Dezbaterea ca parte din educaţie

idei de aprins beculetul - felinarul cu soare

Dacă ar fi după mine, s-ar introduce în programa şcolară ora de Dezbatere cu teme alese de elev, diriginte, profesori de la clasă şi desigur, părinţi. Şi dacă s-ar şi putea, ora ar fi obligatorie dintr-a cincea până-ntr-a doisprezecea. Ba chiar şi la facultate sau mai ales acolo că se presupune că mintea dă în copt şi studentul e pregătit să intre în producţie.

Dacă ar fi după mine aş repeta şcoala doar ca să recuperez această lacună: nu ştiu să dezbat. Degeaba ridic probleme la fileu, degeaba am idei interesante, degeaba zic lucrurilor pe nume dacă la partea a doua şi cea mai grea a argumentării şi susţinerii pierd.

Sunt invidioasă pe cei care şi-atunci când n-au dreptate sunt în stare să demonstreze c-ar avea. Nu sunt moral invidioasă pe ei, asta nu, ci pe abilitatea de a face asta (pe genul ăsta de oameni îi stimez pentru ce le poate mintea, dar mă tem de ei şi-i desconsider uman vorbind).
În definitiv, dezbaterile se reduc la orgoliul uman. E o chestiune de orgoliu să dezbaţi, să-ţi susţii ideile până la capăt, să aderi la ale celuilalt, să construieşti ceva împreună cu celălalt, să evoluezi până la urmă.

(Eu ori cedez, renunţ, accept ori mă enervez şi curm discuţia. Nu faceţi ca mine, eu nu obţin rezultate ci doar frustrări. Orgoliul meu funcţionează pe dos.)

gandirea  - scara in spirala din Foisorul de Foc

Dezbaterile folosesc oriunde şi oricui doar că rolul lor e minimizat sau redus în totalitate. Nici că s-ar putea altfel în condiţiile în care nu există modele pentru asta. Societatea e ca o cireadă, dai cu biciul şi ea se mişcă în direcţia indicată. Cei care se întreabă de ce? abandonează treptat să se mai întrebe şi nimeni nu poate fi judecat pentru modul de viaţă ales. Ăia de aruncă cu pietrele sunt de obicei ca fulgerele: fac flamă, tună mult, dar se descarcă inofensiv în pământ.

Revenind la dezbatere văd şi un alt avantaj. Nu mai durează mult până când în societatea asta o să fim nu doar sclavii consumului ci şi ai stresului (de-aia au ajuns psihiatrii la modă la ăi mai civilizaţi ca noi). Cine zice că deja suntem, are o putere slabă de anticipaţie, mulţi dintre noi vom mai trăi şi vom mai vedea mult mai nasoale chestii decât se vede azi. Dacă ne-am găsi timp, dacă am fi educaţi să ne găsim timp pentru dezbateri, foarte multe dintre probleme s-ar rezolva înainte ca ele să nască monştri în dosul minţii prea ocupate.

Ca să ai o dezbatere ai evident nevoie de actori. Aici apar cei cu deprinderi native (cei mai mulţi cad în plasa vanităţii din lipsă de combatanţi pe măsură) şi cei care stau şi ascultă şi acceptă şi n-au nici o părere despre nimic. Cei de mijloc lipsesc tocmai pentru că lipseşte o educaţie în acest sens, pentru că la şcoală de pildă înveţi prin repetare (Repetitio est mater studiorum), iar acasă din clasicul dicton românesc “… că doar eu te-am făcut pe tine, nu tu pe mine!”.

Dacă iau în seamă că
– dintr-o dezbatere înveţi mai multe ca dintr-o prezentare la care faci doar act de prezenţă şi nu şi de acţiune,
– a dezbate înseamnă a schimba informaţie, a afla lucruri noi, a împărtăşi din cunoştinţele tale,
– a te folosi de logică pentru argumentare, de semantică şi vocabular, a te exprima eficient,
– a-ţi lărgi capacitatea de generalizare şi abstractizare, deducţia, stimulând gândirea în definitiv,
– a fi motivat să treci din zona facilă şi comfortabilă a informaţiei empirice în cea a informaţiei ştiinţifice, documentate
şi o grămadă de alte lucruri bune, atunci mi-e clar că dezbaterea lipseşte atât sistemului de învăţământ (românesc, că de altele nu ştiu şi nu vorbesc), dar şi celorlalte medii începând cu cel familial şi terminând cu cel de serviciu.

privind prin gaura cheii in asteptarea cheii potrivite

Exemplu: să citeşti o carte presupune acumulare de cunoştinţe, să o dezbaţi poate înseamna o investiţie în gândire.

Îmi dau prea bine seama că subiectul e vast, iar abordarea mea abia îl atinge vag. De mai mult nici nu e specialitatea mea să mă ocup, dar îmi recunosc lacuna şi o văd şi la alţii din jurul meu. Probabil nici n-aş fi în stare să dezbat cum se cuvine subiectul, însă mi se pare la fel de important să ne gândim la asta şi dacă nu face parte din educaţia noastră nu înseamnă că trebuie să lipsească şi din a altora.

p.s. şi ca să fie clar, românul trăieşte în raiul datului cu părerea, dar fuge de adevărata dezbatere prin absenţă sau prin comportamente primitive.

9 Comentarii

  • E important sa stii sa dezbati, mai ales daca trebuie sa(te) aperi sau sa iesi dintr-o situatie delicata(mai ales la serviciu) in care nu ai intrat pentru a profita… de exemplu. Exista situatii cand TREBUIE sa stii sa argumentezi si sa fii convingator, DACA ai dovezi in favoarea ta si DACA ai dreptate.
    DAR nu sunt de parerea ca a argumenta in situatiile cand nu ai dreptate, e o virtute. Deci nu trebuie sa te judeci prea aspru, zic. :)

    Exista intr-adevar persoane care pot demonstra ca au dreptate si atunci cand nu au si ei stiu asta. Ei bine, eu nu-i invidiez, parerea mea e ca nu fac nici cat o ceapa degerata, ei sunt farsorii si mincinosii care-si folosesc inteligenta sa-si construiasca statui de fum.
    Deci o discutie cu o persoana de genul asta e inutila si pierzatoare din start(iar tu procedezi foarte bine abandonand, si eu fac la fel), deoarece nu genereaza idei noi ci pierdere de timp si energie. Caci tovarasul de discutie “va avea intotdeauna dreptate”. Iar daca nu are, VA AVEA! :))

    INSA dezbaterile constructive, cu interlocutori inteligenti si curiosi, care vor sa invete la fel de mult ca si tine, pot fi un deliciu, de acord. Slava domnului ca exista inca multi oameni de acest fel, mi-ar placea sa cred. Uite, eu si in Romania aveam o gramada de colegi si prieteni asa. Cu ceilalti purtam doar discutii despre vreme buna. :))

    Concluzia – bun post!

  • Da. Foarte bun post. Ma bucur ca ai opinia asta mai ales ca ai experienta lucrului in invatamant/ cu copiii. Mi se pare marea lacuna a mea dar si a societatii romanesti faptul ca nu inveti devreme sa faci alegeri, sa castigi si sa pierzi, sa alegi ce iti place si ce nu. Eu pentru asta as vrea sa mai fac odata scoala din clasa I. Poate acum ca am inteles asta sa ne crestem copiii altfel/ astfel. Bun post.

  • @Cora: Cu primul si ultimul paragraf sunt in ton asa ca doar le subliniez prin referire.

    Paragraful de mijloc e motiv de dezbatere :)
    Asa cum am spus, ii invidiez pentru abilitatea de a putea demonstra dreptatea chiar si atunci cand nu o au. Probabil au o minte brici si o capacitatea de anticipare gen sah… dar cum spui si tu, au dreptate nefiind credibili.
    Eu nu consider insa discutiile cu acest gen de oameni complet inutile pentru ca pot constitui un fel de stimulare pentru un interlocutor defensiv (ca mine de pilda) si astfel “ciuda” si consumul de timp si energie se pot transforma in motivatia de a fi mai sigura pe ce afirm, de a-mi construi afirmatii complete si altele de gen.

    De foarte multe ori am “pierdut” in discutiile cu oamenii “priceputi”, dar gustul amar nu m-a impiedicat sa intru in alte discutii si nu mi-am abandonat propriile idei. Totodata am si dezvoltat un mecanism de aparare pe ideea ca trebuie sa existe si cineva care sa nu le cante in struna 😀

    Mai este insa o categorie de oameni, cei vanitosi. Ei “stiu tot” si stiu sa mai si raneasca si din pacate, intalnirile cu ei nu pot fi evitate… Dar pana si ei aduc ceva util: aprecierea cum se cuvine a oamenilor cu adevarat bine intentionati :)

  • @Paca: Ma bucur nespus pentru feedback. Am avut ceva temeri cand am scris postarea mai ales pentru ca am multe idei si mi-e destul de greu sa fiu organizata si coerenta pentru ca oamenii sa perceapa exact ceea ce am vrut a spune si sa fie mai important mesajul decat posibila carcotire.

    Mi-ar placea sa fiu in stare sa am asez la scris si sa am timp pentru o documentare serioasa si o ordonare in idei ceva mai riguroasa caci ar fi multe de rezolvat prin dialog, comunicare si evident, ascultare (a altora, dar si a noastra).

  • Schopenhauer, Arta de a avea intotdeauna dreptate. Citeste asta, poate te ajuta. :)
    E mica, mica. Eu am gasit-o la targ la Bucuresti, dar cred ca e disponibila in librarii.

  • Depinde de interlocutor. Daca vad ca se contrazice doar de dragul de a se contrazice, chiar daca nu are dreptate (din motive de orgoliu, cum bine ziceai), nici eu nu imi pierd vremea si energia, cedand (doar cel mai intelept cedeaza, nu? :D).
    Insa, daca stiu ca am dreptate si e important sa imi sustin punctul de vedere si de a convinge ca am dreptate, ma chinui sa caut si sa gasesc cat mai multe si bune argumente pt a-mi fi propriul avocat. Si de obicei, daca ai dreptate si interlocutorul stie sa cedeze, la randul lui, cand e cazul, ai sorti de izbanda.

    Cat despre serviciu, de obicei cei care au accese de autoritate (sefi mai mici sau mai mari) nu prea suporta sa fie contrazisi si au impresia ca le stiu pe toate si doar ei au dreptate. :)

  • @Gabi: Cred ca la serviciu treaba asta poate fi cu adevarat delicata si slava Domnului, n-am avut inca de-a face cu astfel de situatii, doar am citit la altii despre ele 😀

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *