Sfârșit de an cu trupă mare pe Piatra Mică

Data şi locul isprăvii:

duminică, 30 decembrie 2012,

Munţii Piatra Craiului

Pinguini carpatişti:

Mike şi Radu, Vio şi Octavian,

Claudia şi Andrei,

Muha, Em’, Vali, Cristi

Traseu conform hărţii de mai jos: Fântâna lui Botorog – Prăpăstiile Zărneştilor – Cabana Curmătura – Şaua Crăpăturii – Vârful Piatra Mică – Crucea Eroilor – Poiana Zănoaga – Fântâna lui Botorog

Timpi: lejer la o zi de iarnă cu multe pauze şi fără nevoie de colţari şi piolet (≈ 9 ore)

fragment harta Piatra Craiului, traseu:

Legături:

Povestea scrisă

Dacă tot ne-au adunat Sărbătorile de prin colţuri de lume, nu puteam să nu facem şi o tură pe munte împreună. Plănuisem noi Buila la două zile, dar în ziua de dinainte la un pahar sau două sau trei sau câte or mai fi fost, planurile s-au destrămat precum lumina la venirea serii şi uite aşa a rămas o tură la o zi şi un munte drag nouă tuturor, Piatra Craiului.

După cum ne e sufletul de frumos (sic!), tura s-a nimerit într-o zi cu mult soare şi cu zăpadă cât să simţim că-i iarnă, dar cu zări limpezi de am putut vedea cât parcă nu s-a văzut tot anul. Fără vreo legătură cu sufletul, terenul a fost tare alunecos însă cele câteva trânte nu vor întina defel amintirea acestei zile de sfârşit de an pe care astfel, am reuşit să-l încheiem împreună în formaţie aproape completă. Spun aproape pentru că abia în noaptea dintre ani am fost prezenţi toți pinguinii nu doar cei zece din tura de faţă.

Dimineaţa a fost friguroasă, iar drumul prin Prăpăstiile Zărneştilor bun de pus patinele în picioare, nu bocancii. O parte din noi am scos astfel colţarii de la naftalină, însă nici aşa n-a fost uşor pentru că lipsa antrenamentului specific a cam scos gâfâielile din piept şi scârţâielile din genunchi. Transpiraţi de efort însă purtaţi de vorbe, povestiri, râsete şi alte asemenea de-ale prietenilor drumul mi-a părut mai scurt ca niciodată, iar gândurile mele se împărţeau între a-i urmări şi a mă lăsa învăluită de frumuseţea zilei.

Cumva, toată tura a stat pentru mine sub acest “conflict” între nevoia de liniştea muntelui şi nevoia de prieteni şi cumva, le-am avut alternativ pe amândouă. Poate de aici și paradoxul ca într-o tură care mi-a atât de mult să tac mult…

În curând indicatorul traseului spre Cabana Curmătura anunţă intrarea în traseu pe partea dreaptă a drumului şi în prima porţiune ne bucurăm de o pădure frumoasă îmbrăcată în haina sclipitoare a iernii şi chiar dacă poteca alunecă şi fiecare pas e făcut cu grijă, timpul zboară necruţător pe cât de bine ne simţim cu toţii împreună.

Când părăsim muchia pădurii şi ieşim în poiană, creasta impunătoare şi inconfundabilă a Craiului străluceşte înaintea noastră. Zăpada devine orbitoare de atâta soare, aproape că îmi înebuneşte ochii şi faptul că n-am ochelarii la mine mă va costa în cele din urmă o durere zdravănă de cap.

Până la cabană nu mai e mult de mers, o mică urcare, şi iată-ne în spaţiul ei cald, cu mese şi băncuţe de unde priveliştea e tare darnică cu drumeţul şi unde ne instalăm şi noi tabăra. Servim ciorbe, omlete, ceaiuri cu rom, cafea şi dacă e să vă recomand o cabană atunci ea este dintre cele preferate, iar afluxul mare de drumeţi în tot timpul anului şi cam pe orice condiţii, o confirmă.

De la cabană începem urcuşul spre Piatra Mică şi mai întâi spre Şaua Crăpăturii. La o zi aşa frumoasă traseele sunt pline de oameni şi pe bună dreptate, iar eu una chiar mă bucur că e aglomeraţie pe munte pentru că oricum, de vrei să fii doar cu gândurile tale, muntele are loc pentru toată lumea.

În şa ne regrupăm, facem şi o poză de grup cu muntele pe care vom începe a-l urca şi purcedem spre el pe o pantă bătută de soare de unde pricepem că de prea multă zăpadă n-o să avem parte şi nici îngheţată nu e ca pe la poale. De fapt, aici sus e mai cald, mai bine şi total nealunecos decât cum era jos, lucru care ne lasă să ne bucurăm în voie de înălţimi.

Ajungem pe creastă fără probleme și nu vor fi nici de aici încolo. Facem opriri dese, poze pe vârful Piatra Mică, poze la Crucea Eroilor, stăm de vorbă grupuri-grupulețe și dacă n-ar sufla vântul și n-ar fi ziua de iarnă scurtă, am trage de timp cât s-ar putea de mult.

Coborârea începe cu strângere de inimă din partea mea ca mai întotdeauna când las în urmă creasta. Nu cred că e vorba de vreun miraj al înălțimii, ci de faptul că odată ajuns sus doar coborârea mai rămâne, întoarcerea spre locul pe care în aceeași dimineață îl părăsisem plină de entuziasm. E drept că astfel de ture îmi sunt tare dragi și pentru că-mi sunt suficiente, aș putea urca în fiecare săptămână pe același munte și același traseu și zău dacă nu îi invidiez pe cei din Brașov  și din împrejurimi care au atâta munte în jurul lor…

E drept că și coborârea de pe Piatra Mică e abruptă, iar cum Andrei coboară mai încet ne-am întins la vorbă fiind și cald și având pădurea drept paravan în calea vânticelului rece ce altfel ne grăbise din creastă. Restul trupei ne aștepta la marginea Poienii Zănoaga, întinși la soare în admirarea Bucegilor și-a satelor din culoarul Rucăr-Bran.

Poteca înspre și dinspre Cabana Curmătura arăta ca un trotuar înspre parc, grupuri mari și mici de oameni coborând sau urcând, fiind un traseu mai mult decât accesibil indiferent de puteri sau vârstă. Ne-am alăturat și noi potecii și ne-am întâlnit și cu tovarăși de ture vechi sau de carpati.org. Evident că poteca aluneca tot mai tare odată cu scăderea altitudinii.

Odată ajunși în pădure poteca abruptă, dar și gheața acoperită de frunze a dat naștere multor trânte chit că singura soluție era să mergi pe lângă poteca ce arăta pe alocuri ca un derdeluș. Iarăși poveștile au fost cele care ne-au ținut de urât, iar noaptea ne-a prins din urmă până la coborârea la mașini, lângă Fântâna lui Botorog.

Tura noastră n-a fost una măreață, de palmares, dar a fost una îndelung așteptată și, în care, ceea ce ne-am dorit să facem, am făcut împreună. Am avut și norocul unei zile foarte frumoase de iarnă, în care colțarii și pioleții au rămas atârnați sau în rucsaci și în care muntele a fost o gazdă generoasă drumeției noastre. Habar n-avem când ne vom reuni cu toții din nou pe munte și tocmai de aceea, am simțit deseori în clipele de-acolo de sus copleșitorul sentiment de tristețe al omului ce se desprinde iubind de ceea ce iubește spre a păși mai departe în ceea ce se numește atât de simplu: viață.

Povestea fotografică

N-am scris un jurnal prea lung și tocmai de aceea n-am vrut a-l fragmenta cu pozele (autorii sunt trecuţi ca watermark). Mai multe fotografii în albumul foto al cărui link e dat mai sus la capitolul Legături.

Prăpăstiile Zărneştilor

prin Prăpăstiile Zărneştilor e polei mare şi suflă un vânticel rece, dar soarele prevesteşte o zi frumoasă

prietenul la nevoie se cunoaşte - Cristi şi Vali într-un fel de ipostază

urcarea la Curmatura

urcăm pe munte pe o asemenea vreme şi avem toate motivele să ne simţim norocoşi

pauză de masă şi de vorbă - vor fi multe astfel de pauze cu atât mai mult cu cât se tot încălzeşte

brăduţii

aşa cresc brăduţii, nu-i observă nimeni până nu se fac mari 🙂

urme de lup

urme de lup din câte am comparat eu cu ce-am găsit pe net- de câine nu e sigur pentru că erau pe lângă potecă şi am putut compara la faţa locului, iar de vulpe ar trebui să fie mult mai mici

joacă de oameni mari

joacă de oameni mari între doi fotografi Andrei şi Radu

iar pauză! De data asta Vali povesteşte ceva captivant 😀

Radu - un visător printre visători 🙂

Andrei, eu, Octavian 😀

creasta Pietrei Craiului

creasta Pietrei Craiului se iveşte în poieniţă odată cu strălucirea orbitoare a zăpezii

Cabana Curmătura

Cabana Curmătura

Cabana Curmătura

Cabana Curmătura îşi aşteaptă petrecăreţii de Anul Nou

relaxare la soare, Andrei şi Mike

eu cu Mike

Şaua Crăpăturii ne oferă privelişti spre Măgura Codlei

urcarea în Şaua Crăpăturii ne oferă privelişti spre Măgura Codlei - jos, Acul Crăpăturii

pac-pac!

urcăm pe Piatra Mică unde zăpada e foarte puţină, iar în lipsa vreunei adieri de vânt, e chiar cald

peisaj de iarna pe munte

hibernală

umbra Văii Crăpăturii şi Măgura Codlei

umbra Văii Crăpăturii şi Măgura Codlei

creasta Pietrei Mici

creasta Pietrei Mici are ceva zăpadă însă nu ne pune nici o problemă

creasta Pietrei Craiului

Muha, Radu şi creasta Pietrei Craiului

printre jnepeni

jneapăn (Pinus mugo)

jneapăn (Pinus mugo) - arbust conifer cu tulpini elastice, târâtoare, foarte rezistente

Andrei şi creasta 🙂

Bucegii

Bucegii - Octavian reuşeşte cu un zoom să localizeze Vârful şi Cabana Omu (punctuleţele acelea două de pe muchia cea mai de sus, uşor dreapta)

Crucea Eroilor

una din pozele de grup de la Crucea Eroilor cu Radu fotograf

Zărneştiul de pe Piatra Mică

Zărneştiul de pe Piatra Mică

Bucegii din Poiana Zănoaga

Bucegii din Poiana Zănoaga

ultima plimbare pe 2012

poteca arată doar aşa şi o ocolim pe cât se poate însă când vine seara şi gheaţa e acoperită de frunze....

...mai servim şi câte o trântă - aici Em' 😀

trupa pinguinească şi Piatra Mică: Andrei, Octavian, Vio, Cristi, Vali, Em', Muha, Radu, Mike şi gazda acestui jurnal, Claudia

6 Comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *