Nevoia de ie

ziua-universala-iei-ie-veche-rwr

Le doresc iilor să iasă la lumină
din lăzile de zestre, din dulapuri cu miros de naftalină,
să fie coborâte din poduri și ridicate din beciuri,
să plece din mâinile bunicilor și mătușilor către fiice și nepoate,
să fie dăruite și primite,
vândute și cumpărate,
renăscute sau recusute,
să iasă la soare și vânt, în aerul dimineții, în arșița verii și-n strânsoarea gerului,
să rotunjească umeri, să ridice priviri,
să fie purtate!
Căutați-le, iubiți-vă iile, purtați-le cu drag.

*

Ziua Universală a Iei a trecut, 24-ul iunie al Sânzienelor ce de câțiva ani nu mai e doar al lor, ci și al iei, dintr-o inițiativă care dacă nu mă înșel aparține La Blouse Roumaine, dar care a fost imediat adoptată în toate colțurile lumii, inclusiv la ea acasă.

Era nevoie de o zi a iei.

*

Când eram în liceu, anii ’95-’99, am cumpărat de la second hand o bluză cu câteva rânduri cusute, aducând a ie. O am și acum, are etichetă de magazin ce pe la noi nu exista atunci. Am început să o port când și când, de fiecare dată stârnind zâmbete – fie în liceul din orășelul mic de provincie, fie în biserica de la țară, fie la nedei (sărbători câmpenești cu hore, de hramul bisericii satului…).

Ia era costumație de serbare, de spectacol la casa de cultură și cam atât. Am îmbrăcat-o și în București la facultate și mai apoi în diverse locuri, la serviciu etc. și cu timpul ia mea netradițională și-a pierdut din ridicol, devenind tot mai adesea motiv de admirație. Roata s-a întors căci eu o purtam tot mai rar – știam deja că nu e o ie adevărată, ci doar o bluză foarte dragă (ce mă însoțește de deja vreo 20 de ani).

A urmat o ie cumpărată de la Bran, cusută de femei din Breaza, o ie frumoasă, dar care din păcate nu respectă canoanele. Încă o ie comercială, chit că e cusută de mână; i-a venit mamei ca mărime și i-am dat-o cu dragă inimă – nici mama nu are ie moștenită că deh, nu știu ce s-a întâmplat în partea asta de țară cu țărăncile şi iile lor… Nu pot învinui țăranul român că a preferat hainele cumpărate din varii motive, inclusiv estetice – a vrut în rândul lumii și a intrat în rândul lumii.

Prin anii ’80-’90 îmi amintesc că mămaie-mea căuta pânză. Era etamina și era nailonul, adică perdea. Etamina pentru fețe de masă și tablouri, nailonul pentru cămăși – ochiuri mari, cusutul mergea repede. Mamaia a cusut două astfel de ii cu roșu pentru mine și soră-mea, apoi una grena cu paiete pentru ea. Împreună cu vâlnicul, brâul și ilicul, într-un covor țesut de zeci de ani vechime, a lăsat vorbă să fie îngropată. Și așa s-a întâmplat cu multe costume din zonă, au ajuns în pământ.

Am ținut să povestesc toate acestea ca să construiesc un context în care mă aflu azi tristă și dezamăgită că deși în câteva fotografii strămoșii mei apar în costum popular, moștenirea mea aproape că nu există. Dar cred că cel mai tare doare că nu a existat cultul acesta al datului mai departe, singura obsesie testamentară fiind munca pământului, orbește dacă se poate. Observ și acum această tendință de a pune prezentul pământului la preț mai mare decât viața, decât copiii, decât viitorul. Însă dacă ar avea gură să strige, pământul s-ar milogi să fie lăsat în pace, natura să meșterească ce știe ea mai bine: echilibrul.

*

Apoi, revenind în contextul strict al meu, am simțit că trebuie să îmi fac rost de ie, spiritul meu o cerea în completarea a ceva ce n-a fost să primesc firesc așa cum se întâmplă în multe alte sate sau cu multe alte fiice și nepoate.

Am început să cos una, îmi propusem ca până nasc să fie gata, dar n-am reușit decât croitul și un tiv. Acum, cu făptura în grijă, nici atât. După multe învârteli, am intrat într-o horă greu de jucat – am cumpărat ii vechi. Nici măcar nu le știu povestea încă, dar tot frământându-mă cum să le scot petele, cum să le dreg rosăturile, cum să le lungesc (poalele parcă au fost smulse, nu descusute, nu tăiate…), m-am trezit atașată de ele. Sunt ale mele de-acum și le voi scoate la lumină, le voi albi (sau nu) și purta cu mândrie.

*

Dar ia, așa cum e percepută de mulți români, e încă unul dintre lucrurile care frizează ridicolul, mai ales în unele sate – acolo unde ia ar trebui să fie acasă! O bluză chinezească cumpărată din piață, cu imprimeu sau cusătură de mașină cu motive țărănești, e imediat apreciată în opoziție cu o ie veche, înflorată, cu paiete, eventual ușor îngălbenită, care stârnește mirări de umblet în costum popular și pe care simți că mai bine o lași acasă decât „să se râdă lumea”. Nu mai zic să-ți pui poale și catrințe… Iar oamenilor din comunitățile mici le pasă de ce spun și cred semenii lor.

Sunt și sate unde e taman invers, țăranii încă mai au sărbători populare, iar costumele sunt prețuite și mai ales, purtate. Ba mai mult, costumul face ca tradițiile să se păstreze și, pe lângă conotațiile religioase (și/sau culinare) ale zilei, să mai existe și alte obiceiuri, ritualuri.

[Paranteză. Iarăși remarc cu invidie că în satul meu sunt puține sărbători în care oamenii mai și fac ceva ritualic, cele mai multe presupun să nu munceștie rău de foc, de boală, de bubat, lovituri, pocit gura etc., de trăsnet sau de vijelie, de apă mare etc., adică de frica a ceva, prea rar se sărbătorește cu adevărat însemnătatea zilei sau sfântul respectiv.

Amintesc totuși ce se făcea în copilăria mea, nu știu acum câți mai practică: pelinul sub pernă în săptămâna Rusaliilor, arsul bojilor pe morminte în Joia Mare, popoiul sau asma (turtiță din aluat coaptă pe plită) cu bănuț ce se împarte la toți ai casei, urmând ca norocosul să găsească banul în felia lui, obicei în ziua de 40 de Mucenici (parcă!), afumatul cu cârpe arse a copiilor și animalelor din curte ca să îi ferească de șerpi – de Blagoveștenie sau Buna Vestire.]

Poate că eram mai fericită atunci când mi se părea că ceea ce văd la emisiunile de folclor din alte zone ale țării e făcătură anume pentru filmare, că n-au cum să fie atâtea obiceiuri păstrate, că acele costume sunt de la muzeu. Cu siguranță sunt și aranjamente căci nu e un reality show, însă realitatea e că sunt zone mai sărace în cultura populară și zone mai bogate, iar asta se vede foarte bine astăzi când Ziua Iei scormonește în lăzile de zestre mai mult prin unele părți ale țării decât în altele, asta se vede și dacă vrei să cumperi o ie veche – nordul țării e fruntaș, asemeni Argeșul sau Banatul, iile de Alba sau Sibiu, cele ale pădurenilor sau cele din Teleorman, Dolj, Mehedinți. Simplul fapt că pot enumera aceste zone spune ceva despre lipsa celorlalte…

*

Dar gata cu lamentatul, trebuie să-mi dreg sufletul și să merg mai departe. Dar ce putem face din drag de ie pentru ie?!? Să nu cumpărăm chinezării, să facem diferența între autentic și artizanat, să creștem copiii într-o relație cât mai naturală cu portul popular, să purtăm ie și dacă ne vine timpul să coasem ie, să prețuim ce mai avem de la ăi bătrâni și să nu fim egoiști: portului popular nu îi mai folosește întunericul (sunt muzee, sunt colecționari generoși care-și deschid casele, oameni care vor să cumpere pentru a purta etc.).

Suntem inundați de un val de chinezării extrem de tentante, vizual și financiar. Le găsim, culmea! din piață și până la obiectivele turistice, în magazinele de suveniruri cu specific tradițional etc. Sunt ieftine, sunt cusute pentru mai multă credibilitate cu cruciulițe sau muște, sunt lungi și pe mărimi, cu mâneci scurte sau trei sferturi, par tradiționale, dar nu sunt! Sunt niște bluze bune de făcut afacere pe dorința româncelor de a purta ie sau de a fi la modă, căci da, acum e la modă motivul tradițional, o știu până și supermarketurile…

Uită-te pe dosul bluzei și vei vedea ce frumos a cusut o mașină după un model tradițional copiat sau furat. Cum să îi spui ie? Ce-ar spune vreo bunică din mormânt pe când își cosea iile la lumina lămpii? Cele cusute de mână, și acelea multe comerciale – adică artizanat! costă aproape proporțional cu munca (nu știu de ce se miră unii, dar durează cam o lună să faci una, iar prețul e sub treimea salariului minim pe economie…), iar cele vechi, autentice, ori costă foarte mult (cele în stare bună sau cu o cusătură și model aparte) ori sunt accesibile ca preț, dar necesită recondiționări meticuloase sau, pur și simplu, sunt prea firave pentru a avea încredere că nu se vor rupe în timp ce le porți.

Părerea mea, a mea și atât, e că nu trebuiesc cumpărate aceste bluze impostoare! Mai bine deloc sau una veche, cu pete, decât să încurajăm făcăturile! Apoi, să facem diferența între autentic și artizanat, între autentic și colecții fashion cu inspirație folclorică. Sau, să nu le spunem ii, ci bluze, cămăși, tunici etc. Să fim demni, demne și nu doar mândri, mândre…

Ce facem cu copiii? Ei sunt mult mai deschiși portului popular decât suntem noi, ei nu au mentalități cu care să lupte, le place ineditul, nu se rușinează că sunt îmbrăcați altfel decât restul lumii. Să îi creștem așa, să le transmitem cât mai multe valori căci cine știe cum se întoarce moda și ia va deveni un element excentric, băbesc sau mai știu eu cum. Țărănesc sigur nu, căci în mediul urban se mai merge la serviciu în ie, dar la sapă sau la fân, n-ai să mai vezi decât în vreun cătun uitat de munte.

*

Era nevoie de ie pentru că multora ne lipsea conexiunea cu acel trecut despre care nu pomenește istoria. Multora dintre noi ne lipsea frumusețea cămășii muncite. Ne lipsea legătura cu strămoșii enumerați în pomelnice. Poate de aceea nu cred că e româncă care să nu simtă ceva special când îmbracă o ie.

Ce cred eu, o novice mânată de instinct? Ia nu trebuie modernizată, ia nu ar trebui să evolueze, să fie influențată de cursul modei, de mofturile design-ului. O ie nouă nu ar trebui să însemne o inovație, ci o nouă versiune a unei creații autentice. Timpul acestei creații autentice s-a încheiat demultișor; cu rare excepții, țărăncile noastre sunt oale și ulcele – gândurile, sentimentele, viziunea lor ne-au rămas pe ii, acum e timpul moștenitorilor: care păstrează, care reînvață meșteșugul, care transmit întocmai. Iar dacă adaugă ceva, o amprentă personală, o fac cu discreția de umil cunoscător.

*

Postarea aceasta e o răbufnire, o constatare, o nu știu cum să-i spun. Mi-aș fi dorit-o mai documentată, dar nu e timp cu copil mic, iar eu simții nevoia să scriu dintr-o răsuflare.

Am căutat în DEX și e și ie (bluza țărănească a femeilor, a bărbaților e cămasă), dar și iie (mai mult cele din in). Uneori simt cu doi i, de aceea scriu așa, iertați-mi frivolitatea.

Nu nominalizez satul natal sau zona pentru că e irelevant acest aspect și aș întina existența unui sat vecin unde portul popular e mult mai apreciat și purtat; fiecare comunitate a evoluat diferit de-a lungul timpului și nu toate comunitățile au norocul de a fi fost influențate pozitiv de creatori, meșteri, artiști populari sau de colecționari. Fiți mândri dacă aveți norocul să nu vă regăsiți în unele pasaje de mai sus!

ziua-iei-sanziene

*

Rezoluție. Anul acesta am sărbătorit Ziua Iei purtând ie alături de fiica mea și îmi doresc să ne tot prindă așa fiecare 24 iunie de-acum înainte. Ea a purtat o ie nouă cusută de o bună prietenă, eu am purtat o ie veche despre care nu știu încă nimic. La anul sper să port ia cusută de mine. Reformulez: la anul voi purta ia cusută de mine.

*

Câteva surse de inspirație și cunoaștere (o să mai adaug):

La Blouse Roumaine (facebook) – „prima comunitate online dedicata IEI, simbol al culturii identitare româneşti”

Semne Cusute în acțiune (facebook) – „GRUP de STUDIU – pentru cine isi doreste sa coasa si sa poarte camasi romanesti. Am fixat un standard inalt pentru ca am fost primul grup de acest gen si suntem un model.

Semne Cusute (blog) – blogul Ioanei Corduneanu cu o întreagă colecție de planșe de modele de ii și articole

My Secret Romania (facebook) – o inițiativă pe care o apreciez foarte mult

Prima mea ie sau întoarcere către rădăcini (articol blog) – Kya se pricepe și la scris, nu doar la cusut, iar acea ie a fost doar începutul

6 Comentarii

  • Iile – obiecte vestimentare minunate pe care, odată aflate în posesia mea, s-ar scurge toata îngheţata şi tot sucul piersicilor de pe mapamond :))
    Deci nu, eu mă mulţumesc cu cele pe care scrie “Made in India” iar ia de borangic a bunicii o admir de la o distanţă sigură (bine, nici n-aş fi avut altă soluţie, am cel puţin 20 de unităţi în plus faţă de bunica, atât în materie de cm cât şi de kg).
    Dar, pentru asta, tot apreciez o odă închinată iei,mai ales atunci când vine din partea cuiva care ştie să scrie aşa cum ştii tu. Şi nu pot să nu remarc cât de bine îi vine fetiţei tale. La fel de bine cum I se potriveşte verdele ierbii.

    • Ioana, există o atracție în univers între lucrurile pe care le prețuim foarte tare și chestiile dulci care pătează :)) Asta am observat și eu, dar am mai observat ceva: se întâmplă doar o dată, la început, apoi te relaxezi și pata devine parte din poveste 🙂

      Sunt într-adevăr ii vechi care nu mai pot fi purtate pentru că au devenit prea firave, inclusiv spălatul le-ar ucide… Însă ele pot fi reproduse în acel moment din viață când ai nevoie de introspecție sau de un timp al tău – din experiențele prietenelor care cos, se produce o detașare completă de toți și toate 🙂

  • ce frumos ai scris! drept zici: mai bine deloc decat făcături. mi am cumparat o buză din pânză topită vândută cu titlul de ie. era inaitne sa stiu ce inseamna cu adevarat o ie. de atunci o port pentru ca nu am alta, imi e dragă, dar e bluză. m am uitat apoi cu atentie in piaţă, la târguri. am invatat sa fac diferenţa si am constatat ca si la targuri sunt atat de putine ii cu adevarat ii… chiar si la muzeul satului in bucuresti, la targul de Sânziene. dar ne educam incet incet. si noi si pe copiii nostri.

    • Dar cine nu a cumpărat astfel de bluze?!? Fericite sunt cele care au cumpărat ceva cusut totuși manual – acele bluze de artizanat pe care nu înțeleg de ce nu sunt cusute în spiritul tradițional, dacă tot se depune o astfel de muncă – acum abundă tarabele de cele cusute la mașină de inventivii chinezi (e suficient să te uiți pe dosul materialului pentru a le dibui).
      Așa este, important este că ne autoeducăm și începem să fim mai selective. Altă chestie, nu trebuie să ne fie rușine să purtăm ii vechi, chiar și mai pătate sau cu tot felul de defecte. Scurtimea lor dată de lățimea pânzei țesută la război nu e chiar o problemă, e la modă talia înaltă 🙂

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *