Satul muzeu Ciocănești, Muzeul Rădăcinilor, Cimitirul Vesel sau Despre omul creator și urmașii săi

Ciocanesti-muzeu-0943.jpg

Călătoria lunii septembrie prin nordul țării a continuat într-un mod neprogramat, ajutate fiind și de ploaia ce avea să ne ocupe două zile din cele șapte de concediu. În drumul spre satul maramureșean Săpânța aveam să descoperim cu încântare și răbdare lumea necunoscută a artei populare bucovinene. Totodată, realitatea satului românesc ne-a tot adus în minte proverbul „Omul sfințește locul”, la care adaug: „locului sființit… urmași îi trebuie”.

Zilele trei și patru din cele 7 în Bucovina și Maramureș

Călătorului îi șade bine cu drumul, dar DN18 dinspre Câmpulung Moldovenesc spre Borșa s-a dovedit așa de plin de gropi plombate pe diferite înălțimi, că doar peisajul bucovinean ne mai rămăsese să ne țină de urât la viteza mult sub limita legală. Unul dintre sate ne-a atras atenția în mod deosebit prin motivele populare ce împodobeau pereții exteriori ai caselor.

Ciocănești – comuna muzeu

Cum nu aveam un program pentru ziua în curs, iar casele păreau să fie tot mai frumoase și mergeam tot mai încet pentru a face fotografii și a privi, am zis noi să oprim pe dreapta să ne bucurăm pe îndelete. Taman la Muzeul Ouălor Încondeiate. Am sunat la numărul de pe ușă și mi-a răspuns o doamnă foarte amabilă, aceeași doamnă ce peste vreo douăzeci de minute a apărut pe bicicletă.

Ciocanesti-muzeu-0919.jpg

Casa de Cultură „Florin Gheucă” din Ciocănești. La etaj este amenajat Muzeul Ouălor Încondeiate, peste stradă este Muzeul Etnografic

Nu aveam prea multe așteptări de la un astfel de muzeu, ne încântase satul în special, la fel de curat ca celelalte din Bucovina, case mari, gospodării îngrijite, pajiști cu fânare și fâșii defrișate de pădure. De la doamna muzeograf aveam să aflăm răspunsuri la toate întrebările, chiar mai mult de atât, acolo unde e pasiune și interes, oamenii simpli pot schimba cursul lucrurilor.

Utile: site-ul oficial CiocanestiBucovina.eu

Prin anii ’50 un meșter cioplitor în lemn și zidar, Dumitru Tomoioagă, a pus în practică ideea unei femei, Leonida Țăran, de a-și decora casa la exterior cu modele ca acelea cusute pe cămașa țărănească. Apoi l-au vopsit în culorile locului, nuanțe închise de roșu, galben, verde combinate cu tradiționalul negru. Metoda nu a fost simplă, un amestec de ciment și ipsos turnat în forme direct pe perete, în care s-a sculptat, după uscare, cu multă migală zile în șir.

Ciocanesti-muzeu-0950.jpg

Cumva, frumosul acesta s-a extins, țăranul român e om mândru și probabil prin aceste părți de țară o gospodărie mare trebuie să fie și arătoasă, cert este că acum vreo 12 ani când a fost ales primar fiul zidarului, Gheorghe Tomoioagă, aproape toate casele din sat erau astfel decorate. Primarul a dovedit un interes sporit pentru arta populară și pentru cultură, asta după ce a reușit să reînființeze comuna Ciocănești, desființată pe vremea comunismului și asimilată de o comună alăturată.

Sună frumos povestea aceasta, nu? Nici n-am început bine. Au fost înființate trei festivaluri naționale, două dintre ele au avut în 2015 a 12-a ediție, F.N. al Ouălor Încondeiate, F.N. al Păstrăvului, F.N. de Datini și Obiceiuri (evenimente complexe, ce durează câteva zile, cu foarte multe activități practice oferite gratis de primărie), plus alte evenimente locale ce însoțesc ori sărbătorile creștine ori ritualuri legate de muncile tradiționale (oieritul, plutăritul etc.).

În localitate sunt două muzee în clădiri renovate și amenajate cu mult bun gust, localitatea însăși fiind declarată muzeu (Casa Leonidei Țăran a funcționat până de curând ca muzeu, dar între timp dumneaei a murit). Prin hotărâre de consiliu local, orice autorizație nouă de construcție este condiționată de decorarea exterioară a casei, pentru a conserva și duce mai departe tradiția zonei.

În 2014 a fost desemnat Satul Cultural al României, ne povestește cu emoție ghida noastră, cum alături de actualul primar Ciocan, au demonstrat că la Ciocănești lauda nu vine din planurile de viitor, ci din lucrurile care deja se întâmplă.

Ciocanesti-muzeu-0924.jpg

pe lângă modele, mi-au atras atenția micile ferestre de sub streașină

Ciocanesti-muzeu-0935.jpg

Ludotecă (instituție care pune jocuri la dispoziția copiilor, cf. dexonline.ro)

Ciocanesti-muzeu-0936.jpg

și Poliția are căsuță decorată (și Primăria evident)

Ciocanesti-muzeu-0940.jpg

cu cât privești mai mult cu atât descoperi tot felul de detalii

Ciocanesti-muzeu-0986.jpg Ciocanesti-muzeu-0989.jpg Ciocanesti-muzeu-0997.jpg Ciocanesti-muzeu-1000.jpg Ciocanesti-muzeu-1001.jpg Ciocanesti-muzeu-1003.jpg

Și dacă această tradiție nu a trecut pragului secolului, cea a încondeierii ouălor este una veche (satul este atestat în jurul anului 1400) și poate ar fi dispărut / diminuat, ca prin alte părți, de nu era resuscitată de festival. Acum sunt peste două sute de încondeietoare în comuna destul de mică (un pic peste o mie de locuitori), ne spune cu mândrie doamna muzeograf, și dumneaei încondeiază, face demonstrații turiștilor sau la atelierele organizate pentru copii în vacanțe sau Săptămâna Altfel.

Ciocanesti-muzeu-0951.jpg

în fiecare vitrină zeci de ouă încondeiate sunt așezate pe categorii, pe zone geografice și pe tehnici de încondeiere

Ciocanesti-muzeu-0963.jpg

pozele au fost făcute în grabă, am preferat să privesc și să ascult

Ciocanesti-muzeu-0964.jpg

un om pasionat de turism și de păstrarea tradițiilor, a cărui dăruire se simte în entuziasmul cu care ne povestește. Purtăm un dialog cu dumneaei, nu ne „recită” o poezie așa cum se întâmplă la muzeele mari…

Încondeierea unui ou durează de la trei ore, cel mai simplu, până la o săptămână, pentru un model complex, cu multe culori și eventual un ou ceva mai mare, de gâscă sau curcă. Combinația tradițională de culori din Ciocănești are la bază negrul, iar simbolul cel mai des întâlnit este soarele. Într-adevăr, ouăle încondeiate cu negru și galben mi s-au părut dintre cele mai reușite. Prețul unui ou încondeiat nu este prea mare raportat la orele de muncă, cele vândute direct de acasă prin comenzi mai mari, costă în medie 10 lei bucata, prețul crescând în funcție de complexitatea modelului.

Muzeul, deși tematic, vine astfel la pachet cu povestea unui sat unde cultura populară ocupă un loc de cinste. În completare, vizita la Muzeul Etnografic a fost la fel de interesantă, aici fiind amenajate camere tematice, reconstituiri întocmai, iscusit aranjate astfel încât să îți poți face o impresie despre cum arată interiorul unei case, dar și al unei stâne sau al atelierelor de prelucrare a fierului sau țesătorie.

Ciocanesti-muzeu-0967.jpg

Sus replici ale atelierelor de făcut șindrilă (care se fac manual în ciuda aspectului uniform) și fierărie (de unde și numele comunei, foarte mulți locuitori având numele Ciocan). Jos, reproducere interior de stână.

Ciocanesti-muzeu-0984.jpg

Interior de odăi (chiar și casele moderne conțin măcar o odaie tradițională). Doar în muzeu modelele de exterior au fost făcute și la interior, dar în opinia mea arată foarte bine :)

Ciocanesti-muzeu-0985.jpg

Am stat peste două ore cu ghida noastră, o femeie pasionată de ceea ce face, lucru care se simte din plin. Aproape că nu-ți vine a crede că toate acestea se întâmplă într-un sat. De la dumneaei am aflat unde se află ancorată o plută pe Bistrița Aurie sau de Muzeul Rădăcinilor aflat la 20km după comuna Cârlibaba.

Mi-a rămas gândul la Festivalului Păstrăvului din jurul datei de 15 august, plimbatul cu plutele pe Bistrița, mesele cu păstrăv, paradele de port popular și urcatul la stânele tradiționale din Suhard (aflate în ceva colaborare cu primăria) fiind doar câteva din lucrurile de care te poți bucura într-un sat unde totul e autentic și unde oamenii încă meșteresc într-o lume în care chinezii reproduc orice, inclusiv ouă încondeiate.

Toate aceste informații le-am reținut de la ghida muzeelor, dar am găsit și un articol destul de bine documentat pe site-ul TraditionalRomanesc.ro unde puteți afla multe alte lucruri frumoase.

Ciocanesti-muzeu-1008.jpg

Pe Bistrița Aurie o plută formată din trei table. Pe vremuri plutăritul era metoda prin care se transportau lemnele sau chiar animale, obiecte mari etc. Acum se mai practică doar turistic.

Muzeul Rădăcinilor – a doua viață a rădăcinilor

Vizita la Muzeul Rădăcinilor a coincis cu apropierea ploii. Abia ieșisem din județul Suceava și părăseam Bucovina pentru a intra în județul Maramureș. Frunze galbene de mesteceni se scuturau peste gospodăria bătrânului Ștefan Grec, poarta se trântea când și când. Am fost invitate să intrăm, să descoperim. Ghid și povestitor e chiar gazda noastră, deși nu vorbește mult și nu face mare caz din ceea ce i se pare firesc să existe: micul său muzeu.

Ciocanesti-muzeu-1012.jpg

câteva cadre dintr-un loc cu multe povești tăcute…

Ciocanesti-muzeu-1013.jpg

vâltoarea pentru spălat scoarțe, preșuri, carpete, un pod vechi de piatră, interior de cameră înaltă cu suport pentru uscat rufe deasupra sobei

Fost lucrător forestier, atras de frumosul din natură, s-a apucat din tinerețe să adune rădăcini dându-le diverse forme de animale sau obiecte, să colecționeze flori de mină, roci, monede, arme sau piese de uniformă de pe vremea războiului, unelte diverse și să amenajeze tradițional două din camerele casei, oferind astfel la drumul mare un muzeu atipic călătorului și cu plata… cât te lasă inima.

Bătrânul, trecut de 70 de ani, are gospodărie cu vaci, porci, găini, o vâltoare (pentru spălat covoare, carpete) în dosul casei și, deși se văita de durerile spatelui încins cu brăcinar lat de piele, nu poate concepe viața fără de muncă. Locuiește cu soția, casa le este destul de izolată și nu au avut niciodată curent electric. Tristețea de pe chip se datora plecării la spital a soției sale, în aceeași zi a sosirii noastre.

Am plecat mișcate de lumea de după porțile ce s-au închis în urma noastră, porți pe care curiozitatea trezită de pancarta ce anunță mare „Muzeul Rădăcinilor” le va deschide iară, căci nu se putea un nume mai inspirat – rădăcini ale copacilor, rădăcini ale oamenilor.

Cimitirul Vesel

Pe la opt jumătate dimineața, sub două umbrele, una roșie, alta curcubeu, două prietene s-au pornit pe lecturat crucile din Cimitirul Vesel. Când și când se intersectau, schimbau impresii, continuau fiecare pentru sine itinerariul de descoperire a lumii maramureșene pornind dinspre moarte înspre viață. Printre cruci de-un albastru aparte, albastru de Săpânța.

Sapanta-Cimitirul-Vesel-1050.jpg

Mike sub umbrela curcubeu urma consecventă alee cu alee, Claudia sub umbrela roșie avea o traiectorie haotică, deoparte și de alta a aleii principale, după cum vreo cruce îi atrăgea atenția. Două abordări diferite, două firi diferite și totuși, o aceeași concluzie:

Cimitirul Vesel nu e vesel.

Știam că există acele câteva cruci cu poezioare amuzante, ironice, dar noi nu am dat de ele. Sunt mult prea multe celelalte cruci în care moartea e lipsită de vreun umor, fie și cel postum. E totuși un cimitir. Colorat, ilustrat, detaliat cum poate toate cimitirele ar trebui să fie.

Nu am parcurs toate crucile, cred că un sfert din cele opt sute mi-au trecut prin fața ochilor cu amănuntul și m-am lămurit: este interesant, este o formă de artă populară prin care inițiatorul Stan Ioan Pătraș a pus Săpânța pe hartă începând cu anii ’30 și care „învinge” moartea prin culoare și cuvinte.

Utile: site-ul primăriei Primaria-Sapanta.ro

Numele și anii sunt informații care pomenesc existența unui anume cetățean. A scrie despre meseria lui sau ce anume îl deosebea de alții, a-i ilustra felul de viață sau modul tragic în care a murit – acestea vor aminti de un om, că a fost un om. Într-o comunitate restrânsă ca cea a unui sat, genul acesta de amintire are cu siguranță o mai mare însemnătate decât cea artistic-turistică.

Sapanta-Cimitirul-Vesel-1045.jpg

Și apropo de însemnătate, conform site-ului UNESCO, Cimitirul Vesel nu figurează pe lista obiectivelor protejate, cel mai probabil a fost propus și este într-o etapă de aprobare. Că se dorește includerea lui pe prețioasa listă e altceva, dar multe ziare afirmă că ar fi deja și asta m-a motivat să caut anume.

Deși nu am găsit nimic vesel în cele citite, am aflat destul de multe informații despre oameni și ocupațiile lor din aceste părți de țară, chit că accentul se pune pe circumstanțele și natura morții.

Cimitirul Vesel – un muzeu al vieților. 

Sapanta-colaj-rw.jpg

„mi-a plăcut vara la coasă / și femeile frumoase”

„mie mi-a plăcut tractoru / cu sticla să-mi stâmpăr doru”

„în lume cât am trăit / tare mult m-am amărât / bărbatul mi l-a ridicat / și-napoi n-o înturnat / mult la poartă eu stăteam / și cerci frumoase vindeam / și pe el îl așteptam / viața mi s-a sfârșit / și bărbatul n-a venit”

„avere se face lucrând / nu sub corci la umbră stând”

„aici figurez și eu / pe crucea fiului meu / mie îmi zicea Floreanu / că-mi plăcea câștiga banu / la mină la subteran / unde nu mai ai dușmani / numai prieteni și ortaci / și pe cei de-acasă dragi / vai și-amar de tine mină / în tine ai numa tină / numai tină și gunoi / aur, cupru și noroi”

„țuica e curat venin / ea aduce plâns și chin / că și mie mi-o adus / moartea sub picior m-o pus”

Cum erau și câteva buticuri cu suveniruri, am intrat să mă uit de o ie sau alte obiecte tradiționale. Am avut o mare surpriză… made in India/China. Se mai țes cergile despre care am citit pe atâtea cruci că aduceau venituri femeilor locului?!? Se mai lucrează manual lemnul?!? De ce frumoasa basma maramureșeană e… sintetică?!? Am dat totuși peste trei cămăși tradiționale, lungi, așa cum se poartă în zonă, lucrate acum 70 de ani. N-am putut să le cumpăr deși se vindeau ieftin, ar fi presupus să le scurtez, modific, ori asta nu m-ar fi lăsat inima… Am întrebat, că n-am putut răbda, de ce nu au și cusute manual în zilele noastre, pentru vânzare. Pentru că nimeni nu mai coase, a venit răspunsul cu o firavă urmă de regret.

Utile: album foto, de răsfoit începând cu… ziua 3

Ciocănești versus Săpânța

Cele două sate sunt dovezi că nu e suficient să ai norocul unui consătean artist popular cu o idee genială, ci și de moștenitori de nădejde care să conserve și să dezvolte la rândul lor.

Stan Ioan Pătraș este mult mai cunoscut decât Dumitru Tomoioagă, dar arta primului nu a trecut de gardul cimitirului, pe când arta celui de-al doilea a cuprins întregul sat. Și Săpânța este celebru față de Ciocănești, dar e suficient să vizitezi cele două sate pentru a simți diferența și a-l aprecia mai mult pe cel din urmă.

Spre deosebire de Ciocănești, unde femeile au reluat obiceiul încondeierii și au înțeles prin continuarea tradițiilor o sursă de venit, unde se organizează atâtea festivaluri și evenimente care nu doar atrag turiștii, ci și conservă prin practică obiceiurile locale, la Săpânța turismul se bazează pe Cimitirul Vesel. Nu există nimic care să indice altceva.

Spre deosebire de Ciocănești, unde aproape întregul sat îți fură privirea prin casele lui meșteșugite, în Săpânța simți cum te îngrămădesc casele mamut ridicate din goana banului agonisit peste hotare, case aparent fără un alt rost pe lumea aceasta înafara aceluia de a fi mai mari ca ale vecinilor. De altfel, de la Borșa spre Sighet și mai departe spre Certeze, întreaga zonă este dominată de căsoaie (cel mai probabil goale), pe cât de „răsărite” pe atât de inestetice.

Desigur, o parte din vină o are administrația locală. E mai simplu să acorzi autorizații de construcție angro și să încasezi impozite la metru decât să ai o viziune care să conserve identitatea culturală și să direcționeze ambițiile individuale, haotice, ale sătenilor.

Cele două sate fac diferența dintre a vrea și a nu vrea în aproape același context geografic și administrativ. Multe lucruri țin de conducerea locală, omul schimbă locul, fiecare om aduce un aport comunității sale, mai ales la țară. Sentimentul care m-a dominat în acele zile a fost că lucrurile bune au nevoie de susținere, cele rele se autosusțin… 

p.s. Opiniile sunt pur din perspectiva unui turist care își dorește să revină în zonă și să cunoască mai mult. Realitățile locului pot fi mult diferite în unele privințe, dar cei mai mulți dintre noi le percepem așa cum ne sunt oferite / înlesnite. Dacă ar avea cine să-ți povestească și să-ți arate…

8 Comentarii

  • Foarte interesanta incursiune in Bucovina.
    La vara este loc de o vacanta :)

    Mama coase ie, noi vrem sa readucem IA la loc de cinste alaturi de comunitatea Semne Cusute.
    Cos multe doamne si domnisoare II.
    Asa ca usor usor ne intoarcem la adevaratele valori si traditii :)

    Felicia

    • Am vazut pe fb ca v-ati pus pe cusut, e foarte frumos!
      Mi-am propus si eu sa mai cos cate ceva, am cusut mult in copilarie si imi place, dar deocamdata am inceput sa cos un petec de panza si nici pe acela nu l-am terminat…

      In zonele acelea cu traditie e mare pacat ca nu se continua… tinerii sunt plecati la munca afara, satul e plin de batrani (la magazine si la birturi erau vanzatoare numai femei batrane), insa ceea ce nu inteleg eu e de ce isi investesc banii in casele alea mari care inghit multi bani pentru intretinere si incalzit si care vor fi prea putin locuite ca sa merite efortul…

    • Nici eu Alin, iar de la un coleg din zona am aflat ca sunt multe astfel de sate muzeu si locuri interesante… Se pare ca abia am zgariat la suprafata comoara :)

  • Marfă rău de tot Bucovina, abia aştept să mai ajung pe acolo. Singura dată cînd am fost pe acolo am trecut ca fulgerul şi n-am văzut prea multe, aşadar am în plan să revin.

    • Pentru mine a fost prima data si mi s-a parut incredibil de pitoreasca si de provocatoare.
      Singura chestie care mi-a mai diminuat entuziasmul a fost cea cu defrisarile (bine, acolo industria forestiera e ceva cu traditie, insa multe locuri arata de-a dreptul devastate cu zeci de drumuri de TAF si tractor).
      Urmatoarea excursie imi doresc sa fie si mai prin sate, la intamplare pur si simplu, sa simt spiritul locului (sper sa-mi iau logan pana atunci si sa nu-mi fie mila sa-l bag prin hartoape 😀 )

  • Eu am petrecut un Revelion in satul Ciocanesti. Afara erau -20 de grade, dar un peisaj de vis si o liniste de mormant. Nu foarte departe de satul Ciocanesti se afla satul Cârlibaba, care mi se pare de poveste. Imprejurimile mi se par potrivite pentru un schi de tura. Sper sa revin cat mai curand pentru asta si pentru traditiile specifice sarbatorilor de iarna. :)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *