Poveștile sunt pentru că noi suntem

Se fac multe poze într-o tură pe munte, mai ales când e vreme bună, multe poze sunt bune pentru informația pe care o conțin, altele pentru calitatea lor tehnică sau încadrare, altele pentru un subiect surprins inedit, dar sunt unele care se lipesc de suflet, ești atras de ceea ce emană și asta te face să tot revii asupra lor.

Povestea e în ochiul privitorului veți spune, în sufletul lui veți crede, eu simt că uneori povestea e de jur împrejur, înotăm în ea – poveștile sunt pentru că noi suntem.

...citește mai departe ↑

Sărăcia care vinde, domnilor fotografi

A devenit o modă fotografierea săracilor. Nu că n-ar fi fost dintotdeauna. Mai nou, se adună o ceată înarmată cu DSLR-uri, i se dă un nume pompos – gen workshop și se pleacă la vânătoare de sărmani. Cu cât e casa mai mică, curtea o harababură, țâncii murdari și pe jumătate goi cu atât crește tensiunea arterială în sângele hartistului avid de cadre în care realitatea vieții să zdrobească sufletul privitorului.

Dacă te uiți la aceste fotografii și ai fost măcar o dată în viața ta într-o casă vai de mama ei, primul lucru care te izbește e prelucrarea de după. Cum de ies hainele alea murdare și de căpătat atât de colorate? De unde ies pereții ca aranjați pentru un decor de studio? De unde cămăruța aia în care locuiesc șapte oameni din diferite generații începe să capete un aspect boem de oftează oamenii prin comentarii ”o, ce viață simplă!”? Spune-ți voi domnilor artiști, de unde dacă în realitate nu e??! Mergeți cu poza voastră prelucrată peste o lună și vedeți dacă și-o mai recunoaște omul propria magherniță?

Nu zic, sunt oameni-fotografi care pun suflet în aceste întâlniri și poate și lasă o parte din el pe acolo, dar când te duci tu gloată la workshop înarmată până în dinți cu scule care valorează cât tot satul, când scormonești cu privirea pe uliță subiectul și el apare naiv și se crede mândru că doar o venit să-l pozeze ditamai armata de domni de la oraș, spune tu gloată dacă nu practici un fel de zoo-turism??!

...citește mai departe ↑

Fotografia

Din parcarea hipermarketului priveam spre oraş. Cerul de-un albastru curat şi parcă imposibil de reprodus de toată tehnologia omenirii se întrevedea ici-colo printre norii mari, albi, pufoşi, aşezaţi ca în straturi de plăpumi moi, aproape atingând acoperişurile caselor sau poate şi-ale sufletelor, acelaşi şi peste oraş şi peste câmpuri ca un semn că pământul îi

...citește mai departe ↑