Rarău Radical Race 2015

z2-RarauRR-2-w.jpg

primul punct de alimentare la 7km de la start: în stânga tura scurtă, în dreapta tura lungă, iar la orizont, Rarăul (cel cu relee) – poza cu telefonul n-a ieșit deloc grozavă, dar nu despre calitate e vorba aici :)

19 septembrie 2015, Câmpulung Moldovenesc, Rarău
Rarău Radical Race (RRR), concurs de alergare montană, ediția a II-a
A doua zi din cele 7 în Bucovina și Maramureș

Pe când primul maraton montan din România, Maratonul Pietrei Craiului ediția a X-a, bate la ușă cu sutele lui de alergători, vă amintesc, unora dintre voi, de concursurile mici și intime, ca în vremurile de început. Chiar dacă nu știam pe nimeni la poalele Rarăului, unde s-a întâmplat să mă nimeresc, am simțit atmosfera caldă creată de cei ce se cunosc și împărtășesc patima mersului sau alergatului pe munte. Un concurs mic, dar bine organizat, iar faptul că startul, sosirea, masa și premierea au fost toate în același loc au întregit cumva evenimentul – socializarea e tare plăcută după alergare :)

Isprava mea: Proba lungă, 30 km, 1700m+ dif. de nivel
Locul I categoria de vârstă 30-39, locul III open feminin; iată și clasamentul open:

1. Țigănescu Cristina, F18-29, 4h 22m
2. Cojocariu Maria, F18-29, 4h 30m
3. Gican Claudia, F30-39, 4h 48m :)
4. Costea Claudia, F30-39, 4h 55m
5. Nistor Adriana, F40+, 5h 01m

z2-RarauRR-8.jpg

premierea

N-am mai fost până acum pe Rarău, iar faptul că acest concurs a coincis cu a doua zi de concediu e mai mult o aliniere de întâmplări decât planificare. Știam de pe facebook de existența lui și nu țineam neapărat să particip, trecuse doar o săptămână de când alergasem 40km la Ciucaș X3. Dar cum Mike avea planuri să se dea cu bicicleta pe traseul unui concurs de mtb (organizat de aceeași echipă cu două săptămâni în urmă), lucrurile s-au legat: amândouă vom avea parte de aventuri radicale în Rarău.

Impresii după concurs

Startul și sosirea au fost chiar în centrul orașului Câmpulung Moldovenesc, la statuia lui Dragoș Vodă. M-am înscris la fața locului, 85 lei taxa, iar kitul a conținut pe lângă un gel și vouchere, o bandană foarte faină pe care abia aștept să o port când va da frigul. Chiar dacă site-ul concursului a fost virusat, afișa totuși ceva informații esențiale, iar pe pagina de facebook organizatorii au fost extrem de activi pentru orice întrebare posibilă. De apreciat.

200 de participanți dintre care 174 adulți, restul fiind copii. Au existat categorii atât de copii, cât și de juniori, iar categoriile la feminin nu s-au comasat chiar dacă din cele 22 înscrise, doar 14 au trecut linia de sosire, traseul greu și căldura având cu siguranță un aport. Premii multe și generoase și sentimentul că sportul trebuie promovat cât mai mult pe plan local, din localitățile de sub munte fiind șanse mari să se ridice viitorii campioni.

Au fost două probe, cea lungă de 30km și 1700m+ și proba scurtă de 12km. Cursa copiilor a avut 3km, cu porțiuni de trail, nu doar asfalt, unde, după comentariile auzite, părinții însoțitori au avut și ei parte de aventură. Copiii au fost cu toții premiați și cred că e foarte fain să ai aceste experiențe când ești mic, să fii încurajat și răsplătit să faci sport.

Traseul bine marcat cu benzi, imposibil pe alocuri prin alte metode datorită terenului, cu voluntari care să ajute la păstrarea direcției, destul de solicitant (mi s-a părut mai greu ca maratonul de la Ciucaș) și foarte variat: drumuri mai bune sau de-a dreptul rupte, fânețe, pante înierbate fără potecă, zone stâncoase, un fel de potecă nemarcată printr-o pădure deasă, vreo patru urcări zdravene și la final, străzile încinse ale orașului.

După concurs ne aștepta o iahnie de fasole cu cârnați, mesele fiind puse în părculețul de lângă start/sosire, astfel că toată lumea a rămas în zonă, schimbând impresii ca după concurs. Eu, necunoscând pe nimeni, și tot n-am stat nici o clipă singură, oamenii fiind foarte prietenoși. Premierea a avut loc pe scările de la Casa Sindicatelor, cu un nor amenințător deasupra, dar fără să ne plouă și sub privirile a aproape tuturor participanților. Ba chiar un ultim sosit a avut parte de aplauzele furtunoase, ultimii alergători sunt de-a dreptul eroi, pentru ei concursul durează mult mai mult și voința le e mult mai încercată.

Cu siguranță concursurile acestea mai mici au mai mult farmec decât cele mari, sentimentul de comunitate, de gașcă, fiind mai puternic. Deși abia la a doua ediție, oamenii din localitate știau de eveniment și au părut destul de receptivi la vederea alergătorilor, mai ales spre sosire unde arătam cu toții storși de puteri, transpirați, mișcându-ne cu ceva excepții, în reluare :)

Iar ca simplă observație, la premierea RRR au fost tot atât de mulți oameni, ca să nu zic mai mulți, ca la RSR sau Ciucaș X3, concursuri cu peste 600 de concurenți.

Cursa mea

A fost cald, încă de dimineață era clar că va fi foarte cald pentru alergare, iar având experiența din ziua precedentă prin Giumalău, m-am îmbrăcat în cele mai subțiri și mai lejere haine. M-am felicitat că am luat bidon cu apă la mine, primul punct de alimentare fiind la 7km. Cele două săgeți, tura scurtă stânga și tura lungă dreapta erau puse pe un copac la umbra căruia era amenajat punctul, în stânga fiind pădure și evident coborârea, în dreapta pajiște, soare și un vârf abia conturat în pâclă, plin de antene, nimeni altul decât Rarăul – atât de departe…

z2-RarauRR-1-w.jpg

ieșirea din pădure ne poartă prin zone de fânețe, pe aici pe undeva îmi iese Mike în cale să mă încurajeze

z2-RarauRR-3-w.jpg

în poza din dreapta sus se vede punctul al doilea de alimentare, iar traseul ne e direcționat pe un versant cu iarbă ce ne poartă pe deasupra șoselei Transrarău. În imaginea a doua de jos se zărește vârful Giumalău „de peste stradă”, iar în ultima de jos Pietrele Doamnei și vârful Rarău

Nu am mai avut starea de bucurie de la Ciucaș, dar motivația nu mi-a lipsit, deși îmi e greu să o explic în ce a constat. M-am resimțit după maratonul de la Ciucaș, era normal să fie așa, însă culmea, nici un cârcel. Cu durerea din partea dreaptă, prezentă aproape tot timpul, dar fără să intru în panică sau să mă necăjesc că iar îmi ține de urât, am încercat să aplic tactica simțitului bine: cât timp mă simt bine, alerg, trag, când nu, trag și rabd :)

Fără să cunosc locurile și doar cu o consultare sumară a hărții nu pot spune mare lucru despre traseu (pe lângă segmente din traseele turistice oficiale au fost și porțiuni nemarcate), astfel că am tot făcut poze cu telefonul. Zona pajiștilor cu fânare și garduri mi-a plăcut cel mai mult, este foarte pitorească.

Foarte multe izvoare, unele amenajate cu jgheaburi, altele nu, dar susurau atât de ademenitor că am băut și m-am spălat pe față de fiecare dată, răcorindu-mă. Am oprit în fiecare punct, am completat bidonul cu apă sau izotonic cât să fie pe jumătate plin. Nu cred că am mai alergat vreodată pe o asemenea căldură, aveam sentimentul că îmi iese sarea direct prin pori…

O singură fată am depășit pe o a doua urcare ca apoi să nu mai zăresc niciuna, iar plutonul de băieți cu care aveam același ritm a suferit și el ceva modificări. Încă de la urcarea spre Pietrele Doamnei am fost cam singură pe traseu, lipsa ochelarilor îngreunându-mi orientarea, dar și orientarea face parte din concurs. Aveam să aflu că în zona Pietrelor n-au fost aplicate benzi pentru că este rezervație, lucru cu care sunt perfect de acord (oamenii au specificat la ședința tehnică să urmăm marcajul turistic când nu mai zărim benzi legate). Am ținut marcajul cruce albastră și deși am avut câteva dubii, am dat de fotografii voluntari.

Aici a fost un episod drăguț. Cum urcam pe grohotiș, trec pe lângă o familie cu mai multe fetițe. Una din ele, pe la patru ani așa, mă ia de mână crezând că sunt mama sau o soră mai mare. Nu știu de ce n-am zis nimic, cea mică mă apucase hotărât și ținea pasul cu mine. După vreo doi metri, mama îi spune că ține de mână pe altcineva și atunci eu cu fetița ne privim reciproc. A fost tare simpatică privirea ei, zâmbea conspirativ de parcă anume mă prinsese, iar eu acceptasem tacit. Acum doar nu era să termin concursul cu o fetiță de mână, dar mi-a plăcut sentimentul…

Când am ajuns pe vârf, de fapt pe o mogâldeață alăturată, eram cam sleită de puteri. M-a pus naiba și-am întrebat a câta sunt și am aflat: a treia. Dacă nu mă durea în partea dreaptă încă de la prima porțiune de coborâre mi-ar fi trecut prin cap să lungesc pasul, așa, m-am calmat repede. Dar totuși, a treia. Nu a fost un concurs cu cine știe ce concurență, sunt realistă, însă e o stare care te încearcă, ca și aceea de a fi pe podium. Bine că urmează MPC-ul și acolo am de tras dacă vreau în top 20 :)

De la punctul de control de pe vârf au mai fost 12-13km până la sosire. Vreo șase au fost de coborâre tehnică, după cum m-au informat voluntarii. Nu știam la ce se referă tehnic, dar aveam să aflu: potecă prin pădure semnalizată cu benzi printre brazi foarte deși, de era să iau câteva crengi peste față uitându-mă mai mult pe unde pun picioarele că era și la vale. Erau și puncte de vopsea portocalie, de-altfel mare parte a traseului a avut săgeți și puncte desenate, dar tot trebuia să fii atent pentru că deseori traseul părăsea drumul sau marcajul turistic pentru o incursiune pe scurtături numai de organizatori știute. Fără semne nu aș știi să mai merg a doua oară.

z2-RarauRR-4-w.jpg

traseul urcă și trece printre Pietrele Doamnei

z2-RarauRR-4-ididthat.jpg

După o zonă de pădure deasă prin care doar benzile ne ghidează, traseul iese într-o „poiană” cu grohotiș. Foto: IDidThat

z2-RarauRR-5-TeodorLebada-2.jpg

la punctul patru de alimentare, foto: Teodor Lebada

De la penultimul punct de alimentare și control mai urma urcarea pe Bodea și coborârea finală. Bodea acesta era un deal de temut… sau așa am înțeles și abia așteptam să văd ce surpriză au mai pregătit organizatorii. A fost mai ușor, a ajutat și umbra pădurii, cert e că și eu am făcut pauze de poze și mi-am mai degajat ritmul, ba chiar am alergat pe porțiuni de urcare.

z2-RarauRR-5-w.jpg

între punctele patru și cinci, am „savurat” un deal…

La ieșirea din pădure a urmat o nouă zonă de fânețe și un nou punct. Voluntarii m-au încurajat, nu știu de unde mai aveau energie acolo în plin soare, cu o umbră anemică de la un copăcel. Coborârea mi-a plăcut destul de mult și în lipsa cârceilor n-a fost o problemă să sar gardurile ca la o cursă cu obstacole.

Ajunsă pe firul văii eram convinsă că platul nu înseamnă că mă apropii de final. De ce i-ar spune Câmpulung dacă n-ar fi lung?!? Așa am aflat că e și un pic lat, iar porțiunea de drum de pământ a fost destul de chinuitoare mai ales când treceau mașini și se ridica praful… Nici la șosea n-a fost simplu, dacă nu era un băiat să mă țin după el sigur reușeam să mă pierd puțin (am reușit asta în Zărnești…)

Am trecut linia de sosire cu un chip muncit, nu știu, nu am văzut poze, însă așa am simțit. M-am bucurat desigur, a fost un concurs greu, un traseu provocator și solicitant, atât fizic cât și mental, alternanța de urcări și coborâri făcând din cei 30km o adevărată probă lungă. Noroc că mi-au atârnat de gât o medalie din lemn, am apreciat-o din plin că era ușoară :)

z2-RarauRR-7-CosticaMartinescu.jpg

La sosire mi-am dat jos căștile să ascult oamenii, ultimii pași… Foto: Costica Martinescu

Premierea mi-a plăcut destul de mult (nu mai văd eu curând un loc unu la categorie, poate doar când oi trece de 50…), deși nu era nici un cunoscut în public care să se bucure pentru mine. Atmosfera intimă și căldura oamenilor a suplinit însă din plin. După concurs am schimbat impresii cu vecinii de mașină, de la care am și aflat tot felul de informații din zonă, de care până la urmă nu am avut nevoie, dar e fain să știi că poți oricând suna pe cineva de-al locului să te lămurească.

z2-RarauRR-9-TeodorLebada-1.jpg

Nu mi se întâmplă în fiecare zi, să nu uit asta :) Foto: Teodor Lebada

__________

Pe seară a apărut și Mike, fericită că a dus la capăt tura ei destul de provocatoare și de grea ca să ajungem la aceeași concluzie: deocamdată ne ajunge cât Rarău am servit. Încă o noapte la cort și a doua zi vom vedea unde ne duc drumurile și vremea. Trezire fără alarmă, somn de voie, parcă eram în concediu!

p.s. pozele care-mi aparțin sunt făcute cu telefonul, de aici calitatea… Mulțumesc celor care au făcut poze pentru eveniment și voluntarei care, la rugămintea mea, m-a pozat cât am urcat pe podium (ba chiar s-a descurcat mai bine cu telefonul meu decât mine).

12 Comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *