Apă şi stuf

M-au fascinat dintotdeauna plantele ce cresc direct din apă probabil pentru că ideea nevoii de rădăcină mă pune puţin pe gânduri. Oare ele din ce cresc? Apa le creşte?

Câmpiile de stuf, papura de neconfundat, trestia mlădioasă şi puternică ca o balerină, nuferii ce răsar la suprafaţa apei ascunzând în adânc tulpinile lungi, misteriosul lotus, irişii galbeni, ţesăturile meşteşugite ale algelor – toate acestea sunt o lume parcă necunoscută mie. Eu o văd doar de deasupra, mă aplec asupra ei şi o percep cu ochi miopi căci nu pot pătrunde dincolo de umbra-mi ce se oglindeşte peste ape.

Stuful mai are însă o poveste. Se grupează în plauri – un fel de insule plutitoare – şi se mişcă în voia curenţilor. Rădăcinile lui prind viaţă astfel, într-o încrengătură ce creşte şi adună fire de pământ, ce începe a găzdui alte plante până când se naşte un pământ doar al lui. Uneori creşte atât de mult noua insulă încât păsări şi animale îşi găsesc cuiburi şi bârlog acolo. Şi insula se plimbă, e vie, creşte din apă, fără rădăcină, fără o destinaţie anume…

Şi toate astea pentru că două fire de stuf s-au alăturat unul altuia şi apoi altele şi altele şi altele… atât timp cât apa îi poartă împreună.

Delta Dunarii. Peisaj cu stuf

ape, câmpii de stuf, cer...

P.S. Voi fi plecată pentru o vreme. Să vă regăsesc sănătoşi!

12 Comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *