Semne bune Anul are: viscol, ceata si ninsoare!

Intalnirile mele cu Fagarasul sunt memorabile. Unele pentru ca trebuiau sa existe si n-au existat… si altele pentru ca au avut loc, dar muntele si-a trimis la intalnire cand fata lui rece si creasta invaluita in ceata, cand viscolul… Cateodata am senzatia ca in ziua in care voi cuceri muntele asta, ma va lua la el pentru totdeauna, dar pana atunci sa povestesc ultima intalnire (si sa visez la urmatoarea) ca nu e de neglijat sansa de-a plictisi oamenii inca 50 de ani de-acum incolo.

O sa fie un jurnal scurt, cu poze putine, dar cu impresii una si una.

Pe 30 decembrie, seara, inca 2009, am plecat spre Cabana Negoiu ca sa-mi petrec primul revelion departe de casa, adica nu la mama sau la rude, nu in camera de camin, nu in chirie.

Exista locuri prin care doar treci, dar din care nu mai pleci… cu mintea. Unul dintre ele e Poiana Marului. Mi-as stramba cu drag gatul oricand, uitandu-ma dupa casele cocotate pe varfurile dealurilor intre care e mai usor sa fixezi o tiroliana pentru posta decat sa cobori si sa urci o jumatate de zi.

Nu stiam nimic despre satul Mandra – acum stiu si n-o sa uit multa vreme ciorba de fasole cu ceapa rosie strivita pe carpator si presarata cu sare, dar mai ales ospitalitatea mamei lui Em’. N-am uitat nici de cartofii umpluti cu branza si bine rumeniti, abia scosi din cuptor :). Si nici tuica.

Din Porumbacu de Sus in sus e cale lunga, de forestier, dar 15 oameni cu rucsaci cu tot se pot stivui cu brio intr-o masina. Doar pioletii s-au plans de… inghesuiala. Am facut o mica greseala – sa-mi sterg geamul aburit din dreapta cu manusa: rotile se invarteau din greu pe marginea… haului.

Urcusul la frontala a fost cumsecade, mai ales ca numarul serpentinelor crestea pe masura ce oficial – se imputinau. Am mai zabovit un pic la povesti si facut focul pana sa adormim si sa ne trezim pe 31 dis-de-dimineata. Sa fi fost vreo… douasprezece jumatate, unu.

De la fereastra cabanei peisajul facea toate paralele: cele date, cele inca nedate si mai ales, cele nepretuite. Piscul  Serbotei in dreapta, Muchia Tunsului  in stanga, brazii in prim-plan… iar cararea amenajata ce se pierdea in padure iti spunea simplu: calca-ma!

vedere de la cabana; linia aceea alba e Oltul, nicidecum vreo… autostrada
Fagaras. Revelion la Negoiu

N-am calcat-o pe aceea, ci am coborat ca oamenii odihniti, frumos pe potecuta, pana la Cascada Serbota unde fiecare a facut ce-a putut. Era cald, zapada se topise repejor si daca in noaptea trecuta o simtisem la urcus, acum totul era ca-n palma… padurii. Un indicator anunta la un moment dat 15 minute pana la cascada si un detinator de marker adaugase marinimos: lejer. Cascada era vie si frumoasa, neinghetata si zgomotoasa ca mai toate cele din neamul ei, loc numai bun de bulgareala si poze.

De la cascada inapoi la cabana si s-a facut seara. Eu am dat in mintile unui pici abandonat – din fericire pentru el, de atentia maica-sii (am cunoscut-o mai tarziu si imi venea si mie sa ma ascund ca iedul de lupul cel rau) si m-am jucat un pic cu zapada cum chiar nu mai facusem de multa vreme, adica m-am lasat sa fiu copil pana in ultima celula.

Cabana Negoiu
Fagaras. Revelion la Negoiu

joaca,
Fagaras. Revelion la Negoiu

Nu prea le am eu cu petrecerile, dar m-am simtit tare bine in noaptea de revelion alaturi de oameni pe care atunci i-am cunoscut – cu cateva exceptii, fara tv si fara boxe performante sau alte chestii pe care eu oricum nu le-as fi pus pe lista, dovada fiind faptul ca mi-am baut toata sampania si n-am adormit imediat dupa( o mare realizare in istoria revelioanelor mele). La un moment dat dupa ce am enumerat in minte cam multe tipuri de alcool cel putin gustate si simtind o sete si o nevoie de-a stinge setea, dar nu cu apa, am hotarat sa merg la somn si sa-mi inchei onorabil primele ore din 2010.

Ultimul gand inainte de somn a fost la traseul de pe 1 ianuarie, un Negoiu poate sau macar pana pe creasta. Focul n-a vrut sa ramana aprins de nici un fel, soba fiind infundata bine din moment ce vantul suiera zdravan pe la fereastra si prin hornuri, iar flacarile ce se stingeau incet si sigur habar n-aveau de asta.

Ne-am trezit devreme. Viscolul de-afara a avut grija sa scrie opere si operete si sa ni le vajaie pe la urechi si indiferent de parerea spectatorilor a tinut-o in aceeasi gama pana s-a luminat bine de ziua. Ne-am sfatuit ce ne-am sfatuit si cativa, vreo cinci, am hotarat sa facem totusi cativa pasi intr-o directie, oricare. Si-am plecat pe traseul ce urca spre Piatra Pranzului si de-acolo spre creasta. Afara vantul batea… zicea un cantec.

Prima parte a traseului e mai mult decat amenajata, dar pentru ca e printre putinele astfel de zone de la noi nu ti se pare ca e “deja prea mult”. E o portiune frumoasa si accesibila si cu putina atentie la capatul ei ai parte de o priveliste superba. Singura conditie e sa ai vizibilitate. La partea asta am dus-o mai greu cu viscolul ca nu s-a lasat cu una cu doua. Am inchis bine geaca, mi-am pus cagula, m-am blindat bine si atata timp cat ma tineam pe picioare nu m-am simtit deloc descurajata. Micutza insa a stat cuminte la locul ei si a facut poze cu portia de data asta.

De la Piatra Pranzului am inceput sa urcam spre creasta si dupa primul valcel am scos coltarii de la naftalina. Inaintarea s-a facut greu – cand zapada numai buna de sapat urme, cand strat subtire de zapada inghetata in care abia lasam urme, iar inclinarea pantei  si vantul te faceau sa te tii bine de cel mai bun prieten, pioletul. Era prima data cand purtam coltarii si e o chestie misto, trebuie sa recunosc! Cum timpul nu sta in loc si noaptea vine repede, am hotarat sa ne intoarcem.

spre Piatra Pranzului
Fagaras. Revelion la Negoiu

Piatra Pranzului
Fagaras. Revelion la Negoiu. Piatra Pranzului

prin viscol,
Fagaras. Revelion la Negoiu

coltari 😉
Fagaras. Revelion la Negoiu

Viscolul s-a calmat brusc si cum ceata isi facuse treaba cu brio pana atunci s-a ridicat si ne-a lasat sa vedem si noi cate ceva: Custura si Strunga Ciobanului, Saua Cleopatrei, Varful Serbota, muchia Serbotei integral, putin spre varfurile Scara sau Ciortea sau Garbova, dar n-as putea spune sigur care si cum…

cand cerurile se deschid,
Fagaras. Revelion la Negoiu

Muchia Serbotei si Varful Serbota,
Fagaras. Revelion la Negoiu. Piscul Serbotei. Varful Serbota

Strunga Ciobanului(primul “V” mai adanc din stanga) si Custura Ciobanului,
Fagaras. Revelion la Negoiu. Strunga si Custura Ciobanului

Radu a continuat de unul singur traseul pana pe creasta  de unde a facut niste poze traznet cu apusul, noi am coborat si cum eu sunt un novice in ale utilizarii echipamentului de iarna, ne-am oprit sa facem cateva exercitii.

Cu alte cuvinte, am exersat tehnica opririi in piolet, foarte necesara iarna pe astfel de trasee, unde in caz de alunecare trebuie sa incerci sa te opresti inainte de-a te opri muntele. Zis si facut, mi s-a aratat ce si cum… mai greu a fost sa alunec – pentru asta am avut nevoie sa mi se faca partie desi terenul avea inclinare, zapada era numai buna, pesemne eu nu prea functionez ca sanie. Alunecam pe spate, prindeam ceva viteza si ma intorceam pe burta cu pioletul pregatit pentru franare. N-a fost chiar asa simplu, am mai urcat panta de cateva ori pana mi-a iesit cat de cat si am ramas cu o singura idee in cap: mai am de studiat. Intr-un caz nefericit pun pariu ca n-as avea probleme cu alunecarea si ca nu m-ar astepta nicidecum o partie lina ci presarata cu pietre, iar la capat o posibila lansare in gol cu aterizare ratata.

Si sa nu uit desigur, multumesc pentru rabdare si lectie: Em’, Mike si Andrei :)

cu pioletul dupa alunecare… cred ca ma gandeam la ceva… cel mai probabil la reluare,
Fagaras. Revelion la Negoiu

Dupa ce mi-am data coltarii jos am simtit diferenta. Si ce diferenta! Or fi ei grei si-or incerca sa rupa tot ce prind, dar abia astept sa am ocazia sa mi-i pun iar.

Intoarcerea am facut-o la frontala si a urmat inca o seara placuta la cabana. Nici nu ne-am mai obosit sa deranjam soba cu facutul focului pentru ca era cald, neobisnuit de bine si de cald. Si asa fuse si se duse prima zi a anului. Nu mai e nevoie sa va zic ca ultimul gand a fost traseul de pe 2 ianuarie si ca am adormit privind muchia Serbotei pe fereastra, scaldata in lumina lunii si pe care voiam negresit, sa o urcam incetisor dis-de-dimineata.

2 ianuarie a inceput superb. Abia cat s-a luminat si afara ningea ca in povesti, zapada se asezate de vreo zece centimetri si in sfarsit aveam parte de zapada proaspata si de sentimentul ca in sfarsit vine iarna aia adevarata! Dupa putin timp insa ne-am dat seama ca mai departe de primii braduti de langa cabana nu se putea distinge nimic: ninsoare abundenta amestecata cu ceata. Unde sa pleci asa?

dimineata de poveste,
Fagaras. Revelion la Negoiu

Cativa au plecat pe traseu, altii au mai ramas asteptand. Dupa doua ore situatia era aceeasi. Ramasese varianta bulgarelii pentru unii si a coborarii in Porumbacu pentru altii. Cat as fi vrut sa urc! Am ales sa cobor. Inca accept greu ideea de a ma uita la munte fara sa-l pot urca. Am facut asta atatia ani incat mai am nevoie de ceva timp si disciplina ca sa ma pot uita la munte si sa spun: e si maine o zi, azi ne uitam doar!

Coborarea se anunta conform indicatorului: 1 ora(traseu) si 22 km de forestier. Mda, nimic mai simplu. Cum vremea a fost o enumerare de fenomene pe tot parcursul vizitei in Fagara, ninsoarea s-a transformat treptat in ploicica, asa ca iarna de sus a devenit in scurt timp doar o amintire. Nu zic ca a fost chiar asa urat, caci siroaie de apa curgeau de peste tot formand tot felul de cascade mici si mijlocii, noroiul de pe poteca producea destula adrenalina la alunecare, iar Raul Mare se involburase pe masura si insotea zgomotos drumul.

“in vaduri ape repezi curg”…
Fagaras. Revelion la Negoiu. Strunga si Custura Ciobanului

Am luat-o haiduceste la pas pe forestier si eram pregatiti sufleteste pentru toti cei 22 de km, doar ca am reusit sa fentam soarta si sa scurtam partea cea mai importanta din drum, de final, cand oboseala ne-ar fi ajuns inevitabil si nici peisajul nu ne-ar fi ajutat prea mult: sat si… caini.

Impresii? Cred ca am scris destul. Albumul foto, pe-aici

4 Comentarii

  • Asa-i cu Fagarasul: nu se lasa cu una cu doua, da’ si cand se lasa…:)Si pe mine m-o mai nenorocit cu niste vremuri…chiar daca suntem vecini acolo. Sau mai bine zis eu, servitor plecat la poalele maretei imparatii :)

  • @Mara: Bine-ai venit pe meetsun! M-am uitat putin pe blogul tau si m-a lasat Finlanda… fara cuvinte :) Frumoase pozele tale ca si multe altele de pe carpati.org 😉

    Cat despre Fagaras, astept ziua in care sa-mi ceara prietenia. O sa zic da din prima 😉 Pana atunci o sa-i fac ochi dulci, cine stie, am auzit ca functioneaza.

  • Pai sper sa ne intalnim pinguieneste candva in mai, eu tare m-as bucura sa fie la mine “acasa”, dar cum voi toti sunteti din bucuresti…
    Cat despre Finlandia…acum ma bucur ca soarele apune numai pe la 4, e mult mai multa lumina si un pic mai cald. Asa ca acum ca nu mai sunt asa de suparata pe iarna o sa si scriu despre ea, dar sper sa se gate odata ca de 3 luni nu ne slabeste deloc. Acum ma pregatesc de adevarata aventura dincolo de cercul polar timp de o saptamana 😀

    PS. scuze ca am raspuns asa tarzi, dar pe mine tehnologia asta ma depaseste si nu stiu sa ma abonez la comentarii 😀
    Sa ne cunoastem cu bine!
    Mara

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *