Bike-Concediu VI. Dubova-Malovăţ. Dunărea la Cazane

Notă: Episodul pilot cu hartă şi informaţii: Bike-Concediu prin Banat.

Notă: Locul şi timpul însemnării: la ora prânzului, la o pensiune-restaurant în aşteptarea unei ciorbiţe

Iar n-am reuşit pleca de dimineaţă…

Cazanele Mari la răsărit de soare

Cazanele Mari la răsărit de soare

pontonul unde am voit a mă poza cu Julieta mea, dar m-am luat cu altele...

pregătite de o nouă zi

"piaţa" ambulantă de peşte

Am fost plăcut surprinsă încă de la intrarea pe malul Dunării, dar am uitat a scrie despre asta (ce să scrii mai întâi că-s aşa de multe impresii!), de preocuparea pentru indicatoarele turistice şi panouri informative ce anunţă din vreme atât apropierea de un obiectiv turistic, dar şi intrarea în traseele marcate ce pleacă din drumul naţional. Dacă drumarii mai au ceva de lucru până a încherba o şosea lină (cei din Caraş mai au mult de lucru şi cred că-s oamenii ceva mai blânzi de nu i-au linşat încă…), cei de la turism au făcut o treabă foarte bună.

Traseul a debutat cu urcarea spre Cazanele Mari. Acolo unde Dunărea se gâtuie noi lăsăm tot mai jos malurile Dunării şi ne cocoţăm cicloturistic pe vârf de muntişor că lesne îi pot spune aşa, complimentând de fapt Ciucarul Mare. Traseul nostru are o parţială belvedere, existând şi un marcaj turistic ce pleacă chiar din şosea şi de unde panourile turistice promit Cazanele Mari în toată splendoarea lor. Pentru traseele la pas or mai fi şi alte zile…

bună dimineaţa! (by Vali)

un panou mai vechi ce ne indică succesiunea Cazanelor: Mari, Ciucaru şi Mici

pedalăm pe Ciucaru, fără a intra însă pe traseul de drumeţie de unde s-ar vedea Dunărea - culeg totuşi această imagine şi mă minunez de cât hău s-a căscat între timp între noi şi Dunăre. Huda din imagine e intrarea în Peştera Ponicova

Am coborât apoi în localitatea Dubova şi spre golful cu acelaşi nume. Zona a început să capete un pronunţat aspect turistic cu multe pensiuni şi case de vacanţă (cu o zi în urmă pedalam singuri fără ţipenie de om…)

"o biciclistă"(by Vali)

"încă una?" (by Vali)

la un băruleţ în Dubova unde mi-au plăcut foarte mult scaunele vechi de fier vopsite cu alb - m-au dus cu gândul la vremurile lui Caragiale (by Vali)

Cazanele Ciucaru

trecând de Golful Dubova unde printre casele de vacanţă mai sunt şi săteni adevăraţi ce trăiesc din altceva decât din vânzarea pământului sau închirierea caselor

Andrei ne face pe plac :D

Prin Cazanele Mici şoseaua se menţine aproape de Dunăre unde în această zonă are o culoare verde închis. De la tulbure la albastru şi acum la verde, Dunărea îmi inspiră personalitate şi putere şi nu-i deloc zbuciumată chiar dacă pe cât de întinsă e în unele locuri pe atât de toată la un loc e aici – nu mă înţelegeţi greşit, şi la Cazane e mare şi lată :)

Evident m-au impresionat pereţii de stâncă pe lângă care am trecut şi oprit de câte ori am vrut căci pe bicicletă se poate să faci asta.

englezii erau cel de-al doilea grup ce biciclea pe la Dunăre în zilele acelea; ne-am întâlnit cu ei şi în ziua precedentă (by Vali)

bucheţele de clopoţei de stâncă care ne atrag atenţia

prin Cazane ne bucurăm de peisaje cu lejeritatea celui care poate opri oriunde

pe-aici Dunărea e verde

ajungem la Mănăstirea Mraconia

Vali cu mesaje pentru Em'

Viaductul şi micul Golf Mraconia, în faţă sunt Cazanele Mici

în Golful Mraconia e cioplită statuia lui Decebal finanţată de Iosif Constantin Drăgan - "Decebal Rex Dragan Facit"

şi eu cu statuia 😀 (când am auzit de ea mi s-a părut hidoasă, dar la faţa locului e chiar potrivită peisajului; în plus, după am aflat că în dreptul ei pe malul sârbesc se află Tabula Traiana dăltuită acum 2000 de ani, am luat-o ca pe încă o metodă de a ne păstra istoria vie - nu e ca şi cum am fi invadaţi prea des de intenţii bune în această direcţie...)

După Cazane partea stâncoasă a cam dispărut, Dunărea s-a lărgit, malul îi e împânzit de case şi de pancarte cu terenuri sau case de vânzare, se construieşte, se vinde şi e imposibil să nu remarci asta. Ne întoarcem în civilizaţia cea tumultuoasă…

p.s. Mă opresc din relatare că se apropie ciorba de peşte. Biciclistic vorbind, în a şasea zi mă simt tot mai bine şi mă dor tot mai puţine.

la o saramură de crap (by Vali)

Notă: Locul şi timpul însemnării: după cină, sub plopi

“Greu” tare ne-a fost după masa de pranz. Ne-am urnit la drum cu burţile pline, fără tragere de inimă şi pe un soare ca de orele 14 într-o zi (încă) de vară fără pic de nori cu o speranţă firavă că tragem undeva la o umbră pentru siestă.

A venit şi umbra după câţiva kilometri istovitori unde am încercat să ne facem comozi şi cu toate că pe Andrei îl furase somnul şi-ar mai fi stat, pe noi restul ne cam terorizaseră muştele cu pişcăturile lor enervante.

cam aşa se pică lat 😀 (by Vali)

Vali şi brânduşa :)

După nici o oră de popas am plecat mai departe: Orşova, 3 km. Din ăstia trei km, doi au fost pe o urcare de 8% şi unu pe o coborâre de 11% ce au inclus curbe, serpentine strânse, trafic, depăşiri iresponsabile şi inutile pe linie continuă…

[Notă: după ce am văzut vreo zece tunele la vecinii sârbi şi la noi două mici şi scurte, nu pot să nu mă întreb de ce nu au făcut unul şi aici? Urci tu drumul naţional pe coclauri ca să-l cobori imediat mai apoi şi asta pentru că nu s-a putut face un tunel de maxim câteva sute de metri?! Mda, mi-e greu să înţeleg unele neputinţe ale noastre ca naţie. Drumul vechi putea fi păstrat pentru localnici desigur căci e unul pitoresc şi sigur nu s-au gândit că protejează stânca ci că nu merită investiţia… lor ce le-ar fi ieşit??!]

no comment (by Vali)

cum terminăm de urcat cum începem să coborâm

Ne-a luat ceva timp să ajungem în Orşova şi pe fondul oboselii ne-am repliat imediat la necesităţi: mâncarea pentru cină şi ajunsul cât mai aproape de Severin şi de un loc de cort. Cum oprisem taman lângă piaţă, băieţii au făcut o super aprovizionare: roşii, şuncă, ceapă, brânză, salam, pâine şi ţuică locală pe care Vali a dobândit-o de la o tăntică ce adormise pe tarabă în lipsa muşteriilor. Locul de înoptat ne mai lipsea, dar aveam oricând opţiunea încă nefolosită: să bătem la o babă în poartă.

Sincer, nu prea mi-a plăcut Orşova. N-am apucat să-i văd centrul sau poate alte zone mai frumoase, dar am remarcat apucăturile oamenilor cât i-am aşteptat pe băieţi să facă piaţa: zgomotoşi, neatenţi, fără grijă la cei din jur, numai zic de ostentativitatea de prost gust şi poate asta se justifică şi prin faptul că mulţi dintre ei erau rromi… Acum ce să mai zic că şi eu am gustat ţuica şi apoi m-au trimis băieţii la benzinărie să iau o cola şi apă şi când să deschid gura mi-am dat seama de arzimea respiraţiei… aşa că am vorbit cu barba în piept de nu mai ştiam cum să ies mai repede. Morala: …

Am ieşit din oraş urmărind esplanada portului şi urmând indicatoarele spre Drobeta-Turnu Severin am intrat pe E70 pe care am mai biciclit în această tură, dar în amonte. Drumul e aglomerat exact cum ne aşteptam să fie, dar profităm de faptul că între linia continuă de la margine şi acostament avem un spaţiu destul de mare asfaltat pe care putem sta la “adăpost” de tiruri mai ales, dar şi de restul maşinilor.

după ieşirea din Orşova, un monument interesant, dar despre care nu am putut afla mare lucru... (o femeie dăruind o cunună)

"pista" noastră: între linia continuă şi micul şănţuleţ de beton cu sprijin de parapet în caz de oprire :D

alimentăm 😀 (by Vali)

Cu toate că pe alocuri fâşia noastră de pedalat se reducea la maxim 20 cm sau exact la linia albă delimitatoare sau nici măcar atât atunci când treceam pe multele viaducte şi intram pe banda circulabilă, am putut merge chiar cu viteză şi într-un ritm demn de cicloturişti adevăraţi. Spre deosebire de şoferi, am oprit de câte ori am voit, în parcări amenajate sau pe marginea drumului sprijinind cu uşurinţă biclele de parapeţi şi admirând Dunărea de la picioarele noastre.

[Notă: Între timp problemele mele cu menţinerea direcţiei s-au rezolvat de la sine, m-am trezit pedalând cu multă siguranţă şi mergând drept drept fără să mă las “furată” de suflul trecerii tirurilor sau de hăul abrupt ce uneori se căsca pe malul Dunării – apa era undeva jos la zeci de metri şi nu trebuia să-şi iei avânt ca să plonjezi în lumea de apoi 😀 ]

în spate se vede unul din cele două tunele - sârbii cred că au minim 10...

Porţile de Fier

Vali şi Dana :)

pustiu mare pe aici... ne-am tot uitat prin "curtea" lor să vedem care-i treaba cu muzeul, ce se vizitează, pe unde se intră şi nu pot spune că m-am lămurit...

cobor nişte trepte şi fac poze, da' tot nouă :D

poză de facebook :D

între timp trece trenul

suntem încă la Dunăre, dar nu pentru multă vreme - ne oprim la o hidratare mică şi un pisoi jucăuş ne spionează

În Severin n-am intrat şi Dunărea am lăsat-o tot mai în dreapta până ce nu s-a mai văzut. Se făcuse deja seară şi ne-au inspirat mai mult indicatoarele spre centura oraşului şi spre Filiaşi, Bucureşti, ca mai apoi să intrăm pe drumul spre Motru, Târgu-Jiu. A doua zi trebuia să ajungem înapoi la Tehomir de unde plecasem şi mai aveam vreo 40 de km.

Zona prin care am trecut e cea mai urâtă din toată tura: gunoaie, câini, case sărăcăcioase, câini, pământuri abandonate pline de buruieni, nu ştiu ce barăci sinistre şi iarăşi câini. Nişte vite slăbănoage căutau iarbă printre buştenii unei vii şi ea abandonată de ani buni…

soarele compenzează peisajul...

după încă o urcare

Ce pensiuni? Ce loc de cort? Ioc! La orizont un combinat spre care tot mergeam şi la care parcă nu mai ajungeam. Noaptea se lasă cu repeziciune (uneori nici nu simţi cum a trecut ziua în care ai stat mai mult în şa), combinatul cu luminiţele lui deja aprinse e la un pas de noi, însă traficul mare şi de mare tonaj (deh, portul aproape…) nu ne cade deloc bine şi am prefera să ne retragem. Uşor de zis, greu de făcut, peste tot latră câini şi am văzut şi ceva rromi prin zonă.

[Zău că nu-s rasistă, dar cum se face că mereu ei sunt cei pe care îi surprinzi în tot felul de ipostaze mai puţin în alea în care se munceşte la câmp de pildă? Copiii de români sunt sfioşi, zâmbesc cuminţei, zic sărumâna când treci pe drum, cei ai rromilor dimpotrivă, de le zâmbeşti încep cu “dă-mi şi mie”, asta în condiţiile în care şi unii şi alţii sunt poate la fel de săraci. Se tot vorbeşte de ei zilele acestea şi ştiu că sunt oameni şi oameni de ambele părţi, cu toţii suntem fiinţe umane, însă nu se mai poate tolera sub pretextul tradiţiei comportamentul lor ţigănesc (şi nici de lene de a face ceva…) – pe care toţi mai mulţi români l-au şi  împrumutat deja :( ]

Combinatul de apă grea de la Halânga (Romag Prod)

Ne-a surâs un crâng cu plopi mari undeva pe o luncă. Părea să nu mai fie nimic în jur, nici o baracă, nici un depozit, iar sub plopi părea să fie o iarbă numai bună de campat. Până acolo însă ne aştepta un câmp de buruieni pe care l-am traversat pe lângă bicle fără să mai vedem ce şi care ne înţeapă. Sub plopi ne aştepta însă un loc frumos, în care am campat la lumina frontalei.

[Eu cu Vali am numit locul “Hotel 3 Plopi la mişto” dintr-un joc natural de replici inspirat de modul cum ne-am simţit odată ajunşi la adăpostul copacilor.]

Cina am servit-o câmpeneşte, Vali a atârnat frontala de creanga joasa a unui plop, iar noi ne-am aşezat “masa” fix sub ea de parcă eram într-o odaie imaginară. Bunătăţurile luate din Orşova erau cât pe ce să nu ne ajungă. Dar ne-au ajuns.

___________________________

– Ziua 6 cu mult mai multe poze în albumul foto: Concediu pe doua roti din Oltenia in Banat si inapoi pe malul Dunarii

8 Comentarii

  • @Radu: sarumana, mai e unu, ultimul, care va fi ceva mai scurt 😀
    A fost o vara secetoasa in toata tara, mereu aud stiri despre un munte care arde si adevarul e ca “trosnesc” campurile, iarba, padurile… ai senzatia ca daca ai scapa un chibrit ar arde totul ca o sura de paie :(

  • Foarte tare seria de jurnale, sa stii ca chiar daca nu am comentat la toate le-am citit pe indelete, si chiar ni s-a facut si noua pofta de cicloturism.

    Si totusi, cat de multa uscaciune poate sa fie pe acolo….

  • @Ioan: da, e o zona frumoasa prin care traseele de drumetie chiar intra in spiritul ei… noi aveam in planul initial si o parte din aceste trasee (valea cu mori de apa de la Ieftimie Murgu, pestera Ponicova etc.)insa din cele 14 zile initiale ale concediului au mai ramas in final doar 7… :(

  • Ce tare, prin zona asta vreau sa ajung si eu zilele urmatoare, in drum spre Timisoara. Am si harta! 😀 Eu insa vreau sa fac niste trasee pe deasupra stancilor, sunt cateva marcate pe-acolo.

    Pe bicicleta insa e alt gen de aventura – super frumoasa, mai ales cand soseaua trece prin astfel de zone.

    Mi-a placut mult prima poza, aia cu roz. Si aia cu pisica e cute 😀

  • @Rose: daaa, de doua ori a venit la gard, dar cand l-am chemat “pis, pis!” a fugit repede 😀
    E foarte frumoasa zona si cred ca traseele de drumetie sunt si mai interesante!

  • ioiiii ce pisoi! 😀
    Pe la Dubova, Orsova, etc…. am fost intr-un team building corporatist, in 2008 cred; mi-a placut enorm zona si-mi pare bine sa revad locurile, in jurnalele tale

  • “după ieşirea din Orşova, un monument interesant, dar despre care nu am putut afla mare lucru… (o femeie dăruind o cunună)”

    Cununa este o ofranda si semn de amintire pentru Orsova Veche si tot ce a fost inghitit de lacul de acumulare.

  • @Dark: multumesc frumos, nici nu stiti ce ma bucura! E pacat ca monumentul e in delasare (gunoaie ca doar e pus la loc de popas, grafitti) si ca nu se gasesc mai mlte informatii despre el pentru ca, spre deosebire de multe monumente, acesta chiar iti atrage atentia si te pune pe ganduri…

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *