O zi pe grohotișuri

De când s-au aliniat planetele – și perseidele – cu mers la Plaiul Foii, întâlnit cu o parte din prieteni, dormit la cort și drumeție de la sine înțeleasă, mi-a fugit mintea la cele câteva locuri unde cresc flori de colț chiar în poteca marcată, fără să fie nevoie să ajung pe creastă. Mi-am dorit să văd și capre negre, dar prințesele crestelor și brânelor și vâlcelelor știute și neștiute, nu s-au arătat de data aceasta. Nu-i nimic, domnițelor, mai vin!

Piatra Craiului, sâmbătă 12 august 2017, Claudia & Miruna & Viorica
Traseu: bandă roșie, Cabana Plaiul Foii (849m) – Refugiul Șpirlea (1420m) – Umerii Pietrei Craiului – triunghi albastru spre Marele Grohotiș și retur (hartă într-un jurnal mai vechi – circuitul zmeurei)
Date traseu: 14km, 3h15′ (cu pauze 7h), 1000m+

Pe când Cristi, Raluca, Andrei și Octavian se depărtau pe drumul lor spre creastă, eu cu Viorica și prunca adormită ne bucuram de un ritm mai domol pe malul răcoros al Șpirlei. O vreme am mers împreună, însă noi aveam un traseu fără o țintă anume, iar ziua era abia la început.

Nu aș vrea să mă autoiluzionez prea tare cum că aș fi în formă, dar la fel ca în ultima tură din Făgăraș, urcușurile nu mi-au ridicat prea tare pulsul, nici măcar cel spre Refugiul Șpirlea pe care mi-l aminteam ca fiind ceva mai lung. Pe de altă parte, am simțit coborârile și am făcut un pic de febră musculară, cu atât mai mult cu cât potecile cu grohotiș mi-au amintit că puțini munți se compară cu această zonă a Craiului.

Deși nu am scris pe blog, am revenit în Crai la nici o săptămână după o plimbare tare faină prin Prăpăstii, la ceas de seară, după plecarea turiștilor (și noi tot turiști suntem, dar parcă mai de-ai casei). Și cât de mult se schimbă muntele când redevine singur… Parcă abia în liniște se dezvăluie pereții, drumul altfel își șerpuiește poveștile, până și crucile se citesc și sunt privite cu gravitatea cu care anunță vremelnicia noastră pe aici, micimea noastră în fața naturii cu toate ale sale: frumusețe și urgie (ca o paranteză, un torent de pietriș a îngropat zilele acestea două mașini parcate la Fântâna lui Botorog).

Revenind la drumeția noastră, a fost exact pe sufletul meu, cu mult stat pe munte, cu pauze de tot felul: de poze, de vorbă, de contemplat. Culmea! nu am jinduit la traseul celorlalți, deși îmi place mult pe La Lanțuri și nici creasta sudică nu e de refuzat, însă și poteca pe sub pereții de calcar e destul de spectaculoasă și adesea umbroasă, adică perfectă pentru o mamă ce n-ar vrea o porție de insolație pentru bebelușa de nouă luni.

După ce am ajuns la refugiu – prea devreme pentru o pauză mai lungă – am pornit spre Zaplaz căci îmi era dor să văd stâncile „cu găuri”. De la intersecția marcată cu indicatoare turistice noi, de lemn, am făcut stânga spre La Lanțuri. Memoria mi-a jucat o festă grozavă: e ceva de mers, nu-i chiar imediat după colț și, mai important, e un prag de stâncării prin jnepeniș ce nu e chiar ușor de trecut cu bebe în marsupiu, astfel că ne-am întors.

Revenind la intersecție am mers de data aceasta spre dreapta, spre Șaua Funduri. Pe aici poteca mi-e tare cunoscută, Maratonul Pietrei Craiului și antrenamentele lui nu se uită așa ușor… Din fericire am găsit și primele flori de colț pe anul acesta! Cam puține și doar într-un loc din cele știute. E drept că și iarba era cam păscută și nu m-ar mira ca oile stânei din zonă să fi dat și ele o tură pe grohotișuri.

Între Umeri și Marele Grohotiș am făcut o pauză lungă tot așteptând să se trezească cea mică, dar se pare că i-a priit locul și a preferat să mai doarmă. Asta mi-a amintit de tura în Ciucaș unde a dormit toate cele patru ore de plimbare, cred că ori a plictisit-o traseul ori a considerat că e suficient să văd eu și să-i transmit bucuria prin lapte. Tind să cred că niciuna, singura formă de legănare pe care o tolerează fiind plimbarea în marsupiu, așa că, „hai hai mama hai, pe sub flori mă legănai…”

Cu toate că pe Valea Bârsei și la Plaiul Foii era plin de mașini și corturi, pe traseu a fost chiar puțină lume, mai ales că era și sâmbătă. Nici nu mi-a venit să cred că ne-am întors la mașini după aproape opt ore. La fix pentru privit creasta la apus de pe gazonul de la Plaiul Foii, cu copilul pe pătură și o bere cu lămâie alături. Îți mulțumim mult Vio pentru companie, mai facem din-astea!

Prima noapte la cort cu cea mică a debutat perfect: Miruna a adormit repede, am apucat să văd și câteva perseide, dar cam până aici mi-a fost. Au urmat treziri din oră în oră cu mârâieli nervoase: noutatea mediului de somn? încă un incisiv care a ieșit? am înfofolit-o prea tare? (temperatura nu a scăzut sub 18 grade, dar eu am îmbrăcat-o cam de 10…). Pe la șase, bomboana de pe tort: chef de joacă cu țipat și gângurit la maxim ceea ce nu se potrivea deloc cu dulcele somn din corturile vecine; unde mai pui că și cerul era înnorat și pe nimeni nu dădea soarele afară din cort. Așa că ne-am trezit de tot până la urmă, am strâns și am plecat acasă… Asta e, mai încercăm, încă e prea mică pentru a înțelege ce i se întâmplă – n-am întâlnit copil căruia să nu-i placă la cort!

creasta Craiului, vedere de la Refugiul Șpirlea

măreția muntelui cere ori fotografi pricepuți ori privitul la fața locului

Vio în acțiune… cu o floricică mică, mică

noi două

prima floare de colț de anul acesta și alte câteva minuni, printre puținele flori la mijloc de august: garofița Pietrei Craiului, mac galben, șopârliță

2 Comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *