Toamnă în canion: Rusenski Lom

Legat de mersul pe bicicletă trebuie să vă mărturisesc că nu credeam să ajung până aici. Unii veţi zâmbi, poate nici nu vă mai amintiţi cum era când aţi început voi să mergeţi, dar să începi la 30 de ani cu toate temerile vârstei şi să ai o groază  de stângăcii peste care să treci cu paşi mici de grădiniţă, dar să treci şi încă să strângi din dinţi şi să te rogi în gând “please, să nu-mi cazi!” şi să numeri secundele până când nu ştiu ce pantă se termină de coborât şi, cu toate astea, să vină o zi, neaşteptată, când toată răbdarea şi ciuda să-ţi fie răsplătită cu o naturaleţe de care n-ai mai avut parte şi da, acum vă spun, nu vouă celor care aţi uitat cum aţi început sau care aţi avut inclinaţie de la mama-natură, ci vouă celor ce n-aţi început încă sau vă străduiţi din greu, celor care n-aveţi afinităţi native şi nici curajul de-a risca cu orice preţ, că SE POATE, că e al naibii de greu, că e frustrant şi obositor, că vă veţi simţi stângaci şi slabi în faţa a ceva ce toată lumea poate mai puţin voi, că prea puţini vă vor înţelege şi asculta, că scenariile cu voi căzând par să nu se mai termine, vă spun că după toate acestea ceea ce vă aşteaptă e pur şi simplu MINUNAT şi pe măsura eforturilor cu care n-aţi renunţat!

»»««

Data: 20 octombrie 2012

Pinguini biciclişti: Muha, Vali, Claudia şi Andrei

Albumul foto: Toamnă în canionul Rusenski Lom

Traseul: Giurgiu – Ruse – Ivanovo – Canionul din Parcul Rusenski Lom – Koshov – Ivanovo – Ruse – Giurgiu. Ruta de pe bikemap (by Andrei):


Bike route 1887291 – powered by Bikemap

După un maraton montan în Piatra Craiului şi un city-break la Roma, o ieşire pe două roţi la bulgari părea să continue frumos nestatul acasă în week-end. Astfel că sâmbătă pe la şapte dimineaţa ne urneam din faţa blocului pe direcţia Giurgiu.

Propunerea şi traseul au venit iniţial de la Andrei, apoi Vali ne-a sugerat un alt traseu pe care îl mai parcursese într-o altă tură. Maşinile au rămas în parcarea unui supermarket de unde ne-am făcut şi cumpărăturile pentru tură. Frigul dimineţii ne-a cam îngheţat buricele degetelor şi vârful nasului, iar soarele anemic ce rânjea cu toţi dinţii la noi ne promitea totuşi o încălzire…

Urcarea în şa după câteva săptămâni de la concediul prin Banat a fost destul de plăcută, iar lipsa coburilor s-a simţit din plin, Julieta mea devenind mult mai ascultătoare. Tot din plin s-a simţit şi experienţa acumulată şi sedimentată între timp, de parcă aş fi continuat să pedalez în somn. Mult mai sigură pe mine şi cu un moral bun (în poziţia de zâmbet la maxim după cum şi Vali şi Andrei bine au remarcat şi chiar şi eu căci din pricina vântului rece îmi cam îngheţau dinţii :D) am pornit la drum înspre vamă şi mai apoi spre Podul Prieteniei, Giurgiu-Ruse.

podul Giurgiu-Ruse pe bicicleta

trecem podul Giurgiu-Ruse în zori de zi - traficul redus îmi permite să opresc pentru câteva poze, dar ştiu că oprirea pe pod e interzisă (pentru maşini, dar şi pentru bicicletele care circulă pe partea carosabilă. Din păcate, pe spaţiul dedicat trotuarului e cam greu să te încadrezi cu bicicleta...)

podul Giurgiu-Ruse- intrarea in Bulgaria

am intrat în Bulgaria, ziua se anunţă perfectă pentru biciclit

La pod am trecut fără taxă, la români n-am zis nici bună ziua, la bulgari am arătat buletinele şi fără să plătim taxe de drum sau să schimbăm leva căci aveam ceva rezerve pe-acasă, am făcut un prim tur prin Ruse pe care îl puteam ocoli pe centură, dar Vali a sugerat să-l vedem mai ales că eu nu mai fusesem. Şi a meritat ocolul, oraşul mi-a plăcut, şi cum bine a constatat Muha: nu te aştepţi să treci graniţa şi să găseşti ceva atât de diferit de ce e pe la noi…

 parc din Ruse

un parc din Ruse, cam pustiu la orele 9-10, doar câţiva oameni alergau

O piaţă mare cu fântâni, un monument închinat eroilor, cafenele cochete din care nu răsuna muzica şi o alee largă şi lungă pietonală, destinată plimbărilor, comerţului stradal sau shopping-ului în magazinele înşirate de-o parte şi de alta cu vitrine frumos aranjate

"Sydebna Palata" - Palatul Justiţiei (deşi a două literă nu e chiar "y" / "i" )

Ne-am încadrat pe drumul spre Basarbovo (aici trebuie un pic de atenţie, dar sunt indicatoare cam peste tot), am cam trecut fluierând prin el cu tot cu urcarea lui de 10% şi după un periplu printre dealurile deja frumos arate ale bulgarilor am ajuns la indicatorul de Ivanovo. Aici am făcut stânga spre a coborâ spre canion.

În aer se simţea din plin mirosul de iod al frunzelor de nuc ce-şi îndeplineau ultima misiune: căderea.

N-am putut să nu remarc câmpurile muncite de aici, grija pentru pământ şi în comparaţie cu noi aş putea spune ceva de genul:

bulgarul: casa modestă, spirit tradiţional, pământul lucrat, rânduit, frumos
românul: căsoaie-viloaie, betoane-termopane, pământul pârdalnic, buruienos

Şi când te gândeşti că numai Dunărea ne desparte nu poţi să nu te întrebi: ce naiba ne lipseşte??! Bate vântul mai a rod aici în sud? Plouă mai des? Dracu nu şi-a mai înţărcat aici copiii?!? Eu cred că doar ne considerăm mai cu moţ şi suntem atât de leneşi încât înafară de admirarea moţului nu mai avem timp şi de altceva…

***

Era deja cald şi bine, ziua se anunţa minunată, iar încordarea mea tipică de pe bicicletă dispărută complet. Avea să urmeze partea de macadam a turei pentru care aveam o oarecare strângere de inimă…

un cimitir printre mesteceni

începea o super coborâre şi cum am bănuit că o să-mi placă, am oprit pentru poză înainte de a prinde viteză

în ochii Muhăi :)

struţul neciufulit şi porumbarele (fructele albastre, astringente, care-s bune de mâncat după ce dă bruma)

jocul brazdelor în soare: arături proaspete de toamnă

după o coborâre faină, dar cam scurtă, ajungem la un punct de informare

un foişor sub nuc şi o pompă de apă nefuncţională ne fac să oprim puţin

mai repede cu poza! :D

Intrarea în canion am făcut-o pe asfalt într-o coborâre tare frumoasă pe care am savurat-o atât de bine încât am renunţat să pun frână şi să pozez nişte stâncoşenii arătoase.

Primul popas a fost la Mănăstirea Maica Domnului, o mănăstire în piatră cu picturi rupestre şi mai mult nu pot a vă spune că n-am intrat în ea, ci doar am urcat până la ea şi chiar mai sus pentru a ajunge la un punct de belvedere. Urcuşul a meritat din plin.

în urcarea spre punctul de belvedere dăm de o grotă foarte interesantă şi cu un tavan destul de jos la care unii ajung cu uşurinţă, precum Vali aici de faţă

eu cu Muha în schimb facem salturi după salturi şi ajungem să levităm :D

cam aşa se vede de sus

De la mănăstire drumul asfaltat a devenit o alee şi mai apoi un drum de pământ. Ei, pentru această bucată de traseu am bătut atâta drum! Contrar aşteptărilor mele n-am trecut pe modul “păzea! acu-i acu!” pentru că în trecerea de la asfalt la pământ nu se schimbase nimic.

Traseul devine tare frumos, sălbatic, cu iarbă înaltă, cu frasini îngălbeniţi, cu stânci de calcar modelate de timpuri şi oameni în tot felul de forme. Terenul de sub roţi se reduce la gropi mascate de iarbă, şleauri de abia mai stăteam în şa, pe lângă şa, simţindu-mă aruncată una-două în sus. Mă ţin bine de ghidon şi simt că e singurul punct de sprijin în toată afacerea asta. Din poze o să înţelegeţi mai multe, însă ceea ce e de reţinut e că m-am simţit grozav de bine şi că nici prin vise nu mi-a trecut că aş putea pedala prin astfel de locuri.

Aventura a fost din plin garnisită cu:

urzici, de-alea mari şi bătrâne, semi-uscate, care atentau la mâini, de-alea mici şi proaspete de toamnă, nalte de două-trei palme care atentau la glezne
– tufişuri de porumbar, arbust cu spini care nu iartă
liane şi alte crengi printre care cu ceva noroc puteai trece fără să fii agăţat, dar şi cu nişte zgârâieturi pentru acasă
– serii lungi de baligi proaspete şi moi, semn că vacile de pe aici nu suferă de constipaţie, dimpotrivă…
– indicatoare galbene de “eko pîteka gramoveţ” cu un drumeţ desenat lângă, dovadă că suntem pe drumul cel bun indiferent de senzaţia de explorator pe care o avem
ţipete şi văitături care mai de care după cum ne plesneau, pişcau sau înţepau nevăzutele forţe ale naturii

Izbutim să scăpăm teferi din lumea urzicilor, Andrei e pişcat peste tot chiar dacă şi-a lungit şosetele şi colanţii până i-a făcut să se întâlnească, Muha are o ureche uşor tăiată, mie-mi ustură mâinile de mă gândesc la duşul fierbinte ca la tortură, iar Vali îşi continuă finuţ preocuparea pentru ocolul baligilor – chestie de care eu nu prea ţin cont că oricum am probleme cu direcţia.

Apropo de direcţie, mergeam pe lângă domnul Lom, adică râul mocirlos care a săpat frumuseţea asta de canion, şi era ceva de genul: potecă, un prag de pământ şi malul cu apa despre care nu ştii că e mare, că e mică, doar că-i maro. Vali mă tot întreba: simţi magnetismul? îl simţi cum te trage?! Eu că nu, că da, ţârâiam sinusoidal poteca şi evident că sunt şi crengi pe care trebuie să le feresc şi brusc mă trezesc cu bicla jos pe prag şi eu în picioare pe potecă. Măăi drăcie! Nici nu ştiu când mi-a dispărut bicla dintre picioare, noroc cu pragul de care a rămas sprijinită de parcă o parcasem intenţionat. Râd eu, râd, dar magnetismul există şi de nu era pragul, făcea Julieta baie şi poate şi eu odată cu ea :)

Trece şi episodul ăsta, ieşim în nişte poieniţe, baligile se înmulţesc, pe stânga râului vegetaţia arde şi gândul meu e că focul e pus de localnici pentru a mări zona de păşunat. Ne învârtim un pic pe-acolo, n-avem idei despre ce am putea face şi cum ne afumăm şi cam atât pornim mai departe şi dăm de civilizaţie şi de un capăt de sat, precum şi de turma de vaci.

şi gata cu pierdutul vremea! Am venit aici pentru canion :)

pereţii ascund tot felul de galerii, unele amenajate, altele nu, dar urmele lăsate de oameni de-a lungul miilor de ani se văd pretutindeni

până aici am avut drum, aici drumul dispare

pe-aici? E frumos ce-i drept, dar totuşi...

pe-aici :)

şi începe veselia! Iarba acoperă denivelările terenului şi nu prea ghiceşti cam ce se va întâmpla la următoarea pedală

ca prin junglă! Se observă lianele din spate, nu?

o poză care nu inspiră a nimic deosebit, dar pe care am postat-o pentru a scoate în evidenţă poteca. Cum care potecă? Asta verde de urzici proaspete :)

şi dacă nu mai sunt urzici, sunt tufe

un fel de boltă din mărăcini însă cam joasă pentru gusturile mele

pâş, pâş, cu burta pe cadru :D

Vali ne face o demonstraţie de trecut pe sub bolta de liane

ops! te-a agăţat o liană?!? :D

acesta este Rusenski Lom, un râu mocirlos, dar pus pe treabă

au înnebunit salcâmii...

ieşim din canion pentru o perioadă, aici sus vom face şi pauza de masă

moment romantic :D

scăpăm de aventurile cu urzici, crengi-barieră, mărăcini, liane şi gropi şi se arată un foc la orizont

tot felul de grote săpate în calcarul maleabil

unele chiar interesante

Satul e Koshov şi ca mai toate satele de pe la bulgari e în pantă. Urcăm de ne ies ochii, dar baliga tot nu iese dintre florile cauciucurilor. Îmi plac satele bulgarilor, inspiră tradiţie şi nu avuţie, iar culorile şi materialele sunt apropiate de natură: aici n-ai să vezi case roz, porţi de fier şi garduri betonate ci mult lemn, cărămizi roşii sau albe de pământ sau chirpici, ziduri de piatră, mici grădinuţe improvizate pe la porţi.

intrăm în sat pe uşa din jos ca să zic aşa, asta şi după ce am văzut ce urcare continuă şi abruptă am avut pe uliţele satului

din tipicul satelor bulgăreşti

de lucrat pământul

arături de toamnă - mirosea a pământ proaspăt răscolit şi a râme :)

Ieşim la drumul naţional şi de acolo ne întoarcem spre Ruse. Mai avem ceva de pedalat, mai avem urcări şi coborâri, însă face parte din farmecul drumului şi atât. Las frânele mai nefolosite pe coborâri, ador viteza şi cu toate că bate vântul şi răcoarea serii se lasă rapid, nu-mi trag polarul pe mine. E timpul să mă călesc, mi-am spus şi judecând după durerea de cap şi de gât din zilele de după, călirea s-a produs 😀

monumentul din centrul Ivanovo mi-a atras atenţia prin mesaj: două femei şi doi soldaţi stând drepţi; omul trebuie să rămână drept, vertical şi în război şi în vremuri de pace, şi în uniformă şi în haina de zi cu zi

deci asta-s eu descoperind că bicicleta merge şi dacă iau picioarele de pe pedale :D

evident, acum îmi arde de joacă

linii

ne oprim la un punct frumos de belvedere asupra canionului, Vali

şi eu

poza de grup (eu, Vali, Andrei, Muha)... cu mine încercând din răsputeri s-o ridic pe Julieta în câteva secunde

luna dintre frunzele galbene de cais

Muha defilează :)

pinul verde cu liană roşie la apus de soare

Apusul ne-a prins pe lunga centură a oraşului Ruse, iar noaptea pe intrarea în România, adică pe pod, unde traficul ceva mai numeros mi-a dat oarecare senzaţii tari. Începusem să resimt oboseala zilei, căci totuşi nu poţi pedala o dată pe lună 80 de kilometri dintr-o dată şi să n-ai nimic. Cu toate astea, aveam un sentiment tare plăcut de împlinire.

După aventura din canion nici o bordură sau groapă nu mă mai sperie, iar bicicleta îşi capătă un rol în viaţa mea pe care sper să-l avansez de la motiv şi mod de plimbare la utilitate şi normalitate.

joaca n-are vârstă, dar şi toate câte am îndurat ca să mă pot juca... au pălit în faţa bucuriei

13 Comentarii

  • @Mike: eu zic ca sunt trei-patru factori care m-au “infranat” si continua sa o faca in tot ceea ce invat nou si depinde de un lucru pe care trebuie sa invat sa-l controlez (bicla, schiuri):
    – varsta cu ale ei
    – frica de accidentari
    – lipsa unor abilitati native
    – ca-s femeie 😀 (aici e greu de explicat, dar barbatii sunt baietosi de la mama natura pe cand fetele pot avea doar nuante)

    A fost fain in tura, pacat ca wk-ul asta ploua sambata, la munte si mai si, iar orice tura de duminica se bazeaza pe namolul creat sambata…

  • E perfect adevarat ca a invata ceva la varsta adulta (sa mergi pe bicicleta, sa inoti sau o limba straina de la 0) este mult mai greu si presupune multa transpiratie si multa vointa. Insa si rasplata e mai mare si stima de sine creste. Si poate e mai pretios invatatul tardiv pentru ca aduce mult mai multa implinire.
    Ma bucur ca ati ajuns in Rusenski Lom. E un loc excelent pentru o tura de bicicleta primvara sau toamna. A si mi-au placut mult cele 2 poze din RT cu tine pe balustrada si cu Muha in pas de defilare.

  • @Radu: =)) aventura, ce sa cautam! Si tocmai tu Batman ne intrebi?!?
    Eu zic ca sunt variante si pe stanga si pe dreapta, dar cand mergi cu bicla sigur nimeresti si locuri mai stramtorate. Acum am avut bafta si cu regenerarea feroce a urzicilor ;))

    Si eu ma mir de cat de activi suntem, insa cred ca imputinarea ne-a cam speriat…

  • Bravo pentru tura, desi nu prea inteleg ce ati cautat prin boschetii prin care ati fost. Cand am fost asta-primavara imi amintesc ca era si o varianta destul de ok care mergea pe partea stanga a Lom-ului.

    Dar trebuie sa recunosc ca ultimele doua luni au fost extrem de bogate in activitati, tineti-o tot asa…

    /Radu.

  • Nu e vorba de asta, dar cand sunt multi oameni e greu de sincronizat activitatile weekend de weekend. In 4-6 oameni e mult mai usor pentru ca se stabileste repede o majoritate si nu prea mai e loc de bisericute.
    Din cate imi aduc aminte si noi tot in toamna am ajuns cu biclele in zona (Radu nu a fost in tura aia) si atunci ne-am promis ca timp de intoarcere e doar primavara cand inca nu se face desisul…si urzicarisul. Dar se pare ca atractia aventurii a fost mai puternica si de data asta.

  • ah, inca e o necunoscuta mersul pe bicla ptr mine :( am si o poveste haiosica din copilarie cand mi-am dorit sa invat sa merg si sa am bicicleta mea…
    n-a fost sa fie, nimeni n-a avut timp sa ma invete si nici prea multi biciclisti n-am avut pe langa mine;
    de cateva luni il bat la cap pe Zen sa-mi ia bicla, simt ca o sa invat, de stiut stiu ca-mi place…ori ma atrage, mai degraba :)

    apropo de cei 4 factori care-s reali! nu am atractie ptr masini, nu ma vad la volan, ma simt antitalent si mi-e frica al naibi…daca bicla ma atrage si simt ca pot sa invat, cu sofatul este taman invers :(

    frumos jurnal, m-a cam piscat si pe mine urzicoasele si ciulinii :))) dar mi-am asumat riscul cand m-am pus pe citit :))

    superb! weekend-uri minunate!

  • super plimbari ati facut!!!
    si eu am invatat sa merg pe bicicleta vara trecuta. La 34 ani. Inca pic, inca nu am siguranta, evident obosesc, etc.
    Intrebare: ce faceti cu durerea de fund? Eu mai mult de 10km intr-o zi nu am reusit sa merg, durerea de fund a fost crunta, 2 zile mi-a luat sa imi revin. Sa caut alta sa? ( am luat cea mai ieftina bicicleta sin Dechatlon)

  • @Arakelian: In primul rand felicitari pentru urcarea in sa chiar si a 34 de ani. Stiu cum e si nu e simplu!
    Pai daca bicla e din-aia ieftina are si o sa pe masura… Se pot cumpara sei de silicon ca niste huse ce se prind peste. Sau cumpara o sa buna, confortabila.
    Dar se spune ca nu exista sa proasta ci inceput de sezon, debut de biciclit. Solutia? Mergi cat mai des, regleaza saua in asa fel inca genunchiul sa se intinda cam 95% si sa nu ramana greutatea corpului in sa.
    Un truc e sa te lasi cand pe o parte cand pe alta, sa lasi zonele fesiere sa se mai relaxeze.
    Durerea trece si am aflat asta pe pielea mea in concediul pe bicicleta: dupa 3-4 zile consecutive in care durerea se tot acumula, a inceput sa amorteasca, iar in final, dupa 7 zile, eram ca in prima zi. E drept ca s-a mers intre 30-60 km pe zi, dar si la cei care merg de la 100 in sus tine tot de singurul antrenament: zi de zi cu bicicleta :)

  • Buna,
    Vreau sa fac si eu acest traseu in weekendul asta.Vroiam sa te intreb daca exista posibilitatea sa te ratacesti,voi ati avut gps la voi?Eu vreau sa plec de vineri seara din cartierul andronache si o sa campez fix cand am intrat in bulgaria.Vreau ca tot asa sambata seara sa campez pe undeva si duminica sa pornim inapoi.Ma intreb oare daca vara e la fel de frumos cum a fost la voi in toamna:)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *