Prima ieşire cu bicla

Meet the Sun and the bicycle

… n-a fost deloc una fructuoasă.
Obiectiv: câteva ture amărâte prin părculeţul de lângă bloc.
Starea viitorului biciclist: începător temător.

Entuziasm.
M-am echipat cu noua cască roşie (…ca focul, să-mi surâdă norocul) şi cu genunchierele – peste blugi. De-alea bune şi pentru role, dar fetele le poartă pe piciorul gol nu ca babele de mine. Da, arătam haios şi total inestetic (sau doar inestetic), dar nu-mi păsa căci cel puţin unul dintre genunchi trebuie protejat în orice împrejurare.
Fac poza de ieşit din casă, Andrei îmi urează toate cele bune, curios foc de cum am să mă descurc.

Cu bicla pe scări.
De la etajul 6 la 5, apoi m-am oprit. Murdăream pereţii cu roata (urmele negre de cauciuc îmi sunt martore). Am chemat liftul şi după câteva minute de trosnete, suciri, icniri şi altele, am putut apăsa butonul P.

Ieşirea din bloc.
Fetele de la parter fumau şi s-au oferit să-mi deschidă uşa. Au zâmbit frumos la mine – o bilă albă! Mă îndreptam spre parc şi nişte tipi au început să râdă şi să facă mişto – ţărani! n-au mai văzut genunchiere! – o bilă neagră şi o înjurătură printre dinţi (mucoşilor!).

Intrarea triumfală în parc.
Mai pe biclă, mai pe lângă ea, intru, pedalez 50m, apoi descalec. Trebuie să iau o curbă şi nu merge aşa direct. Reorientez bicicleta şi pornesc din nou, încă vreo 75m şi se cam termină aleea. Intru pe alta, acolo e o curbă mai largă şi o iau victorios. Mâinile îmi tremură ca toate alea, dar picioarele ar tot pedala. E timpul să întorc. Descalec de tot, iau tăuraşul de coarne şi… înapoi.

Urmăritorul.
Poartă o haină neagră. Nu-l văd bine că n-am ochelarii, dar eu sunt ţinta. Mi se păruse şi mai devreme că a pus ochii pe mine şi mă urmăreşte. Se apropie, eu îl înfrunt direct. E paznicul, cică n-am voie cu bicicleta în parc. Scrie pe afişul de la intrare. Îhhh…
Îi spun omului că n-am văzut afişul, că n-a fost cu intenţie şi nici nu prezint vreun pericol decât pentru mine, dar nah, omul îşi face treaba, noroc că mai intră câte un rătăcit ca mine, altfel ar îngheţa.

Bucureşteanul sadea.
Părculeţul era aproape gol. Fiind mic-mic nu poţi face cine ştie ce plimbări, în cinci minute termini. Un nene, cu nevasta şi odrasla de 2-3 anişori ce scormonea de zor în gazon, observă incidentul cu pârdalnicul de intrus pe două roţi (aka eu) şi ţine nepărat să-mi strige că “parcurile sunt pentru copii, că nu ne mai ajunge” etc. etc. Să fim înţelesi, eram doar eu şi familia asta în parc. Şi paznicul. Primăria îşi permite să plătească şi un paznic pentru un astfel de… parc. Da’ nu trebe să ştim de-astea…
Îi răspund omului revoltat, acestui apărător al copiilor nesupravegheaţi: “mai vorbim peste câţiva ani când îi veţi lua bicicletă copilului” şi omul a tăcut pentru că nevastă-sa îl cam luase la rost. Se pare că şi justiţiarul îşi are naşul.

Ieşirea ruşinoasă.
La poarta cu pricina descopăr şi panoul informativ. E mare. Mare să-l vadă tot chiorul. Scrie ceva de primărie şi primar. Indicatorul cu bicicleta tăiată e jos într-un colţ, mic de tot şi obturat de o creangă de copac. Dar e.

Alte bile negre.
Tipii aia naşpa iar râd de mine. Mă plimb pe străduţe printre maşini. Parcate, nu altfel! O sută de metri în sus, altă sută de metri în jos. Găsesc o alee liniştită, dar nişte câini zac tolăniţi şi zău că nu vreau să-i deranjez. Mai dau o tură scurtă şi mă apropii de bloc. Maşini trec într-una. Dacă nu sunt maşini sunt pietoni. E prea aglomerat pentru speranţele mele “nimeni pe drum”…

Concluzii.
Sunt mulţumită că măcar ştiu cum stă treaba şi nu-mi mai fac iluzii. Am transpirat un pic, am pedalat un pic, n-am căzut şi n-am apucat să am dureri dorsale de la şa – am auzit că sunt groaznice 😀

Cu bicla în lift.
Nu, nu s-a terminat. Trebuie să duc taurul acasă. Acum aproape că dau năvală la lift şi reuşesc să intru cu tot cu coarne. Închid şi o uşă, dar a doua nu mai are loc să se închidă. Nu pot descrie ce bătalie am dat cu roţile alea, cu cadrul şi mai ales cu coarnele care se tot suceau. Aproape că am urcat bicla pe tavanul liftului şi tot degeaba. Reuşesc să imobilizez arătarea, să mă ridic pe vârfuri şi să împing cu vârful degetului în butonul ăla mic pe care în mod normal uşa liftului l-ar apăsa.
Cu alt deget pipăi zona cu butoanele şi îl găsesc pe 6 (nu e greu căci de obicei se stinge lumina cu mine în lift şi… am antrenament). Declanşez.
Până la 6 – cale lungă –  stau aşa lungită repetându-mi mereu: nu lua degetul că rămâi blocată! Tot ce trebuie să faci e să te uiţi bine la degetul ăla şi să nu-l slăbeşti… să nu cumva!

Bosumflarea.
Bat la uşă, Andrei deschide, întreabă. “Ce s-a întâmplat?”. Îi răspund toată povestea de mai sus, dar vouă nu v-o mai spun încă o dată. Îmi trece greu gustul amar (şi ca să vezi, nici acum nu mi-a trecut…), dar visez la nişte ture pe sub poale de pădure şi câteva sclipiri încep a mă încolţi. Că tot e primăvară…

36 Comentarii

  • @Radu: ma straduiesc sa insumez de-un prim kilometru, dar mai dureaza. Poate daca pun si centimetri din hol 🙂

    Cat priveste tema, am avut un intens proces cu propriile dorinte in ceea ce priveste blogul si mi-am dat seama ca tot ce vreau e sa fie un loc prietenos scrisului si atat. Ma bucur ca am dat din greseala peste tema asta simpla, o visam de mult, dar mi-era lene sa o fac eu de la zero…

  • @Shaman: am observat si eu ca am haz doar cand dau de necaz 😀

    Pai cum sa nu ma prinda? Parcul are maxim 500m pe lungime, iar eu pe bicicleta nu ajung prea departe. Mai repede ma deplasez şontâc-şontâc, decat cu ea.
    Plus ca nu ma incanta ideea de a incalca legea, oricat de stupida mi s-ar parea, mai ales ca nu era nevoie de atata lege pentru un amarat de spatiu verde si nici eu nu eram cine stie ce biciclist pus pe aventuri 😀

  • Felicitari! Si sa ne vedem prin munti pe 2 roti. Caci in oras… placerea mersului pe bicicleta vine cu o gramada de chestii in carca:
    – 99,99% din caini au genetic o problema psihica cu rotile care se invart asa ca maaare grija
    – deplasarea prin oras va deveni: rapida si prafoasa
    – vei observa (la timp sper) portiere care se deschid taman cand treci tu pe-acolo
    – multe piste de bicicleta se termina cu borduri de 30 de cm, gropi, canale desfacute, masini
    – masinile nu-ti dau prioritate, pietonii nu-ti dau prioritate, nimeni nu-ti da prioritate :)) asadar esti pe cont propriu si nu glumesc cand spun ca e o jungla.
    – tirurile (daca vei curcula in afara localitatii) claxoneaza ca sa le simti prezenta, atunci cand sunt la 3 metri in spatele tau. Divin nu alta.
    – cu liftul te vei obisnui, dar de placut nu o sa-ti placa :))
    – dureri de sale de la bicla mai rar, dureri de fund mai des, daca nu ai o sa buna 😛
    – sa-ti iei manusi si sa nu renunti la casca

    Multa bafta!

  • Din pacate da, sunt probate, probate cu: julituri, zburat artistic peste masini, zburat artistic peste caini, busit glezna, busit genunchi, facut ferfenite bicicleta, facut ferfenite caini, cap propriu, mana proprie, injurat taximetristi, injurat soferi, injurat pietoni care circula pe piste, injurat primaria cu tot neamul lor cu piste facute la misto, murdarit peretii blocului si apoi alergata cu matura de vecini… De-ale tineretii :))

  • @Rux: sarumana de sfaturi, se vede ca sunt probate 😀
    Nici nu aveam de gand sa merg prin oras, dar speram sa mai exersez un pic pana ies undeva pe vreun traseu. Cum sunt si la inceput si fricoasa tare (mai ales de cand am probleme cu genunchiul mi-e frica sa nu cad si s-o iau de la capat… 🙁 ) am zis ca vreo cateva sute de metri de pedalat s-or lipi si de mine.

    Sa ne revedem cu bine, cand o fi, dar sa fie curand!

  • @Rux: la cum suna de amuzant, mai mai ca le-as incerca pe toate. Norocul meu e ca nu stiu inca sa merg ca lumea si fiindca intelepciunea varstei ma ajuta cat de cat, mi-am luat echipamentul de protectie inainte 😀

    Cand m-am urcat prima oara pe bicicleta acum 2 ani, am luat doua cazaturi zdravene in doua ore. Acelasi genunchi, dar ce bubaaaa! Mai eram si la mare. Sa vezi ce senzatii cand apa sarata a marii imi saruta… piciorul ;))

  • No auzi tu la ea… Cata obraznicie!?! Sa indazneasca ea sa mearga cu bicicleta prin oras! Ntz, ntz, ntz! Ba chiar mai mult prin parc, musai trebe o poza cu infatisarea monstrului care a periclitat buna functionare a orasului si viata locuitorilor lui! :))

  • @Em’: Si ca sa fie treaba-treaba, tocmai de astia micii se ia lumea ;))
    Nu mai e mult pana diseara si pun si poza. Pacat ca nu mi-a facut Andrei una si la sosire. Moaca mea spunea tot (nu stiu de a vrut sa mai si auda 😀 )

  • @Darael: multumesc numa’ sa nu fie prea stransi, grija mare la articulatii! 🙂

    @pisica roz: semnele de buna purtare nu se uita niciodata… ca si mersul pe bicicleta!

  • Din categoria nu faceti ca mine: Eu am uitat mersul pe bicicleta dupa ce nu m-am asigurat ca am franele bune si am intrat in vitrina unui magazin cu articole sportive (mergeam intr-acolo sa-mi cumpar bicicleta noua – am plecat, bineinteles, fara sa cumpar ceva).
    Spor si bucurie in descoperirea unei legaturi – cu Micutza ai reusit pana la urma, a fost la fel la inceput si se vad rezultatele. 🙂

  • Mamaaaaa…ce pofta de bicla mi-ai facut! Zilele astea trebuie neaparat sa umflu si eu rotile si sa o scot la aer 🙂

    Da, stiu foarte bine problema cu bicicleta in parc. In parc nu ai voie pentru ca deranjezi asa ca esti trimis pe pista. Buuuuun. Problema e ca pe pista e plin de masini parcate aiurea..

    Unde sa mergem sa ne plimbam cu bicicleta, stimati edili?

  • @Alina: Si eu frecventez magazinele sportive, pana acum doar pe 2 picioare si pe usa din fata. E un obicei bun 😀

    Cand ai zis de Micuta mi-am dat seama ca mi-ai fost alaturi inca de pe la inceputuri… Micuta a intrat in viata mea acum 2 ani si un pic si datorita ei s-au declansat toate, am ajuns la munte si continuand cu muntele l-am gasit pe Andrei si o data cu Andrei am “primit” si o gasca mare de prieteni-pinguini si… povestea continua!
    Acum am bicicleta, primita de la pinguini cu care deschid seria altor aventuri, ce-i drept inca nu are un nume, dar presimt ca va fi Kiddy 😀

    @Dan: Nu te-ai apucat inca??! Vointa sa fie, ca restul se poate. Crezi ca pe mine m-au oprit cu minunea lor de parc? Trebuie sa ne facem singuri loc si din cate vad (pana si eu!), vom fi tot mai multi pe doua roti.

    @Em’: Deci ai vazut da??! Pacat ca nu se vad si genunchierele, arat ca un robotel. Poate de-asta nici n-am facut impresie artistica si nici notele la tehnic n-au fost prea mari 😀

  • M-am delectat citind povestirea ta si prima ta iesire cu bicla s-a dovedit o extraordinara aventura.

    Doamne ajuta sa gasesti locuri largi pentru pedalat.

    PS:Multumesc review-ul facut pe polimedia pentru articolul meu de ieri.

  • Felicitari Claudia!

    La inceput e mai greu, poate… dar te obisnuiesti.

    Eu inca nu am scos bicla din balcon pe anul asta. Astept sa se mai incalzeasca si nu o mai las pana la toamna.

    Din fericire, vad cat mai multi ciclisti!
    Mult curaj si ture faine cu prietenii!

  • @Petru: de aventuri nu mi-e frica, de gustul amar da 😀
    Pai mi-a placut punctul tau de vedere legat de facebook si l-am sustinut 😀

    @Felicia: asa e, din fericire sunt tot mai multi si calea mea e oarecum deschisa de inaintasi. Tocmai de aceea am datoria sa inmultesc randurile!

  • Abia aștept să se mai încălzească puțin și să ies cu prietenii bicicliști la o drumeție până la roșia montana, cu corturile 😀

  • Claudia, erau cam patru luni de cand deschisesei blogul cand am trecut eu prima oara pe la tine. De atunci, te-am urmarit neincetat, ti-am citit articolele din urma, am trecut prin toate “cu tine”, atat cat ai impartasit aici; eu intre timp am mai disparut ca prezenta, te-am citit din umbra, cum s-ar zice.
    Inca tresar uneori cand te confund cu cineva in metrou (nu stiu de ce eu te plasez in metrou; doar in metrou).

  • Se zice ca mersul pe bicicleta nu se uita niciodata! Odata invatat este imposibil sa-l uiti!
    Sa o stapanesti sanatoasa! Sa faci km multi si frumosi cu ea si sa o legi bine atunci cand vrei sa o lasi singurica pe undeva!

  • @Alina: E interesanta viziunea ta cu metroul… desi ma cam sperie. Subteranul, faptul de-a fi mereu in miscare, cautand, dar nimic de privit inafara…

    @FreeSD: I-am cumparat deja cabluri, insa la ce patenti-foarfeca am vazut eu in horbach, ma indoiesc ca bietele cabluri au vreo sansa.
    Gandul ma poarta insa la niste lanturi cu care legam boul in grajd acasa =)) Sunt cam greu de carat, dar surpriza si reclama m-ar precede 😀

    Legat de articolul tau cu ceasurile, mi-au placut cateva si de aceea l-am promovat. Poate sunt doritori. Eu nu, ca de-abia am reusit sa gasesc layout-ul asta simplu 🙂

  • Oh, ce am mai ras citind povestirea, sper sa nu te superi, nu de tine am ras ci amintindu-mi ca asa am fost si eu, cei drept, acum ceva ani. La prima mea curba pe bicicleta am iesit de pe drum si am cazut intr-un sant plin de urzici. Sa stii ca bicicleta este cel mai bun sport pentru genunchi, din ce mi-a recomandat un doctor, atata timp cat mergi pe drumuri line. Interdictia din parcuri e stupida rau, dar nu prea se tine cont de ea. Cred ca ai avut doar ghinion sa dai peste un paznic cu prea mult simt al raspunderii. Oricum poti ajunge usor in alte parcuri mai mari, in weekend ai voie cu bicicleta la metrou toata ziua iar in restul saptamanii doar dupa 9 seara. Si cu cat vom fi mai multi biciclsti cu atat vom putea cere si mai multe drepturi ;). Plimbari cat mai placute.

  • @Alex: multam fain de vizita, intr-adevar si mie mi s-a spus ca e ok pentru genunchi, dar nu mai mult de o ora-doua si nu… chiar mtb. Sper sa am mai multa bafta la urmatoarea iesire si cred ca o sa am caci as sfida statistica cu ghinioanele repetate 😛

    @Em’: Mi-au placut mai multe comentarii chiar. Incepe sa-mi placa comunitatea asta foarte activa si comunicativa a biciclistilor. Cred ca aici e de mine: se vorbeste si se scrie mult 😀

  • Mi-ai adus aminte de primele mele iesiri cu bicla. Ce dragut!!! Si cate emotii… eu am parre de obicei de parcuri ticsite de oameni, pline pana la refuz cu prichindei si parinti speriati sau caini mai cuminiti sau mai agitati. Inca nu mi-am scos zuza in parc, se lupta cu praful pe balcon… dar si cand o voi scoate… Mi se pare mie sau nu ai manusi? Eu tot zic ca imi iau si nu reusesc.. pe langa durerile dorsale mai sunt si cele din palme, groaznice! Nu te lasa, dupa cateva iesiri vine dependenta 😉

    Andres

  • @Andres: Bine-ai venit pe meetsun si sunt sigura ca o sa se stearga praful curand si de pe “zuza” ta 🙂 Am manusi, doar ca nu mi le-am pus. Stiam ca o sa dau cateva mici ture si ca n-apuc eu sa fac bataturi de la atata lucru. De-acum incolo insa, am sa le iau si pe ele. Cred ca imi pun si cotierele ca nu se stie pe unde plonjez 😀

    Manusile mi le-am luat din decathlon anul trecut (inainte sa apara bicla in viata mea) si am vazut ca se mai gaseste marca. E pe marimi si nu costa mult. Culorile insa lasa de dorit, alb cu rosu si… albastru intens 😀

    @Tony: nu o las! Am vazut cateva din fotografiile tale, foarte faine unele compozitii.

  • > şi nici nu prezint vreun pericol decât pentru mine
    si
    > de obicei se stinge lumina cu mine în lift şi… am antrenament

    :))

    E amuzant blogul. Ma bucur ca iese lumea cu biclele.

    Cel mai usor se poate cobori cu bicicleta pe scari daca ii ridici roata din fata, in asa fel ca sa stea bicicleta vertical, si sa coboare numai pe roata din spate, iar tu tii mana pe frana si controlezi viteza. Bicicleta e in fata si tu dupa ea. Poti lua si curbele usor. Cred ca suna mai complicat decat e in realitate, dar daca e cineva sa-ti arate te prinzi repede.

    Sfaturile lui Rux sunt toate foarte utile, as mai adauga si eu 2-3:
    * sa mergi mereu pe trotuar
    * grija la batrani, copii si animale ca isi pot schimba directia de mers extrem de brusc
    * nu o sa-ti acorde nimeni prioritate, deci mereu tu va trebui sa fi mai atent

  • @Tequila: O sa incerc sa cobor si asa, nu pare sa fie mai greu decat ultima stradanie.

    Mi-ar placea sa fie lucrurile mai simple, sa ies din bloc si sa ma simt ca in… Amsterdam, dar uite ca nu se poate. Aici lumea se imparte clar in oameni cu bicicleta si oameni fara. Cei fara sunt incredibil de intoleranti. De fapt, noi romanii suntem cam intoleranti la o gramada de chestii, in special cu oamenii de langa noi, din mediul in care ne invartim. De aceea, politicienii fiindu-ne departe, nu ne prezinta decat un interes declarativ…

    Oricum, de-abia astept sa merg si sper sa o fac frumos si civilizat, sa nu sperii pe nimeni asa cum fac din pacate “oile negre”, ca exista si din astea… ca in orice turma.

  • Ca sa-l sabotez putin pe Marian (se stie el care) am sa redau fara acordul lui, “comentariile” de pe mess 😛

    “ca boieru’ la ghidon,
    merg cu bicla pe peron

    casca: rosu am cerut culoare
    ca sa stau la semafoare

    Conduc bicla cantand,
    ce biciclist al dracu’ sunt”

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *