Mult, de dimineață

Cobor în viteză căci las în urmă ochii aproape înlăcrimați ai unei mame și nu-s destule scări pentru cât îmi vine în frământare fugi. Pe aceleași scări un copil aproape târât de mâna mamei se încăpățânează să se țină de balustradă. Îl privesc din curgerea mea în lungul peretelui, ne privim reciproc, înțeleg din ochii lui soiul de disperare pe care eu o controlez atât de bine când mă agăț de balustradele mele interioare. Și nici el nu dă drumul balustradei sale.

Doctorul multor speranțe urcă treptele etajului unu, mai are ceva până la cinci gândesc. Își trage piciorul cu proteză treaptă cu treaptă printr-un efort aparent, îi ghicesc cu admirație naturalețea ce vine din exercițiul mișcării.

Bună dimineața îi spune instalatorul care trece grăbit printre noi, apuc să zăresc luciul argintiu al cheii inelare din mâna lui. Bună dimineața răspunde familiar doctorul. Bună dimineața îi doresc la rându-mi în timp ce pe treapta coborârii mele urcă mecanic o talpă la capătul protezei ascunse sub blugi. …dar fă ceva te rog cu temperatura dragei mele, continui impulsiv în gând. Bună dimineața rostește doctorul multor speranțe ferindu-și privirea dintr-un reflex firesc față de aparținători – acești oameni-întrebări.

Și curg mai departe pe lângă zidurile spitalului, curg pe lângă copaci și mașini, pe lângă blocuri, curg…

*

Mă strecor în autobuz, la propriu mă strecor la ora încă matinală, lipită de umărul meu stâng e o tipă pe care o cunosc, era cu un an sau doi înaintea mea în pe atunci singurul liceu din orășelul îndepărtat de provincie. Întâmplarea face să locuim pe același bulevard în Marele Oraș. M-a recunoscut cândva, nu ne salutăm, ne întâlnim nefiresc de des, intrigant de des pe ruta casă-serviciu-casă. În aceeași această dimineață am găsit-o în autobuz. Are o fetiță, nu știam. A coborât la prima la grădiniță, am coborât la a treia la spital, a reurcat ea, am reurcat eu.

Lipită de umărul meu e o femeie străină pe care o cunosc, aproape neschimbată e ea din vremea îndepărtată a îndepărtatului orășel de provincie, mult schimbată sunt eu, dar ea e mamă și în strângerea mea de inimă pentru cazna multor mame din spitalul multor speranțe nu mai e loc de ușuratice păreri cum noi oamenii ne facem deseori că nu ne cunoaștem…

sun and hands.jpg

1 Comentariu

  • Sunt momente in viata in care scurgerea e singura inaintare posibila. Stiu ce inseamna zidurile gri, privirile gri, lacrimile gri, spetantele gri. In astfel de momente reperele sunt in afaraz zidurilor gri, undeva in ochii trecatorilor.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *