Un trail running solitar prin Piatra Mare, ca pe vremuri

1 septembrie a fost o zi pe sufletul meu căci am hoinărit singură pe munte.
Fraza de mai sus poate ține de una singură loc de jurnal, dar n-o să scăpați, sunt o povestitoare…

Concediul de creștere copil se încheie peste câteva zile. Andrei e plecat cu Pinguinii la Propark, bunica e la noi și se înțelege de minune cu Miruna, eu sunt la „serviciu” pentru Miruna care îmi spune paaa paaa fără să-mi plângă plecarea și ies pe ușă cu rucsacul pregătit pentru o jumătate de zi numai a mea. Mașina e la scară, muntele la 18 minute distanță.

...citește mai departe ↑

„Misiunea” Urechelnița

Sempervivum tectorum

Nu sunt un om activ de dragul mișcării în sine, motivațiile mele par uneori sportive, dar ele ascund tot felul de misiuni cu valoare simbolică, am nevoie de idei să mă scoată din casă, am nevoie de pasiuni să-mi înving temerile, am nevoie de prieteni sau oameni deosebiți cu care să împart potecile. Și din când în când apare câte-o Urechelniță ce-mi amintește de mine, mă scoate la suprafață din bârlogul cedării, apatiei, amânărilor în care am tot intrat, și de nevoie, dar mai ales de voie…

...citește mai departe ↑

Marathon 7500, doar “O dată la Omu”

Să alerg alături de Andrei, să fiu din nou în Bucegi după o pauză de zece luni, să am parte de ceață și soare în dozele care fac muntele misterios și pitoresc, să revăd poteci dragi încărcate de amintiri fel de fel, să urc, să urc, să urc!, să țopăi peste pâraie, să mângâi cu privirea florile, să fac poză după poză ca în vremurile bune, să aștept cu emoție finișul unde prietenii și, mai nou, o copilă mă așteaptă – cam asta e ceea ce numesc eu concurs pentru suflet. În clasica întrecere cu noi înșine, pulsul și zâmbetul au turat intens bucuria de-a fi pe munte, iar eu una am câștigat tot ce aveam nevoie!

...citește mai departe ↑

Brașov Marathon 2018. Primul semimaraton muncit

Îl abia așteptam din februarie. Dacă spun că m-am antrenat pentru acest semimaraton, ar fi trebuit să existe și o strategie, dar am aflat la final că de fapt nu am avut-o. M-a ajutat enorm să urmez un program de alergare și să cresc distanțele și uneori, viteza, m-a făcut să ies din casă chiar și atunci când eram obosită și fără chef. Mi-au plăcut multe dintre alergări, au fost și relaxante, terapeutice, motivante și muncite la un loc așa cum o cursă n-are cum să fie. Sau nu o cursă de-a mea unde evident încerc să folosesc toate resursele căci așa e atunci când alergi rar la câte un concurs: devine un eveniment, o arteziană de emoții, vrei să recuperezi timpul considerat pierdut, un fel de totul sau nimic.

...citește mai departe ↑

35km pentru 35 de ani, aniversare în mișcare

Brasov-Poiana-10

35 de kilometri merși și alergați într-o zi capricioasă de primăvară sunt ca cei 35 de ani de până acum.
Ani cu soare, dar și cu nori, feriți de vânt prin păduri, dar și înfrigurați la drumul mare.
Ani ca o potecă blândă de pământ sau ani pietruiți.
Ani cu pauze și cumpătare, ani agitați, pe muchie de hău.
Ani în care m-am simțit puternică și ani în care abia m-am târât, ani cu tras din greu și satisfacții sau ani ce nu știu cum au trecut…
Și aș putea continua mult și bine această firească analogie între cei 35 de kilometri de ieri și cei 35 de ani, căci acesta a fost și scopul: să-mi petrec ziua de naștere în adevăratul sens al cuvântului.

...citește mai departe ↑

Primul schi de tură și prima alergare pe 2016

Poiana-Brasov-1-rw
Vremea nu prevestea prea multe în week-end-ul ce tocmai s-a încheiat, iar ce-mi propusesem eu, să alerg și să scot schiurile de tură din debara, părea compromis (ploaie, motivație neclară…). Nu știu cum, dar am reușit să le fac pe amândouă 🙂
Ambele, realizări modeste, marchează însă începerea 2016-lui meu sportiv și mai ales, învingerea comodității în zilele înnorate și ușor ploioase. În felul ăsta mi-am mai conturat și eu impresii despre cum decurge schiul în Poiană și alte detalii de logistică, ca să-mi fie mai ușor data viitoare.

...citește mai departe ↑

Creasta Rodnei din Pasul Rotunda în Pasul Șetref

Rodnei-creasta-01.jpg

Experiența a fost mult mai intensă, mai consistentă decât se poate descrie, creasta e de-altfel un traseu de două-trei zile. E genul de tură pe care o rumegi în timp și îți amintești de fiecare dată alte detalii. Am cunoscut Munții Rodnei dintr-un foc și am adăugat încă o tură memorabilă alături de Mike. Alături de parcurgerea crestei Făgărașului la două zile și de locul doi la Maratonul Pietrei Craiului, creasta Rodnei la o zi se înscrie în principalele realizări, dintre cele montane, ale lui 2015.

...citește mai departe ↑

Pagina 12345