Mică traversare a Bucegilor de la Bușteni la Bran și cea mai frumoasă potecă de alergare

Bucegi-Morar-Clincea-27.jpg

Weekend-ul trecut urcă în topul celor mai frumoase ale lui 2015 și, alături de creasta Făgărașului la două zile din 25-26 iulie, se înscrie în seria ce fac fetele când bărbații nu-s acasă: iaca aleargă pe munți, chipurile ca antrenament pentru concursuri, dar trebuie să le suspectați de mai mult: de însăși patima alergării montane.

Eu una, asta am simțit, plăcerea de a alerga pe munte, de a fi pe munte, de a combina momentele în care alergi cu cele în care stai în iarbă și privești zările fără presiunea timpului, iar Mike e coechipiera perfectă. Și dacă am ratat prin neprezentare ultimele două concursuri (Retezatul și Cindrelul), mi-a dispărut orice urmă de regret după cele două zile de cantonament, cu multe momente în care am alergat bine și cu bucurie, mulțumirea de sine fiind o medalie destul de pretențioasă 😉

15 august 2015, Munții Bucegi
Claudia & Mike

TraseulBușteni, Căminul Alpin – triunghi roșu – Plaiul Munticelu – Valea Moraruluinemarcat
Vf. Omu, Cabana Omu  – bandă albastră – Cabana Mălăieștibandă galbenă – Refugiul Țigănești
bandă roșieClinceapunct albastru – Valea Clincea –
punct roșu & retur – Urlătoarea Clincii – forestier – Poarta – Bran.

Traseul în cifre (track-ul de la Mike): 32km, 2450m+, 2460m-, ∼9h din care 7:15h în mișcare, restul pauze la cele două cabane… sau la afine 🙂

Bucegi - traversare Busteni-Bran.jpg

În plus: album foto, ziua 1 – alergare în Bucegi, jurnal de la Mike – Când băieții nu-s acasă…

Bușteni – Valea Morarului – Vârful Omu

În lumea alergătorilor montani, amatori sau pretins amatori, nu e defel o noutate o astfel de tură. Poate că la un moment dat se va întâmpla atât de des să ies la alergat pe munte încât nici nu mai merită un jurnal, dar eu sper să nu ajung niciodată la acel stadiu, să mă dedic mai mult alergării decât muntelui. E drept că mai alerg uneori pe Tâmpa și împrejurimi și nu scriu despre asta 🙂

Vineri seara Mike s-a prezentat la Brașov ca la revenirea în garnizoană după permisie: gata de o nouă șarjă de (auto)instrucție. Am urmărit prognoza ce arăta pe trei site-uri furtuni după-amiaza, am tras o privire pe hartă și am decis: sâmbătă Bucegi, debarcăm la Bușteni, urcăm la Omu pe unde ne inspiră și apoi om mai vedea.

E fain să pleci la munte din Brașov, poți intra în traseu la ora opt și fără să te fi trezit cu noaptea în cap – chiar dacă devin enervantă, lăsați-mă să mă bucur de fiecare dată 🙂 Cum în fața gării Bușteni tractorașul ce merge la Gura Diham încă dormea-n butuci, am decis să urcăm pe Plaiul Munticelu, o potecă tare faină s-o alergi la coborâre, dar cam lungă pe sensul de urcare.

Ai zice că n-are ce să se mai întâmple nou, dar de data asta am întâlnit o turmă de mistreți. Nici n-am apucat să scot aparatul foto (noul, Sonycă, că Domnul G e în comă), că porcii s-au și retras pe firul unei văiugi nămoloase.

Bucegi-Morar-Clincea-01.jpg

Dintre urcările posibile avem Valea Cerbului, Bucșoiul și… Valea Morarului. Am mai fost amândouă acum un an pe Valea Morarului, tot în august, dar atunci a fost cam multă ceață și eu n-am apucat s-o văd bine la față. Evident că aș vrea pe Morar, pe unde deși nu e un traseu marcat (pseudo-marcat cu ceva vopsea fosforescentă pe alocuri), nu are săritori sau pasaje delicate pe timp de vară, astfel că lăsăm Bucșoiul pe altădată.

Poteca prin pădure se termină mult prea repede când ne dăm seama că la soare e foarte cald și e încă… dimineață. Nici o adiere, dar cele câteva tufe de zmeură abia așteaptă să fie culese. Urcăm continuu, nu neapărat în ritm de concurs, iar valea se dezvăluie frumoasă și… înaltă. Parcă însă tot pe ceață avea mai mult farmec, misterul de-atunci fiind risipit de lumina puternică de acum, doar pășunea înflorită e exact ca acum un an, cu buchete mari de garofițe și tăpșane de sânziene.

Bucegi-Morar-Clincea-03.jpg

Colții Morarului

Bucegi-Morar-Clincea-04.jpg

și pentru că noul aparat are și zoom…

La adăpostul crestelor vântul lipsește cu desăvârșire, iar căldura ne moleșește destul de bine cât să ne scadă ritmul de urcare și să ne facă să ne refugiem în poveștile unor ture de iarnă, cu zăpadă, ne propunem beri cu lămâie pentru când vom ajunge la Omu și visăm la pepenele ce ne-așteaptă în frigiderul de la Brașov. Când ieșim pe pragul căldării superioare, o adiere ne schimbă puțin norocul, doar urcăm la Omu pe care îl dibuim deja, acolo sus trebuie să fie și puțin frig. Și era.

Bucegi-Morar-Clincea-08.jpg

pe firul văii poteca e „marcată” fosforescent, altfel potecile animalelor de la stână ar putea induce în eroare orientarea cuiva care n-a mai fost pe aici – e indicat să mergeți cu persoane care au mai fost și în care aveți încredere (ca pe orice traseu nemarcat)

Bucegi-Morar-Clincea-14.jpg

impunătoare și sălbatică – o adevărată catedrală de piatră

Bucegi-Morar-Clincea-15.jpg

nu se putea fără o capră neagră – s-a dus la petecul de zăpadă să se răcorească… ne-am fi dus și noi, dar era cam departe și cam… în pantă

Bucegi-Morar-Clincea-11.jpg

buchete imense de garofițe la tot pasul

Bucegi-Morar-Clincea-20.jpg

hai că nu mai e mult, imediat ieșim în buza căldării superioare

Bucegi-Morar-Clincea-22.jpg

omul urcă la Omu, norii salvează de căldură omul, norii țin mai mereu la rece Omu

Bucegi-Morar-Clincea-24.jpg

e bun și zoom-ul la ceva, uitasem cum e să-l ai…

Bucegi-Morar-Clincea-25.jpg

din Șaua Bucșoiu vedere spre Padina Crucii, muchia și Turnurile Țigănești

Ne reîntâlnim cu un băiat, Lucian, după cele două vorbe schimbate de dimineață în gara Bușteni și cum eu și Mike eram hotărâte să facem popas în cabană, l-am întors din drumul său de coborâre. Bere am zis că bem și bere am băut, dar cu mici diferențe: nu două ci una și nu cu lămâie ci… doar bere. N-a mers că era amară și rece, dar hidratarea e un motiv bun să te sacrifici.

Cum Omu e însurat cu vremea capricioasă, abandonăm planul inițial ce presupunea o coborâre pe Gaura și urcare pe Ciubotea cu revenire în Bușteni pe Cerbului (ați citit bine, patru văi dintr-o lovitură!) și hotărâm să coborâm spre Mălăiești și de-acolo să urcăm la Lacul și Refugiul Țigănești (unde eu nu mai fusesem încă) și mai departe să coborâm în Bran, de unde, nu-i vreun capăt de țară să te retragi la Brașov.

Vârful Omu – Cabana Mălăiești – Refugiul Țigănești

M-a luat frigul la ieșirea din cabană și chiar dacă nu eram la tură de alergare, tot mă puneam pe fugă până simțeam din nou plăcuta senzație de cald pe care o emană corpul transpirat…

Între hornuri și poteca de vară am ales-o pe cea din urmă, pe Hornuri mai fusesem și-s mai plăcute la urcare. Coborârea am făcut-o în alergare ușoară, cu povestit una-alta și cu zgâit, din partea mea, după flori și capre negre, dar și într-o continuă admirare a Căldării Mălăiești, cu siguranță una dintre cele mai frumoase din Bucegi.

Bucegi-Morar-Clincea-29.jpg

Căldarea Mălăiești

Bucegi-Morar-Clincea-30.jpg

când umbli destul începi să ai locuri preferate 🙂

Porțiunea de pe fundul Căldării îmi place cel mai mult, aluviunile aduse de ploi și de topirea zăpezii s-au sedimentat formând un teren ușor plat cu aspect de luncă, pe care iarba crește înaltă și se unduiește în vânt – ca un lan de grâne – printre care cresc însă violete Gențiene germanice și albe flori bogate de Coada șoricelului.

La cabana este zi de sâmbătă, lume multă pe terasă, dar nu-mi displace deloc acest lucru. Nu e muzică, sunt glasuri de copii animați sau vocile drumeților schimbând impresii în popasul mai lung sau mai scurt al fiecăruia, e priveliștea egal generoasă nouă tuturor. Aici ne întâmpină Ana, o prietenă de munte și de facebook cu care, în sfârșit, schimb și două vorbe.

Mike aduce ceaiuri și o prăjitură tare bună, eu tot încerc să pun o poză pe facebook, minutele de popas trec repede și e timpul să o luăm din loc. De aici înainte traseul îmi va fi complet necunoscut și debutează în forță cu o urcare abruptă, unde nu panta ne încearcă puterile ci, din nou, căldura.

Ieșim repede sus pe muchie și urmăm poteca marcată spre interiorul căldării Țigănești pe care o văd pentru prima dată de aproape. Nu e nici pe departe la fel de impunătoare ca Mălăieștiul, dar îți dă o senzație de intimitate și liniște.

Bucegi-Morar-Clincea-32.jpg

căldură și buruieni cât noi de mari (ca să ne treacă dorul de Bucșoiu), dar mai culegem și câte o frăguță sau un bob de zmeură care să ne dea puteri (vorba vine, însă uneori e uimitor ce bine prinde o fărâmă de dulceață)

Dacă mai simțim câte o boare de vânt și ne clătim ochii cu Bucșoiul impunător din stânga, altă piedică stă în calea „antrenamentului”: afinele. Mai ciugulim câte una din mers până când ne alegem câte o tufă și ne punem pe mâncat la randament maxim, ca să știm o treabă și să ne facem mai mult decât pofta.

Ajungem la Lacul Țigănești pe care mi-l imaginam un pic mai mare și glaciar, ca pe cele din Retezat. Inițial chiar mi s-a părut o biată băltoacă, dar schimbarea unghiului și oglindirile din el mi-au schimbat imediat impresia. Și cu cât am urcat mai mult spre refugiul Țigănești cu atât Lacul s-a văzut tot mai frumos și chiar dacă e o băltoacă în definitiv, contează mult și unde a amplasată băltoaca, toți versanții oglindiți în mai multe planuri creând o adevărată iamgine 3D răsturnată și caii ce vin unul câte unul să se adape, tulburând în cercuri fine neclintirea luciului…

Bucegi-Morar-Clincea-34.jpg

liberi prin Valea Țigănești

Bucegi-Morar-Clincea-35.jpg

Lacul Țigănești

Bucegi-Morar-Clincea-37.jpg

Lacul Țigănești (2050m), un lac mai mic undeva mai jos, Padina Crucii în prim plan și Bucșoiul impunător în spate

Bucegi-Morar-Clincea-38.jpg

Fereastra Țigănești

Urcarea la refugiu e plăcută, fiind în serpentine largi ce nu scot untul din tine. Facem un mic popas la refugiu, privind spre Crai și pregătindu-ne de o lungă coborâre pe Clincea.

Bucegi-Morar-Clincea-41.jpg

Refugiul Țigănești

Bucegi-Morar-Clincea-43.jpg

Muchia Clincea e cea din dreapta, conturată la orizont e Piatra Craiului

Clincea – cea mai frumoasă potecă de alergare

În limbaj de alergător montan cam așa ceva s-ar numi trail porn. Partea superioară are ceva hopuri, dar cât să dea dinamism alergării, iar pietrișul e unul plăcut pe care piciorul are stabilitate, spre deosebire de grohotișul cu pietre colțuroase. Evident că m-am mai oprit la poze, nu de alta, dar muchia e foarte frumoasă, iar peisajul cumva inedit pentru mine. Bucegii aceștia continuă să mă surprindă…

Cum-necum, reușesc și performanța de a-mi „asorta” genunchiul cu echipamentul și culmea, nu din alergare prin vreo căzătură de poveste, ci de pe loc. Pozam material de blog și când am simțit că îmi alunecă piciorul de pe potecă pe pragul de mai de jos, am sprijinit instinctiv genunchiul și l-am simțit cum s-a frecat de dâmbul cu iarbă și mici pietricele. Nimic deosebit până m-am uitat: ia, uite, buba! Încă trag de ea, se vindecă greu, iarba era din cea înaltă și aspră, iar tăietura de iarbă nu e una ușoară – cine a crescut la țară poate să confirme.

Bucegi-Morar-Clincea-45.jpg

să tot alergi

Bucegi-Morar-Clincea-46.jpg

Nu, nu se poartă genunchii asortați echipamentului! Se spune că cine nu are bătrâni să-și cumpere – valabil și pentru bătrânii Salomoni ce încă mai au multe de spus 🙂

Bucegi-Morar-Clincea-47.jpg

stâncării cu iz de Ciucaș

Cu genunchiul însângerat eroic am continuat să alerg și era și păcat – e mult prea faină poteca! Când am intrat în pădure a devenit și mai alergabilă, astfel că am dat drumul la picioare (nu mai era nici peisajul la care să mă uit) și m-am simțit super fain sărind peste rădăcini și folosindu-mă în același timp de bețe într-o adevărată combinație 4×4.

Ne-am mai oprit pe la indicatoare să verificăm consultarea hărții de mai devreme și la vederea punctului roșu hotărâm să vedem care-i treaba și cu Urlătoarea Clincii, o cascadă despre care nici nu auzisem. Mai mult, după weekend-ul trecut în care mersesem la izbucul Horoabei, prinsesem gustul descoperirii de izvoare.

Curând aveam să îmi dau seama că deși Clincea curgea pe lângă noi, cascada nu era acolo, ba chiar aveam o ușoară senzație de îndepărtare. Poteca urcă destul de serios pe o muchie, tot mai sus față de nivelul apei.

Bucegi-Morar-Clincea-53.jpg

Urlătoarea Clincii

La un moment dat se zărește printre brazi o cădere lungă de apă și aveam să aflu că aceea este Urlătoarea (la capătul de sus sunt izvoarele, se distinge și bazinul de captare), iar locul cu pricina – belvederea. Nici marcajul nu mai e la fel de des și de bun, chiar dacă poteca continuă și are și o mică amenajare la trecerea unui pârâu.

Ne strecurăm printre apele ce curg peste potecă, motiv bun să ude Mike încălțările cele noi, și după câteva sute de metri parcurși pe versantul cu cascada ajungem deasupra ei. Sincer, nu mă așteptam să găsim chiar izvoarele acolo. Erau vreo trei mai mari plus câteva firicele mai mici, ieșeau pur și simplu din pământ, unul chiar de sub rădăcina unui molid, și, ce m-a uimit, este că deși simți puterea apei, nimic nu e surpat în plus – doar cât are nevoie să curgă. Am băut apă deși nu-mi era sete, e o amintire incredibilă să ții acea apă între palme, rece și limpede, apă ieșită de o secundă din coasta muntelui, abia născută…

Bucegi-Morar-Clincea-49.jpg

urcând spre cascadă

Bucegi-Morar-Clincea-50.jpg

pe firul văii traversăm pe un podeț amenajat

Bucegi-Morar-Clincea-51.jpg

unul dintre izvoare, deși în poză pare liniștit, izbucul e destul de rapid și sonor (și da, așa arată apele de munte! nu pozele cu expuneri lungi care arată bine, dar nenatural)

Bucegi-Morar-Clincea-52.jpg

trebuie să gust, să o țin în palme, să mă spăl pe față… câteva secunde că apoi îmi îngheață mâinile

Pe pagina de facebook am postat un scurt video cu izvoarele Clincii  – „așa se naște o apă” 🙂

Și eu și Mike suntem impresionate de izvoare, trebuie să mai mergem și la altele când om trece pe-aproape. A urmat desigur coborârea, tot pe unde venisem, doar că acum tuna și jumătate de cer căpătase o alură întunecată pe când cealată jumătate încă se ținea senină.

Planurile de lungit traseul au picat repede și am preferat să alergăm pe forestierul nivelat și astfel destul de plăcut tălpilor, până la intrarea în satul Poarta. Doar nu era să ne oprim pentru că apăruse asfaltul și se îndesiseră turiștii, astfel că s-au mai scurs niște kilometri cu privit la casele tradiționale, la merii încărcați și desigur, la Bucegii rămași martori ai înălțimilor și pe care nu i-am prea văzut din acest unghi.

Bucegi-Morar-Clincea-55.jpg

 

Ne-am oprit chiar la intrarea în Bran și în… bâlci. Nu mai zic nimic despre publicul de mall ce mișună pe-acolo, dar e puțin trist să poți număra pe degetele de la o mână oamenii veniți și pentru munte. Dacă n-ai vedea muntele în zare ai putea jura că e o localitate ca oricare unde datorită unui castel s-a dezvoltat turismul. Am impresia că oamenii vin pentru tarabe, dar cine sunt eu să judec consumatorii, doar susțin economia! O tipă transpirată, prăfuită, cu genunchiul julit, cu încălțări rupte pe alocuri, cu rucsac și bețe și alte chestii de-astea care trădează o activitate aproape extraterestră și care înfulecă o înghețată cât așteaptă autobuzul spre Brașov.

Aglomerație mare pe Transbus Codreanu, 7 lei biletul(parcă…) un autobuz greu de uitat pentru sutele de brăduți odorizanți atârnați de plafon, noroc că nu mai miroseau că probabil ni se produceau anomalii celulare grave, dar călătoria s-a terminat relativ repede.

Stau eu aproape de gară, dar nu și de Autogara 2, însă cum am mereu bilete de autobuz la mine, luăm un 23 la concurență cu un „23 barat” care are alt traseu (pe-asta cu barat-ul nu o știam, nu prea am avut nevoie să merg cu autobuzul). Facem provizii și ne îndreptăm spre casă, unde pepenele și vinul roșu sunt pregătite să ne ajute să dormim repede și bine, căci a doua zi o luăm iar din loc. Alți munți, altă alergare, aceeași formulă 🙂

flori-bucegi-august-rw.jpg

mic ierbar de luna august

11 Comentarii

      • Trebuie sa caut prin prin postarile lui Radu. Stiu ca el a legat intr-o tura de trail Comarnic- Sinaia.

      • Ti se invartesc deja rotitele 🙂 Ar merge la toamna cand coboara stanele (e un punct rosu dinspre Comarnic – Gurguiatul – Păduchiosul – Saua Dichiu).
        La fel cum ar merge o traversare pe lat: Sinaia – Saua Strunga – Saua Bucsa – Curmatura Fiarelor – Vf. Leaota – Cantonul Bratei – Cheile Zanoagei – Valea Dorului – Sinaia

  • Să înțeleg că ai ceva cu expunerile lungi? Nu trebuie să arate ca în realitate pentru că e viziunea celui ce fotografiază. Pentru experiența reală trebuie să mergi acolo.

    La Urlătoarea erau tarabe și tot felul de oameni care se pozau?

    • @dam: apa lăptoasă obținută prin expuneri lungi nu mai e o viziune demult, e mult prea folosită – e doar o tehnică. O tehnică mai interesantă ar fi una care ar sublinia viteza de curgere a apei și nu ar transforma-o în ceva static.
      Nu e acea (modestă și mult vizitată) Urlătoare dintre Jepii Mici și Jepii Mari, e a Clincii / Clincei, o necunoscută Urlătoare de care am auzit prima dată în această tură 🙂

      • Bine, expunerea lungă o face, cum zici tu, lăptoasă, dar ține de viziune pentru a stabili cât de lăptoasă e. Când am început să fotografiez și eu chestii de genul am zis ca și tine – că nu e real. Abia după ce am început să fotografiez mi-am dat seama că a te opri lângă un un râu și a prezenta o fotografie de acolo sunt lucruri diferite. Ca să dai direcție cursului apei trebuie să găsești expunerea potrivită și să ai compoziție de așa natură. Mi se pare că fiecare curs de apă cere expuneri diferite pentru a-i fi scoasă în evidență frumusețea. Să știi că orice om care iubește natura e atras de locurile din fotografiile suprarealiste și tinde să meargă acolo, fără a se mulțumi doar cu fotografiile.

        Voiam să zic că mă gândesc să folosesc surse de lumină suplimentare pentru a lumina diverse zone ale vegetației – îmi închipui cum mă făceai direct profan 🙂

      • Înțeleg ce spui, dar tot nu mă atrage ideea, cum nu mă atrag nici compozițiile nenaturale chiar dacă sunt foarte bine și artistic realizate, pot aprecia artisticul din ele, dar nu și subiectul. E chestie de gusturi, dar cu siguranță are un rol și aversiunea mea (problema mea, desigur) față de fotografiile (ultra)editate. Uite de pildă, acea cascadă Bigăr ce a făcut înconjurul internetului românesc, am văzut-o în două tipuri de fotografii: în cele de profesioniști (să zicem) și în cele de amatori. Cele din urmă mi-au arătat-o așa cum e, modestă totuși, dar tot aș merge să o văd cu așteptările potrivite. Multe dintre fotografiile artistice nu-mi inspiră încredere chiar dacă arată nemaipomenit (când știi că sunt „fotografi” care adaugă artificial efectul de rază de soare printre copacii pădurii…) și atunci mă simt îndreptățită să accept o fotografie mai puțin calitativă, dar care îmi spune ceva decât una în care autorul se dă mare cu ce știe să facă (el și sculele sale).

        La faza cu luminile te făceam direct „fotograf de nuntă” că am înțeles că-i o ofensă printre fotografi 😛

  • Felicitari pentru reusite.
    Sambata am ajuns la cabana Omu chiar la poza din introducere. Dupa ce am clipit des ca sa inteleg ca nu am ameteli am vrut sa strig: nu va miscati, ramaneti acolo!!! Una poza va rog! Dar nu am avut voce si nici indrazneala…..ca atare dupa ce am citit randurile asternute am sa ma mai uit la poze o data si am sa sper la o alta intalnire.
    Poteci insorite si multe reusite impreuna. Sunteti doua alergatoare care merita aplaudate! .

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *