Brașov Marathon 2018. Primul semimaraton muncit

Îl abia așteptam din februarie. Dacă spun că m-am antrenat pentru acest semimaraton, ar fi trebuit să existe și o strategie, dar am aflat la final că de fapt nu am avut-o. M-a ajutat enorm să urmez un program de alergare și să cresc distanțele și uneori, viteza, m-a făcut să ies din casă chiar și atunci când eram obosită și fără chef. Mi-au plăcut multe dintre alergări, au fost și relaxante, terapeutice, motivante și muncite la un loc așa cum o cursă n-are cum să fie. Sau nu o cursă de-a mea unde evident încerc să folosesc toate resursele căci așa e atunci când alergi rar la câte un concurs: devine un eveniment, o arteziană de emoții, vrei să recuperezi timpul considerat pierdut, un fel de totul sau nimic.

...citește mai departe ↑

Când nu alerg, mă gândesc la alergare


Alergarea este în continuare o terapie, un mod de-a fi în natură, iar când e nevoie – o evadare, însă componenta strict sportivă capătă mai multă atenție din partea mea. Probabil și pentru că la 37 de ani nu mai vreau să trăiesc pierdutul vis adolescentin, ci să mă bucur de mișcare în mod constant și pentru cât mai mult timp posibil. Pe de altă parte, nici nu era greu să evoluez în direcția asta de când am dealul în spatele casei și goana s-a transformat în stil de viață.

...citește mai departe ↑

35km pentru 35 de ani, aniversare în mișcare

Brasov-Poiana-10

35 de kilometri merși și alergați într-o zi capricioasă de primăvară sunt ca cei 35 de ani de până acum.
Ani cu soare, dar și cu nori, feriți de vânt prin păduri, dar și înfrigurați la drumul mare.
Ani ca o potecă blândă de pământ sau ani pietruiți.
Ani cu pauze și cumpătare, ani agitați, pe muchie de hău.
Ani în care m-am simțit puternică și ani în care abia m-am târât, ani cu tras din greu și satisfacții sau ani ce nu știu cum au trecut…
Și aș putea continua mult și bine această firească analogie între cei 35 de kilometri de ieri și cei 35 de ani, căci acesta a fost și scopul: să-mi petrec ziua de naștere în adevăratul sens al cuvântului.

...citește mai departe ↑

Weekend a la Brașov cu alergare pe Tâmpa, operă și puțin Ciucaș

Ciucas-Bratocea-primavara-171.jpg

Subtitlu: „griji pentru gleznă și alte amărăciuni”, asta ca să ilustrez complet tabloul, lucruri despre care voi scrie într-un fel sau altul la un moment dat. Cert e că de când suntem doi la Brașov, weekend-urile au o tendință de a fi mai puțin planificate, somnul ne place mai mult, iar trezirea târzie ne obligă să improvizăm mici ieșiri pe lângă casă. Nu e nimic rău în asta, nu dau nimănui socoteală cât și cum ies în natură, însă încerc să-mi dau seama dacă nu cumva tocmai apropierea Brașovului de munte stimulează… delăsarea. Asta da problemă, nu??!

...citește mai departe ↑

În alergare după ghiocei… pe Tâmpa

Tampa-primavara-flori-05.jpg

Cu toate că am văzut deja ghiocei în grădinile brașovenilor, țineam să îi văd pe întâii sălbatici pe Tâmpa. Eram sigură că îi voi găsi, acum două săptămâni se arătaseră, timpurii și minunate, florile de Crucea Voinicului. O sâmbătă mohorâtă (zici că se sprijinea cerul pe Postăvaru), dar pe care alergarea ușoară în doi și floricele acestei primăvăratice ierni au înveselit-o 🙂

...citește mai departe ↑

Primul schi de tură și prima alergare pe 2016

Poiana-Brasov-1-rw
Vremea nu prevestea prea multe în week-end-ul ce tocmai s-a încheiat, iar ce-mi propusesem eu, să alerg și să scot schiurile de tură din debara, părea compromis (ploaie, motivație neclară…). Nu știu cum, dar am reușit să le fac pe amândouă 🙂
Ambele, realizări modeste, marchează însă începerea 2016-lui meu sportiv și mai ales, învingerea comodității în zilele înnorate și ușor ploioase. În felul ăsta mi-am mai conturat și eu impresii despre cum decurge schiul în Poiană și alte detalii de logistică, ca să-mi fie mai ușor data viitoare.

...citește mai departe ↑