Tura de primăvară pe Petit Train du Nord

Petit-Train-du-Nord-30_w.jpg

Cum ne-a venit și nouă rândul să avem zile cu vreme frumoasă nu se putea să nu „izbucnim în sport” și o tură cu bicicleta pe Route Verte (P’tit Train du Nord) s-a potrivit cel mai bine condițiilor, prin pădure și pe munți fiind încă prea multă apă și prea puțin verde nou – pe insula Montreal e mai cald și au început să înverzească copacii, dar în regiunea Laurentină abia au muguri.

De data asta mi-a revenit misiunea să fac traseul și după multe exerciții de răbdare am reușit să încropesc ceva care să treacă de 70km și care să acopere o zonă neexplorată încă din Petit Train du Nord, un traseu turistic de bicicletă și drumeție vara și schi fond iarna, amenajat pe terasamentul unei vechi căi ferate.

Toamna trecută am parcurs porțiunea sudică din Petit Train du Nord Saint-Jerome – Sainte-Agathe-des-Monts într-o buclă ce-a cuprins și o porțiune de șosea pentru a rămâne cât de cât în contact cu societatea canadiană – măcar la acest nivel de-a trece pe lângă ea. Am urmat și de data asta același tipar, o parte cu șosele și întoarcerea pe lungul parc linear pe segmentul: Sainte-Agathe-des-Monts – Village Mont Tremblant. Și pentru că aici mai nimic nu se poate face fără mașină și autostradă, St-Agathe se află la 106km și o oră de condus de Montreal.

Date traseu: 76.5km, urcare 680m, timp 5h, track gps. Observație: la km 68.5 între St-Faustine și St-Agathe este o pancartă care interzice accesul, aparent oricăror mijloace de deplasare. Care-i treaba cu ea aflați mai jos :)

Parcarea este gratuită în St-Agathe des Monts pe Chemin de la Riviere 1150, locul unde vin și amatorii de caiac pe râuri învolburate :) iar intersecția cu Petit Train-ul este la doi pașiPetit-Train-du-Nord-02_w.jpg

Cu cât mergi mai la nord cu atât rețeaua de drumuri e mai puțin densă și incompletă de unde și misiunea de a alcătui un circuit rezonabil se îngreunează. În condițiile astea e greu să eviți drumuri regionale de genul 329 pe unde traficul poate să fie ceva mai intens și evident, nu te poți folosi de autostradă pentru legături. Multe dintre drumurile secundare sfârșesc la un mal de lac și la căsuța cu pricina chiar dacă la prima vedere par numai bune de explorat. Cert e că schița de pe google maps nu m-a scutit de surprize la fața locului ca trecerea pe lângă un poligon de tir și-o zonă de vânătoare, dar și porțiuni de pietriș cu urcări bruște, din senin.

surprizele s-au ținut lanț în primii kilometri, dar eram și cu forțe proaspete, abia ieșite din iarnăPetit-Train-du-Nord-03_w.jpg

Cu un vânt mai mult din față ce mă făcea să mă gândesc la Radu de câte ori simțeam că mă dă jos de pe biclă am început sarabanda sus-jos-ului din această parte de ținut canadian. Peisajul se repetă în mare și singura atracție sunt casele cochete, cel mai probabil case de vacanță, de weekend. Mai pe la toate era agitație semn că se venise de la oraș să se bifeze curățenia de primăvară și din ăst motiv nici n-am avut curaj să le pozez pe multe dintre ele – că doar nu e ca în țările pe unde colindă Radu unde oamenii sunt curioși, prietenoși, ospitalieri, aici mai degrabă mi s-ar cere explicații… În fine, nu e cazul să mă leg la cap pentru niște case, fie ele și drăguțe, pot considera că mă plimb printr-un muzeu cu restricție foto, dar nu pot să nu spun că se simte din plin lipsa interacțiunii umane.

una dintre puținele „poienițe”, în zonă predominând scunda pădure laurentină: conifere plus ceva foioase gen mesteceni, arini și evident, arțari!Petit-Train-du-Nord-06_w.jpg

nici gând să fie flori de primăvară ci mușchi, licheni, specii de pedicuță (un fel de conifer în miniatură) și un soi de „părul porcului” ca cel din imaginePetit-Train-du-Nord-07_w.jpg

Petit-Train-du-Nord-08_w.jpg

Petit-Train-du-Nord-09_w.jpg

Petit-Train-du-Nord-14_w.jpg

După treizeci și un pic de kilometri și câteva pante care ne-au făcut să bem aproape toată rezerva de lichide am ajuns și la a doua parte a traseului, cea pentru care venisem: Petit Train du Nord. Dacă vântul ne-a cam suflat în pene pe șosele, acum aveam să-mi aduc aminte de căldura umedă de-astă vară. Deja vară?!! Cam da! Timpul nu așteaptă pe nimeni…

După câțiva kilometri aveam să remarc că deși dă bine în poze, calea ferată e totuși monotonă și plictisitoare, numai bună să pedalezi căzut pe gânduri – ar fi mers însă grozav sporovăieli cu prietenii, la ce să te tot și gândești??!

Petit-Train-du-Nord-15_w.jpg

Petit-Train-du-Nord-17_w.jpg

Quebec-ul are și-un motto neoficial, dat de mine: propriete privee plus diferite completări. Într-o postare pe care n-am scris-o încă, poate tocmai din acest motiv, taman despre multitudinea de astfel de pancarte e vorba. E de înțeles când sunt la drumul mare dar uneori e pur și simplu un exces de zel care mai tare atrage atenția (chiar te întrebi ce naiba e de protejat în tufișurile alea) și care-ți poate crea un gust amar după niște sute de km pedalați prin aste părți de lume…

Petit-Train-du-Nord-18_w.jpg

Petit-Train-du-Nord-21_w.jpg

Petit-Train-du-Nord-23_w.jpg

Petit-Train-du-Nord-25_w.jpg

Petit-Train-du-Nord-27_w.jpg

În Sainte-Faustin-Lac-Carre găsim o fostă gară amenajată ca punct de informare, restaurant (?), cu sursă de apă potabilă și toaletă. Noi facem popas afară pentru masa de prânz timp în care mă uit la un grup de fetițe strâns în jurul unui leagăn și la un grup de tineri ce se jucau cu o minge un fel de joc în cerc. Oarecum inedită imaginea asta pentru un mediu canadian unde e cam fiecare pe peluza lui, în condițiile în care și casele din jur erau una și una, nu vă imaginați vreun ghetou și parcul ăla verde-verde un maidan…

Am pornit la drum convinși fiind că nu se mai poate întâmpla ceva notabil și după o urcare lină și continuă (ca pentru un fost tren) ajungem față în față cu surpriza.

dacă gunoaie obișnuite se mai/tot găsesc, groapa asta nu e ceva ce vezi prea des în Canada – sau nu prin locurile „oficiale” pe unde se plimbă poporul
Petit-Train-du-Nord-28_w.jpg

iaca și surpriza de la km 68.5: pancarta zice că pista e închisă :)
Petit-Train-du-Nord-29_w.jpg

Interesant e că sună al naibii de serios! Și după ce ne-am învârtit în jurul ei ne-am întors în Sainte-Faustin (numa’ sfinți cu nume lungi pe coclaurile astea!) și-am încercat să găsim un anunț de ocolire, o hartă, un indiciu ceva. Neam! Nu le prea stă în fire canadienilor să facă treburi de-astea ambigue. Pe hartă situația stă și mai puțin roz: într-o parte autostrada, în alta bucla pe unde venisem dar unde numai coborârea durase un sfert de oră – nu ne ardea să urcăm înapoi…

Mașina era în St-Agathe și părea că putem ajunge doar pe drumul… interzis. Eu oscilam între da și nu, dar când Andrei a zis că „aia e, ce-o să ne facă, ne duc la închisoare”, am simțit că e ok, ba chiar aș avea un subiect grozav de scris pe blog, ba chiar abia aștept să mă deporteze 😀

După o încercare eșuată prin localitate, am dat iar urcarea și ne-am întors la bariera cu pricina și după încă o lectură, am ocolit-o strecurându-ne cu bicicletele pe la capetele ei că deh, ocupa tot drumul. Interesant era că scria același lucru și pe partea cealaltă, de parcă interdicția era doar punctul acela, ca o graniță. În fine, ne-am pus pe pedalat și-am ținut-o glonț până la prima intersecție cu un drum secundar unde nu era nici urmă de interdicții.

Scanând atent zona din viteza pedalatului singura chestie de relativ interes a fost cariera de nisip ce căsca două hăuri în stânga și în dreapta imediat după perdeaua de conifere și care mă gândeam că o fi surpat pista la un moment dat. Pista a mers tot înainte, ba chiar tot în sus că la un moment dat am atins și-un vârf de peste 400m, chestie care te lasă oricum rece că în jur tot numai pădure vezi.

Între timp mi-am pregătit în minte un discurs bilingv englezo-francez prin care să-l iau eu la întrebări pe ăla care o îndrăzni să ne oprească și să ne întrebe de ce mergem pe-acolo. În primul rând că nu figurează pe site-ul oficial nici o zonă închisă bicicletelor, apoi afișul nu are o dată de începere/încetare, un telefon, un contact de vreun fel, nu specifică un motiv (că e rezervație sau zonă de vânătoare sau proprietate privată sau obiectiv de securitate națională/militară, zonă accidentată etc), la halta din localitate nici un anunț, apăi ce-i debandada asta să închizi drumul omului drept în nas și unul cu care vă lăudați prin toate cataloagele turistice?! Eh, vedeți, de-aia n-am dat peste nimeni, ca să-mi irosesc eu bunătate de discurs ars la focul ușoarei adrenaline!

În curând aveam să considerăm mica aventura ca una ce numai în Canada ni se putea întâmpla și ne-am văzut de potecuța noastră nisipoasă ce pe alocuri se apropie de autostrada 15 și de vuietul ei deloc plăcut.

Care-i treaba cu interzisul de la km 68.5?

Din mai multe surse reiese că interdicția se aplică de fapt snowmobilelor care reușeau să polueze zgomotos atât de puternic încât localnicii au dat statul în judecată. După niște ani de tergiversări s-a interzis accesul pe un întreg segment Labelle – St-Faustine (practic semnul văzut de noi era sfârșitul zonei interzise). De ce n-or fi adaptat indicatorul la unul potrivit care permite totuși trecerea pe jos, pe bicicletă sau pe schiuri, asta nu mai știu! Dar mai e posibil un scenariu: pista de bicicletă se deschide oficial în mai iar cum zăpada s-a topit mai greu anul ăsta, e posibil ca deschiderea să nu se fi făcut încă, cel puțin pe site așa spune că va fi… soon :)

Cert e că în parcare am dat de un cuplu de caiaciști care întrebându-ne de unde venim și ce traseu am făcut, s-au mirat că am trecut prin zona „unde nu e voie”. Erau curioși ce se află acolo și cred că răspunsul „nimic” i-a dezamăgit teribil. Pesemne, mulți canadieni de bună credință s-or fi întors din drum și sigur o făceam și noi că nu ținem musai să „încălcăm legea”, dar n-a fost alternativă…

Petit-Train-du-Nord-31_w.jpg

Petit-Train-du-Nord-33_w.jpg

Petit-Train-du-Nord-36_w.jpg

Și pentru că de obicei închei cu niște concluzii, de data asta ajung la același cuvânt, plictisitor, folosit și altădată. Nu e vina peisajului în sine și nici atât de rău pe cât sună, e vina personajului de față și e vorba de un stil de viață care mi se potrivește doar gândindu-mă la… pensie. Până atunci am o viață întreagă înainte, anii ăia tineri când mai poți face lucruri fără să te vaiți de boli, când ești curios să descoperi lumea de fiecare dată când ai câteva ore libere și nu doar să fii un turist în concediul anual. Și dacă mulți oameni sunt fericiți făcând o plimbare în parc, eu sunt fericită când am parte de acțiune în locuri ce încep acolo unde parcurile se termină, unde simți că începe cu adevărat Viața.

Petit-Train-du-Nord-37_w.jpg

19 Comentarii

  • infractorilor! si romani?! iti dai seama :))) chiar ca deportare scria pe voi :-p
    si aici e la fel cu private property, de la peluze pana la gradini (sa i dea dumnezeu sanatate reginei ca ne lasa sa mergem pe strazi, ca unele sunt ale coroanei, si prin parcurile londrei :-p)
    plictisitor ori ba, bine ca aveti biclele (noi le am lasat in tara)

  • @Mike: era unul cat se poate de fluent si de virulent =)) Si nu era bilingv amestecat ci pentru fiecare limba in parte cate unul. Stii doar cum iti vin cuvintele cand esti starnit!

    @Miky: sa stii ca si noi tot aceeasi regine ii multumim ca putem circula macar pe strazi.
    Cu peluzele oamenilor nu am o problema, nu-s exagerata, dar sunt locuri si culmea cu cat mergi mai la nord si e mai pustiu si padurea mai deasa, unde e marcat drumul de PP-uri… Treaba lor nu zic, dar ce fain e cand mergi cu bicicleta prin satele romanesti si nu te simti un intrus…

  • @Claudia am o intrebare: cat de rau ar fi drumul pentru o bicicleta de strada/cursa cu cauciucuri subtiri ? Vad ca voi aveati un fel de hybrid.

    Merci

    • Dau si aici raspunsul de pe fb ca poate mai sunt curiosi:

      Deocamdata nu-ti recomand, pista e inca nisipoasa si netasata, pe alocuri cu ceva sleauri, se afunda cauciucul si da, nu cazi din sa, dar cam dai in gol. La nord de Labelle e asfaltata pana in Mont-Laurier (93km)

      Noi avem hibride dupa cum bine ai vazut. Si da, o sa se mai taseze, in toamna cand am fost se mergea bine si erau multi cu cursiere.

  • Eu am ajuns la o conluzie privind lipsa interactiunii si in general lipsa “vietii” : prea multe restrictii, legi si reguli de darama orice sclipire. Cam asa-i si-n FR si “si mai rau” in Germania – sau poate oi fi picat eu fix acolo unde tot satul dormea la ora 18:00 intr-o frumoasa seara de vara taman buna de iesit la gratar?

    • Sunt restrictii ..dar e normal. daca jumate’ sunt terenuri private… asta e. nici noua nu ne-ar conveni sa vina lumea pe terenul nostru si sa faca focul sau sa se plimbe la liber. in Romania unde nu sunt restrictii..fac aia focul pe unde apuca..nu stiu pe altii, dar pe mine nu ma deranjeaza faptul ca sunt terenuri private. da, e enervant ca uneori nu ai access la peisaje frumoase…dar asta e. Cineva a platit pe ele.

      • Cu cat m-am plimbat prin Quebec mai in nord cu atat sunt mai multe semne, multe fara logica. Sunt paduri scunde si dese de nu vezi la un metru in ele, nu ar veni nimeni sa faca gratar acolo, crede-ma, nici pentru anumite nevoi n-ai gasi loc sa intri. Acolo mi s-au parut “prea de tot”.
        In alta parte ni s-a intamplat sa mergem cu bicicleta si nu gasim loc de pus fundul jos si mancat un sandvis. Nu zic sa mai ajungem la margine de lac ca ala era luat, cum ai zis si tu, cineva a platit pentru. Trist era ca nu era nimeni pe tot lacul si nici pe langa casele alea cochete, era pustiu de te manca ursu in strada si nu te vedea nimeni.
        In fine, eu ii inteleg doar ca mi s-a parut excesiv acolo unde nu e cazul ca sa nu mai zic ca nu-l vad pe canadian sa se duca sa faca gratar in padure, el are grataru in curte.

  • Gasesc multe asemanari intre tarile vecine, treaba cu “private property” o vad ca pe un abuz in State, pe de alta parte daca vrei sa tai un copac din curtea privata ai nevoie de aprobare de la primarie, daca o faci de capul tau in cateva minute iti bate politia la usa (vecini “ajutatori) si te ploconesc cu vreo 2500$ ca iti faci de cap pe propria-ti “propetate”….care e si nu e!

    Apoi, in 3 ani de State am constatat cu lehamite ca aici viata se traieste dupa ce-ai iesit la pensie, calatoriile se fac tot la pensie ptr ca la tinerete trebuie sa tragi pe branci sa-ti platesti creditele, scoala, sa strangi bani de pensie (ca-n America nu-ti da statul pensie), sa-ti platesti asigurarile de sanatate si de tot felul ++++++ Aia de ajung la 20 de ani sa calatoreasca prin lume sunt rebeli, bogati ori isi baga picioarele in sistemul perfect in inrobire si ingradire. Dar na, cica esti “liber”, si cica am ajuns in “cea mai libera tara din lume”…

    Aseara am vazut un film americano-roman filmat in Bucuresti…greu sa descriu sentimentul de libertate retrait pe toata durata filmului, si crede-ma ca m-a durut teribil comparand intr-o secunda cat de incatusata sunt aici si cat de libera eram in Romania…

    Gata, m-am lungit la vorba :) Ti-am vazut pozele acum cateva zile si asteptam sa apara si postul 😀 Bucurati-va de caldura, cum spuneai timpul nu astepta!

    • Cu respect, am doua intrebari. Sau ma rog. o remarca si o intrebare.

      1. daca erati mai libera in Romania, de ce nu mergeti inapoi ?

      2. statul incearca sa-si protejeze padurile cat de cat. Daca toti ar fi “romani” si ar incepe sa-si taie copacii de pe teren spunand ca “e terenul lor” ..

      Sunt de acord ca in societatea de astazi suntem prinsi in sistem…dar sincer nu ne obliga nimeni sa ne facem ipoteca/carti de credit. Tot noi decidem sa imprumutam bani ca sa facem vacanta/casa pe care altfel nu ne-o permitem.

      • Alex, iti inteleg remarca, si eu si Ren obisnuiam in Romania sa mergem mult pe munte, de minim doua ori pe luna. Mers adevarat, nu “pantofareala”. Cu dormit la cort sau cabana, cu respectarea regulilor si naturii, si in felul asta, am perceput altfel peisajul si relieful romanesc, dar si oamenii. Noi am putut sa ne bucuram de libertatea din natura intr-un mod in care cei mai multi romani nu o fac.
        Iar cand vii pe continent american diferenta dintre societati e mult prea brusca.

        Ren, pe de alta parte moda asta cu viata activa si concedii este cam una europeana, acolo concediile exista in mod obligatoriu, sunt mari ca numar de zile si sunt platite de unde si posibilitatea de a avea cu adevarat timp liber.

      • Inteleg ce vreti sa spuneti. Si da ..in Romania sunt mult mai multe lucruri la liber..pe care poti sa le faci fara sa-ti fie frica ca incalci vreo lege sau deranjezi pe cineva. Chestia asta poate fi perceputa ca mai multa liberate. Si probabil este.

      • Stii de fapt ce cred ca m-a frapat pe mine? Nu faptul ca au oamenii proprietati private, si in Ro sunt si sunt semnalate cu garduri.
        Ci faptul ca au o peluza deschisa, un mediu de viata mult civilizat peste Ro de unde si separarea indivizilor (fiecare cu casa lui, peluza lui, viata lui), siguranta e mult mai mare si se creeaza un mediu ok, unde indivizii ce incalca legea aproape ca nici nu exista.
        Ei, si in atmosfera asta “sigura”, ajungi in te miri ce salbaticie si dai de panouri din zece in zece metri in locuri unde chiar nu e nimic de vazut, de facut – nu lac, nu pajiste, nu padure rara prin care sa poti merge…
        Practic e ca si cum ar exista o contradictie intre ceea ce se vede si ceea ce e de fapt.
        Si cum nici un canadian de-ala din zonele izolate n-a avut chef de vorba (le e teama probabil de un biciclist, daca le da in cap…), nici n-am cum sa stiu cum e de fapt viata prin coltul lor de lume.

  • Este memorabila fraza:”eu sunt fericită când am parte de acțiune în locuri ce încep acolo unde parcurile se termină, unde simți că începe cu adevărat Viața”,si o voi folosi ori de cate ori mai vine cate-un prostanac sa-mi spuna,de exemplu,ca n-am voie sa fac foto la vreun lac sau stiu eu ce padure.
    Cerul mi s-a parut cam metalizat,mai mult de lunile martie-aprilie.
    Ceea ce conteaza acum pentru voi,in contextul si conditiile date,este miscarea in natura,pur si simplu,si mai putin altitudinea si peisajele cu cine stie ce pereti sau varfuri.
    M-au uimit bicicletele care imi par foarte fragile pentru un teren de aventura,totusi.Am un prieten cu bicla din asta si mi-a spus ca “prinde”si 50 la ora.Da,e mai usoara si e cursiera,face km buni.Mountain-bike-ul e mai greoi,dar in,fine,pana la urma,tot pedalam.
    Ma frapeaza situatia cu propietatile.
    Am vizitat Ungaria in 2012 si padurile lor ,fie ele si partiulare,erau inconjurate cu garduri…electrice.Scria ceva la genul ca te poti electrocuta zdravan.In conditiile in care Ungaria importa cantitati insemnate de lemn,din tara vecina si pretina…Romania.
    Sa stii ca asa e si in Danemarca:fiecare cu mama masii,nu te baga nimeni in seama,fiecare cu grataru lui,copiii lui,joaca lui si iese nici naiba pe strada sa dantuie,sa chiuie,sa asculte manele.Pentru noi,e socant,intr-adevar,pentru ca venim din culturi libertine mai mult,decat libere.Stiu,e foarte ciudat sa se fereasca de noi,ca biciclisti sau turisti.Te vei obisnui cu asta,oamenii sunt foarte “reci”si distanti in tarile pe care noi le numim civilizate.
    Ma bucur ca faceti sport,miscare si ca puteti incalca “barierele”intre legal si ilegal.Dar,oare ,cine nu o face??

    • Cand ne-am cumparat bicicletele de tip hibrid am avut in vedere trasee de tip mixt, sosea si pamant/pietris, dar si deplasarea prin oras, aici fiind si multe piste.
      Pe drumurile din imagine n-am avut probleme desi eu sunt mai fricoasa la coborari caci simt mereu un usor derapaj la roata din spate si ma imaginez pe burta 😀
      Simt diferenta fata de mtb-ul pe care ma simteam mai in siguranta, la inceput chiar mi-a fost greu caci mi se parea prea subtire bicicleta, eu nemergand niciodata pe o cursiera.

      Sa stii Ciprian ca asta imi spun si eu de fiecare data, sa facem sport si sa fie verde. Restul conteaza mai putin deocamdata…

  • Poate ca citind mai multe astfel de jurnale la tine ma mobilizez si eu sa invat sa pedalez :D. Tare mi-ar placea, doar impulsul ala de la inceput vine mai greu. Chiar ma uitam zilele trecute sa-mi iau o bicicleta mica, ieftina, cu care sa-mi fac mana cum se zice, mai ales ca in lungul Loarei sunt o multime de piste amenajate, plus soselele ce brazdeaza campurile si satele, deloc aglomerate.

    • La tine acolo s-ar preta nemaipomenit sa mergi pe bicicleta. Pe bune, incearca, chiar nu e cumplit de greu de invatat. Stiu persoane la varste duble fata de a ta care au invatat. Inchiriaza mai intai daca gasesti un centru acolo la tine.

  • Poate ca multi ma veti contrazice – dar multe din locurile fotografiate par …din Romania.
    Claudia, chiar mi-ai facut chef de o iesire in natura! Poate maine…

    • La fața locului nu par din România deși au existat mici excepții când am trecut pe lângă niște maidane rămase în urma unor contrucții eșuate. Altfel nu, pădurea are specific de taiga, pajiștile lipsesc sau sunt umede și acoperite de mușchi, munții sunt din roci granitice roșiatice de unde și apa râurilor are aceeași tentă.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *