Bike-Concediu V. Moldova Nouă-Dubova. Pe lângă Dunăre doar noi şi vântul

Notă: Episodul pilot cu hartă şi informaţii: Bike-Concediu prin Banat.

Notă: Locul şi timpul însemnării: dimineaţa, aşteptând cafeaua la micul-dejun de la “Happy Fish”

Dimineaţa a debutat cu un mic-dejun copios la “Happy Fish”. Vântul a bătut toată noaptea şi continuă să bată. Somnul bun, adesea întrerupt de vâjâitul sălciilor pletoase de sub balcon, dar fără a fi supărător, mi-a mai estompat din trăirile după-amiezei de ieri. Acum zile doar cu soare nu se poate, iar drumul vechi spre Moldova nouă a fost o dovadă că fiecare experienţă cere multă trudă ca să ajungă să conteze, iar greul dus (cu bine) până la capăt se transformă, în cele din urmă, în frumos.

o dimineaţă frumoasă şi un trup odihnit, pregătit de drum

Vali, mai pe fază, a prins şi nişte oi (by Vali)

Notă: Locul şi timpul însemnării: seara, aşteptând cina la “Delfinul”

Am debutat ziua  în câmp deschis cu vântul dinspre nord-est adică din faţă, exact cum ne-a spus Muha când am consultat-o telefonic. Cu o seară în urmă nu credeam că ar mai putea exista ceva care să întreacă urcarea pe Godeanu sau drumul “naţionalo”-forestier care  mi-a lucrat nervii, însă la prima pală de vânt când mi-am dat seama că-s un fluturaş pe coburi, mi-am zis da, se poate şi mai şi cu vântul din lateral-faţă.

Abia de mă mai puteam ţine contra rafalei, tot corpul “împingea” în ea înclinându-se şi dacă vântul ar fi încetat brusc aş fi picat ca un boboc de gâscă când trage de-un fir de iarbă şi firul cedează primul.

Norocul nostru a început să se contureze când drumul părăseşte deschiderea luncii şi intră pe malul Dunării, în stânga fiind de-acum pădure sau stâncă sau parapeţi de protecţie. Doar uneori curenţii se strecoară pe câte un culoar şi ne izbesc din faţă după vreo curbă însă ronţăim pedalele chiar dacă viteza e a melcului şchiop.

[Un filmuleţ special pentru fratele Em’ de la Vali din care reiese mult mai bine cum stătea treaba cu vântul]

Zona e de-a dreptul pustie, rareori pe malul Dunării erau case de vacanţă ce de departe ne păreau pensiuni sau baruri (probabil de la sete), dar unde cel mult muncitori se iveau la câte unele lucrând la una-alta. Imediat după Moldova Nouă erau ceva mai mulţi pescari, adevărate tabere familiale unde tot carabalâcul era prezent: cort, nevastă, copii, căţel, portbagaj căscat din care se revărsau lucruri şi evident, undiţele şi lansetele aliniate ca la concurs.

Cu apa şi umbra am stat ceva mai prost, totul e secat, mare parte din râurile ce ar fi trebuit să ajungă în Dunăre aveau albiile secate. Un singur izvor am găsit şi acela e la 16 km până în Dubova.

Localităţile sunt puţine şi nu neaparat înşirate pe lângă drumul principal. La Liubcova am mâncat prune de la doi bătrâni care mi-au umplut buzunarele din găleţile pe care le cărau pe bicicletă şi care după ce le-am dat bună ziua m-au întrebat dacă vreau să-mi dea prune. Şi nu puteam refuza o aşa o ofertă cu atât mai mult că oamenii au insistat şi s-au bucurat că am vrut să primesc.

La Berzasca am băut bere rece între nişte blocuri triste, la Cozla am dat de un combinat-ruină şi câteva blocuri care arătau ca după bombardament, dar în care încă mai locuiau oameni… (unul se auzea spărgând lemne, la un balcon cu muşcate o tanti întindea rufe… alte ferestre în jur lipseau, altele păreau că au ziare lipite… )

Pe lângă Şviniţa am trecut în viteză căci am ratat intrarea în sat, satul fiind mai mult în stânga pe o reţea de uliţe şi cu toată setea care ne rodea gâtul nu ne-am întors. Aproape deshidrataţi cu ceva apă clocită aproape fiartă pe fundul bidoanelor, am dat de singurul bar-pensiune, un loc fantomă unde cred că eram singurii clienţi după multă vreme de nu mai ştia nici vânzătoarea ce mai are pe rafturi…

Aproape de Dubova, salvaţi şi de izvorul menţionat mai sus, am dat de pensiunea “Delfinul”, ditamai căsoaia cu Dunărea la ponton, cu grădină cochetă, cu rastel de biciclete şi cu o tanti dornică de musafiri, noi fiind iarăşi singurii turişti.

La partea cu peisajul trebuie să spun că deşi “se repetă” variaţiunile sunt în ochii privitorului. Dunărea e mereu pe dreapta, a fost mai întâi tulbure şi îndepărtându-ne de Moldova Nouă a început să se albăstrească. Stâncăria de pe stânga se schimbă mereu după felul rocilor şi chiar sunt incredibil de felurite şi de colorate şi de dispuse în straturi care mai de care mai cu model. Pădurile prind deja culorile toamnei, iar uscăciunea pământului le face să-mi pară exotice; la fel de bine ar fi putut fi măslini în locul stejarilor sau fagilor. Pe firul văilor se zăresc sălaşe izolate cu aceleaşi clăiţe pe post de paznici, suspendate pe coline pitoreşti printre lanuri de porumb şi rânduri drepte de pomi fructiferi.

Nu trebuie să mai spun că mi-a plăcut şi că am privit Dunărea cu orele şi tot nu m-am săturat. Din experinţa deja acumulată şi pe un asfalt bunicel şi fără de trafic, am putut admira în voie peisajul, bucurându-mă chiar şi de vânt, de autonomia propriilor puteri, de propria-mi evadare în dulcele spirit al mersului pe bicicletă.

Dunărea e ceva mai tulbure în zona asta şi din pricina vântului părea să curgă invers :D

Ruinele cetăţii Golubac de pe malul sârb (http://en.wikipedia.org/wiki/Golubac_Fortress) - informaţie culeasă de Andrei

şi-am dus-o pe Juliet(a) la Dunăre... când am luat-o am "alintat-o" Julita, dar până la urmă julită sunt mai mult eu :D

unul din multele panouri turistice informative ce împânzesc malul Dunării - iată că se poate, felicitări sincere celor de-acolo!

e o zi frumoasă în care peisajul suplineşte pedalatul contra vântului şi căldura ce fără de vânt ne-ar cam da de furcă

Cozla - rămăşiţe ale exploatării miniere - după ruine se află câteva blocuri în care încă mai locuiesc oameni...

invariabil tragem cu ochiul la vecinul sârb - malul Dunării e mult mai stâncos, iar drumul trece prin multe viaducte şi tunele

multe plante specifice climatului şi secetei excesive - "buruiana" asta înţeapă cu fiecare vârf de frunzuliţă

that's the spirit! Parcă îl şi aud pe Vali "Bineee Pedăluţăăă!", iar Dana "Hip! Hip! Uraa!"

unde malul stâng permite, sunt deja clasicele case răzleţe

Neck-ul Trescovăţului (stâlp de rocă dură, coşul vulcanic) şi traseul turistic marcat şi semnalizat cu panou (TR se vede undeva pe o piatră în plan secund)

Cetatea Trikule ("trei turnuri", "kule" = turn în limba turcă), doar două fiind vizibile, cel de-al treilea e inundat de nivelul menţinut al apei de către barajul de la Porţile de Fier - din păcate, terenul până la malul Dunării e împrejmuit de proprietar şi nu m-ar mira să răsară o viloaie care să acapareze cu totul monumentul istoric...

după o super urcare prind un cadru uşor exotic

escadrila pinguinească de 3 + 1

la izvor, în sfârşit! Beau apă şi mă tolănesc la umbra rece a stâncii / parapetului de beton (by Vali)

La pensiune “iar ne-a fost bine”, am încercat ţuica locală de prună, iar băieţii ne-au servit un program comico-sâsâitor că doar eram în “ssserpărie”. Cert e că şoseaua era plină de şerpi, şopârle şi vipere strivite de maşini…

La capitolul culinar am servit tot peşte, borş urmat de somn sau şalău prăjit, tare bune şi din prizma faptului că de la micul-dejun stomacurile noastre doar cu prune, covrigei şi alune se mai simţiseră băgate în seamă.

relaxare la mal de Dunăre albastră

"Delfinul" şi o parte din grădinuţa sa - pensiunea e condusă de o doamnă mărunţică care face de toate inclusiv mâncare (by Vali)

un cactus cu o floare interesantă

şalăul e imortalizat înainte ca eu şi Dana să-i facem felul, băieţii au preferat somn

aproape că adormisem când luna s-a răsfrânt puternic peste apele Dunării... hai fie! încă o poză :)

___________________________

– Ziua 5 din albumul foto: Concediu pe doua roti din Oltenia in Banat si inapoi pe malul Dunarii

– şi  4 + 1 filmuleţe realizate de Vali şi mine adăugate listei principale: Bike-Concediu 2012

Cazanele Mari în lumina apusului - vedere de la pensiunea Delfinul - pe urcarea ce se vede în stânga ne vom face mâine încălzirea :)

5 Comentarii

  • Da Mike, mai sunt doua. Simt ca abia acum se termina concediul, odata cu scrisul…
    Luna se vedea din pat, insa Domnul G nu era la indemana si trebuia sa trec si de perdea. Foarte romantic locul si fara tantari 😀

  • Tb sa imi gasesc carnetelul in care mi-am schitat un jurnal de bord din Slovenia, de acum 3 ani :). Si sa ma invrednicesc sa selectez si pozele din album.
    La Pens Delfinul cred ca am stat si noi acum cativa ani cand am facut circuitul cu Cazane-Nera-Apuseni… imi placea terasa de pe malul Dunarii. As manca peste indiferent de felul de mancare…ciorba, saramura, chiftelute, icre, orice orice :D.

  • @Rose: am incercat sa profitam de faptul ca eram la Dunare si sa mancam peste gatit local si nu am regretat deloc :)

    @Gabi: foarte bine! Chiar m-ar interesa pentru ca am trecut o data prin Slovenia si mi-a placut mult, doar ca am trecut in viteza si n-am apucat sa vad prea multe.

  • frumos imortalizata dimineata! :) Cred ca dimineata e cel mai fain moment al zilei.
    Eu am doar o bucatica de somon in congelator si cand vad atatea mese cu pastrav si salau si somn si….. uaiiiii, ma gandesc ca ce concediu fain ati avut (dar nu numai din perspectiva culinara!) 😛

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *