Între rostitul NU și taciții DA

Mă încearcă zilele acestea opinii diverse. Încerc să înțeleg ceea ce se petrece în lume (aia mare, a tuturor, redusă subiectiv și firesc la o lume totuși mică) și să mă poziționez pe o graniță, pe o culme, să pot privi de o parte și de alta, dar să-mi pot continua propriul drum.

Punând cap la cap multe dintre lucrurile gândite sau simțite în ultima vreme ajung la concluzia tristă și deloc nouă că suntem invadați de non-valori și de rețete de promovare a lor. E o adevărată luptă să treci dincolo de ele atunci când nu te-ai călit în școala vieții, nu te-ai născut într-o bibliotecă sau, pur și simplu, nu te-ai procopsit cu un spirit liber. Mă refer la oamenii obișnuiți printre care mă aflu și eu (des auto-iluzionați că le posedă pe cele de mai sus). Desigur, poți recupera prin studiu, preocupări, trezire, dar asta e o chestiune de ține de individ și nu de marea masă.

Mai mult ca oricând, această mare masă care nu cere ceva anume, dar acceptă tot ceea ce i se dă precum bebelușul înghite linguriță după linguriță un amestec respingător vederii, aceasta este cea care de fapt, decide tot ce e de întâmplat pe lumea asta. Cea mai frecventă abordare este detașarea de marea masă și evident, cea greșită pentru că va veni o zi, dragă omului ce trăiește în lumea lui, când va depinde de cealaltă lume, aia care contează. La polul opus ca abordare este implicarea, încercarea de a fi un ac într-un car cu fân, însă teama de a eșua lamentabil este ultima modă în materie de slăbiciuni umane, teama de a-ți irosi viața în numele unui ideal. Ceea ce greșim noi, neimplicații, este că la vremea când s-a născut proverbul cu acul (mentalitatea), nu se știa de magnetism și nici nu se inventase detectorul de metale, cu alte cuvinte avem instrumente moderne, dar ne încăpățânăm în a nu le folosi.

Încă mai credem, după ce am fost prea mult timp școliți, că puterea vine din a da mână cu mână. În condițiile acestor vremuri, asta se cheamă prostie și convine celor care se pricep la vânzări: luați orice exemplu din reclame, ziare, televiziuni, politică, site-uri, facebook, cultură, oamenii din jur etc. Ești atât de frenetic sfătuit în a fi original, tu însuți, încât sfârșești a fi doar unul dintre ceilalți. Nu ți-ai pus niciodată întrebarea de ce? Pentru că ceea ce tu crezi că ți se dă doar ție, se dă și celorlalți, iar sentimentul de atenție unică e o iluzie.

Cum se face că o aceeași opinie pertinentă te impresionează doar atunci când vine de la un Nume și nicidecum de la un Anonim?
Cum se face că aceia care te conving cel mai ușor de una și de alta au, întâmplător, în spate un morman de cărți de marketing, sociologie și ”cum să”?
Cum se face că aștepți să se formeze o tendință clară înainte de a te alătura sau nu unui grup? Care mai e valoarea principilor principiilor tale dacă ele așteaptă confirmarea altora?
Cum se face că ai învățat peste noapte să fii sarcastic (deh, doar una dintre tendințe!), dar încă nu ai un preș destul de mare ca să-ți ascunzi ipocrizia?
Cum se face că plătești cuiva pentru a-ți spune cine ești?
Cum se face că atunci când descoperi un om fascinant te întrebi unde a fost până atunci, de ce n-ai avut loc de alții spre a-l cunoaște?

Și acestea sunt doar puține întrebări. Cu cât te vei întreba mai puține cu atât vei fi mai înregimentat, cu atât vei trăi mai mult pentru tine, fals! pentru alții. Când vei realiza, de obicei printr-un șoc, vei fi o nouă poveste din seria: ”aveam o viață obișnuită, cu realizări și eșecuri ca tot omul, cu familie și prieteni până când s-a întâmplat… ”. În realitate se întâmplă tot timpul doar că ești prea preocupat să nu fii tu însuți cum vrei tu, ci cum vor ceilalți.

Cel mai mult mă întristează că oamenii nu spun NU atunci când conștientizează minciuna, falsul, compromisul, surogatul și cu toate acestea n-au puterea de a se da deoparte; nu mai zic de a lua atitudine. Personal, duc luptele mele cu acest NU și cu cât voi rămâne mai singură în numele acestei convingeri, cu atât va fi un semn că reușesc. Cinic, dar până la urmă asta înseamnă să fii tu însuți: să devii tot mai singur și paradoxal, nicidecum singur în categoria ta. Altundeva, pe o culme a lui, alt om cu ale sale NU-uri.

Aș încheia într-o notă optimistă, dar prefer să cobor la un exemplu concret și să scriu, inutil poate, că rândurile de azi sunt doar o formă de a spune NU.

7 Comentarii

  • Mai precis, toate aceste constatari despre “restul” si noi nu mai au nicio valoare, cand iti gasesti linistea care vine numai din interior. Atunci te impaci si cu ceea ce este in jurul tau si poti accepta ca suntem foarte diferiti, nu putem fi toti la fel, insa, in acelasi timp, eternul uman ne aduce la un numitor comun. Nu e nimic revoltator in acest fapt, fiecare dintre noi poate deveni mai bun, daca vrea, asta este important.

    Linistea interioara trebuie sa fie telul, nu schimbarea celorlalti dupa principiile tale. Acest lucru este generator de mari frustrari si nemultumiri, intotdeauna.

    Linistea interioara aduce si detasarea si invers, iar daca vrem sa fim fericiti, pentru ele trebuie sa ne straduim.

    Mintea noastra este chinuita de tot felul de astfel de constatari si asta ne otraveste viata, care, de fapt, este atat de frumoasa, daca am vedea doar esentialul.

    Este doar o alta parere! 🙂

  • Tacit de-a lungul timpului oamenii au acceptat aceasta societate, plina de constrangeri si tipare “asa da”….hmm….”asa nu”….ca nu mai esti de-al nostru altfel!
    E prea complicat…..
    Iti imaginezi ce s-ar intampla daca toti am spune adevarul?!?! Sinceritatea nu da bine….Mereu se va aprecia omul diplomat, politicos iar cel sincer si pertinent isi va lua portia de “cine dracu’ se crede asta?!?!”….

  • “Marea masa” pana si cand e neconformista este conformista … Daca nu copiaza ce li se spune de diversi se copizaza intre ei, cu acelasi efect.
    Avea dreptate si CTP-ul cu ceva: prea multi oameni sunt “plati”, le lipseste o dimensiune, “adancimea”.

    Cand se intampla asta?

    Daca nu cauti nimic, daca nu faci nimic, daca nu te pasioneaza nimic… nimic in afara unor nevoi primare: mancare, bautura, distractie. Daca nu vezi valoare in nimic, nici nu construiesti, nici nu protestezi cand aceasta este compromisa in jurul tau. Valoarea nu are valoare…
    Era o butada: daca nu-ti respecti principiile acestea sunt hobby-uri, nu principii. Pana la urma, nu numai ca oamenii nu se implica public pentru idei si principii, dar nici mai macar in viata lor nu le aplica.

    Mancare, bautura, distractie … ce e original in asta? Nu e, dar este al naibii de comod.

    • “Cum se face că o aceeași opinie pertinentă te impresionează doar atunci când vine de la un Nume și nicidecum de la un Anonim?”

      E chiar neplacut .. incerci de exemplu sa-ti ajuti colegii si ei astepta nu stiu ce mare maestru pe care nu-l vor intalni niciodata sa-i sfatuiasca. Nu conteaza ca sfatul e bun, ca ai muncit pentru el, daca nu are “blazon”.
      Daca ar evalua ideea mai intai si abia apoi numele…

      Daca privim in istorie vedem cati s-au dus catre catastrofa (inclusiv personala) urmand cate un Nume, fara a incerca sa discearna daca era bine sau rau.

      Povestea asta e si in Biblie nu? (nimeni nu e profet in satul lui) Deci e veche de cand lumea, oamenii sunt la fel.

  • Mi-a placut reflexia ta.
    Din pacate pana nu trece “epoca comunista” cu care, noi astia mai tinerii, ne luptam inca, nu se va schimba nimic.
    Comunismul a facut neoameni, a ascuns adevarul, a spalat constiintele,etc… abia generatia noastra incepe sa se trezeasca un pic si sa constientizeze ca nu e bine asa.
    Noi la randul nostru ne educam copii in spiritul liber, responsabil… si apoi poate s-or mai schimba treburile.
    Dar pana atunci nu avem ce astepta.

    A spune NU este un semn de echilibru interior. Epoca sacrificiului cred ca a trecut de mult.
    Din pacate nu multi oameni stiu sa spuna NU deoarece se gandesc ce vor spune altii, nu conteaza ce doresc ei.
    Asta este o psihoza care trebuie tratata la “medic”.

    Toate bune!
    Felicia

  • @all: v-as raspunde punctual, dar tare ma tem ca as mai scrie inca o postare la fiecare comentariu. O sa incerc totusi sa schitez aici un raspuns comun:

    – nu cred ca tine de linistea mea interioara, mereu am fost un om care s-a “razvratit” in felul asta cand am simtit absurditatile din jur fie ca a fost vorba de viata la tara, intr-un oras de provincie, intr-o capitala, sau iata acum, din-afara tarii

    – stiu ca nu am tot ce-mi trebuie pentru a ma face inteleasa, nu am nici Numele si nici cultura, iar oamenii au nevoie de un “gaj” spre a reflecta macar la ceea ce spun…

    – Eugenia Voda este un model de lider de opinie si desi suntem cu miile adepti, nu reusim sa facem mai mult si nu pentru ca ar trebui sa ne “unim” cumva ci pentru ca nu spunem NU alternativelor… multumesc de link, de cate ori intru acolo si am inca multe emisiuni de vazut stau cate o zi 🙂

    – frustrarea poate fi un impediment in obtinerea linistii, de orice fel ar fi ea, insa daca esti facut pentru a trece peste frustrari o vei face mai devreme sau mai tarziu, altfel niciodata – eu nu ma vad trecand, eu ma vad “deranjand” la nesfarsit…

    – in ce priveste strict Romania, atata vreme cat sunt oameni care se straduiesc, muncesc, lupta in numele ei, NU avem dreptul de a ne complace in neputinta, dezinteres, nepasare! Nu putem facem mai mult concret, nu-i nimic, dar macar putem sa NU acceptam atunci cand suntem constienti ca suntem manipulati. Ceva de genul: “hai sictic, pana aici, stiu ce vrei sa faci! Fa mai departe cu altii, dar nu cu mine… ” Utopic? Idealist? Nu, normalitate!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *