Vorbe de trebuință

În ultima vreme, de câte ori mă așez la scris mă întreb dacă e de trebuință cuiva și îmi răspund sincer: nu. E atât de plină lumea de opinii personale și de sentimente devoalate încât… încât nu-mi vine să o mai aglomerez și eu. O fac desigur pe facebook în unele zile.

E simplu să scrii despre lucruri firești care se întâmplă, credeți-mă, chiar e! E simplu să pui un citat despre prietenie și să-l dai în stânga și-n dreapta cu certitudinea că fiecare dintre noi a experimentat diverse stadii ale prieteniei și sigur există un punct de potrivire. E simplu să scrii despre ce simți, despre temeri sau speranțe căci toți simțim, trăim, experimentăm. Culmea e că toți suntem de acord și atunci, cine mai greșește?!? Lumea nu e deloc mai frumoasă sau mai simplă chiar dacă toți aprobăm la vedere valorile bunului și frumosului.

După cum vedeți, reflectez la toate aceste lucruri și multe altele și mă întreb: până când vorbe de trebuință??! Chiar trebuie să citim în altă parte ca să ne confirmăm ceea ce știm? Sigur că da, așa a evoluat lumea, dar există o limită. Există limita prostiei și o scriu așa pe de-a dreptul pentru că prostia există de când lumea și pământul și de ea sunt atinși chiar și cei mai învățați. Trebuie pusă și puțină minte din cea proprie nu doar preluarea angro fără ca măcar să pipăi ambalajul.

Nu-mi propun să transmit un mesaj anume, îmi fac o concesie scriind aici rândurile de față. Nu sunt de trebuință nimănui, poate doar mie căci scriind îmi pot reflecta o parte din opinii. De aceea am tot scris, dar nu aici pe blog.

Partea pragmatică din mine este cea care asociază orice informație primită cu distribuirea ei, că poate e cuiva de folos. Cei mai mulți oameni nu procedează așa și asta mă doare pe undeva. Nu e durerea că eu sunt mai fraieră dând mai departe, e mâhnirea că oamenii sunt egoiști, că au fost la rândul lor ajutați, dar ei nu fac asta. Știți ce e mai trist? Că oamenii ăștia ne umplu viața virtuală cu mesaje moralizatoare.

Partea mea sentimentală e și ea greu încercată de dualismul de toate zilele.

Interesantă e și atitudinea unora care spun „eu nu mă implic, mie nu-mi pasă, eu n-am treabă”. Cam ipocrită faza când acești oameni apar subit exact când au nevoie de ceva, sunt de negăsit când îi cauți, răspund nu știu când îi întrebi despre un lucru pe care l-au făcut și știi sigur că n-ar da gratis de la ei un cuvânt în plus, dar o faptă!

Nu putem schimba lumea, educa nici atât. Sunt eu naivă, dar în sensul ăla boem care s-a cam perimat din păcate. Ce știu este că nu vreau fugi de realitate chiar dacă e plăcut să te înconjuri doar cu oameni pe calapodul propriu. Și pragmatic și sentimental am fugit toată viața de confort, de compromis, de convenabil.

Vorbe… vorbe de trebuință nu am să vă dau. Am trecut printr-o perioadă de tăcere interioară, printr-o perioadă zbuciumată despre care n-am zis un cuvânt, n-am scris o literă. Asta e lecția mea pentru voi: să nu credeți că știți un om doar pentru că are blog și-un perete de facebook plin cu postări, nici pentru că ați citit ce tot scrie de cinci ani, nici pentru că e deschis la mărturisiri și la povești de viață. Mereu e mai mult de atât și mai mult și încă pe atât.

17 Comentarii

  • Si asta e perfect. Caci omul nu se rezuma la o identitate virtuala. Din fericire. Tocmai ce am urmarit o emisiune pe subiect, era vorba despr “generatia FB” care, se spunea, e departe de a fi naiva. Expune doar ce crede de cuviinta ca trebuie expus. O mare parte e “pusa deoparte”.

    • Ca om cu blog si identitate clara, asumata, simt nevoie sa amintesc cititorilor ca nu e destul sa puna egal intre ceea ce stiu despre mine din surse online si ceea ce sunt eu. Spun asta pentru ca mare parte dintre ei nu au blog si nici foarte multa activitate pe fb, de unde rezulta o balanta inclinata: ei stiu mai mult despre mine decat stiu eu despre ei (ma gandesc la rude, prieteni, cunostinte).

      Acum depinde pe cine s-a facut studiul, dar teama imi e ca omul e naiv, dar nu recunoaste ca fiind asa. Drept dovada sunt pozele cu copii pe care le consider mult mai personale decat pozele mele pe bicicleta de pilda 😀

  • sa inteleg ca ai aflat si tu ca unii nu mai au timp nici de o vorba, de trebuinta sau nu, daramite de altele.
    stii ca am mai avut noi discutia asta, am aflat si eu, in anii astia departe, ca si o vorba e scumpa, de telefoane ce sa mai vorbim, zic merci ca s sanatoasa si n-am nevoie de nimic. si da, e mai bine sa te inconjori de oameni pe calapodul tau, cu riscul de a ramane vreo doi. de ce sa investesti timp si sentimente in nimic?
    cu riscul de a ma repeta, lucrurile bune vin de unde nu te astepti si nu vin tocmai de unde ai garanta ca vor veni.
    si da, facebook ul e doar de fatada, multe sunt puse deoparte
    pe scurt, nu ti bate capul, keep calm :)

  • Miky, de-aia imi place mie de tine ca vorbesti din mai multa experienta. Pe de alta parte esti dintre cei generosi ce nu se zgarcesc la o vorba si nu asteapta doar sa primeasca – ma refer la interactiunea in general.

    Chestia cu vorba de trebuinta e adresata la modul general, nu particular. Daca ajuta la ceva ceea ce scriu de pilda, daca e mai de folos sa ma limitez la postarile informationale: am fost colo, am vazut aia si ailalta.
    Sau chiar as putea da sfaturi de coracon ca tot se poarta desi sunt la moda autorii barbati =))

    • o daaaaa, m au omorat aia, nene. da stii ce e mai nasol, ca prind :))))
      deci da, te rog sa ii dai si tu cu like si share, cu citate din chintesenta gandirii, musai sa pui muuuuulte semne de mirare si intrebare, si virgula intre subiect si predicat. si nu te mai gandi atat cum sa scrii si ce sa scrii, da copy paste, mai schimba pe ici pe colo, si gata

  • Claudia,blogurile sunt ca niste nise,ca niste carti citite mult,recitite sau citite foarte putin.
    Surprinzator,uitandu-ma intr-o zi pe “ze list”,a observat ca in primele o suta de locuri se afla numai bloguri-porcarii,cu exceptia unor persoane care erau cu mult inainte ,persoane publice(vezi Tudor Chirila,artist”la patrat”,adica si cantautor dar si actor).Ei bine,in afara de aceste persoane care chiar au activitate,in primii o suta,pe bune ,n-ai ce citi si te frapeaza,te socheaza cat de multi fani au ei.
    Depinde ce vrem noi sa facem cu un blog.Daca vrem sa facem bani,scriem subiecte de nisa,pe care altii nu le scriu.Blogul tau si-a croit loc,ai fani,ca sa le zic asa,si ar putea fi in primele alea o suta,dar vezi tu,lumea vrea superficialitate,vrea can-can,ori tu esti mult prea profunda,sensibila ca fire(c si mine,de-altfel…)si lumea asta a devenit din ce in ce mai a dracului si mai superficiala.
    Sa iti spun ca sunt crunt de dezamagit cand ma uit la statisticile blogului meu si observ ca lumea asta se uita la subiecte “offtopic”,cum ar fi vizitarea de manastiri,biserici,cearta cu vreun prost de bastinas de pe miri unde,ca el nu vrea turisti sau se mira ca turistii curiosi ca mine,i-au calcat satul,in defavoarea articolelor cu fotografii de munte sau descrieri de trasee,expeditii?
    Noi suntem atipici,Claudia,noi,oamenii iubitori de munte si natura,in general,si noi,da,ne confruntam cu drame interioare.
    Desigur ,daca am exterioriza aceste drame,pe blog,am fi de o suta de mii de ori mai cititi si de o suta de mii de ori mai luati in deradere,si batjocoriti,mai apoi.
    La inceput,am crezut in existenta platformei blogspot,dar,intre timp,am aflat ca este cea mai mare porcarie.Este doar ca un jurnal iar eu de exemplu,vreau altceva,vreau sa o transform in wordpress.Ideea de a scoate ban din blog este hilara,la inceput,dar posibila pe parcurs.
    Ca sa ai “fani”sau cititori ,trebuie sa fi foarte diferit fata de altii.
    Iar tu esti.ti-am mai zis asta.
    Te-am inteles cu drama interioara,ca si eu trec prin asta,numai ca nu vreau sa fac publica treaba asta.Pe cine ar interesa??Pe nimeni,iti spun,basca ar mai rade si multi de mine,ca suferintele oamenilor sunt greu de inteles,pana nu te lovesti de ele.
    In privinta facebook,am spus-o de la inceput si ti-o spun si tie ca mi se pare cea mai mare porcarie posibila.Este superficialitatea intruchipata,informatii angros,peste informatii,evenimente peste evenimente,comentatii fara subiect si predicat si insusi formatul ala puchinos si inghesuit.Beac.
    Te inteleg ca ce se scrie pe blog nu este egal cu ce este in interior.Unii trecem prin drame personale,altii trecem ca rata prin apa,in viata,depinde de “croiala”fiecaruia.
    Si in privinta prietenilor ai dreptate si este simplu ca sa-ti mentii oamenii tai apropiati,care te ajuta si pe care ii ajuti.Poate sunt unii care chiar vor sa te cunoasca mai indeaproape,admiratori,dar tu nu stii asta.
    Eu zic sa continui sa scrii.Ai stilul tau,atragi oamenii,ai poze frumoase.Te inteleg,repet,cu suferintele interioare,si eu trec prin ele,altfel nu te-as intelege.

    • Ciprian, nu mai am ce adauga la cele spuse de tine, cu multe sunt de acord, pe altele nu le-am experiementat inca.
      Multumesc de aprecieri si ma bucur ca ai gasit la mine pe blog un loc pentru a-ti spune oful.

  • Lumea virtuala ca si cea reala e plina de superficialitate, egoism si de oameni care vor sa para ceea ce nu sunt. Sunt multi cei care scriu despre ce e la moda, ce merge, ce aduce trafic. Pana la urma tine doar de fiecare dintre noi sa fim mai selectivi. Si da cred ca fiecare are gradina lui secreta, ascunsa de facebook, blog si e firesc sa fie asa.

    • Noi cei care avem bloguri stim asta, dar cititorii oare??! Eu prefer sa cred ca am cititori de o anumita factura ce nu au nevoie de astfel de reamintiri, dar mai este si vizitatorul accidental caruia i s-o aprinde beculetul ca mai exista si altfel de locuri virtuale decat cele “populare”.

  • Nu poți schimba lumea. Tu nu poți. Eu nu pot. Dar putem să ne schimbăm pe noi și poate câteva persoane din jurul nostru se lasă influențate. E suficient.

    Mă gândeam acum la un text pe care l-am scris despre un curs la care am participat și am zis că nu dau mai departe învățăturile, deși nu cred că eu am fost ținta ta. La mine era vorba despre un anumit aspect, tot ce puteam eu scrie se găsea pe internet. Deja explic și nu are sens.

    Și uneori e nevoie să ți se reamintească ce știi, chiar e nevoie.

    • Nu mi-a fost nimeni tinta. Cred ca trecut vremea cand scriam pentru ca aveam o tinta de atins, alta decat eu insami.

      Cred ca ai dreptate cu ce spui in ultima fraza, cred ca simt nevoia sa mi se reaminteasca ce stiu si pentru ca nu stiu cere, le reamintesc altora.

    • nu putem schimba un om. Putem insa da un exemplu, si ajuta omul sa se schimbe singur.
      Ca om, evoluam. Sau involuam. Ne schimbam, ne adaptam. Avem nevoie doar de o idee/ o scanteie.

  • Eu am multe pe suflet la capitolul asta, d-aia mi-am inchis contul picasa, facebook si-am lasat blogul balta. E greu sa spui ce simti, cum vezi anumite aspecte, lumea arunca in tine fara sa aiba habar, cum de altfel cineva pe blogul tau a aruncat o intrebare care nu-s avea nici un rost. Si eu am trecut recent printr-un mare zbucium, de parca mai aveam nevoie…si tac, le duc in mine…e drept ca si eu m-am izolat dar cum spunea Mike, mai bine un prieten de nadejde decat 10 holograme :)

    Vorbele tale (imi) sunt de trebuinta, te asigur! Canada ti-a deschis un apetit mare spre o anumita scriere, foarte profunda si cu intelesuri ptr cine le percepe.

    Gandeste-te la cat de multi cantareti sunt comparativ cu nr poetilor 😉 Si e de-ajuns :)))

    Cu mult drag >:D< Un weekend insorit!

    • Stiu Ren si mai stiu ca atunci cand te expui pe un blog e de ajuns si un singur atac pentru a renunta. E simplu sa arunci cu vorbe de partea cititorului fiind. Eu am sters multe comentarii care nu aveau ce cauta aici, am incercat sa inteleg daca au avut vreun temei si cu toate astea nu le-am permis. Nu a fost cenzura din partea mea, a fost lipsa de argumente din partea lor.

      Si mai stiu ca aici va fi mereu un loc pentru tine, un loc de popas, un loc de stat la o vorba buna.

      Suntem singuri sub greutati, cuvintele tac si ele, oamenii nu stiu, ei doar asteapta un semn.

      Imbratisarea mea >:D<

  • Sa stii ca si eu imi pun de multe ori aceleasi intrebari. Uneori vreau sa renunt la a mai scrie pe blog. Dar cat timp avem prieteni – chiar virtuali- care revin acolo,probabil ca merita sa mai scriem. Picatura cu picatura, opiniile noastre conteaza.
    Sau nu …!? :)

    • Cred ca sunt intrebari firesti si poate si destul de sanatoase daca vin in cantitatea potrivita.
      Si eu cred in puterea picaturii, cu rabdarea e mai greu :)

      p.s. si mi-ai amintit cate am de recuperat la tine pe blog! Chiar imi place sa citesc „de ieri”-urile, dar sa o fac pe indelete – cred ca se aduna de o carte pana imi fac eu timp :)

  • Sa nu crezi ca nu mi-a trecut si asta prin cap ( toti avem si vise traznite, nu-i asa? :) ) Dar pana atunci te astept pe blog…sa mai frunzaresti, cand ai timp!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *