Controlorul – psihologul de serviciu?

Se ia una bucata domnisoara, cocheta, parfumata bine si cu asorteurile-n trend, cu ochii ascunsi sub ochelarii marca X si sub bretonul taiat asimetric, cu casti bine afundate in urechi sub parul impecabil aranjat dis-de-dimineata.

Se ia una bucata 141, autobuz de incadrat la programul rabla, fara caldura, scartaind tot, cu scaune reci si mazgalite in fel si chip, vorba unei fetite: mama, cine-a desenat, copiii care n-au carti de colorat?, aglomerat cum ii sta bine fiecarui autobuz dis de dimineata.

Se ia una bucata trupa de controlori care in liniste ne cer, ca sa nu ne tulbure motaiala, biletele la control, va rog! Din grup se distinge Controlorul, aranjat ca de nunta si rupt din cartile de bune maniere.

Domnisoara tresare vadit deranjata, incearca sa comunice de-a surda caci nu renunta la muzica din urechi, in cele din urma o face dandu-si castile la o parte impreuna cu o rafala de clipiri nervoase. Controlorul o intreaba in ordinea preferintelor: biletul, buletinul sau suprataxa?, dar n-ai sa vezi! vinovata mormaie, se fataie, isi inalta nasul ca sa-si salveze, chipurile, demnitatea poate, dac-o fi avand vreo urma si pastreaza acceasi distanta de genul “baaaai! tu stii cine sunt eu?”

Se continua cu una bucata serie de intrebari, caci Controlorul nu se lasa usor convins de necuvintele mimozei si incepem sa aflam si noi, ca niste spectatori responsabili ce suntem, de ce n-are bilet, de ce nu si-a facut abonament, unde se duce, cand se-ntoarce, de ce raspunde mai mereu cu NU STIU, de ce are comportament anti-social si uite-asa mimoza se lasa descusuta, noi ascultam ca la radio si dupa cinci statii, povestea se incheie pentru o mare parte dintre noi, cei care coboram.

Raman cu una bucata INDIGNARE si imi dau seama de ce merg lucrurile prost in tara asta: ne place sa stam la povesti si sa batem pasul pe loc pana scoatem noroi.

Controlorul TREBUIA sa scoata caietelul, sa taie amenda, sa incaseze banii, clandestina sa colaboreze si sa ia taxiul data viitoare, noi sa nu ne mai lasam inghesuiti de cei care nu catadicsesc sa-si cumpere un amarat de bilet si poate ca 141 ar intra in programul rabla, iar eu, CALATORUL CU BILET, m-as putea aseza, candva in viitor,  pe-un scaun cald si comod, dis de dimineata…

Dar nu, toate acestea sunt SF-uri, toti cei care platim o facem si pentru cei care ar putea s-o faca, dar nu vor, ei sunt cei care fac romania (am scris intentionat fara majuscula), ei sunt cei care isi afunda castile adanc in urechi ca sa nu ne mai auda…

P.S. Vesnic pe drumuri, Controlorul isi pleaca urechea la povestile fiecarui nelegiuit si avand in vedere cat costa o sedinta de terapie, suprataxa sau spaga sunt… un chilipir.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *