Încep să-mi amintesc…

lanturi
Cum erau alergările mele la începuturi: greoaie, scurte, dureroase, terapeutice, rare.
Cum era scrisul pe blog la începuturi: obsesie, rutină, anonim, încriptat, sărac.
Cum îmi imaginam munții neurcați, anotimpul alb, alpinismul: cu dorință, cu teamă.

Unele lucruri nu se schimbă niciodată, pauza reactivează începuturile, omul redevine umil, de printre rânduri se evaporă inspirația.

Încep să-mi amintesc pentru că o iau de la capăt.

...citește mai departe ↑

Viitorul se fură întotdeauna azi

decor de iarna minimalist-w
Citesc zilele acestea cărțile unui supraviețuitor al terorii comunismului: Florin Constantin Pavlovici – „Viscolul și Păianjenul”, „Tortura, pe înțelesul tuturor”.
Deloc întâmplătoare găsesc asocierea maternității cu lectura mărturiilor din închisorile comuniste, ci dimpotrivă, când e mai potrivit să conștientizezi din ce fel de popor faci parte dacă nu atunci când crești un exponent al lui?!?

...citește mai departe ↑

Fără perdea

Tampa-apus-iarna
Sunt omul care iubește privitul pe fereastră. Mi-aș pierde mințile într-un spațiu fără ferestre. În aceste luni de iarnă cu gânduri puține, dar cu multă singurătate, am ajuns deseori la această concluzie; maternitatea și iarna brașoveană se împacă una cu cealaltă mai mult între pereții casei…

...citește mai departe ↑

Doar mamă

În perioada asta sunt doar mamă. Nu mai am timp de mine sau de plăcerile mele, nici măcar de metehnele mele. Și după cum se vede pe blog, nici de scris. Și nu doar timpul îmi lipsește ci și starea interioară, eul meu e înlocuit hormonal de rolul meu: grija copilei.

...citește mai departe ↑

[pagini de jurnal] Lunile Făpturii

faptura-sapt38-ultimazi

De fiecare dată când mă pun în poziția de scris, miști. Tu, Făptură ce mai ai doar câteva zile până te vei naște și vei adăuga mișcatului ceva plâns, ceva zâmbet și cu mult noroc pe capul meu, mult somn. O să mă adresez ție, dar să știi că e și un soi de autoadresare, iar mediul ăsta public e cât se poate de personal și de impersonal în același timp: nu suntem nici prima mamă în devenire și nici prima fiică.

...citește mai departe ↑

Încă o toamnă

brasov-septembrie-03
Mi s-au terminat cuvintele în această toamnă. Ați crede că toate gândurile îmi sunt spre copila pe care o aștept, dar nu e așa. Uneori simt că mi s-au adunat atâtea pe suflet că aștept durerile facerii pentru a le urla afară. Mi s-au întors asupră-mi toate lucrurile nerezolvate, acele lucruri care nu țin de mine și pe care nu le-aș putea putea rezolva decât născându-mă în altă dimensiune. Și nici atunci. Unora dintre noi ni se dă o povară nedreaptă pe lumea asta: o fire menită să îndure, să ierte. O să am un copil și știu că nu pot îndrepta prin el strâmbă-sufletul meu, că nu am dreptul să-i transfer povara ce mi s-a pus mie cu tot egoismul în cârcă. Am avut nouă luni să-mi dau seama că misiunea unui părinte este de a crea un om, nu de-a lăsa o moștenire.

...citește mai departe ↑

Drumeția de nouă luni la Curmătura

S-au așternut deja câteva zile peste impresiile turei la Cabana Curmătura și sentimentul care domină amintirea ei este unul de recunoștință, pentru prietenii mei dragi ce m-au însoțit, pentru trupul ce îmi îngăduie să mă bucur de ultimele săptămâni de sarcină în stilul meu. Astfel de zile sunt dintre cele mai fericite ale vieții, zile în care nu se întâmplă un eveniment anume, ci în care te lași trăit de simpla tihnă sufletească.

16-Curmatura-rw.jpg

...citește mai departe ↑