Când nu alerg, mă gândesc la alergare


Alergarea este în continuare o terapie, un mod de-a fi în natură, iar când e nevoie – o evadare, însă componenta strict sportivă capătă mai multă atenție din partea mea. Probabil și pentru că la 37 de ani nu mai vreau să trăiesc pierdutul vis adolescentin, ci să mă bucur de mișcare în mod constant și pentru cât mai mult timp posibil. Pe de altă parte, nici nu era greu să evoluez în direcția asta de când am dealul în spatele casei și goana s-a transformat în stil de viață.

...citește mai departe ↑

ziua femeii


Mă simt liberă și în același timp în stare de continuă eliberare de când am lăsat în spate, una câte una, încătușările mentalităților daco-slavo-mioritice. Nu mai simt obligația de-a fi în rândul lumii și, mai important, înțeleg să nu o transmit mai departe fiicei mele.
Prefer oricând atitudini pro civilizație, gândire, principii, încredere în sine, corectitudine, civism, egalitate de sex etc.

...citește mai departe ↑

Căldura unui 1 Martie alb

Pentru frigul exterior există haine, există întoarcerea acasă, există un ceai cald, o supă, o îmbrățișare. Frigul interior este cel de care ar trebui să ne temem, acel frig pe care nici somnul profund nu-l amorțește, nici fericirea lucidă a conștientizării lumii nu-l gonește din stomac, căci pentru el nu există alt leac în afara iertării și înțelegerii de sine. Iar acestea vin greu, trec multe și geroase anotimpuri peste tine până te reclădești.

...citește mai departe ↑

Acolo unde săracul nici curtea nu-și mătură


Deschid geamul să intre și aer rece, nu doar soarele. O muscă aterizează pe pervaz și o pocnesc instinctiv, norocul ei că pe drumul caftelii am realizat că nu e nevoie să fac asta cu atâta intensitate, astfel că musca a încasat-o pe jumătate și e încă vie. Un bobârnac bine plasat o trimite de unde a venit și, mioapă fiind, nu vă pot garanta că și-a făcut din cădere rampă de lansare sau doar s-a prăbușit în zăpada îngălbenită de pipi canin din jurul blocului.

...citește mai departe ↑