PA matinal

Citeam. Aveam vaga senzatie a trenului care opreste in statii si reporneste, dar rutina te asigura intotdeauna. De orice. Era cald, prinsesem loc sa stau jos si nu aveam in minte decat finalul neasteptat al inca uneia dintre prozele scurte a lui Boris Vian.

O jumatate de gand ma anunta ca trenul stationeaza. Inseamna ca pot citi finalul linistita. Citesc. Termin. Ma gandesc cat de surprinzator si inuman de sangeros e acest Boris Vian si cu toate astea poate fi palbabil, devine real, sfideaza pana la limita intelegerii si dincolo de ea. Proze scurte, rupte una de alta dar care formeaza un intreg. Ma simt atat de treaza.

Cum naiba de stationeaza atat? Lumea sta nemiscata, parca dorm toti, chiar dorm. Fiecare si-a gasit locul si asteapta doar semnalul monoton de inchidere a usilor. Privesc peronul. Citesc mare Politehnica. Eu, nu stiu cum sa va spun, dar aici cobor! Ma ridic, e statia mea, nu sunt in intarziere ca de obicei, dar vreau sa ajung devreme azi si eu sunt atat de calma pe cat nu pot fi eu, atat de calma…

In linistea si nemiscarea tuturor doar tocurile mele se aud parasind trenul…

2 Comentarii

  • Înţeleg acum, deci tocurile tale îmi întrerupeau şirul gîndurilor pe care îl croşetam cu atîta grijă… E fain să citeşti sub pămînt, dar depinde şi de lectură.

    Numai bine.

  • O vreme incetasem a mai citi in metrou. Imi parea rau de carti… acum mi le aleg special pentru asta… si chiar merge… numai ca uneori uit sa cobor sau chiar sa urc. Am ratat un tren si asa… desi il pazeam la peron =))

    Azi am avut bafta ca a stationat minute in sir, altfel ma apucam de urmatoarea… povestire :)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *