Tentative prin nămeți, Oslea și Iorgovanu

Oslea-513.jpg

Zăpadă mare, prea mare pentru picioare în bocanci, fără schiuri sau rachete. N-am ajuns prea departe, abia dacă am respirat aerul înălțimilor de peste 1800m. Am săpat tranșee prin zăpadă, dar nu munca ne-a întors la căldura și confortul pensiunii, ci viscolul și ceața. Să muncești bătând urme e fitness în definitiv, dar să nu vezi nimic e de-a dreptul mobilizator pentru a face cale întoarsă la timp.

duminică, 29 – luni, 30 noiembrie 2015
drumeție de iarnă spre Creasta Oslei și Piatra Iorgovanului

Ziua 1. Munții Vâlcan. Canton Câmpușel (vechi, imaginea din stânga) – Valea Ursu – gol alpin Oslea și retur (traseu nemarcat)
Ziua 2. Retezatul Mic. Canton Câmpușel (nou, imaginea din dreapta) – triunghi roșu – gol alpin Iorgovanu și retur (traseu marcat)

Campusel Campusel

Albumul foto Oslea – Iorgovanu (foto: Claudia & Cristi)
Harta traseelor propuse, noi am parcurs fragmente a câte 5-6h dus-întors.

Trupa: Vio & Octavian, Cristi, Muha, Claudia & Andrei, Marti & Silvana & Valentin, ClaudiaP, Alex, Bianca

Oslea-Iorgovanu-Cristi04.jpg

Trupa (de la 4 la 40+ ani) + fotograful, Cristi

Mini-vacanța de Sf. Andrei și 1 Decembrie a fost planificată în direcția Retezatul Mic și Oslea, o zonă în care peisajul antropic marcat de sărăcie și de moartea unei industrii, cea minieră căci vorbim de Valea Jiului, se combină cu munții pitorești și mai puțin umblați.

De data aceasta m-am implicat în organizare și propunere de trasee și țin să mă laud căci nu mi se întâmplă prea des. Mi-a plăcut sentimentul, dar pe de altă parte sunt genul care se implică prea mult și ia totul personal, astfel că sunt probabil tipul de organizator-zbir. Cel puțin eu așa mă văd, în general am pretenția ca oamenii să fie sinceri (cu ei mai întâi, cu mine mai apoi) ca să pot lua decizii în cunoștință de cauză. Cu alte cuvinte, eu cred că cel care vrea să-și încerce limitele trebuie să o facă pe propria responsabilitate.

Ne-am cazat la Pensiunea Lazăru pe Valea Lazăru, iar deplasarea la trasee am făcut-o cu mașina. Drumul DN66A era deszăpezit după intersecția cu Cheile Buții până după Câmpusel, dar condițiile erau de iarnă adevărată. La pensiune am dat de trupa lui Ioan Stoienică, ei încercaseră să parcurgă creasta Piule-Pleșa, dar ajunseseră abia pe Vârful Pleșa în jurul orei 16. Asta mi-a dat de gândit cu privire la mărimea stratului de zăpadă, astfel că m-am pregătit moral pentru… tentative.

DN66A în dreptul Câmpușel cantonul vechi (stânga) și cantonul nou (dreapta)
Oslea-597.jpg Iorgovanu-610.jpg

Creasta Oslei, tentativa de iarnă numărul doi

Dacă în februarie, pe schiuri de tură, ne-am oprit sub Șaua La Suliți, acum în noiembrie merita din nou încercat. Atunci pe Muntele Peștișanu, de data aceasta pe Muntele Ursu. Traseele în această zonă a Vâlcanului nu sunt marcate, ci „transmise” prin descrieri și coordonate GPS de la unii la alții. Vreme bună să fie!

Pe la opt și un pic am plecat de la pensiune, iar pe la nouă fără treceam pe lângă vechiul canton de vânătoare Câmpușel. Am ținut firul apei preț de 2-3km. Zăpada era tot mai mare, iar traversarea pârâului interesantă, mai ales că trebuia să dibuim locurile de sărit din piatră în piatră. Track-ul GPS ne-a îndemnat la urcuș pe versantul stâng al văii, prin lăstărișuri. S-a avansat tot mai greu căci înotul prin zăpadă afânată de peste jumătate de metru nu are cum să fie cu spor.

Oslea-478.jpg Oslea-499.jpg Oslea-Iorgovanu-Cristi03.jpg

Am dat de un drum, l-am urmat o vreme chiar dacă cobora ușor și iarăși versant de urcat, de data aceasta prin pădure. Ieșirea la pășunea alpină a venit la pachet și cu priveliștea: alb, totul alb, creasta o himeră, viscolul o certitudine. Planul de-acasă cu parcurgerea Oslei a picat instant, știam că a nins și va fi zăpadă, dar nu bănuiam că va fi atât de mare: avea deja 70cm la ieșirea din pădure, uniform așezată, neviscolită, afânată și tot mai grea pe măsură ce urcam.

Se vedeau muchiile vecine, în dreapta Știrbu, cu stână, și mai în dreapta Peștișanu pe care l-am recunoscut imediat după dispunerea radială, iar la stânga o altă muchie din Muntele Ursu pe care se afla o stână. Am mai înaintat puțin, cât să ne convingem că facem foarte bine întorcându-ne.

Oslea-555.jpg

spre creastă… nu se vede nimic, doar vântul se zbânțuie neobosit prin ceață

Oslea-570.jpg

vedere de pe Muntele Ursu cu Muntele Știrbu în prim-plan, Peștișanu în fundal

La ora 14 eram deja coborâți de pe munte – rar am făcut ture așa de scurte, dar planurile mari au nevoie și de vreme bună. Zările s-au mai luminat spre după-amiază, iar noaptea a fost de-a dreptul senină. Morala: nu întotdeauna cine se scoală de dimineață ajunge departe. Pe de altă parte sunt convinsă că pe creste tot ceață și vânt a fost, lucru confirmat și de trupa lui Ioan, mult mai harnică la bătut urme.

Oslea-586.jpg

ne întoarcem pe aceleași urme, pe la vechiul canton Câmpușel

Ce e de menționat e că am ajuns toți doisprezece până sus, inclusiv Valentin, de doar patru anișori. Muncă în echipă pe traseu desigur, cert e că seara după un somn de două-trei ore, copilul mai avea energie pentru încă o Oslea. Energia s-a transformat în ture de roaba sau alergare prin sala de mese, asta în timp ce adulții au dat gata niște litri de vin și au rezistat eroic să nu adoarmă prea devreme.

Oslea-605.jpg

scurt popas la Cascada Gârbovului

Piatra Iorgovanului, alt munte, aceeași vreme

Fără pretenții de a mai „cuceri” vreun munte, ci de a face mișcare și a de încerca norocul unei ferestre de vreme bună, am pornit iar la drum și tot de dimineață, doar un pic mai fără grabă. Pe traseul triunghi roșu ce urcă direct pe Piatra Iorgovanului se bătuseră urme cu o zi în urmă, renunțându-se un pic mai jos de vârf. Oare noi cât de departe vom ajunge? Planul meu de-acasă cu Valea Soarbele a rămas pentru la vară, fiind și nemarcat (teoretic a existat cândva un marcaj, dar practic poate doar stafia marcajului mai bântuie vreo piatră…)

Iorgovanu-606.jpg

dimineața, vedere spre crestele Retezatului Mic de pe Valea Lazărului

Ca și în ziua precedentă, zăpada a crescut în strat o dată cu altitudinea. Bonus, vântul ne scutura în cap gheața și zăpada din copacii încărcați de a trebuit să ținem mereu glugile trase, mai ales la rafale. Am înaintat rapid, ca vara, poteca fiind și clară și destul de așezată cât să nu ne ceară efort suplimentar.

Cum am ieșit din pădure, ne-a luat în primire vântul, iar priveliștea se oprea undeva pe la 1600-1800m altitudine. Peste valea Jiului, Oslea rămânea ascunsă în ceață, nici măcar cu privirea nu vom avea parte de ea. Urmele ne-au ajutat până la jnepeni, de-acolo a trebuit să muncim pentru fiecare pas. Viscolul a acoperit urmele făcute cu o zi în urmă, iar jnepenii sunt elastici și puternici pe poziții (eu de-altfel îi admir pentru felul lor țâfnos de a fi), astfel că nu știai niciodată dacă vei călca pe o creangă și te vei afunda rezonabil sau dacă îți scapă piciorul printre crengi și intri până la brâu.

Iorgovanu-636.jpg Iorgovanu-646.jpg Iorgovanu-649.jpg Iorgovanu-659.jpg Iorgovanu-671.jpg Iorgovanu-682.jpg

Îmi mai aminteam traseul făcut în 2012 vara (Muntele nu pleacă nicăieri, Piatra Iorgovanului, pe coborâre însă, urcarea atunci a fost pe Cheile Scorotei), astfel că în lipsa vederii stâlpilor de marcaj ideea e să ții pe marginea prăpastiei de pe dreapta până dai de alți doi stâlpi de marcaj.

Să fim pe drumul cel bun, marcat, nu ne-a ajutat prea mult la ieșirea din zona cu jnepeni. Zăpada era viscolită, urmele se acopereau în câteva minute de la trecere, iar orizontul se limita la stâncăriile de-aproape, fără a avea vreun indiciu spre încotro. Oricum, rămăsesem doar patru (eu, Octavian, Cristi și Muha) din cei zece plecați de-acasă, restul întorcându-se sau rămânând în urmă pe parcurs. După o scurtă consultare, am hotărât și noi să ne întoarcem. Atinsesem extraordinara și nevăzuta altitudine de 1960m+, iar vârful se afla la 2014m. Undeva pe-acolo…

Oslea-Iorgovanu-Cristi15.jpg Oslea-Iorgovanu-Cristi16.jpg Oslea-Iorgovanu-Cristi17.jpg

Coborârea a mers chiar repede, e mult mai ușor și mai plăcut la vale chiar și prin porțiunile cu jnepeni. Soarele ce se arăta doar pe vale înmuiase și topea zăpada, astfel că ultima parte s-a lăsat cu fleșcăială.

Iorgovanu-691.jpg

Restul trupei era deja la pensiune, iar după-amiaza a fost marcată de eforturi serioase de a nu adormi (duș + căldură + mâncare…), eforturi ce ne-au apropiat de miezul nopții cu petrecutul într-o veselie (și cântări și alte cele de amintit găștii în viitoare ture). A doua zi fiecare avea să se trezească când poate și să se îndrepte spre casă.

Iorgovanu-705.jpg

Epilog sau O să-mi iau revanșa la vară

Am simțit inevitabil părerea de rău că atâta drum parcurs până la ăst capăt de lume nu ne-a adus și bucuria cunoașterii munților sau a unor ture memorabile, pe lângă cea a apropierii timide și desigur, cea a orelor petrecute cu prietenii. Pentru mine un câștig tot a fost, mi-am pus mai bine la punct intrările în trasee și stau mult mai bine cu orientarea pe Valea Jiului de Vest.

Pe de altă parte, nici odihna nu strică: din patru zile ale mini-vacanței, două au fost pe drum, două au fost cu ture pe munte, dar și acelea de la 9 la 14, restul timpului fiind dedicat… statului degeaba și somnului. E ceva memorabil și în treaba asta :)

Și tot la capitolul găsit motive să nu-mi pară rău, țara străbătută de la Brașov la Petroșani și retur este relativ nouă pentru mine, fiind obișnuită mai des cu drumurile de la sud de Carpați, și, chiar pe o așa vreme mohorâtă, am fost destul de curioasă de călătoria în sine, de a desluși ce se vede pe stânga și pe dreapta.

Romania-737.jpg Romania-778.jpg Romania-783.jpg

Și pentru că era 1 Decembrie, iar parada de Ziua Națională de la Alba Iulia era anunțată pentru ora 13, n-am putut rezista tentației de a face un mic ocol la trecerea pe lângă Sebeș. Mai greu cu aglomerația urbană și parcatul, dar tot am reușit să prindem o parte din paradă.

Alba-Iulia-parada-2015.jpg

Și da, Oslea nu s-a lăsat urcată nici de data asta, nici măcar văzută. Prefer să cred că a treia oară va fi cu noroc și că va fi într-o zi însorită de primăvară-vară, să fie plin de flori pe calcarele ei și să se vadă toți munții de jur-împrejur (iar câinii de la stâne să fie pașnici ca să pot visa frumos în continuare).

Oslea-560.jpg

5 Comentarii

  • Pai daca vara asta a fost nordul tarii, anul urmator mergem sa ne luam revansa mai la vest asa. Ori pana urca stanele, ori dupa ce coboara…

  • Pt noi tura a fost foarte reusita si faina. Ne-am bucurat de revedere, de actiune in teren si de faptul ca Valentin a putut merge atat de mult, iar la intoarcere am reusit sa vizitam operele lui Brancusi si pestera Polovraci.

    Astfel vrem ca la vara sa ajungem pe Oslea, cu tot cu Valentin pe picioarele lui :)

    • Ma bucur nespus să aud, Valentin are potențial, în câțiva ani abia o să vă mai puteți ține după el pe poteci :)
      Norocul e că în gașa pinguinilor sunt „sportivi” de toate mărimile astfel că o să aibă cu cine să se înhăiteze 😛

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *