Primăverile Coziei pe Scorțaru – Vlădesei

Cozia-2927w.jpg

flori de primăvară pe o parte, „flori de iarnă” pe de alta

Aproape că nu-mi vine să cred că au trecut patru ani de la ultima plimbare prin Cozia, tot aprilie fiind și atunci. Patru ani… aș putea să jur că am mai fost între timp, să jur strâmb. Explicația vine din faptul că tot trecând pe Valea Oltului și de fiecare dată fiind cu ochii pe masivul Cozia mi-am tot alimentat senzația de fost, de revedere. Iar să revii cu adevărat pe munte e un amestec intens de vechi și nou, de găsire și regăsire, de amintiri ce se dezmorțesc și amintiri ce abia se creează într-un joc al percepțiilor: atunci & acum.

Când: 19 aprilie 2015
Traseu: Mănăstirea Turnu (340m) – bandă roșie (BR) – „La Troita” – Muchia Scorțaru – BR, nemarcat, triunghi roșu (TR) – Cabana Cozia (1573m, popas 30 minute) – bandă albastră (BA) – Muchia Vlădesei – Mănăstirea Stânișoara – BA – „La Troiță” – Turnu.
Pe hartă: roz la urcare (6h cu tot cu bălăureală), verde la coborâre (3.5h). Traseu destul de solicitant la o singură zi (după gps s-au strâns 1600m diferență de nivel).
Cine: ClaudiaG & Andrei, Mike & Radu, Muha, Cristi, Alex, ClaudiaP
În completare: mult mai multe fotografii în albumul foto; Radu a scris un jurnal al gândurilor despre alergarea montană.

Am pornit la drum din Bucureștiul unei ploi reci de primăvară.
Spre Pitești cerul a început să se lumineze dincolo de marginile plafonului de nori.
Pe Valea Oltului era deja soare și frumos, Cozia ne aștepta cu crestele-i pudrate dincolo de apele verzi ale râului.
Parcăm la Mănăstirea Turnu și puținele grade mă zgribulesc. Locul ăsta îmi dă o stare de neliniște, mereu o face (mereu = a treia oară).
Începem să urcăm, mă încălzesc, mă delectez cu verdele fagului – inconfundabil și drag.

Cozia-2740w.jpg

dintre falnicii fagi ai Coziei

Cozia-2758w.jpg

înălțimile se anunță… reci

Poteca e largă, soarele desenează pe ea, ca niște gratii, umbrele copacilor.

Mă uit după floricele, mă avânt în mici incursiuni prin pădure, aici primăvara e pe trecute – Colțișorul e în floare.

Intrăm pe poteca de pe muchia Scorțaru, pădurea devine brusc un pic mai sălbatică iar la locul știut ne abatem de la marcaj. Regăsim semne ce ne confirmă că suntem pe drumul cel bun și continuăm pe muchie. E o zi perfectă, îi reproșez totuși vântul care îmi dă o ușoară durere de cap.

Fagii înverziți sunt înlocuiți treptat de gorunii strâmbi și înmuguriți. Printre ei pini cu siluete ondulate, tei și cine știe ce alți arbori ce trăiesc acolo de când muntele, într-un loc vitregit de condiții, dar tocmai prin aceasta ferit de oameni.

Cozia-2796w.jpg

prin sălbăticie

Cozia-2813w.jpg

Buila la orizont

Cozia-2824w.jpg

pini & stâncării

Înaintăm pe muchia tot mai stâncoasă și e tot mai greu să o abordăm, cel puțin așa în condițiile de grup și nici un echipament de asigurare la noi. Peretele unui colț de stâncă ni se așează în față, iar în stânga și-n dreapta sunt versanți abrupți de pădure pe care se poate coborî într-o oarecare siguranță. În dreapta e o vale din adâncul căreia sunetul apei în cascade răzbate până la noi. În stânga e o altă vale ce se pierde în hățișul vegetației fără să ofere vreo perspectivă. Andrei, inițiatorul turei și veteran al traseului propune să ne întoarcem la ultimul semn văzut și să reluăm căutarea direcției bune.

Trebuie să spun că locurile sunt pline de poteci: de căprioare și de capre negre pe care le-am și văzut refugiindu-se discret din calea noastră. Potecuțe atât de umblate încât ești imediat tentat să crezi că sunt ale oamenilor. E împărăția lor însă, una pitorească și tainică, cu multe cotloane ascunse în coastele inabordabile ale muntelui – se adăpostesc în numeroasele mici grote unde își cară frunze și crenguțe, pasc smocurile de iarbă din luminișurile pădurii, iar judecând după excrementele rotunde, caprele zăbovesc destul de mult pe stâncile însorite.

Toată bălăureala a ținut vreo oră și a fost consemnată de gps, iar o a doua încercare avea deja un reper: nu pe unde am mai fost deja. De ajutor a fost și harta postată într-un jurnal mai vechi, aici pe blog, de unde reieșea că în partea superioară muchia se abordează pe stânga.

Cozia-2828w.jpg

pe „poteci” fără de cap și coadă

Ajunși la ultimul semn l-am căutat pe următorul și l-am și găsit – de unde reiese morala că nu întotdeauna poteca mai conturată e cea bună, era înspre stânga evident, pe o curbă de nivel ce a coborât tot mai mult pe sub peretele de piatră până a traversat o vale îngustă și ne-a dus pe un alt fir de muchie. Acolo semnele au încetat să mai apară, dar trecusem hopul și undeva dincolo de pădure se aflau potecile turistice marcate cu bandă roșie (Scorțaru) sau triunghi roșu (Turneanu). Am urcat de-a dreptul prin pădure, pe sub molizi și printre tot mai dese insule de zăpadă netopită încă.

Primăvara fagului de la poale devenise primăvara viorelelor, păștițelor, brândușelor. Câte o primăvară pentru fiecare pas mai mare al diferenței de nivel. Sunt cu ochii mai mult după flori, dar e și ăsta un pretext pentru a mă distanța de grup și a fi cu gândurile mele.

La refugiu ne întâlnim cu Mike aflată la antrenament de alergare și care se cam plictisise așteptându-ne. Schimbăm impresii, facem poze, reluăm urcarea. Nu știu de ce, dar deși mă strâng bocancii și nu-s tocmai în formă maximă, nu mi-e dor de încălțămintea comodă de alergare și nici de alergare.

Sunt într-una din acele zile pe munte când nu te exaltezi, ci doar te lași să fii acolo. Găsesc o viorea albă printre cele „clasice” albastre – e prima mea viorea albă. Apoi îmi iese în cale cea după care mă uitam anume: iedera albă – parfumata iederă pe care o tot văzusem la alții prin poze, iar mie nu-mi surâdea norocul să se alinieze turele de primăvară cu munții unde înflorește. Am tot mirosit-o și m-am tot minunat de fiecare dată de cât de parfumată poate fi… Brândușa albă îmi mai lipsește, o să vină și rândul ei :)

Cozia-2877w.jpg

viorea albă – delicată și rară vederii

Cozia-2884w.jpg

iederă albă – un arbust pitic cu un parfum uriaș – plantă ocrotită

Cozia-2907w.jpg

brândușe crescute printre cetini

Vântul sufla tot mai des a rece de parcă cineva deschisese ușa frigiderului și în curând aveam să aflu și de ce. N-aș fi vrut să mă prindă noaptea trecută pe munte judecând după cum arătau brazii: jumătate albi, jumătate verzi, pe partea albă viscolul zidind cristalele de gheață cu o măiestrie și un randament cum numai muntele știe.

Cozia-2932w.jpg

brazi argintii

Cozia-2935w.jpg

detaliu

Cozia-2939w.jpg

primăvară? nu încă…

Cozia-2940w.jpg

Oltul

Ajunși la cabană ne-am răsfățat fiecare cu câte un delicios ceai de tei și câte o ciorbă. Destul de puțină lume pe munte pentru o zi de duminică și o zi atât de faină, norocul nostru aș zice, vara fiind plin prin aceste locuri – la cabană se poate urca și cu mașina pe un drum forestier.

Nu-mi venea să mă urnesc și să plec, când merg duminica pe munte mă apucă la coborâre apăsarea zilei de luni – mi se pare o trecere prea bruscă de la un mediu la altul, de la o îndeletnicire la alta. Am ales Muchia Vlădesei ca traseu de coborâre, marcaj bandă albastră.

Cozia-2958w.jpg

de la Cabana Cozia spre Buila

Cozia-2968w.jpg

drumeții trec, florile rămân

Cozia-2971w.jpg

începe coborârea

Cozia-2974w.jpg

zăpada aceea din pădure avea să ne dea de furcă o perioadă fiind foarte înghețată

Dacă partea superioară a traseului m-a cam obosit – trebuia să mă uit numai la picioare și, în lipsa bețelor, să mă echilibrez prin atenție și încordare, poteca devine apoi incredibil de frumoasă – exact cum mi-o aminteam! Mike trece la alergat, dacă nu eram la bocanci poate aș fi zburdat și eu puțin. De data aceasta am preferat să merg în ritmul meu (n-am avut chef că alergam și în bocanci, n-ar fi prima oară) și să savurez frumusețea de pădure și aerul plăcut de primăvară.

Legat de asta, dacă la urcare am traversat primăvara de la prea-plinul de la poale la cea timpurie a culmii, acum era invers, pe cât coboram pe atât înverzea tot mai mult pădurea – un lucru absolut normal pe munte în această perioadă, dar care mi se pare interesant de fiecare dată (unde-s altitudini peste două mii de metri zăpada persistă și-n iunie astfel că abia în iunie vine primăvara acelor zone).

Cozia-2981w.jpg

la balcon

Cozia-2987w.jpg

potecă să te tot duci…

Cozia-2992w.jpg

Cucuruz sau Muma pădurii (Lathraea squamaria) – din belșug prin pădurile Coziei – o plantă cel puțin „ciudată”, parazită, fără clorofilă și înflorind o dată la mulți ani (cică zece), în restul timpului stând sub pământ

Cozia-3012w.jpg

„măsurând” copacii

Cozia-3055w.jpg

ultimele raze ne prind pe finalul turei, unii dintre noi destul de obosiți

Ne-am regăsit cu toții la mașini aproape de ora opt, tocmai ce apusese soarele după munte, iar toaca chema la rugăciune. Bilanțul: o zi plină de tropăit (la 1300m diferență de nivel s-a simțit tot tropăitul în febra musculară de după), o zi de primăvară pe un munte ce are multe de oferit, un munte mic la drumul mare :)

Cozia-CristiV-03.jpg

căutând minuni, foto: Cristi

4 Comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *