Brașov Marathon 2018. Primul semimaraton muncit

Îl abia așteptam din februarie. Dacă spun că m-am antrenat pentru acest semimaraton, ar fi trebuit să existe și o strategie, dar am aflat la final că de fapt nu am avut-o. M-a ajutat enorm să urmez un program de alergare și să cresc distanțele și uneori, viteza, m-a făcut să ies din casă chiar și atunci când eram obosită și fără chef. Mi-au plăcut multe dintre alergări, au fost și relaxante, terapeutice, motivante și muncite la un loc așa cum o cursă n-are cum să fie. Sau nu o cursă de-a mea unde evident încerc să folosesc toate resursele căci așa e atunci când alergi rar la câte un concurs: devine un eveniment, o arteziană de emoții, vrei să recuperezi timpul considerat pierdut, un fel de totul sau nimic.

...citește mai departe ↑

Pajiști cu brândușe – Șaua Joaca

Primăvara pe munte nu are calendar, ea vine când se topește zăpada și ține o zi sau… o lună. E incredibil câtă apă absoarbe pământul și cum din buretele zvântat rapid de vânt, ies brândușele cu miile, cu zecile sau sutele de mii. Se îngrămădesc firave sau tronează singuratice și grase, trăindu-și strălucirea de câteva zile ca apoi să dispară de parcă n-ar fi fost. Dar zăpada se topește mai departe și covorul mov „se mută” pe pământul proaspăt ițit la soare. Uneori sunt și ghiocei, alteori albul este doar al crestelor încă doldora de omăt.

...citește mai departe ↑

Prima ie – jurnal, luna VII. Încheiatul cămășii, poveste migăloasă cu final neașteptat


În altițe mi-am lăsat gândurile maternale, cu mătasea încrețului mi-am netezit răbdarea și deodată cu râurile copila mi-a crescut sub ochi. Acum cămașa e gata, iar eu sunt gata să merg mai departe, am atâtea altele de făcut, mai ales că pornesc la drum îmbogățită cu experiența unică de a fi făurit ceva și cu o mândrie departe de păcat.

...citește mai departe ↑

Când nu alerg, mă gândesc la alergare


Alergarea este în continuare o terapie, un mod de-a fi în natură, iar când e nevoie – o evadare, însă componenta strict sportivă capătă mai multă atenție din partea mea. Probabil și pentru că la 37 de ani nu mai vreau să trăiesc pierdutul vis adolescentin, ci să mă bucur de mișcare în mod constant și pentru cât mai mult timp posibil. Pe de altă parte, nici nu era greu să evoluez în direcția asta de când am dealul în spatele casei și goana s-a transformat în stil de viață.

...citește mai departe ↑

ziua femeii


Mă simt liberă și în același timp în stare de continuă eliberare de când am lăsat în spate, una câte una, încătușările mentalităților daco-slavo-mioritice. Nu mai simt obligația de-a fi în rândul lumii și, mai important, înțeleg să nu o transmit mai departe fiicei mele.
Prefer oricând atitudini pro civilizație, gândire, principii, încredere în sine, corectitudine, civism, egalitate de sex etc.

...citește mai departe ↑

Căldura unui 1 Martie alb

Pentru frigul exterior există haine, există întoarcerea acasă, există un ceai cald, o supă, o îmbrățișare. Frigul interior este cel de care ar trebui să ne temem, acel frig pe care nici somnul profund nu-l amorțește, nici fericirea lucidă a conștientizării lumii nu-l gonește din stomac, căci pentru el nu există alt leac în afara iertării și înțelegerii de sine. Iar acestea vin greu, trec multe și geroase anotimpuri peste tine până te reclădești.

...citește mai departe ↑