Vacanta de toamna III. Absolvind scoli prin Cheile Turzii

in valuri repezi toamne curg

oare copacii plang??!

In Cheile Turzii am ajuns noaptea si ne-am oprit la campingul dinspre Petrestii de Jos. Cu alte cuvinte, nimic de vazut inca. La lumina frontalei am descoperit un loc cu multa iarba verde, ingrijit, o casa veche reconditionata si o curte protectoare. Am montat corturile si am asteptat cu interes ziua urmatoare, sa vad cheile la fata. Ca si trezirea din Cheile Valisoarei privelistea nu m-a dezamagit. Iarba din curte era plina de roua, casuta si amenajarile mosului cu campingul erau dintre cele mai inspirate, iar dinspre chei intrezaream o vale ascunsa intre un versant impadurit si unul golas. Am primit vizita unui nene care se ocupa cu diverse treburi pe acolo, dar si pe a unui motanica, frumos, aratos, specialist in balaureala si insistente dupa cum aveam sa aflam mai tarziu. Dupa masa de dimineata a urmat echiparea si plecarea spre chei.

Planul: trasee de alpinism clasic, mai bine zis, doua creste. Poteca ne-a condus mai repede de cat credeam in mijlocul cheilor, intre peretii impunatori de aproape 300m, sapati de navalnicul parau Hăşdate, vinovat de frumusetea acestor locuri. Si de distrugerea a doua dintre cele patru poduri dupa cum aveam sa descoperim. Altfel, n-ai zice ca e asa de puternic, dar niciodata sa nu subestimam puterea celor mici.

primi pasi prin Chei
Cheile Turzii. Poteca prin chei

Dupa ce am experimentat trecerea pe o punte improvizata – un prim pod dintre cele patru care traverseaza paraul in interiorul cheilor fusese distrus de o viitura, am urmat niste potecute stiute de Radu si am ajuns la baza traseului Creasta Sanşil. Ca si in ziua anterioara eu am format echipa cu Radu si Mike cu Andrei. Cotat 3B, traseul a inceput pentru noi cu un perete rece, in umbra, dar cu sanse mari de soare undeva mai sus, pe creasta. Dupa 4 lungimi de coarda pot spune ca a meritat fiecare strop de efort. Daca la inceput mi-au cam inghetat degetele, frumusetea traseului in sine, a privelistii asupra cheilor si ingusta creasta mai ceva ca Acele Morarului au facut ca orice neajuns sa dispara.

Radu experimentand mersul pe o punte elastica de… salcie
Cheile Turzii. Podet improvizat dupa viitura

chiar daca am doar telefonul la mine, tot fac poze: vedere de pe Creasta Sansil
Cheile Turzii.

Radu ma striga sa-mi faca o poza: n-am probleme cu raul de inaltime, ma simt bine pe subtirica si aeriana Creasta Sansil [autor: Radu]
Cheile Turzii. Meet the sun pe Creasta Sansil

Ajunsi destul de repede sus, eu si Radu ne-am bucurat de o sedere comoda la soare cat au urcat si jumatatile noastre. Intre timp am studiat curiozitatea unei calugarite(a va gandi la insecte nu la altceva) ce dadea tarcoale mesei noastre de pranz: biscuiti, felii de portocala, salam de biscuiti si o banana aproape… terci. Aveam in plan sa urcam alta creasta, dar orele dupa-amiezii nu permiteau prea multe lungimi de coarda, asa ca a urmat Grota Sanşil.

Cotat 3B, cu pasi interesanti de 5+ parca si cu 3 lungimi de coarda, traseul a fost o adevarata provocare. Inceputul lui m-a surprins cu o alunecare de picior de pe o priza lustruita si ramanerea intr-o mana. Eram asigurata si scaparea prizei de mana ar fi insemnat probabil o julire de nas si alte julituri, dar senzatia propriei sustineri a fost nepretuita. Alpinismul mi se pare una dintre cele mai autentice trairi: asigurat sau nu, esti singur pe stanca, tu cu gandurile tale, sincer cu ceea ce esti si nu e loc de indecizii si ezitari. Mai mult decat atat formezi o echipa cu un om si constientizezi ce inseamna viata celuilalt la un alt nivel decat in mod normal. Oare cati oameni cand conduc o masina se gandesc in fiecare secunda si la pasagerii lor??! Cand te cateri faci asta si mai reusesti sa ai si o gramada de timp pentru a te bucura de peisaj si mai ales, de linistea inaltimilor. Simti cum mintea ti se goleste de nimicurile care vrand-nevrand o invadeaza: ce-ai auzit ultima oara la stiri, cum arata patul dimineata, ultima inghetata… si raman doar replicile curate schimbate cu tine insuti. Cu toate acestea, la finisul unui astfel de traseu simt un amestec de oboseala si satisfactie ca dupa o zi de munca, doar ca dupa una fructuoasa.

Am avut parte de doua lungimi de coarda una mai interesanta ca alta, dar daca Radu a razbit si a asigurat coarda aveam si eu datoria sa ma descurc macar. Am mai catarat si artificial ajutandu-ma de asigurari, am mai tras si de mine, am avut si momente “bune” in care mi-a placut sa simt increderea in fortele proprii si nu doar in cele fizice. Daca prima lungime a mers aproape drept pe perete, a doua a urcat traversand dreapta spre grota. La finalul lungimii doi am avut surpriza unei grote-tunel despre care pozele vor avea mai multe de spus. Prin tunel am coborat cu multa grija, ma si vedeam ducandu-ma la vale pe toboganul acela prafuit (cam cum vezi prin filmele americane fazele alea cu toboganele de rufe prin hoteluri). Din gura de iesire am dat un rapel de vreo 20 de metri pana intr-un mic valcel. Cum poteca din chei era inca departe jos, am mai dat un rapel si uite asa am revenit cu picioarele pe pamant multumiti de inca o zi reusita.

Grota Sansil: traverseaza peretele de stanca pe sub creasta cu acelasi nume
Grota Sansil

poza de profil, pe bune! [autor: Radu]
Grota Sansil. Poza de profil.

Iarasi podisca cu surprize si iarasi potecuta spre camping. Motanul ne astepta. La fel si frigul inserarii ivit imediat cum soarele a dat coltul dupa deal. A urmat un foc si o masa zdravana cu supa si mamaliga la ceaun. Si sa nu uit, somn.

Trezirea s-a dat prin ceata. La propriu. Motto-ul nostru “e soare afara, e primavara” ne-a purtat, insa, si de data aceasta noroc. La o ora deloc urata, adica 11 si ceva plecam spre chei. De data asta ne-am oprit la Scoala Turdeana(traseu cotat 3A probabil inainte de lustruirea prizelor) unde eu si Andrei urma sa incercam o absolvire, Radu si Mike fiind veterani deja. Bine lustruite de elevi de-a lungul timpului, bancile scolii = prizele, ne-au cam tocit coatele in cele 2-3 lungimi de corda. Pasii interesanti ai traseului, nu ma pricep la grade, dar merge si un 7 dat, m-au pus fata in fata cu toate lectiile facute sau nefacute de pana acum.

Asa am exersat echilibrul extrem si curajul propriilor decizii. Cel mai interesant a fost sa elimin si gandurile si clipitul si respiratul cat am traversat o falsa branita de sub un pietroi cu burta mare si pe sub care aveam si n-aveam loc in acelasi timp, sa ignor crampele musculare ale talpilor si sa fandez, mai lung decat a visat vreodata piciorusul meu, peste un horn. Una peste alta am ajuns sus fara premiu, dar cu multumirea pe post de coronita.

Cum eu si Radu ne terminaseram treaba am pornit-o in sus la baza unui perete pentru a-si rupe si el putin mainile cum ii place sa spuna. Era foarte cald, iar aerul sugera mai mult primavara decat toamna: iarba desi uscata era plina de gaze, de albine dezmortite, de fluturasi colorati puternic, mai ales galbeni, lacuste cositoare si greieri harnici, dar si soparle iesite la plimbare sub soare. Cat l-am filat pe Radu(vai de bietul Radu, cand il trageam in jos, cand il lasam in voia semicorzilor) am avut timp sa observ ca de-ai lua un petec din lumea asta tot ar fi prea mult sa-o deslusesti… Priveam un colt de stanca si era nesfarsita povestea a cate se intamplau acolo.

Radu in rapel: omul, stanca, cerul, copacul
Escalada - rapel.

Dupa scoala, e bine-venita o plimbare, iar eu si Andrei am pornit-o pe traseul turistic de tip circuit (marcat cu PR = punct rosu) ca sa ne facem si o imagine de ansamblu a cheilor(Andrei cred ca putea sa fie scutit de asta dupa cum mi-a tras niste priviri). Am continuat parcurgerea in lung, pe langa firul apei si apoi pe una dintre creste. Ne-a luat vreo 2-3 ore in total, cu un urcus pieptis, dar frumos, printr-o padurice de stejar ce ziceai ca a luat foc de-atata culoare, apoi a urmat o culme blanda cu privelisti spre chei de unde am recunoscut traseele catarate si am incheiat cu o coborare abrupta printre tufisurile de paducel din care m-am infruptat ca nebuna. Intre timp Radu si Mike au fost sa catere Grota lui Hilii, dar despre asta vor povesti ei.

creste insorite
Cheile Turzii. Pe traseul turistic circuit.

toate curg…
in valuri repezi toamnele curg...

mergem agale…
Cheile Turzii. Traseu turistic.

vara e aglomeratie mare pe-aici, acum e doar… toamna
Cheile Turzii. Traseu turistic.

urcam prin padurea de stejar si pe cat e de frumos pe atat e si panta de inclinata
padurea toamna

coronita
frunze galbene de stejar

Pe poteca ne astepta deja prietenul nostru, motanul, ce-si facea plimbarea de seara. Frigul era deja instalat, un colt de luna iesise asupra padurii, iar focul cu lemn de salcie era ideea perfecta de a incheia seara chiar daca fumul lui nu era tocmai pe placul nostru. De data aceasta am gatit vreo  doua feluri de paste si am avut tot felul de peripetii legat de motan, mai bine zis, el ne vana pungile de mancare si noi ne… aparam. Astfel ca ba il goneam de langa ele, ba il chemam sa-i mai dam o conserva la curatat/lins, ba l-am lovit eu din greaseala cu un lemn drept in cap, ba il chema Mike la mangaiat si rasfat. Cred ca intalnirea cu noi l-a cam lasat cu sechele, dar si el a cautat-o.

A doua zi urma sa fim on the road again spre alte locuri frumoase unde e soare si primavara (cum ne loveste o raza de soare fredonam putin din noul si mirobolantul cantec al lui Brenciu) si mai ales, frunze galbeneee! laitmotivul acestor zile, cuvinte pe care Radu le exclama des, cu mult entuziasm si frenezie si la care rezonez din plin.

5 Comentarii

  • A iesit o tocanita de grade pe la tine prin RT (de escalada, de traseu, note pentru mancare etc) dar ce conteaza…eu raman cu o fraza pe care am scris-o si eu cu alte cuvinte in RT-ul meu “Alpinismul mi se pare una dintre cele mai autentice trairi: asigurat sau nu, esti singur pe stanca, tu cu gandurile tale, sincer cu ceea ce esti si nu e loc de indecizii si ezitari. Cand te cateri faci asta si mai reusesti sa ai si o gramada de timp pentru a te bucura de peisaj si mai ales, de linistea inaltimilor. Simti cum mintea ti se goleste de nimicurile care vrand-nevrand o invadeaza: ce-ai auzit ultima oara la stiri, cum arata patul dimineata, ultima inghetata… si raman doar replicile curate schimbate cu tine insuti.”

  • E bine ca n-a iesit “paste cu carne” ca iar luam 3 de la Radu. Cred ca nici atunci nu stiam sigur variatiunile de 3A, 3B si tot asa, mai ales dupa ce ai studiat tu cu voce tare cartuliile alea si a reiesit ca acelasi autor dadea grada diferite, creierul meu a facut un mixt.

    Dar sa fie clar, erau niste grade lustruite, da? 😀

  • Felicitari pentru traseele de alpinism! Asta este o zona in care nu am ajuns pana acum dar sper sa o bifez cat de curand.
    Ati prins o vreme tare frumoasa din ce vad

  • Cautam informatii despre Cheile Turzii pentru mini-vacanta de 1 mai si uite ce gasesc :) Uitasem ca ai fost si tu.

    Sper sa luam si noi nota de trecere :)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *