O sa incerc sa fiu scurta si la obiect,  o sa revin cu niste completari maine, dar nu pot adormi pana nu scriu cateva randuri – sa vedem la cat de putine ma pot limita insa

Intr-o zi poti face enorm de multe lucruri, asta e sigur. Te poti trezi de dimineata, te porti urca intr-un tren cu destinatia Busteni. Trenurile astea pe Valea Prahovei mereu intarzie, dar poti ajunge la telecabina pe la 11 fara si poti fi sus la Babele pe la 11 fix. Asta din urma s-ar numi noroc chior avand in vedere faima cozilor de la telecabina din Busteni, insa intr-o zi ca cea de ieri norocul s-a numit: functionare. Ploua usor, muntele era nevazut de nori, ceata, de imbratisarea completa a unei singure nuante: alb.

Detalii tehnice, alte poze si harta in curand. Updates:

Info: 6 septembrie 2009;
Traseu: predominant coborare (timpii nostri au fost “ajutati” si de acest aspect cu toate ca ceata producea si ceva “bajbaiala”), cea mai mare parte a traseului interzis pe vreme rea si evident iarna;

Partea I. Babele – Varful Omu: banda galbena, timpi traseu 2½-3h (noi – 2h).
Detalii: Desi e in mare parte un traseu de platou, nu e recomandat sa se faca in tenesi cum am vazut ca incearca unii. Sunt cateva zone de sei care necesita atentie sporita si de-asemenea nu ratati varful Bucura-Dumbrava (2503m).

Partea a II-a. Varful Omu(2505m) – Creasta muntilor Bucsoiul Mare – Varful Bucsoiu(2492m) – La Prepeleac – Pichetul Rosu: banda rosie, timpi 3½-4h (noi -  3h)

Detalii: Traseul incepe din spatele Cabanei Omu avand o portiune comuna cu cel spre Cabana Malaiesti prin Hornuri (banda rosie), cu drumul de vara spre Malaiesti (banda albastra, 2h). Din pacate ramificarea bandei albastre este prost marcata si pe conditii de ceata imposibil de reperat in timp util, asa ca atentie mare.

Drumul pe creasta Muntilor Bucsoiul Mare sau Creasta Balaurului este foarte interesant si tocmai de aceea urcusurile si coborasurile abrupte datorate seilor Morarului si Bucsoiului n-ar trebui considerate o piatra de incercare. Traseul pe creasta continua pana La Brana Caprelor unde se ramifica traseul cu acelasi nume (triunghi albastru) catre Cabana Malaiesti. Acest traseu nu e recomandat turistilor neantrenati si neechipati corespunzator.

De la Brana am continuat spre punctul La Prepeleac unde ne-am intersectat cu traseul Cabana Poiana Izvoarelor – Cabana Malaiesti (triunghi rosu) bine-cunoscut sub numele de poteca “Take Ionescu”. Coborarea spre Pichetul Rosu este una foarte dificila, abrupta, ingreunata de ingustimea potecii si mai ales de surprizele ce pot aparea “din senin”. Daca veti rasufla usurati ca ati scapat de arbustii neprietenosi si tufisuri si, in sfarsit, incepe poteca prin padure, va veti grabi desigur. Pana la Pichet traseul continua sa fie peste medie ca dificultate.

Partea a III-a. Pichetul Rosu – Cabana Poiana Izvoarelor – Gura Diham: banda rosie, timpi traseu 2½-3h (noi – 1½h)
Detalii: traseu din seria poteci de padure cat de cat amiabile. Puteti sa va relaxati in privinta asta – psihic desigur, picioarele sunt deja foarte obosite si au nevoie de atentie in continuare.

Recomandare din toata inima: asteptati o zi cu soare si pregatiti-va pentru un tur de forta. Noi am mers in regim de mars sau maraton fara nici cea mai mica exagerare.

Plan personal: dinspre Malaiesti urcare la Omu prin Hornurile Malaiestilor (se urca mai usor decat se coboara) si coborare prin Brana Caprelor cu revenire tot in Malaiesti de unde traseul sa fie oricare altul mai putin pe la nenea Take… oare de ce??!

Traseul de la Babele spre varful Omu nu e unul dificil… totul e sa-l si vezi.

prapastiile se descifrau uneori dintr-o data…

Cabana Omu si Varful Omu…

Prima pauza la un ceai fierbinte si tare bun. Zarile se anuntau la fel de albe ca si pana atunci.

Am continuat drumul, alegand un traseu de siguranta spre cabana Malaiesti. Ideea era sa ocolim Hornurile si Brana Caprei – interzise pe timp de iarna si in conditii nefavorabile si mai ales turistilor neexperimentati. Traseul de vara parea rezonabil, mai ales ca vizibilitatea n-a crescut peste 10m si astfel lipsa peisajului ar fi fost compensata de siguranta.

Monica pasind hotarat pe creasta Bucsoiului Mare,

rareori muntele ni se dezvaluia pentru cateva secunde,

Am vazut foarte multe capre(nu stiu daca sunt capre negre, tot ce-am vazut va arat si voua ), unele s-au temut, altele au stat la poza – cert e ca noi, ele si cateva pasarele eram singurele fiinte vii din intinderea muta a golului alpin. Intre timp, desi a existat o singura directie, traseul de vara s-a dat si el pierdut in ceata si ne-am trezit pe unul dintre cele mai provocatoare. Am ales “Take Ionescu” si nu “Brana Caprelor”, amandoua fiind dificile, insa Brana ne indeparta de obiectivul intoarcerii in timp util in Busteni, nestiind insa cu adevarat, ce ne asteapta pe nici una dintre ele decat “din carti”. Iar pe o vreme ca asta, sa ai carte nu inseamna neaparat sa ai si parte.

he, he… dar si cand ni se largea orizontul privelistea devenea ascutit de inspaimantatoare,

o simpla oprire pentru reglarea unei curele a rucsacului te lasa singur, singurel…

varful Bucsoiu (2492m) marcat simplu, dar nu simplu de cucerit,

Orice cocotz are si dezvat. De cele mai multe ori coborarea sau trecerea dintr-o sa in alta insemna prapastie din toate partile, mai putin din spate,

se mai ridica subit cate-un nor si vedeam stancile rasarind din neant care mai de care mai ciudate…

moment de maxima vizibilitate,

De pe aici a inceput coborarea propriu-zisa de pe creasta. Insa creasta a fost indelung regretata cand poteca ingusta si foarte abrupta a traseului “Take Ionescu” serpuita obraznic de alunecoasa prin jnepanis ne-a facut sa intelegem ca ce e greu de-abia incepe.

De departe e cel mai greu traseu de pana acum pe care l-am facut, ce-i drept, in conditii extreme. Stanci alunecoase, lanturi lipsa aproape peste tot unde era cazul, marcaj lipsa de fiecare data cand aveai nevoie de el, plantele ce ingustau poteca te loveau aspru si umed, de fapt, ploua intr-una, iar cand credeai ca se va sfarsi, incepea iarasi abruptul parca si mai indarjit ca pana atunci.

Am izbutit sa iesim vii de acolo, vii si nevatamate si sa ne putem bucura de o poteca cat de cat normala prin padure, dar si acolo radacinile formau o retea deasa si bineinteles, alunecoasa.

Poze n-am mai facut, ploaia nu ne-a facut nici un favor, ochii nu mai vedeau decat locul pe care urmatorul pas avea sa-l calce. Totusi o ciuperca a scos-o pe Micutza din barlogul ei caldut si uscat,

Cateva indicatoare de traseu si perseverenta noastra continua ne-au scos la Cabana Poiana Izvoarelor unde a urmat a doua pauza a zilei – inca 30 min. Un alt ceai cald, demential de bun si nu exagerez deloc sub influenta oboselii, frigului, umezelii si chiar si a setei desi apa a curs si-a tot curs…

De la Cabana Poiana Izvoarelor la Cabana Gura Diham, de acolo cu dacia unui nene zmeurar la gara si de la gara direct in ultimul tren posibil spre Bucuresti ca doar trenurile astea pe Valea Prahovei au mereu intarziere.

Cu alte cuvinte, am facut in doar 6 ore si-un pic un traseu lung si cu dificultate peste medie, estimat optimist la minim 9 ore, pauzele au fost doar doua de cate 30 de minute maxim, conditiile au fost cat se poate de potrivnice, insa fetele au format o echipa invincibila, si nu in ultima instanta, n-au asteptat surasul norocului ci si l-au facut singure

16 Comments »

1. polimedia.us/fain/ — September 7, 2009 @ 11:07 AM

   Bucegii in septembrie – Prin nori spre Varful Omu si alte aventuri – Fotografie – Meet The Sun…

   Un traseu dificil, in conditii extreme, o plimbare deloc usoara prin nori, o perseverenta incredibila si o experienta intre vis si realitate.

   Who wants to live forever, anyway?…

2. 

   Teofil — September 8, 2009 @ 12:22 PM

   Frumoase fotografiile. Exact acelasi caine a urcat de la cabana Babele pana pe Vf. Omu alaturi de mine. )

3. 

   MeetTheSun — September 8, 2009 @ 12:36 PM

   @Teofil: Bine-ai venit!
   Multumesc. Se putea cu ceva mai putina ceata in decor, dar nu ne dorim cu totii sa ajungem la nori??!

   Chiar ma gandeam ca nu ma ploua de fapt, ci aburii deveneau apa in cotact cu mine… ploaia se nastea milimetric de-asupra-mi!

4. 

   Teofil — September 8, 2009 @ 12:42 PM

   Si eu am avut noroc si am prins o zi insorita. De-abia dupa cabana Babele a inceput sa apara ceva ceata, iar sus e inevitabil sa nu prinzi ceata. Am prins ploaie doar cand am coborat.

5. 

   Je — September 8, 2009 @ 9:24 PM

   Bravo copile… super-tare…

   Imi trecea prin cap ceva… nu. nu un glonte… inca.
   O idee, un gand:

   “A ship is safe in harbour, but that is not what ships are built for.”
   (John A. Shedd, Salt from my attic)

6. 

   MeetTheSun — September 8, 2009 @ 9:32 PM

   @Je: Sa inteleg ca nu sunt trasa de urechi??! Ca s-a facut deja o coada de doritori

7. 

   vasili — September 9, 2009 @ 11:11 AM

   Frumos… si cu mult curaj.

   Apropo, traseul de pe Valea Bucsoiului nu e inchis? Am inteles ca are multe parti expuse neasigurate.

   Ture frumoase, cu zile senine!

   P.S. cu, in si despre munte, aici:

   http://www.carpati.org/

8. 

   MeetTheSun — September 9, 2009 @ 11:16 AM

   @vasili: Bine-ai venit!

   Am inteles ca se inchide din septembrie. Nu scria nimic, dar nu ma mira. Oricum peste tot era precizat ca e “interzis iarna si pe vreme rea”.

   Ce-i drept ne-am gandit si noi inainte si chiar am fi vrut sa evitam putin zonele periculoase numai ca ceata si marcajul nu ne-au prea ajutat. Totusi eram echipate si cu ceva experienta. Adica, am luat tura foarte in serios.

   Stiu de carpati.org, urmaresc turele, sper sa ma sincronizez cu ei la un moment dat si sa ma alatur lor. Fac o treaba excelenta.

   Numai bine!

9. 

   vasili — September 11, 2009 @ 11:25 AM

   Ahaaa… ai facut in septembrie un traseu care se inchide in septembrie…

   Pai, urechile la control

10. 

    MeetTheSun — September 11, 2009 @ 11:43 AM

    Pai trebuie sa te asezi la coada pentru trasul de urechi

    Eu zic insa ca nu merit chiar asa o coada mare pentru ca:
    - aveam harta, echipament, apa si mancare suficiente;
    - ceva antrenament;
    - multa atentie si seriozitate;
    - o coechipiera cu care ma sincronizez perfect;
    - un moral excelent;
    - mult curaj.

11. 

    vasili — September 11, 2009 @ 11:54 AM

    Chiar mult curaj… Dar pe ceata si ploaie e mai complicat cu orientarea… si mai riscant… (asta crede un incepator)

    da, ai dreptate, o coada mare cere prea mult timp… Dar doua cozi mai mici pt fiecare ureche, tot se fac

12. 

    Adi — September 15, 2009 @ 8:30 PM

    Felicitari!
    Am facut exact aceeasi tura, exact o saptamana dupa voi si am avut noroc de o vreme excelenta. Insa n-am avut noroc sa mearga si telecabina de dimineata si am gasit o masina 4×4 care ne-a dus pana la Babele prin Cuibul cu Dor intr-un stil offroad nebun, dar asta ne-a intarziat peste 2 ore. Insa un traseu excelent per total. Dupa mine zona Moraru-Bucsoiu este cea mai frumoasa din Bucegi. Si cea mai putin tranzitata de neavizati, ceea ce o face mai curata…
    O mentiune: daca doreati traseul de vara pentru coborarea la cabana Malaiesti trebuia sa-l cautati mult mai inainte, practic pana sa intrati pe traseul de creasta a Bucsoiului. La 5-10 minute de la cabana Omu se lasa in stanga spre hornuri si la un moment dat (dupa 30-45 de min.) deviaza spre dreapta. Anul trecut era prost marcat. Timpii sunt aproximativi, memoria mea de anul trecut nu mai e chiar proaspata.
    Oricum, felicitari inca o data pentru un traseu frumos, nu tocmai usor pe o vreme neprietenoasa si pentru indragirea muntelui in orice conditii.
    Ture frumoase iti doresc!
    Adi

13. 

    Adrian — September 20, 2009 @ 8:06 PM

    Salutare si felicitari pt tura! Am si eu o precizare : traseul pe care ati mers de la Vf Omu la Prepeleac se numeste Friedrich Deubel si nu Tache Ionescu( asta e de la Prepeleac la Cabana Malaiesti) , si din cate stiu eu traseele (de creasta) sunt inchise din octombrie-noiembrie ( nu din septembrie) si bineinteles pe vreme nefavorabila…
    Iti doresc numai bine si poteci insorite! Apropo de vreme , eu inainte de orice tura verific foarte bine prognoza meteo( am fost si eu in Bucegi exact in saptamana aia da pe 5 m-am intors…prognoza nu arata prea bine )

14. 

    MeetTheSun — September 21, 2009 @ 1:07 PM

    @Adrian: Multumesc pentru ganduri si urari. Prognoza e flexibila oricat s-ar zice. Pentru ieri(20sept), de pilda, nu se anunta un timp grozav, dar in Piatra Craiului a fost mai mult decat perfect: soare ca de primavara, cer albastru, norisori albi si rari, nici o adiere de vant.

    O sa verific totusi textul, dar intr-adevar drumul Deubel e cel de creasta, pe cand “Take Ionescu” leaga Pichetul Rosu de Malaiesti. Sunt cam perpediculare ele si se intersecteaza la “La Prepeleac”.

    Oricum, am verificat din mai multe surse pentru ca nu-s putine si nici la fel

15. 

    Petri — September 29, 2009 @ 12:21 PM

    felicitari!!
    si eu urmeaza sa plec pe 2 octombrie la cruce la Caraiman…:)

16. 

    Gigi — February 28, 2010 @ 7:24 PM

    Organizez plecari din Bucuresti cu grupuri de 8 pers.cu microbus cu clima pana la pestera Ialomicioara ca bonus ofer plimbari cu 3 atv-uri asigur rezervare cazare in weekend , de restul va ocupati voi(foc de tabara,gratar,drumetie la babele,caraiman,varful omu).rezervari la 0744 689 987 Gigi

Leave a comment

Name (required)

Mail (will not be published) (required)

Website

Subscribe for comments RSS feed for comments on this post.