Pândă la pradă

Solitar. Oarecum frumos. Stăpân peste o efemeră pânză de mătase și uneltiri în așteptarea gâzei ce nu și-a ales încă locul sigur de hibernare. Soarele toamnei arde cu putere, nimic nu zboară, nici măcar frunzele copacului pe jumătate gol. Aș putea crede că stă la plajă nu la pândă. Privindu-l îmi apare în minte imaginea bărbatului generator de obsesii consumând drame abil prinse. Doar că judecând după mărime și după faptul că e în viață, sunt toate șansele ca domnul meu păianjen să fie femelă…

...citește mai departe ↑

Un omagiu pentru un ultim PA

Avea un titlu bun, dar cuvintele de după voiau doar spații, toate albe și puse la capătul lor un punct negru, ca o stavilă. Zile se lăsă mistuită de rândurile imaginare până le descifră. Între început și sfârșit înțelese că e o fericire și nu o condamnare să te supui paginii albe, să te arunci în ea și să rămâi acolo pentru totdeauna.
– Are un titlu bun, zise ochiul uman citind rândurile aparent indescifrabile până la punctul de pe urmă. Scoase guma și-l șterse, iar povestea năvăli mai departe…

...citește mai departe ↑

AMR 16. De-a proza arhiscurtă

N-am mai scris de mult o proză arhiscurtă și ah, deseori simt nevoia să mă opresc la 500 de semne și să sugrum ideea în atât de puține cuvinte încât pe unii să-i pun pe gânduri, pe alții să-i las nelămuriți și da, azi e ziua potrivită, dar deja am început a scrie și îmi trebuie un subiect pe care cred de altfel, că l-am și găsit, este despre a scrie un PA într-o singură frază pe care tocmai o scriu și nu pot să nu mă întreb dacă o s-o pot termina la timp, mai ales că sufăr de chemarea punctului.

...citește mai departe ↑

Calul moralist

Marcel e calul educat
Nu prea frumos, dar ţesălat
Mereu stăpânului loial
Şi doar un pic cam pasional

Se anunţă paradă mare
Cai invitaţi la defilare
Şi numai el deoparte dat
Că are-un look cam demodat

De supărare şi de ciudă
Munci cu şi mai multă trudă
Că nu-i vedetă cabalină
De hamul nu ştie să-l ţină!

Principiu-i cam nesănătos
De vrei să fii şi arătos
O piele fină nu-i muncită
Potcoava nouă, netocită

Şi cum trecea în toi parada
Marcel privea din curte strada
Să evadeze? Nici un gând!
El nu-i un animal de rând!

martie 2009 în Târgovişte la sărbătoarea Paştele Cailor

...citește mai departe ↑

Luat de suflet

mama si copilul
Adiţă e un copil adoptat. Ştie asta că doar avea patru ani când a venit la casa de copii cea mai blândă dintre tantile pe care le cunoscuse vreodată. Îi spune mami-Ana şi e pricepută la toate, inclusiv la jocuri şi cartofi prăjiţi. El e mai mereu cuminte şi se ruşinează teribil dacă o supără cu ceva. Când e trist, mami-Ana îi ghiceşte imediat gândurile şi-l ţine în braţe. Atunci se bucură că l-au părăsit adevăraţii părinţi şi că are dreptul la fericire cum a auzit el într-o reclamă despre copii.

...citește mai departe ↑