Toamnă pe două roţi la Maratonul Vinului

dedicaţie: mulţumesc PINGUINI pentru biclă!

Data: 1 octombrie 2011

Pe două roţi: Andrei,  Irina şi Laviniu şi eu (ei fiind ceva mai avansaţi ca mine)

Traseul: ruta de pe bikemap Traseu pe la Maratonul Vinului (by Andrei) – varianta scurtă pe care am mai scurtat-o şi noi un pic spre final (27.5 km din 30)

Inspiraţi de: Maratonul Vinului (sfat: intraţi la meniul “Organizatori” ca să fiţi puţin surprinşi)

Albumul foto: Cu bicicleta pe urmele Maratonului Vinului

Câteva vorbe

Ultima ieşire cu bicla a fost cu vreo două luni în urmă (la Comana şi în aceeaşi formaţie de patru ca acum) şi era clar nevoie de o ieşire nouă. Cum eu n-am mai biciclit între timp nici măcar pe la scară, mă simţeam totuşi pregătită de ceva mai mult. Aşa că din lista de opţiuni am ales cu Andrei traseul scurt de la Maratonul Vinului ce a avut loc în iunie şi care s-a bucurat de impresii pozitive atât la capitolul traseu cât şi organizare. Cum în lumea track-urilor GPS totul poate merge strună, am purces la drum plini de elanul caracteristic al celor care prind gustul mtb-ului şi vor ceva mai multă aventură.

Traseul începe chiar din oraşelul Urlaţi (la vreo 20 km de Ploieşti pe drumul spre Buzău) şi debutează cu o pantă pe asfalt la care ne descurcăm de minune. Apoi intrăm pe pietriş şi are loc primul incident: un câine îl latră brusc pe Laviniu şi îl face să cadă de pe biclă. Rezultatul: o mică julitură ca la debut de tură.

Urcuşul continuă şi când e dublat de pietriş şi ogaşe, puţini mai rămân pe bicle: Andrei, doi tipi echipaţi şi puşi pe treabă care ne depăşesc şi câte unul dintre noi până când cedăm ispitei de a urca pe jos şi a împinge bicla fericiţi.

Peisajul e compus din sonde de extracţie a petrolului, stâlpi de curent, resturi de beton şi drumul pietruit şi bine întreţinut. Cu toate intervenţiile omului, dealurile sunt extrem de pitoreşti mai ales în culorile toamnei.

Ne simţim norocoşi de vremea foarte potrivită unei astfel de ture, e înnorat cât de cât şi răcoare. Atât de norocoşi încât norocul avea să ni se schimbe.

Mai urcăm, mai stăm, mai împingem la deal sau strângem bine coarnele la vale, timpul trece într-un mod tare plăcut. În mintea mea sunt puţine cuvinte:

îmi place la nebunie MTB-ul ăsta! MTB-işti, numărul vostru tocmai a crescut cu 1!

Sunt convinsă că mai am mult până să fiu unul adevărat, dar îmi place şi vreau să am astfel de ieşiri cât mai des. Lucru pe care îl simţeau sunt sigură şi Laviniu cu Irina încântaţi şi ei atât de traseu cât şi de faptul că bicicleta îţi dă posibilitatea să vezi locuri la care altfel nu ai avea acces nepretându-se la drumeţii şi nefiind de-al locului.

Pauza de prânz o facem la umbra unui păr sălbatic ademeniţi şi de o băncuţă strategic pusă: stai la umbră şi priveşti valea, satul, dealurile galbene. Soarele începe să ardă ca într-o zi de vară ceea ce ne face mai întâi plăcere, apoi… nu prea.

Descopăr că deşi n-am mai pedalat între timp, priceperea pe două roţi a crescut: pot să mă ridic în pedale la coborâre sau la hopuri, pot pedala fără să stau pe şa, pot întoarce capul în spate, privi în ce direcţie am nevoie inclusiv în jos la foi sau lanţ, lucruri care mă fac să mă simt tare bine şi natural pe biclă, ceva de genul:

bicla asta nu-mi mai pare aşa străină ca la început, începem să colaborăm

O vreme am tot coborât şi fără să ne dăm seama când, am trecut din teritoriul sondelor în cel al viilor. Dăm de plantaţii mai arhaice, de vii părăsite şi năpădite de iarbă, dar şi de ferme exemplar îngrijite, de culegători veniţi cu sacul, căruţa sau dacia, de multe, multe drumuri (o adevărată reţea) pe care nu ştiu dacă le-am fi dezlegat sensul fără GPS – probabil că da, doar se vedea valea şi Urlaţi-ul însă ideea nu era să coborâm cu orice preţ.

Mare gurmandă când vine vorba de fructe de pe câmp, am mâncat struguri de toate felurile, mare parte sălbăticiţi (de pe garduri) sau rămaşi în urma culesului – aşa cum s-a întâmplat la o fermă de sauvignon blanc unde ciorchinei mici şi aurii cu maxim 10-15 boabe aşteptau să fie găsiţi pe sub frunze.

Am coborât pe o vale ajungând la nişte case şi conace (dacă nu ar fi aşa aridă zona, mi-ar plăcea şi mie una!), am luat inspirat apă de la o fântână şi am pornit-o din nou la deal. A urmat o urcare ceva mai lungă şi mai susţinută, pe un drum nu prea folosit şi pe care iarba crescuse în voie şi sub căldura nebună a soarelui am tras un pic din greu – care au tras… Irina şi Laviniu au fost eroii noştri, Andrei nu prea era în apele lui, iar eu am abandonat de pe la jumătate în ideea că varianta mea turbo e mult mai eficientă: urcam mai repede împingând bicla decât mergând pe ea şi epuizându-mă inutil.

Peisajele au meritat însă orice efort şi vânticelul de pe culme ne-a răcorit cât să mai prindem forţe proaspete.

Am mai traversat o vale şi iar am am ajuns într-o zonă de case. Aici am hotărât ca ultima buclă de 2.5 km să rămână pentru altădată fiind mult prea cald şi unii dintre noi cam obosiţi… Oricum, am ratat intrarea căci nici n-am văzut-o fiind atenţi la drumul de pietriş şi la canionul de nisip din dreapta lui.

În câteva minute am ajuns la asfalt pe care, după atâtea pietre, l-am apreciat cum se cuvine pentru netezimea şi moliciunea lui.

Câteva poze

primul urcuş mai serios ne învinge treptat (by Andrei)
pe traseul scurt de la Maratonul Vinului

un cer superb şi o zi de toamnă numai bună de pedalat

zi frumoasa de toamna, cu bicicleta pe dealuri

poarta spre rai??!
poarta dintre vii

dealuri bogate în de toate
dealuri prahovene cu sonde de petrol si vita-de-vie

de-a joaca cu norii
cer de toamna

flori de câmp nemuritor de roz
flori roz de camp nemuritoare (Xeranthemum annuum)

loc de odihnă şi popas
dealuri prahovene - loc de odihna

de la firul jaleşului (floarea mov)
traseul de MTB la Maratonul Vinului

drumuri galbene
campuri aurii

câmpuri aurii
culori de toamna

de la o fermă: am gustat două boabe căci mă simţeam multe prea ispitită pentru a mă rezuma doar la poză – au fost… mmmm… tare dulci!
struguri negri si foarte dulci :)

ai crede că poza e din România? Da, chiar este!
ferme de vita-de-vie

era cald ca la nebuni, dar frumooos!
pamant terasat sub drumuri nori

fructe negre de boz – otrăvitoare ( s-ar părea că nu sunt, dar eu clar n-o să mănânc)bineînţeles că de-aia sunt la discreţie!
fructe de camp, fructe negre de boz - otrăvitoare

biciclim printre flori de câmp într-un loc neaşteptat de pitoresc şi despre care nu am fi ştiut vreodată de nu era bicicletatrasee de MTB printre flori de camp

Câteva concluzii cu plusuri şi minusuri

+ mi-a plăcut! mult!

– mai am de lucrat la condiţia fizică pentru biciclit, judecând după febra musculară care mă încearcă, trebuie să scap de încordarea palmelor şi a mâinilor;

+ viteza la vale îmi place şi mă bucur că am reţineri care mă salvează de la căzături serioase (câteva tot am luat, dar mai mult pentru că m-am aruncat singură dinainte);

– la deal, când panta creşte, mă plictisec să pedalez încet şi să păstrez cu greu direcţia şi mă opresc – am observat că dacă insist merge treaba însă nu am motivaţie să insist…;

+ nu mai depind aşa de mult de statul în şa, dar trebuie să exersez mai des şi mai ales la nevoie (coborârile pe pietre au farmecul lor 😀 ) ;

– mai am de lucrat şi la direcţie, uneori mă las prea uşor speriată de şleauri sau obstacole;

+ schimbătoarele de viteze încep să-mi fie prietene şi nu ozn-uri ca până acum;

– ar trebui să învăţ mai multe şi despre partea tehnică a minunii cu două roţi şi să nu mai fiu atât de bondă pe cât mi-am dovedit (mi-a căzut lanţul şi eu mă tot întrebam de ce pedalez în gol, am văzut că nu e nimic între foi şi roata din faţă şi am crezut că am pierdul lanţul la una dintre căzături şi chiar m-am întors să-l caut…);

+ gata cu “sunt începătoare” – e timpul de mai mult!

peisaj de toamnă cu biciclişti şi flori de nalbă
– surprinzător de proaspete în uscăciunea din jur

peisaj de toamna cu biciclisti si flori de nalba

19 Comentarii

  • Superbe imagini 😀 …m-am tot uitat la ele, superbe… app, cu ce aparat faci poze?
    …dar stau si ma intreb, ti-a fost bine dupa ce ai mancat struguri direct din vie si ai baut apa ?!
    …si care-i faza cu

  • @ganguritu: Fotografiile din articol (ca si 99% din cele de pe blog) sunt facute cu Micuţa mea adică un mult încercat Fuji S1000fd.

    Si da, mi-a fost bine dupa struguri si apa :)
    Astept si intrebarea inca neformulata…

  • Foarte faine poze!
    Sa stii ca bozul nu e otravitor, ci chiar e planta medicinala, bunica-mea facea chiar gem de boz. Am mancat si eu, de pe camp direct, nu are un gust placut dar trateaza nus-ce afectiuni.
    Asta e cea mai tare:
    “am văzut că nu e nimic între foi şi roata din faţă” :))
    La mai multe progrese!

  • @Alin: eu am crescut cu teama de boz (“boji” ii spuneam noi la tara), dar poate asa a vrut mamaia sa ne tina deoparte de experimente ;))

    Mda, sa cred eu ca mi-am pierdut lantul… si era cat pe ce sa-i chem si pe ceilalti sa vada… 😐
    Faza e ca picasem sau mai bine zis ma aruncasem de pe bicla cu cateva minute in urma si inca eram sub impactul experientei, plus ca eram concentrarea maxima de la coborare…

  • @Tavi: daa, ca sa vezi! Ar fi fost chiar tare sa dam nas in nas pe-acolo! Sau bicla-n bicla :))
    Din cate vad voi ati avut in plus niste opriri serioase 😛

  • Gata, eu zic ca urmatoarea tura trebuie sa fie pe undeva pe la munte :)! Se pare ca ai capatat experienta si la munte culorile sunt cel putin la fel de frumoase acum in miez de toamna.
    Un jurnal foarte reusit…chiar ma intrebam pe unde ati balaurit weekendula asta.

  • Foarte frumos mod de-ati petrece wekend-ul. Refugiul in natura, n-a facut rau nimanui si nici nu cred ca o sa faca cuiva, ceva rau.
    Ca de obicei, laic si like.

    P.S. Fazele nostime sunt nelipsite din povesstirile tale, ceea ce le da un farmec anume. Tine-o tot asa!

  • @Mike: de-o propunere ca asta mi-era frica ;))

    @Claudiu: ce de obicei ma flatezi, dar stiu eu ca e constructiv 😀
    La capitolul faze nostime sper sa fie mai cu cap data viitoare…

  • :)) scuze…m-am lamurit cu privire la intrebare, dar se pare ca nu am mai sters..:)
    scz si o saptamana superba iti doresc

  • De acum am sa-ti zic mitza biciclista; lasand gluma la o parte, ma bucur sa vad ca in afara de pasiunea pentru munte, ai dezvoltat si o pasiune pentru “bicla”; tine-o tot asa; :)

  • @Mali: exista deja o Mitza Biciclista asa ca e rezervat, plus ca cine stie de ce ma mai apuc dupa munte si bicla 😀
    Pasiunile sunt in noi, e doar o chestiune de timp pana le descoperim. Numai sa nu dureze o viata pana atunci…

  • Ah ce dor imi e sa ies cu bicla. Nu am iesit deloc anul asta… am ramas traumatizata de cazatura de anul trecut, si nici bicla nu e intr-o stare prea buna, tre s-o duc la doctor.
    Te pup, faina tura! Si felicitari pentru statisticile din celalat post :)

  • @ rux: asa nici eu nu m-am catarat anul asta… cred ca e cam greu sa le faci pe toate desi unii reusesc :)

    @capitanu: sunt convinsa ca exista o legatura intre suplete si bicla – muncesc la descoperirea ei ;))

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *