fi tot mai aproape de destinația mult dorită și totuși, nu mai devreme de mijlocul nopții, voi ateriza odată cu 2 ianuarie februarie și-mi voi umple nările de mirosul cald al casei mele abia mai târziu în noapte.
***
Experimentul ăsta al scrisului zilnic n-a fost rău deloc, în unele zile chiar am dat peste, în altele m-am străduit să țin pasul, cum-necum l-am dus la capăt și nu doar singură, mulți dintre voi mi-ați fost alături și să nu credeți că n-am băgat de seamă. Tocmai de aceea, vă promit că revin la ritmul meu normal de scris, adică măcar câte o zi de pauză ca să se mai aștearnă ideile.
***
O să spuneţi că sunt nebună, dar m-am săturat de traiul facil la hotel, de oraşul ăsta liniştit, de falsa comoditate dată de depărtarea de anumite probleme. Ele însă există şi prefer să trăiesc în mijlocul lor, decât undeva pe margine. Mi-e dor să gătesc, să mă trezesc greu dimineaţa şi nimeni să nu mă aştepte cu micul-dejun, să plec la serviciu, să mănânc pe drum un covrig la un leu, seara să-mi găsesc casa în dezordinea în care am lăsat-o dimineaţa, să nu-mi potrivească nimeni papucii, stângul la stânga dreptului… Par lucruri mărunte, dar după trei luni îţi dai bine seama ce fel de om eşti tocmai prin prisma acestor lucruri.
***
Acasă e tare frig, dar nu gerul mă îngrijorează cât amorţeala românilor. Am urmărit protestele, Piaţa, facebook-ul, uneori înregistrările emisiunilor TV şi am constatat cu regret că ne definesc alegerile proaste şi neputinţa de a renunţa la comoditate. Poporul meu preferă să stea în hotelul imaginar al acceptării și derogării.
Să se schimbe, dar să schimbe alţii.
Să se ceară drepturile, dar să ceară doar cei care nu le au.
Să se lupte, dar să lupte doar cei care au cu ce.
Să ne facem auziţi, dar să strige doar caraghioşii.
____________________________
cifrele din titlu au legătură cu povestea unui AMR în derulare
