Piatra Craiului, creasta sudică

Piatra-Craiului-Sudica-5120-rw.jpg

Creasta Pietrei Craiului ademenește inevitabil și cu toate că am tot ajuns pe diferite segmente de creastă, se întâmplă ca parcurgerea integrală sau chiar pe jumătăți să se întâmple destul de rar. Așa se face că Mike mai mersese pe sudică cândva demult și atunci iarna, Andrei avea și el niște ani, doar eu am mai fost acum trei ani când am parcurs integral creasta la o zi de vară. Un motiv bun să revenim împreună mai ales că s-a anunțat, citându-l pe Andrei, „cel mai bun week-end din an”.

Când & unde: 6 iunie 2015, Piatra Craiului
Cine: eu & Andrei, Mike
Traseu: Plaiul Foii – Refugiul Șpirlea – bandă roșie, BR – La Lanțuri – Șaua Grind – punct roșu, PR – creasta sudică – Șaua Funduri – triunghi albastru, TA – Valea Urzicii – Marele Grohotiș – Refugiul Șpirlea – Plaiul Foii
Legături: harta traseu, jurnal Mike, album foto

După șase ani urc iarăși pe La Lanțuri

Am ajuns la Plaiul Foii cu Mike și Andrei chiar în dimineața cu pricina. De menționat că oprisem în Zărnești să ne facem abonament de vizitare a PNPC pentru tot sezonul (20 lei) și că ne-am încercat răbdarea pe drumul de Plaiul Foii, un incubator de praf și de nervi. Am lăsat mașina în parcarea de la cabană, puțin mai încolo era însă tabăra de la Propark unde Vio se instalase deja în așteptarea lui Octavian și a lui Em aflați în concurs. Radu era și el pe traseu ca fotograf, ca observator al aventuroșilor și a sfârșit făcând întreg traseul ca un adevărat campion. Și mai încolo, în Râșnoave, Vali Și Dana erau la cățărat. Așa e cu gașca mare, eram cu toții în zonă și fiecare cu planuri care mai de care, dar la un telefon distanță în caz de nevoie.

N-am mai fost pe La Lanțuri de șase ani, dar memoria mi-e atât de proaspătă încât mă sperie. E drept că prima oară traseul a avut un impact destul de mare asupra mea, a doua oară a fost în condiții de iarnă cu zăpadă și gheață, deci tot intens. Așa se explică, plus faptul că toate aceste jurnale nu dispar în negura arhivei de pe blog ci sunt recitite de câte ori se întâmplă să le deschid – nu neapărat pentru a mă informa 🙂

Cum alergasem binișor cu Mike cu o seară în urmă prin Tineretului și ne pusesem mințile cu niște pante, îmi cam simțeam picioarele grele. Mike se resimțea și ea, doar Andrei a impus ritmul ce ne-a ținut cu sufletul la gură. Se anunța o zi caldă, Mike și Andrei aveau câte trei litri de apă la ei (doza minim recomandată pentru creasta Craiului), eu aproape doi. Până la refugiu am depășit câteva grupuri, dar mai sus aglomerația s-a rezumat la un cuplu, un solitar și doi prieteni, pe unii i-am depășit, cu alții am mers relativ în tandem.

Eram puțin îngrijorată de zăpada de pe Lanțuri, sunt câteva zone unde limbile de zăpadă persistă până în iulie iar alunecarea pe ele e un adevărat tobogan cu salt în… nemurire. Cum nu aveam bocanci, ci pantofi sport: eu de alergare montană, Andrei de drumeție, iar Mike tehnici pentru văi, ne bazam mai mult pe experiență și pe cumpătare: Andrei și Mike nu sunt niciunul batman, iar eu sunt o fricoasă și-mi place prea mult muntele ca să risc să nu mai ajung și altădată.

Au fost vreo două locuri cu pasaje delicate, dar cablurile erau la suprafață și s-au putut folosi pentru o extra siguranță. Deși spectaculos și tentant de pus în lista cu obiective atinse, nu recomand încă traseul, mai la vară când se va topi de tot zăpada și cu destulă experiență la activ mai ales că retragerea este tot pe Lanțuri sau pe variante mult mai lungi care implică traseu expus de creastă și coborâri pe grohotișuri.

Prinsă în iureșul amintirilor și în dinamica traseului aproape că nu-mi venea să cred cât de repede ne apropiem de creastă, în trei ore de la Plaiul Foii eram deja în Șaua Grind. Am făcut desigur un popas, aveam destulă vreme pentru creasta sudică cu întoarcere pe la baza abruptului vestic, traseu lung și plin de grohotiș care și la MPC consumă cel mai mult din resurse: energie și timp.

Piatra-Craiului-Sudica-4967-rw.jpg Piatra-Craiului-Sudica-5005-rw.jpg Piatra-Craiului-Sudica-5006-rw.jpg Piatra-Craiului-Sudica-5017-rw.jpg Piatra-Craiului-Sudica-5018-rw.jpg Piatra-Craiului-Sudica-5021-rw.jpg Piatra-Craiului-Sudica-5025-rw.jpg Piatra-Craiului-Sudica-5029-rw.jpg Piatra-Craiului-Sudica-5035-rw.jpg Piatra-Craiului-Sudica-5040-rw.jpg Piatra-Craiului-Sudica-5048-rw.jpg Piatra-Craiului-Sudica-5071-rw.jpg Piatra-Craiului-Sudica-5078-rw.jpg

 Sudica

Minunată în iunie. Atât de multe și colorate floricele încât n-ai cum să nu le observi și să te bucuri de ele. Traseul e solicitant și nu te lasă să gonești, ci să-l rumegi la pas cu un ditamai hăul pe dreapta și cu pantele înierbate în compensație pe stânga, cu praguri și mici hornuri pe care trebuie să le cobori cu grijă. Priveliștea e generoasă și te însoțește mereu: Bucegii spre est, Leaota în sud-est, Iezerul și Făgărașul spre sud-vest și vest.

Cu toate că se află într-o continuă coborâre, traseul este destul de solicitant, iar partea cu jnepeni interactivă ca de obicei (m-am ales cu niște julituri și cu urmă de bronz de la tricoul pe care nu l-am mai dat jos). Andrei și-a mai domolit pasul, eu am profitat de asta pentru a sta mai mult la poze, iar Mike și-a intrat în ritmul propriu. Poiana Închisă se vedea tare fain de sus, mai erau două pete de zăpadă pe care stăteau tolănite capre negre – mai târziu aveam să și înțeleg de ce.

În Șaua Funduri am mai făcut un popas înainte de a intra pe porțiunea comună cu maratonul. O nimica toată când ai parcurs traseul de minim trei ori în alergare și tocmai de aceea nu-l subestimez – știu cât e de lung și cum urci și cobori și crezi că grohotișul pe care îl traversezi e ultimul ca apoi să urmeze încă unul.

Piatra-Craiului-Sudica-5082-rw.jpg Piatra-Craiului-Sudica-5094-rw.jpg Piatra-Craiului-Sudica-5099-rw.jpg Piatra-Craiului-Sudica-5107-rw.jpg Piatra-Craiului-Sudica-5108-rw.jpg Piatra-Craiului-Sudica-5109-rw.jpg Piatra-Craiului-Sudica-5117-rw.jpg Piatra-Craiului-Sudica-5124-rw.jpg Piatra-Craiului-Sudica-5132-rw.jpg Piatra-Craiului-Sudica-5133-rw.jpg Piatra-Craiului-Sudica-5143-rw.jpg Piatra-Craiului-Sudica-5154-rw.jpg Piatra-Craiului-Sudica-5166-rw.jpg Piatra-Craiului-Sudica-5169-rw.jpg Piatra-Craiului-Sudica-5186-rw.jpg Piatra-Craiului-Sudica-5205-rw.jpg Piatra-Craiului-Sudica-5207-rw.jpg

 Grohotiș sub soare

Coborârea pe Valea Urzicii nu ne-a pus probleme, n-am mai întâlnit zăpadă netopită, evident celebrul pământ negru era tot acolo, tot alunecos cum îl știm, iar pe hornul mai expus cablul se afla la datorie.

Pe o scară de la unu la trei a plăcerii, trei a primit urcarea pe La Lanțuri, doi creasta, iar unu, dacă nu zero spre unu lunga tărăgănare spre refugiul Șpirlea. A contribuit și soarele la o moleșeală grozavă, cu popasuri la aproape fiecare umbră. Pe la Cerdac am și întâlnit niște muritori de sete, unui nene i-a dat Mike restul ei de apă, care oameni nu știu unde se tot duceau așa fără apă. Le-am spus că nu urmează vreun izvor și nici n-au clipit, cred că deshidratarea le băuse și luciditatea, altminteri nici n-au zis salut când ne-am întâlnit, doar „aveți apă?” Cum le-am zis că am dat ce-am avut, au continuat să meargă ca în transă…

Au fost și vreo două limbi de zăpadă de traversat, una destul de predispusă alunecării chiar dacă la ora la care am traversat noi zăpada se înmuiase destul de mult – nu e ca și cum ai cădea direct în prăpastie, dar aterizarea în pădure sau pe grohotiș sigur nu e plăcută după cinzeci de metri de săniuș în tricou și pantaloni scurți. Cum va mai dura ceva până se va topi de tot, iar poteca se va topi și ea continuu, nu strică să tratați cu atenție pasajele chiar dacă în jur e plină vară.

Partea grozavă era că în apropierea zăpezii bătea un vânt răcoros de parcă se deschisese ușa frigiderului, tare plăcut în căldura emanată de pietre ce făcea aerul să unduiască – de aceea stăteau și caprele negre tolănite pe zăpadă. Desigur, ele n-au nevoie de cremă de soare, eu aș fi avut pe anumite porțiuni pe care le-am neglijat pe motiv că sunt deja „neagră”. Naț! luni încă îmi ardeau ca focul mâinile și fruntea…

M-am bucurat sincer de ajungerea la refugiu, ca de o izbăvire. Lumina apusului colora frumos Craiul, albul strălucitor al crestelor calcaroase se colora roșiatic, culoarea în care e imposibil să nu iubești muntele acesta! Tot vorbind am coborât muntele, Andrei cam chinuit de încălțăminte, eu cuprinsă de un soi de lene a articulațiilor, iar Mike se gândea la concursul de bicicletă de duminică pentru care făcuse cam totul să ajungă obosită: alergase cu mine vineri, urcase pe munte la foc continuu sâmbătă.

Piatra-Craiului-Sudica-5231-rw.jpg Piatra-Craiului-Sudica-5237-rw.jpg Piatra-Craiului-Sudica-5246-rw.jpg Piatra-Craiului-Sudica-5258-rw.jpg Piatra-Craiului-Sudica-5266-rw.jpg Piatra-Craiului-Sudica-5274-rw.jpg Piatra-Craiului-Sudica-5282-rw.jpg Piatra-Craiului-Sudica-5293-rw.jpg Piatra-Craiului-Sudica-5295-rw.jpg Piatra-Craiului-Sudica-5297-rw.jpg Piatra-Craiului-Sudica-5306-rw.jpg

 Spre amintire (un fel de extra evidență)

Seara ne-am petrecut-o cu Vio la Plaiul Foii la o ciorbă, o bere și-un desert urmând ca apoi să ne retragem la corturi. Noaptea a fost lungă pentru cei atinși de febra concursului Propark, eu am dormit buștean până a sunat un telefon. Era Octavian, o suna pe Vio, pentru ei concursul se terminase. Andrei a plecat să-i recupereze pe băieții noștri care au abandonat undeva la 80 km de tabără. Radu venise între timp cu echipa de pe locul doi și era foarte încântat de aventura prin Munții Perșani. Auzeam prin pânza cortului și prin somn tot felul de povești…

Când m-am trezit și eu de-a binelea venise ora de plecare spre Brașov – Mike trebuia să ajungă să-și ia kit-ul de concurs, iar eu… să conduc. Am băgat mtb-ul în ford, împărțind-o în câte bucăți a fost nevoie ca să intre, nefiind prea mică. A urmat o aventură cu mine la volan pe o mașină pe care n-o pot simți, motor oprit de n ori, drum dezastru spre Zărnești și tot felul de manevre care au ținut-o pe Mike în priză. În Brașov aventuri pe străzi înguste, dar mi-am îndeplinit misiunea, deja mă puteam relaxa. M-am întors singură spre Plaiul Foii ca să-l recuperez pe Andrei ce recuperase la rândul lui trupa. Fiind mai relaxată am condus ceva mai bine, lucru de care sunt mândră: e clar că eu sunt șoferul de avarie, de după beție, ultima rezervă, dar e și ăsta un rol important 🙂

Condusul și emoțiile dimineții legate de starea prietenilor de după concurs mi-au consumat toată energia. Când l-am văzut pe Andrei i-am zis că vreau să mănânc, să beau apă și să merg acasă. Din ce reținusem eu, Mike termina abia la ora trei, în realitate la ora unu a fost gata cu tot cu premiu, astfel că ea a venit cu trenul, iar Vali i-a recuperat pe băieți din Plaiul Foii și totul a fost bine căci s-a terminat cu bine. Am realizat însă cât de aproape e Brașovul de munte, într-o jumătate de oră eram din mijlocul orașului la poalele Craiului…

Concluzii

A fost un week-end nebun, ce să mai! Agitat, cu emoții, privit la o săptămână distanță creierul face tot felul de colaje mentale de creastă înflorită cu grohotiș arzând, de Crai privit de la cort și Crai privit de la volan venind dinspre Brașov, Radu povestind aventuri între corturi și Mike asamblând cu emoție bicicleta pentru concurs, vocea lui Vio în noapte și vocea lui Andrei plină de încredere dându-mi talonul mașinii, mâinile atingând prize pe Lanțuri și stânci reci pe care cresc buchețele de flori violet de-o delicatețe incredibilă…

Piatra-Craiului-Sudica-5075-rw.jpg

5 Comentarii

  • Piatra Craiului sudica e mai putin frecventata
    din cauza egocentrismului brasovean (=metropoloa locala)
    care abordeaza muntele doar dinspre nord (dinspre ei)

    • Pe de alta parte nu-i chiar asa de rau Andrei ca nu e frecventata, in felul acesta e mai liniste pentru caprite sau pentru unii drumeti 🙂

  • Uau, este un traseu spectaculos! Ai o recomandare de traseu in Piatra Craiului pentru începători? As vrea sa ajungem pe creasta, dar văzând pozele tale, ma gândesc ca va fi mult prea dificil pentru noi.

    • Cam orice traseu care urca pe creasta Pietrei Craiului are portiuni dificile/expuse sau abrupte, acesta e specificul muntelui.
      Mai accesibile (a nu se intelege trasee foarte usoare de incepatori…):
      Cabana Curmatura – Saua Padinei Inchise, banda albastra
      Cabana Curmatura – Varful Ascutit, triunghi albastru
      Zarnesti / Plaiul Foii – Refugiul Diana – Saua Padinei Inchise (banda albastra) sau Varful Padina Popii (triunghi albastru)

      De evitat pana la acumularea de experienta:
      Cab. Curmatura – Varful Turnu, pe punct rosu
      Refugiul Spirlea – La Lanturi -Varful La Om, pe banda rosie

      Gasesti aici o lista cu traseele si cu descrieri, http://www.carpati.org/trasee_muntii/piatra_craiului-37/
      Iar recomandarea mea este sa mergi constant pe munte pentru a acumula experienta, crescand mereu nivelul traseului.
      Ture frumoase!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *