Între timpul lui Acasă

ferestre deschise

Acum cinci ani îmi luam casă, pardon, apartament. În exact această ordine m-au săgetat gândurile: au trecut deja cinci ani??! doar cinci? mai am douăzeci și cinci de ani de rate… cinci ani de ajuns seara acasă, de pășit în hol cu bucurie sau cu oboseală, întoarsă de departe și regăsind cu drag mirosul casei sau pur și simplu la capătul unei zile oarecare.

Au trecut cinci ani de plătit „chirie” nu băncii, ci luxului de a nu da socoteală nimănui. Proprietarul îmi dă voie să bat oricâte cuie, să mut mobila sau să mă descotorosesc de ea când nu-și mai are rost, să murdăresc inevitabil și indolent peretele cu roata bicicletei, să invit oricâți prieteni, să aprind covorul cu artificii de revelion sau să las la nevoie cheia.

Revin asupra unui cuvânt folosit mai sus: lux. Nu mi-e uzual și nu trăiesc în sensul uzual al cuvântului lux ci doar apreciez ce am. În cazul meu plata unei banale rate la bancă este plata luxului de a mă simți acasă într-un spațiu de care nu sunt atașată în sensul material ci de ceea ce reprezintă.

Din ’99 locuiesc în București: gazdă, cămin, patru-cinci chirii. M-am descoperit prin proprietari, vecini și situații și știu ce mi se potrivește. Când am putut să-mi iau casă am făcut-o din dorința de a fi (cât mai) liberă. Mentalitatea românească a „așezării la casa mea” pică atunci când e vorba de rate, iar libertatea nu e limitată de costul ei. În opinia mea omul e liber tocmai pentru că își plătește libertatea, plătindu-ți partea devii cu adevărat independent.

Rata e un fel de chirie, chiria e un fel de rată, încetarea plății înseamnă același lucru în ambele cazuri. Dacă ajungi la capătul ratei te alegi cu casa, dar asta e povestea celor mai norocoși, aici vorbesc de majoritate. Și cum capătul meu e îndepărtatul 2040 mă pot concentra pe prezent.

Ceea ce contează este între timpul. Fiecare zi, fiecare plecare, fiecare întoarcere. Nu m-am gândit niciodată la cum ar fi să am întru totul casa sau să o pierd – ce am și nu se pierde este de fapt sentimentul de cămin al multor seri și dimineți. 

p.s. Pentru că nu și-au găsit alt loc, câteva observații legate de stilul (românesc) de viață al multora dintre noi: casa trebuie să fie doar o unealtă în viața omului, nu unul dintre scopuri. Ordinea și curățenia ei sunt necesare, iar nu activități care să dea un rost celui care le face. Casa trebuie să fie ca un hotel (doar că nu atât de impersonal), să vii, să pleci, să găzduiești oameni, să te odihnești. Să te atașezi de interiorul ei, iar nu de ziduri, adică de ceea ce-ți aduce stare sufletească de bine și nu de ceea ce-ți consumă repetitiv și în van energia 🙂

10 Comentarii

  • S-o locuiesti in continuare cu placere :)!
    Cam pe acelasi principiu am mers si noi, acela de a nu da socoteala nimanui si de a ne simti cat mai liberi.

    • Asemenea Larisa, mai ales că a voastră e chiar casă 🙂
      E o experiență în plus pentru noi cei „plecați de-acasă” și fără moșteniri. Cineva îmi spunea că detestă băncile, eu nu, le înțeleg rolul fără să le aprob multe practici. Acum depinde de fiecare cum înțelege să se bucure de viață, unii nu apreciază nici când primesc de-a gata.
      Cert e că nu mă simt „legată” de apartament ci de independența pe care mi-o dă 🙂

  • Sa te bucuri de casa ta si sa bucuri pe casa ta!

    La mine a fost un scop. Cand m-am mutat la “casuta” mea am numarat 20 ambalari mutari si dezambalari. E colosal de greu! Apoi am fost pierduta. Cum, nu mai tre sa pastrez cutiile de carton? nu sa mai stau cu ideea: sa nu sparg geam/cui/usa/nu cumpar/nu am unde/cum etc? Si apoi a aparut relaxarea si bucuria de a fi … acasa.
    Apoi am facut plati anticipate si achitat.
    Acum sunt libera, ba am ganduri misogine sa mai fac asta o data 😉

    • Și eu am ambalat de mi-au căzut mâinile – o dată aproape la propriu… Mutatul a însemnat epurarea constantă a celor importante, am luat cu mine doar ce-a fost de luat. Cumva chestia asta te călește suficient pentru momentul când mutatul încetează 🙂

  • Eh, casa se face si se tine eventual, dar da, nu prea are de-a face cu peretii. Insa pot spune ca am descoperit cu totul alta dimensiune de “facut casa” abia dupa ce am realizat ca exista un om mic al carui intreg univers al zilei (si inca mai mult de atat) e… casa aceea de o fac eu.

  • ‘Casa trebuie să fie doar o unealtă în viața omului, nu unul dintre scopuri’. Chiar asa!

    Sa-ti fie casa un loc cald, odihnitor si primitor pentru prieteni! 🙂 Si s-o stapanesti sanatoasa!

    Imi amintesc si eu linistea din apartamentul pe care apucasem sa mi-l iau in Romania.

    • Lucrurile contribuie la fericire atata vreme cat ne folosim de ele si nu doar… le avem.
      Sper ca si casa ta de acum e acasa, desi am un sentiment ca e formata din Victor si Liviu 🙂

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *