Bike-Concediu II. Godeanu-Herculane. Plăcerile vitezei

Notă: Episodul pilot cu hartă şi informaţii: Bike-Concediu prin Banat.

Notă: Locul şi timpul însemnării de mai jos: pe malul Cernei după ora prânzului, km 12.

Eu scriu. Vali, Dana şi Andrei stau lungiţi la umbra unei salcii pletoase de pe malul Cernei. Într-acolo lucru mă îndrept şi eu doar că am dat de caieţel prin cob.

adică aşa stau dumnealor, cu burţile în sus pe când eu scriu la măsuţa din lemn de sub salcie

Am mâncat tare bine la Pensiunea-Motel Dumbravă: câte o ciorbă şi câte un păstrăv prăjit. Păstrăvul a fost mmm… super bun.

aşa se justifică poza de mai devreme - păstrăvul ăsta arată bine şi în poză - trebuie să mă credeţi c-a fost delicios

Azi am avut parte de o coborâre lungă şi frumoasă pe asfalt proaspăt turnat şi neted şi însoţiţi de peisaje pentru care n-ai avea timp şi loc de oprit şi zăbovit aşa cum ai pe cele două roţi pentru care orice parapet e o mică “parcare”.

[Introducere în atmosferă cu un filmuleţ de la Vali, pentru restul filmelor e un link la final]

La mine a fost mai greu cu viteza, îmi înţepeniseră degetele pe frâne şi mintea mă tot ruga: orice! da’ numai nu le da drumu’! Între timp ochii se plimbau peste văi şi creste, iar viteza mică şi plăcută prin siguranţa ei mă făcea să mă simt înaltă şi liberă.

Băieţii au profitat din plin de pantă şi curbe şi gravitaţie şi au avut episoade frumoase de dat la vale într-o viteză care mă impresiona, dar pe care nu mi-o doream pentru mine. Cam trebuiau să ne şi aştepte şi pe noi fetele altfel nu s-ar mai fi oprit până jos, sunt sigură. Dana a mers foarte bine la vale, mult mai îndrăzneaţă ca mine, astfel că eu eram mai mereu ultima. De vină nu e doar teama mea de coborâre (şi accidentare, aici sechelele de la schi încă lucrează), dar şi murele, peisajele, rămasul la poze, grija poate puţin cam excesivă faţă de maşini. Oricum pe bicicletă pedalezi de unul singur şi multe dintre gânduri le ţii doar pentru tine.

Am gustat şi eu câte puţin din mirajul vitezei, deşi era mai mult adrenalină decât plăcere şi nu mă dau în vânt după adrenalină. Plăcerea îmi era însă în privitul pe îndelete al înălţimilor albe ale munţilor Mehedinţi ce ieşeau semeţe din pădurile de foioase deja atinse de prezenţa toamnei. Şi da, azi începe toamna, e deja 1 septembrie.

[Şi-acum pozele începând din zori de zi]

dimineaţa pe răcoare (by Vali)

dacă vă întrebaţi cum campează bicicliştii (by Vali)

fiecare dimineaţă are ritualul ei: coburile sunt pregătite, totul trebuie sa intre de unde a ieşit, afară rămân casca, mănuşile, bidonul de apă, izoprenul şi evident, Domnul G.

peisaje pe care le poţi savura din mers sau oprind - cu bicicleta opritul e simplu, comod, doar să te tragi pe dreapta cât să nu dai emoţii şoferilor

(by Vali)

deasupra Cernei

Vali şi Dana, prieteni şi excelenţi tovarăşi de vacanţă

De la intersecţia în Y a drumurilor dinspre Baia de Aramă cu cel dinspre Cerna-Sat spre Herculane, asfaltul cel neted şi bun de curse se transformă într-unul plin de gropi, plombat, denivelat cu multe sus-jos-uri ce ne-aminteşte că suntem aici ca să mai şi pedalăm.

asfaltul se strică, iar coborârile sunt alternate cu urcări frecvente de 8%

e cald şi Cerna e ademenitoare pe alocuri

pe stânga sau dreapta drumului case, grădini, grajdiuri şi... munte

poposim cel mai probabil după o urcare...

e musai poză cu băncuţa asta bine plasată

Revin la statul nostru pe iarbă. După siestă vom pleca spre Herculane şi de-acolo spre un loc de campare de la care ne dorim mai întâi de toate să aibă apă – oricât de multe şi parfumate ar fi şerveţelele umede, doar apa te face să te şimţi şi curat nu doar şters.

gata cu scrisul, vom lăsa buna salcie şi Umbra Sa şi vom pedala mai departe (by Vali)

locuri de vis

bicla mea aproape prietena mea 😀

p.s. La capitolul dureri mă încearcă genunchiul, mă doare fundul mai ales la urcările în şa (apoi amorţeala mă cuprinde salvator…), dar m-am obişnuit mulţumitor cu bicla. Tot vizualizez o cădere iminentă şi în toate scenariile încerc să nu cad înspre stradă şi nici înspre marginea prăpăstioasă a drumului şi nici sub bicla grea şi nărăvaşă din pricina poverii. Mai bine mă las păgubaşă şi nu mai cad deloc.

[Notă: Locul şi timpul însemnării de mai jos: retroactiv, în ziua următoare, la un prim popas]

Aseară n-am mai scris că deh, nici n-am simţit mâncărimea pixului şi nici nu s-a mai întâmplat mare lucru. Am continuat “coborârea” spre Herculane şi pun ghilimele căci au urmat vreo 2-3 urcări de 8%, chiar şi una de 11 sau 12%, urmate de coborâri pe măsură pe un drum prost şi deja plin de maşini (apropierea de staţiune, vacarmul de la “7 Izvoare”, lume ieşită la plimbare în amonte pe Cerna, tarabe, etc. )

urcările au fost crunte nu atât prin mărimea pantei ci prin căldura după-amiezii şi lipsa adierilor de vânt

pini negri de Banat pe crestele Mehedinţilor şi grote - stau cu ochii mai mult pe sus

[Notă: După urcarea Godeanului rar mă mai sperie vreo pantă, iar progresele se văd de la o zi la alta chiar dacă nu există timp de aşezare a abilităţilor dobândite, ci doar o continuă exersare. M-a întrebat cineva de febra musculară, ei bine, cred că din pricină de pedalat zilnic, n-a mai avut moment de repaos când să se producă. ]

Am intrat în staţiune pe o alee cu statui din care n-am înţeles exact ce reprezentau (poate şi pentru că semănau cu alea turnate în mijlocul fântânilor de fiţe pe care unii şi le amplasează în curţile vilelor). Apoi am poposit la statuia lui Hercule unde am făcut ca orice grup o poză de grup.

intrăm în Herculane pe aleea turistică cu statui şi alte inscripţii - recunosc, sunt superficială şi trec fără să le bag prea mult în seamă

mă atrag mai degrabă ruinele...

şi-ajunsărăm şi la Hercule (by aparatu' lu' Vali)

Hercule şi frunza 😀

Am traversat localitatea în lung, urmând firul Cernei. Partea de sus este cea veche cu clădiri ce pot rivaliza cu cele vechi de prin Europa, însă Europa nu poate rivaliza cu delăsarea şi abandonul românesc. Apoi am trecut prin partea modernă, “comunistă”, cu hoteluri de peste zece etaje, în unele dintre ele fiind cazată şi eu pe vremuri în excursiile cu şcoala.

munţii tronează peste vechi şi nou deopotrivă

Ne-a “agăţat” un nenică în timp ce căutam cazare şi l-am urmat în partea a treia a oraşului, la Blocuri, unde trăiesc cei care lucrează în staţiune şi unde casele se înmulţesc ca ciupercile după ploaie deşi valea nu permite cine ştie ce expansiune. Am stat la casă, am mâncat o pizza pe malul Cernei cu vedere spre crestele munţilor şi ne-am culcat devreme.

soarele apune roşu peste creste, noi bem o bere şi mâncăm pizza, iar somnul ne atrage ca un magnet - viaţă de sportiv, relaxare, cantonament, concediu... toate astea deja se confundă unele cu altele căci simt că totul are un ritm natural căruia m-aş putea supune mult timp

Notă: Cu toate că nu pedalasem prea mult (avea să fie cea mai lejeră zi din toate) somnul n-a fost nici lung, nici dulce, pe Vali şi Dana ţinându-i treji ba ţânţarii ba zgomotul Cernei ce le vuia la câţiva metri de fereastră. Eu cu Andrei doar ne-am foit şi ne-am tot întrebat “dormi? mda, nici eu”.

___________________________

– Ziua 2 din albumul foto (în care voi adăuga treptat poze):

Concediu pe doua roti din Oltenia in Banat si inapoi pe malul Dunarii

– o serie de filmuleţe realizate de Vali adăugate listei principale: Bike-Concediu 2012

o poză care mi-a plăcut şi dintr-un pic de vanitate am pus-o aici la final (by Vali)

9 Comentarii

  • Lasa vanitatea deoparte: poza este frumoasa!

    Putin din frumusetea acelor locuri am gustat si eu, insa parca pe bicicleta este cu totul altceva! Ce as fi vrut si eu sa fiu acolo, cu voi! 🙂

  • Nu zic nu, numai sa reusesc sa ajung si pe acolo, din nou!
    Cred ca atunci cand nu stii la ce sa renunti mai intai, inseamna ca viata este minunata. Iar eu mi-am pus in plan sa merg/vad 1000 de locuri! :)))))

  • A iesit un RT din care am dedus suficient de bine cum a fost aceasta a doua zi…Am rezonat la unele aspecte legate de posterior (dar se tabaceste dupa prima saptamana), la festinul culinar cu pastrav si pozele, cuvintele tale si filmuletele lui Vali au fost ca o radiografie a unei aventuri…abia astept sa citesc in continuare!

  • @Kya: mare dreptate ai cu “cand nu stii la ce sa renunti mai intai, inseamna ca viata este minunata”. Asta e bun de motto 🙂

    @Mike: s-a tabacit pana la final, atat de bine incat mai “voia”. Chiar a facut niste filme misto Vali, le-am revazut de cateva ori desi stiam prea bine ce contin 😀 Se pare ca Em’ si-a lasat urmas intr-ale filmarilor 😀

  • @Marius: Exact. Praful si manelele.
    Dar sa stii ca pentru lumea din zona care inca frecventeaza statiunea lucrurile nu stau chiar asa de rau caci comparativ cu satele lor de bastina sau orasele ridicate comunist in jurul carierelor sau a mai stiu eu ce combinat, Herculane inca arata animat si plin de viata.

    Pentru noi cei mai umblati prin lume… ramane amaraciunea ca se putea mai mult si mai bine, dar nu se vrea.

  • Si mie imi place poza ta din finalul jurnalului de fata 🙂 Foarte reusita!
    Hai ca mi-am incheiat ziua de lucru frumos – calatorind alaturi de voi… 😀

  • ahhhh…pastrav la gratar! M-ai ca nu as fi putut continua articolul, ce inseamna sa pui o poza cu mancare la inceput de postare!!!! 😛
    Da, uffff, am auzit ca peisajul in Herculane e dezolant 🙁

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *