Singura pe Culmile Ciucasului

ciucas - babele la sfat

Aurei, de la Cabana Muntele Roşu

În prima dimineaţă de sâmbătă din octombrie aveam rucsacul deja făcut. Oboseala a dispărut brusc când trezirea de la ora 5 după doar câteva ore de somn m-a găsit cu o listă în faţă. Trebuia să-mi fac ceaiul – termosul aştepta şi să nu uit sandwish-urile din frigider. Am ieşit din scara blocului şi ploaia m-a lovit torenţial. Pisica neagră de la scară mi-a tăiat calea pentru prima oară după 11 luni de când ne cunoaştem. Eh, nu-i bai, era şi ea sărăcuţa nemulţumită de obrăznicia vremii. Am luat un taxi până la Autogara Basarab de unde la ora 6.30 aveam microbus spre Cheia(Prahova). Deşi am ajuns cu aproape 20 de minute mai devreme… am prins ultimul loc. Măi să fie!

Drumul spre Cheia a fost unul plin de aşteptare şi de ploaie care nu înceta de nici un fel. Mă gândeam că e prima oara când urc singură pe munte şi că traseul trebuie revăzut cu siguranţă în condiţiile acestea. Anunţasem pe mai multă lume unde plec şi le dădusem şi harta cu traseele marcate pe unde aveam de gând să merg şi unde voi rămâne peste noapte.

traseele: verde – prima zi; roz – a doua zi
harta Ciucas - trasee montane

Şi pentru că am început deja, acesta va fi povestea unei ture de două zile (3-4 octombrie 2009) în Munţii Ciucaş pe care am facut-o de una singură în condiţii meteo anunţate oarecum nefavorabile cel puţin pentru prima zi. M-am pregătit pentru orice, inclusiv pentru abandonarea turei, dar oricum ar fi fost vremea tot aş fi ramas peste noapte, în munţi, la Cabana Muntele Roşu. În munti, acolo-i casa mea…

Am ajuns în Cheia la 9.45. Ploaia era cam ploicică aşa că urcuşul la Cabana Muntele Roşu nu putea să fie o problemă nicidecum mai ales că e cumva comun cu drumul pseudo-astfaltat până acolo. Drumul are o lungime de 3km, iar traseul BG (bandă galbenă) îl scurtează ici-colea. Pădurea era superbă, chiar şi aşa îngreunată de apa pe care vântul, cu furie, o scutura şi asupra mea. Mergeam, mă opream, ajustam echipamentul de câte ori era nevoie, lucru pe care l-am făcut în tot timpul de-altfel, cât am mers pe trasee. E una dintre regulile de bază, printre primele care mi s-au spus şi pe care am băgat-o la cap. Fiind şi singură trebuia să fac mai mult decât ceea ce trebuie. Dar să mă şi bucur în voie după bunul plac şi după propriul program de toate frumuseţile ce mi-au ieşit în cale.

radacini…
Ciucas - padurea

frumusetea toamnei ce ramane dincolo de ploaie si de vant…
Ciucas - padurea

Pe la 10.30 eram la cabană deja. Ploaia era măruntă şi deasă, dar potolită. Din când în când se oprea. Mi-am luat camera sau mai bine zis – un singur pat, m-am echipat pentru traseu golind cele inutile din rucsac. Am coborât, am cerut o cafea, am anunţat că plec spre Vârful Ciucaş, m-am împrietenit cu Aura, recepţioniera de la cabană, care era mai mult decât hotărâtă să trimită Salvamontul după mine dacă aş fi îndrăznit să întârzii prea mult. Mi-am verificat telefoanele, am mai luat nişte numere de la cabană, informaţii despre semnal şi am ieşit afară!

*** Vârful Ciucaş, întâlnirea cu ursul şi înnămolirea ***

Traseul spre Vârful Ciucaş(BG) trece pe la fosta Cabană Ciucaş aşa că dacă vremea s-ar fi înrăutăţit, acela ar fi fost un punct de întoarcere. Până în Valea Berii m-am bucurat de pădure şi de urcuşul şi coborâşul a două văi prietenoase. Mă obişnuisem cu apa ce se scutura din copaci în rafale rare, dar consistente când vântul se trezea hoinărind.

culori…
Ciucas - padurea

Intersectând Valea Berii a pârâului cu acelaşi nume, am făcut traseu comun cu banda albastră (BA) care urca din Cheia. De aici până la Cabana Ciucaş (sper eu că ea se află în present în reconstrucţie!) e drum forestier. Da ce drum! Proaspăt amenajat şi plouat zdravăn era o chestie în care te afundai şi de o palmă în noroi. În dreapta era lăsat abrupt malul pârâului, în stânga se ridica un zid de pământ de vreun metru şi ceva din care se tăiase firul drumului şi de pe care şi pădurea părea că se prăbuşeste. Aşă că, Miţo, mi-am zis, drumul e tot numai al tău! Şi l-am urcat ca melcul ăla care după doi metri înainte, alunecă unul la vale. Atâta timp cât nu mai ploua prea tare era bine.

Valea Berii,
Ciucas - valea berii

Pe la 12 eram la Cabana Ciucaş unde utilajele lucrau de zor. Am trecut pe lângă, aş fi salutat cum se face, dar zgomotul era mare, vântul începuse a-şi da în petec că doar ieşisem în golul alpin, aşa că mi-am văzut de drum. Mai sus de cabană unde erau marcajele am făcut popas. Era frig. M-am gândit ce să fac şi am hotărât să continui pe traseul hotărât de acasă: ajungerea la vârf pe traseul BR şi întoarcerea parţială pe CR, adică pe deasupra şi pe sub Tigăile Mari. Am băut ceai cald din termos, mi-am pus pelerina, am mâncat ceva dulce, mi-am păstrat un măr într-un buzunar uşor accesibil, am verificat harta mea cu indicatoarele de marcaje şi am pornit.

Era bine singură. Multă linişte, multă ceaţă, din când în când vânt, dar mi se părea normal să fie aşa. Pe potecuţă nici o altă urmă. Asta mă făcea să mă simt şi mai bine. Pentru o zi, chiar şi aşa urâtă, muntele era doar al meu. Un sentiment de seninătate şi fericire mă invada şi rămânea! Asta iarăşi imi plăcea, că rămânea! cu fiecare cotitură în care descopeream turnurile de piatră golaşe ale Tigăilor, chiar dacă norii mi le arătau când şi când, cu zgârcenie, dar şi cu blândeţea de care parcă numai Ciucaşul e în stare.

Tigaile Mari,
ciucas - tigaile mari

Şi pentru că m-am pregătit în multe privinţe pentru tura aceasta, am avut la mine inclusiv cântece printate pentru momentele când liniştea nu mi-ar mai fi plăcut la fel de mult. În realitate, imi place mie să fredonez şi singurătatea muntelui imi asigura confidenţialitate totală. Am scos foile, dar stropii răzleţi nu mă ajutau să mă desfăşor în voie aşa că m-am limitat la un singur cântec, pe care l-am transformat, după obicei, in imn. Şi l-am cântat şi răscântat…

Aşa mergând şi cântând am ajuns la o porţiune cu ceva ascensine şi care normal ca m-a bucurat, dar unde am avut parte de una dintre sperieturile clasice şi zdravene totodată. Mă opresc să fac nişte poze – procedura asta fiind mai mult decât greoaie căci una-două obiectivul era pus la zid de stropii de apa – şi în timp ce încadram de zor, nişte paşi micuţi şi repezi chiar lângă mine, în spatele meu, boc-boc-troc-poc!. M-am albit, m-am facut ca genţienele apoi, cred, şi iaraşi albă şi tot aşa în fracţiunile alea de secundă care au durat cât un veac până m-am întors şi am văzut că marul îmi căzuse din buzunarul ăla… accesibil! Ufff! am zis un fuck! cât tot muntele şi am coborât după măr care-o luase la vale. L-am ridicat, l-am şters puţin şi am muşcat din el cu… pofta : )

aici m-o speriat marul,
ciucas

muntele asta e bland si golas – sa-i tot ti-i de urat si de cald,
ciucas

Şi drumul mi-a continuat urmând BR pe blândele poteci şerpuite printre turnuri de piatră, am recunoscut “Babele la Sfat” şi după ce le-am atenţionat ca ăla nu mai e sfat demult, ci bârfă, am mers mai departe.

“Babele la Sfat”,
ciucas - babele la sfat

Era 13.15 şi eu ajungeam pe Vârful Ciucaş(1954m). Eram mulţumită, fericită, singură acolo sus, mai sus decât orice altceva de pe tot muntele ăla. Să fii pe un vârf e o stare, dar să fii Singurul de pe vârf! Nu pot descrie…

pe Varful Ciucas, “vedere” spre nord,
varful ciucas

pe Varful Ciucas, “vedere” spre sud,
varful ciucas

autopoza pe Varful Ciucas,
varful ciucas

Am făcut poze, am verificat harta cu indicatoarele, Micuţa – aparatul meu foto – mi-a făcut câteva cadre la 10 secunde, am schimbat nişte haine, am trimis câteva sms-uri oamenilor dragi că sunt acolo şi sunt bine (semnal Orange ok, semnal Vodafone foarte slab deşi oficial trebuia să fie bun), am mai baut ceai şi am continuat drumul. Trebuia să urmez BR până în Şaua Tigăilor de unde pe CR mă întorceam spre Cabana Ciucaş pe sub Tigăi. Mai că ploaia se oprise şi din când în când un soare plăpând rău se arăta timid şi bleg. Eh, asta e, nu-i nimic, data viitoare străluceşti tu! Am vorbit la telefon cu o prietenă M., eram aşa fericită că ajunsesem pe vârf şi că mă simt atât de bine şi de natural singură pe munte.

coborand spre Saua Tigailor,
ciucas

se mai luminase un pic,
ciucas

si vantul se oprise,
ciucas

ploaia venea iar,
ciucas

În amintirea unei ture pe care o făcusem nu de mult cu M. pe un Bucşoiu tot numai ploaie şi ceaţă mi-a trecut prin cap să scot telefonul, să-mi montez căştile şi să ascult Who wants to live forever… dar m-am răzgândit căci muntele devenise puţin senin şi câteva păsărele se agitau înaintea mea pe potecă. Am zis că e timp să ascult muzică când vreau să reduc Bucureştiul la tăcere. Ma apropiam de creastă. Se lăsa domoală în dreapta mea, dar şi cu norii ce-i fumegau coama. M-am oprit apoi să pozez brânduşe, aveam timp destul. Cam asta ar fi ultima poză înainte de…

ciucas - picatura

Mor-mor sau mormăiala-grohăiala cum îi zic eu. Când a început să se audă, parcă prinsese şi văzduhul ecou. Mă simţise venind şi acum, râzând, îi răspund unui prieten care întrebat fiind dacă sunt urşi în Ciucaş mi-a răspuns printre altele că nici nu m-ar simţi dacă ar fi la cât sunt eu de mică. Eh, uite că m-a simţit şi chiar s-a simţit de s-a făcut anunţat, altfel… cine ştie. M-am oprit în loc, am privit spre culme, de unde venea zgomotul. Norii fumegau formând o perdea densă prin care se distingeau mogâldeţe, însă puteau fi molizi pitici sau ienuperi cum de-altfel mai văzusem.

Nu ştiu ce aţi face voi, ce-aş fi crezut eu înainte că aş face, vă voi spune însă ce am făcut. Şi în ce ordine. V-am zis că m-am oprit. În şa se vedeau indicatoarele. Eu nu mai aveam cum să mai ajung la ele. Regula mea de bază era: nici un pas înafara traseului. Eram singură acolo şi nu voiam să greşesc nimic. Fluierul cumpărat cu o seară înainte, fluierul meu roz de 2 lei(chiar 2 ron am dat pe el şi a fost singurul găsit în tot magazinul…) era prins deja pe exterior de rucsac. Mai fluierasem răzleţ până atunci. L-am luat şi l-am prins între dinţi, dar n-am scos nici un sunet. Trebuia să fiu gata cu toate. Apoi mi-am atârnat camera de gât, am băgat-o sub windstopper, încă deschisă. În timpul asta zgomotele erau… greu de descris că nu mă pricep la onomatopee, dar erau cât se poate de puternice şi de continue. Harta mi-era într-un buzunar. Am scos-o repede, am întors-o invers citirii literelor şi am orientat-o corect spre Vârful Ciucaş pe care îl aveam în spate de la coborâre şi spre care mai aveam încă vizibilitate. Nu de alta, dar eu mereu am ceva cu stânga-dreapta pe care le încurc. Deşi ştiam că trebuie să fac stânga din Şa pe CR am vrut să fiu foarte sigură. Nu-mi permiteam să greşesc. BR continua înainte, dar eu tot trebuia să ştiu sigur. Conform hărţii, indicatorul din valea din stânga mea indica traseul corect. Ca să fiu şi mai sigură am scos camera, am facut o poză cu zoom maxim, căci nu mai văd la distanţă, dar slava Domnului! că Micuţa da. Am primit ultima confirmare şi am trecut la pasul următor. Am pus camera la loc în sân, am pus harta într-un buzunar interior, am închis pe rând fermoarele şi am ochit ca direcţie indicatorul. Am hotărât să merg drept spre el prin ienuperii pitici şi prin tufişurile de afine. Dacă ar fi fost jnepeni, varianta asta cădea din start. Sunele se auzeau la fel de puternice. Priveam spre culme, spre el, nu vedeam nimic, decat norii albi si grei, contururi, dar el rămânea ascuns. Am hotărât să pornesc încet, fără mişcări bruşte, cu paşi constanţi şi negrăbiţi ca să nu sugerez fuga. Mi-am dezvelit capul de gluga neagră a pelerinei şi am păstrat gluga roz ca măcar să nu-i semăn a ceva cunoscut. Primul pas a însemnat şi primul fluierat ieşit cu toată forţa cu care am putut sufla. Singurul gând care mă umbrise fusese acela al coşmarelor când vrem striga şi nu putem. Dar eu am putut şuiera şi de aici încolo nu mai puteam fi oprită decât de un al doilea gând: dacă mărgeaua de plastic ar sări? Un fluier ieftin de doi lei până la urmă şi viaţa mea depindea de o mărgea. Ar fi putut sări şi pica în ienupărişul des şi de acolo… ar fi rămas muntelui căci cine ar mai fi putut-o culege? Fluieram încontinuu şi n-am mai auzit ursul. Între timp mi-am scos uşor telefonul din buzunar şi-l pregatisem sa pornesc oricând muzica. Rammstein – Amour. Ironic, dar cu bas bun. Cam o dată la 10 paşi mă întorceam uşor uitându-mă în urmă, continuând însă mersul. Aşa am ajuns la indicator şi m-am încadrat pe potecă. Încet-încet m-am îndepartat de şa şi am intrat pe Valea Tigăilor. Soarele se mai arăta, se mai ascundea, am început să fluier mai rar şi am continuat să mai fac câte o poză. Realizam că nu mi-a fost deloc frică şi că nici mai departe nu-mi era. Aşteptam cumva să mă apuce frisoanele, panica, ceva, orice! Parcă aş fi făcut asta de sute de ori înainte. Eram sigură pe mine ca un soldat din trupele de commando. Îndepărtându-mă îmi pusesem la punct soluţii pentru cazul în care ar fi venit după mine: aruncarea treptată a mâncării, ceva haine şi apoi ghemuirea într-un loc strâmpt, cu faţa în jos, chiar şi o variantă curajoasă în care urma să strâng la maxim băţul de trekking şi ghemuită jos fiind, să-l proptesc în pământ şi să i-l servesc drept printre dinţi când ar fi deschis gura să mă… înhaţe. Fuga nu e o soluţie şi nici vreuna din soluţiile mele în general, deşi mă pricep la… alergat. Poate că organizarea mea venită din conştientizarea faptului că sunt singură acolo sus şi că am o singură alternativa – să scap, n-a mai lăsat loc de frică sau panică, ci, dimpotrivă, a dat creierului o comandă lucidă şi sigură: scoate-mă de-aici!

Zoom-ul… (dupa cate se vede nu prea mi-a tremurat mana 😀 )
ciucas

traseul trebuie sa fie superb intr-o zi cu soare,
ciucas

Întâlnirea cu ursul a fost pe la 14.03. Traseul meu a părăsit Valea Tigăilor şi a urcat înapoi spre vârful şi ansamblul Tigăilor Mari, întâlnindu-se într-o mică şa cu traseul BR pe care venisem. În sfârşit am dat de nişte urme pe potecă: ale mele de la dus. Era linişte, păsărele mă însoţeau fidele cu zboruri scurte şi zbârnâite. Fluieram o dată la câteva minute. La Cabana Ciucaş am ajuns pe la 15. Muncitorii încetaseră munca, pe platou se lăsase ceaţa şi din cabană ieşea fum. Am făcut din nou popas, am mâncat puţină ciocolată şi am băut ultima cănuţă de ceai cald. De aici încolo mă aştepta iarăşi drumul forestier şi urmele proaspete de utilaje care coborâseră ma înfiorau. Aveau şi de ce. Mă afundam cu tot cu băţ de cel puţin o palmă şi nu din cea mică ca a mea. Am ieşit de-acolo ca un porcuşor şi m-am oprit ţintă la Fântâna Nicolae Ioan unde m-am băgat direct sub ţeavă şi am lăsat văii tot noroiul, că doar al ei şi era.

Fantana cu pricina,
Ciucas - valea berii

Curăţică şi în continuare, în vervă, căci nici ursul, nici ceaţa sau ploaia nu-mi luaseră bucuria şi entuziasmul pe care muntele mi-l dă, am admirat culorile toamnei şi am mers la pas uşor şi calm spre Cabana Muntele Roşu unde mă aştepta o seară caldă (aici mulţi m-ar contrazice că aş putea măcar merge uşor şi calm, dar recunosc că m-am straduit…).

pe Valea Berii,
Ciucas - valea berii

Ciucas - valea berii

prin padure, spre cabana,
ciucas

La 16 era la cabană, foarte aşteptată de-altfel, dar nici chiar aşa devreme. Aura, mă privea cu ochi mari şi sinceri. Citeam admiraţia şi respectul ei. Mai târziu aveam să înţeleg şi de ce. Am urcat în cameră, am făcut un duş fierbinte, m-am schimbat şi-am coborât să mănânc şi să beau ceva cald. De la cabană mi-au confirmat ca ar fi urs prin zona aia, că şi altora le tăiase calea cu vreo două săptămâni înainte. Mi se spune ca arăt altfel, întreb cum asta şi până la urmă, cică aşa echipată cum am plecat pe traseu păream un roboţel, dar că acum aranjată… sunt altfel. Normal ca da, muntele mi-a luminat chipul şi m-a înviorat teribil.

Un episod de care trebuie să amintesc este cel al discuţiei cu Aura. Are 22 de ani si e recepţionieră aici de un an, timp în care a lucrat zilnic de la 8 la 11 şi n-a văzut muntele decât ce se vede de la cabană. E veselă şi râde uşor, ştie mereu ce să spuna, dar sufletul ei e închis într-o nucă şi stă acolo pitit de-atâta suferinţă care a precedat venirea ei aici, dar şi izolarea ce-a urmat. Nu are prieteni, nu are familia aproape în nici un fel, nu are viaţă socială, iubit, nimic. E un om şi jumătate, din aceia pe care îi întâlneşti rar şi în cele mai neaşteptate locuri şi ipostaze. Viaţa ei înseamnă discriminare, adevăruri furate, un accident grav de maşină care i-a tăiat elanul adolescenţei, multă singurătate, multă dezamăgire. Ne-am împrietenit imediat, ne-am schimbat telefoanele, vorbim. Eu am atât de mult, am de unde da…

Am adormit gândindu-mă că decizia legată de traseul al doilea va aparţine dimineţii şi nu nopţii deşi se spune că e un sfetnic bun. Şi astfel, a fost prima zi.

*** Gropşoarele – Zăganu sau o baie de soare şi lumină ***

Ehee, ce privelişte m-a întâmpinat de dimineaţă! Cerul limpede, albastru, norisori mici, pufoşi si albi pe văi şi un soare ce se ascundea încă după Muntele Roşu. Cu alte cuvinte, încep să mă îmbrac direct de traseu şi să-mi pregătesc rucsacul de drum. Fericirea… e pe chipul meu. Cobor, comand cafea pentru mine şi ceaiuri pentru termos, mănânc o omletă mare, mă îmbrăţişez cu Aura şi-mi iau rămas bun de la toată lumea de la cabană.

dimineata devreme, vedere de la Cabana Muntele Rosu
ciucas - cabana muntele rosu

plecand pe traseu lasam in urma cabana,
ciucas - cabana muntele rosu

Plec pe traseu la 9.15 de la Cabana Muntele Roşu pe triunghiul roşu (TR). Îi văd pe unii urcând pe sub cablul de funicular ce se ridică pieptiş spre coama muntelui. Îi prind din urmă, sunt nişte băieţi din Braşov. Descopăr cu ciudă că traseul făcea frumuşel dreapta şi urca cuminţel, iar poteca de sub funicular ne atrăsese în mod greşit atenţia şi lor şi mie. M-am mustrat pentru această greşeală de a pierde marcajul din vedere chiar şi acolo la doi paşi de cabană. Trebuie să te asiguri chiar şi în grup fiind, altfel se risipesc resurse de care poţi avea nevoie mai târziu. Nu mai zic că ăla s-ar putea numi cu uşurinţă – urcuşul prostului.

ciucas

ciucas

Ei merg spre Vârful Ciucaş, dar până în punctul “La Răscruce” avem traseu comun. Vorbim, schimbăm impresii, mi-ar fi plăcut să mergem împreună, dar eu am un alt drum de urmat. Greu îmi schimb deciziile. Urcăm Muntele Roşu, le spun că merişoarele sunt comestibile şi ne oprim cu toţii să mâncam. Din când în când privesc spre Vârful Ciucaş căci de-abia acum îl pot vedea în toată splendoarea lui. Văd şi Bucegii, însoriţi, cu zoom văd şi Crucea Caraiman şi dinspre nord o splendoare de nori despre care aud de la baieti – păreau că se pricep la nori – că sunt dintre cei de vreme bună.

Ciucasul vazut mai in… clar,
ciucas

in plan departat Bucegii – insoriti si ei, apoi Muntii Grohotisului si Ciucasul de sub talpile mele
ciucas

Cabana Ciucas – in reconstructie? – vedere de pe Muntele Rosu
ciucas

“La Răscruce” ne despărţim după o mică pauză şi trocuri cu ciocolată amară, portocală şi smochine. Când ajung mai sus puţin le trag un fluierat, ne facem iaraşi la revedere cu mâinile. Faine-s tare întâlnirile pe munte!

rascrucea,
ciucas - la rascruce

eu, pozata de baieti, in timp ce ne indepartam cu totii pe cararile noastre,
ciucas

O zi frumoasă, frumoasă doar pentru mine! Înaintez pe culmea Gropşoarelor şi nu ştiu în care parte să mă uit mai întâi. Nu mă grăbesc aşa că mă opresc, fac poze, privesc. Din când în când mai fluier, preventiv, mai ales când trec prin mici şei. La un moment dat pe potecă sunt urme mari şi rotunde de cerb, dar la fel ca şi în ziua trecută… paşii mei sunt singurii de om. Am înţeles cu amărăciune din gunoaiele găsite ici-cole că urmele acelor nesimţiţi au fost spălate de ploi de pe poteci, însă urmele nesimţirii lor au rămas. Nu pot înţelege cum poţi căra un pet plin, dar nu-l mai poţi căra gol înapoi? Cum să-ţi laşi resturile cu indiferenţă în asemenea locuri?

de pe Culmea Gropsoarelor – vedere spre nord,
ciucas

vedere spre sud-vest, spre Cheia,

cica asta ar fi Culmea Suvitelor (nord-est),

La 11.30 eram pe Vârful Gropşoarele (1883m). Vremea superbă, linişte, păsărele, brânduşe, afine mai rar, merişoare din plin. Culmea e întinsă şi curbată blând, dar eu mă gândesc la straturile de roci, unele peste altele de sub. Şi în curând partea sud-vestică a traseului devenine mărginită de hăuri şi abrupturi.

Vârful Gropşoarele,

si, iaca, si Zaganul!

da si spre Ciucas mai trageam ocheade,

norii astia…

ma apropiam de Zaganu asta ce-apare prin toate pozele :D… o fi vreo vedeta??!

Trec printr-o şa mai accentuată şi simt că se apropie Zăganu. De fapt, ştiu. Mai întâi zona “La Lanţuri”, o zona puţin expusă, prevăzută cu cablu, util însă pentru zilele ploioase sau de iarnă când stânca e umedă sau îngheţată. Mă opresc, fac poze, face şi Micuţa şi merg mai departe. Şeuţele sunt foarte drăguţe, potecile sunt ca rupte din poveste, când iarbă mică şi arbuşti, când iarbă înaltă şi galbenă, peisajul mă încarcă cu o energie frumoasă, pozitivă, calmă. E un soare cald de toamnă, prietenos.

la cablul cu lanturile,

Turnu de Arama,

Conform hărţii şi realităţii de pe traseu sunt lângă Vârful Zăganu (1817m). Traseul îl ocoleşte frumuşel, prin stânga şi apoi coboară. Hotărăsc să fac popas, las rucsacul pe-o stâncă şi urc pe vârf. Pe o parte se poate urca, pe cealaltă e abruptul. Găsesc intrarea, un fel de potecuţă şi mă caţăr cu grijă. Am doar camera de gât şi fluierul. Atât. Si eu, da – şi eu! Ajung pe vârf – vad totul cât văd cu ochii şi e atât de cald şi de bine. Acolo sus e un petec de iarbă, mă aşez, mă intind. Cum pot zice mă că-s singură pe munte??! Sunt cu el, cu muntele şi simt o senzaţie de ruşine şi de nerecunoştinţă din partea mea. Parcă e mai bine după şi rămân acolo sus o vreme. De jur-împrejur văi şi turnuri de piatră. Tăcere şi totodată atâta viaţă. Simt sufletul cum mi se întoarce acasă. Firav, leşinat, speriat, privindu-mă să-l iert. Îmi trece prin cap că de-asta nu mi-a fost frică, că n-am avut nici suflet în mine, dar nu e timpul acum pentru din-astea! Sunt aici sus şi mă bucur de toată splendoarea asta şi toată îmi aparţine azi, pentru o clipă. Acum sunt aici şi bucata de cer de deasupra mea mă acoperă cu-o dragoste infinită.

Varful Zaganu – rucsacul m-astepta jos – vedere de pe o stanca opusa varfului,

are un pic de abrupt, nu-i asa de bland pe cat se-arata,

Varful Zaganu – vedere spre nord-vest,

Varful Zaganu – vedere spre sud-est,

Varful Zaganu – autopoza – cu nori si soare

Cobor de pe vârf, mănânc merişoare şi trebuie să menţionez că aici au fost cele mai bune. Multe, mari şi dulci. M-am reechipat şi-am continuat drumul, după Zăganu începând coborârea. Ştiam că se apropie o stână şi cum mai aveam un sandwish l-am pus preventiv în buzunar. Am găsit o câmpie de brânduşe şi… m-am mai oprit o vreme.

merisoarele,

Stâna era părăsită, dar tot am păstrat momeala pentru câini la îndemâna. Din poiana stânii începea pădurea de fag de pe Culmea Buzăianu. Pozele o să vorbească pentru mine…

stana,

incepeam sa las in urma muntele,

intrarea in padure,

fagul,

La 13.30 eram în Cheia. M-am oprit la placintă cu brânză dulce şi stafide şi cafea. Am fost întrebată de unde vin şi i-am arătat omului Muntele Zăganu, stralucind frumos în soare. Am vorbit cu oamenii, poate că se uitau la mine ca la o ciudăţenie sau ca la o smintită, dar nu mi-a păsat, ci dimpotrivă continuam să mă uit la munţii mei cu drag, chiar şi aşa, de jos. Pe vremuri, îi priveam mult aşa, doar de jos şi cu un fel de dor pe care nu îl înţelegeam. A fost de-ajuns să-i urc şi să-i simt.

Zaganu – vedere din Cheia,

Ciucasul – vedere din Cheia,

Din când în când mă mai gândeam la frică. Lipsa ei m-a marcat, ştiu asta acum după ce a trecut un timp. Dacă aş fi fost cu cineva mi-ar fi fost frică, m-aş fi temut pentru celălalt, pentru reacţia şi siguranţa lui. Tot sperietura cu mărul rămâne specialitatea mea. Din păcate. Adică lucruri mărunte şi fără importanţă, dar care pot fi mâncate într-un final.

fluierul si norocul,

În curând microbuzul de 4.45 m-a îmbarcat spre Bucureşti. Statusem câteva ore bune într-o localitate de munte şi eram singura în bocanci. M-a mâhnit asta, ca şi grupul de adolecenţi care veniseră aici doar ca să bea. Restu’ lumii era la fel ca în Oraş. Doar un localnic, doi, păreau că mai au habar de munţii ce se înalţă acolo lângă ei, de cărările şi de urşii lor, şi unul chiar m-a analizat o vreme si mi-a zis “Dumneata, copilă, se vede ca iubeşti muntele. Te uiţi la el într-un fel anume…” şi da, chiar mă simţeam ca o copilă, cu toată fiinţa mea cât un munte.

________________________________________

P.S. Textul va fi corectat şi updatat acolo unde este cazul.
Toate pozele pe-aici.

Va felicit, daca ati ajuns cu cititul pana aici.

E ca pe munte, multi se uita, cativa indraznesc, putini il urca.

_______________________________________

Multumiri:

– ursului ca m-a atentionat ca e acolo. Eu eram intrusul.

– lui Dan pentru poze, in special pentru cele de la Varful Ciucas, ca sa vad ce n-am vazut.

– Aurei pentru ca exista si lupta mai departe.

– margelei roz care-a rezistat eroic desi fluierul a cedat pana la urma si s-a spart.

________________________________________

37 Comentarii

  • Sunt cel ce sunt. Marea mea putere
    Consta in marea mea fragilitate.

    Nu va stiu, nu va cunosc!

    Urc piatra muntelui meu de lumina
    Ranindu-o cu glezna gandurilor insangerate.
    Sub fiecare cuvant – o tacere.
    Sub fiecare pas – o fantana.

    Existenta mea de mult nu mai exista.

    Exista arborii, luna, piatra si stelele,
    Exista sangele bursucului si spaima soarecelui de camp,
    Exista pielita moale a mentei salbatece,
    Tipatul lintitzei si al boabelor de grau
    Spulberate-n furtunile veacului.

    Exista aburul tarinii, respirind linistit dupa ploaie,
    Si carnea aburului de leopard,
    Sfartecat sub rotile trenului
    In amurgul de toamna.
    ****
    Sunt coloana vertebrala a unui rau
    In care nu va veti putea scalda niciodata.

    Ma inmultesc prin scadere,
    Prin adaugire ma scad.

    Sunt, cand nu sunt,
    Si nu sunt, cand sunt.
    ***
    (Petre Ghelmez-Omul multiplicat)

  • Pingback: polimedia.us/fain/
  • Mi-a placut mult ce am gasit aici. De mult nu am mai fost captivat de o postare atat de lunga. Am citit cu drag tot 😀
    Ma bucur sa aflu ca mai sunt oameni care au “ganduri” asemanatoare cu ale mele, si ca nu sunt chiar atat de “nebun” pe cat vor altii sa ma convinga ca sunt.
    Au trecut cam 4 luni de la ultima mea intalnire cu muntele, si mi-e foarte dor de “el”. Acum ma tot sacaie dorinta de a porni intr-o calatorie prin tara cu bicicleta. Sper ca la primavara voi fi pregatit sa-mi pun in practica acest gand.
    Multumesc pentru “incurajare”.
    Zile senine si frumoase

  • foarte frumos, sa stii ca am citit pana la capat ! mi-au placut si pozele. cred, ba nu, sunt sigur ca o sa fac cat de curand si traseul pe care l-ai facut tu a doua zi. as vrea totusi sa te corectez undeva… acolo unde te-ai luat dupa noi, pe sub funicular. nu am gresit drumul, noi am vrut sa mergem pe acolo, sa vedem ce e sus, dar eu m-am razgandit ca era prea obositor, iar ceilalti au continuat apoi s-au razgandit inca doi, doar unul a fost curios sa mearga pana la capat… :)) mi-ai facut pofta de merisoare…!

  • @Daniel: Bine-ai venit pe mitsan!
    Sper sa nu astepti doar postari asa de lungi! :)
    De fapt, ma intreb ce-o sa ma fac daca o sa stau vreodata o saptamana pe munte? Da’ o luna? O sa scriu romane… evident :)

    Legat de pofta de munte starnita – afla ca nu esti singurul! Si daca e sa recunosc, lucrul asta ma face extrem de fericita! Ca oamenii incep sa se gandeasca la “el” :)

    @Dan: ahaa, deci asta era! Bine ca n-ati zis atunci ca va propuneam eu o scurtatura pana la “La Rascruce” de ziceati c-o fi si Ciucasu’ vreun Everest! 😛
    Glumesc, desigur. Si da, ar fi tare bune niste merisoare, acum inainte sa dea bruma :)

  • …incerc…sa-mi gasesc cuvintele. am ajuns pana la sfarsit cu lectura, dar sentimentele ce m-au incercat sunt prea greu de exprimat. de fapt nici nu vreau sa le exprim. doar iti multumesc ca m-ai facut sa le simt. daca era cineva care tb sa treaca prin aceasta experienta, tu esti aceea persoana. stiu ca te-ai intors alt om…dar mai ai de invatat. nu prin calatorii mai dese ci prin a nu mai lasa anumite lucruri sa distruga ceea ce esti. daca ai simti o secunda cum te vedem noi acum…ti-a da seama ce merita si ce nu. dar cu rabdare, vei invata…si vei reusi.

  • servus,
    eu sunt unul dintre cei cu care te-ai intalnit spre muntele rosu. Silviu ma numesc. Eu eram mai brunet si cu ochelari de soare, care mancam de zor merisoare.
    Eram 2 din sibiu, 1 din brasov, 1 din Grid. Si ursul era cerb de fapt. erau in boncaluit. :)
    a fost foarte faina ziua aia. facem un filmulet si-l punem pe facebook sau youtube:)

    ss

  • Buna Silviu!
    Incantata de cunostinta :) O sa fac niste corecturi… asta e, eu am retinut Brasov pentru toti patru. Recunosc ca mi-era mintea in nori – ma gandeam la Ciucas :”>

    Astept link-ul cu filmuletul, sa nu ma uitati! Mi-a trimis Dan o poza cu voi patru pe Varful Ciucas – asa ca n-am sa va uit curand :) si alte cateva poze si stiu ca voi mai trece pe-acolo. Poate intr-o solitara alba, cine stie…

    Va salut pe toti cu mult drag :)

    P.S. Ba a fost urs 😛

  • Am citit totul, aproape pe nerăsuflate. Eu m-am născut pe lîngă munţi, astfel că sunt fraţii mei. Felicitări!

    Numai bine.

  • Pingback: polimedia.us/fain/
  • Da, sunt cat se poate de reale :)
    Nu sunt eu cine stie ce fotograf, nici Micutza nu e o vedeta, tot meritul e al muntelui si al frumusetilor lui. Poate ca inima nu mi-e de-ajuns de mare sa-l iubeasca asa cum merita, dar creste… :)

  • Ai un stil aparte la scris care stie sa te poarte aievea in asa fel incat, ajungi sa participi la trairile tale de Acolo de Sus. La capitolul fotografie mai trebuie sa lucrezi insa sigur esti pe drumul cel bun. Keep Shooting ! :)

  • ti-am citit jurnalul de pe “carpati.org” si am ramas impresionat; astfel am ajuns pe blogul tau. iti ascult muzica pe care ai postat-o, privesc imaginile din Ciucas si vreau sa-ti spun ca a meritat efortul.Ti-am spus pe “carpati.org” ca as vrea sa facem impreuna(si cine mai doreste), o tura la vara pana la Malaiesti.Eu am fost acolo in 1996, si am prins vechea cabana care a ars.Am revenit si urmatorul an, si de atunci am mai fost dupa 2000, cabana nu mai era, doar un punct Salvamont.Am ramas cu un gust amar…Acum vreau sa ajung din nou, dar prietenii mei s-au pierdut pe “traseu”. Nu as vrea sa fac un “solo” cu toate ca daca nu gasesc pe nimeni, ma voi incumeta.Pana atunci mai am o sesiune grea(sunt student la psihologie, anul 2).Pana atunci iti doresc mult succes cu blogul, si multe ture reusite.

  • @Laurentiu: Au mai fost ture la Malaiesti si sigur vor mai fi si altele. Fi pe faza :)

    P.S. Spor la invatat si bafta la examene! (e un fel de mit ca anul doi e cel mai greu)

  • Multumesc pentru urare si pentru apreciere, face bine sa mai auzi din cand in cand astfel de cuvinte, dar nu mai sta atat pe meetsun ca ai de invatat si-am inteles c-ar provoca depresii oamenilor 😉 (glumesc, oarecum, cu ultima parte)

  • imi pare bine ca mi-ai raspuns,in alta ordine de idei vreau sa-ti spun “La multi ani!” de ziua femeii, pentru ca esti o femeie ADEVARATA. Aseara am stat pe blogul tau pana dupa miezul-noptii. Mi-au placut jurnalele, muzica,…totul.Esti deosebita.S-auzim de bine!

  • Hey, fata curajoasa,
    lasa-ma sa te corectez, iar asta este singura contrazicere din comentariul meu, felicitarile sunt pentru tine ca m-ai/ ne-ai facut sa iti citim tot jurnalul de calatorie! Le meriti si sunt doar ale tale!

    Desi interesul initial a fost instigat de catre subiect- ma intereseaza traseul respectiv pentru a-l parcurge si eu in iunie a.c.- m-am trezit la sfarsitul lecturii ca n-am ramas cu niciun fel de date tehnice (distanta in ore dntre punctul A si B, informatii despre puncte de reper si de dificultate a traseelor etc.)! Am fost captivata de lectura si m-am transformat din cercetator in cititor! Iar acesta este un repros! Va trebui sa recitesc totul- Doamne, ce corvoada grozava!- pentru a extrage totusi informatiile acelea dupa care am venit in blogul tau! :)

    Le spun prietenilor mei, mereu: “Admir persoanele care poseda calitati pe care eu nu le am sau nu am dat dovada existentei lor!”. Accepta admiratia mea- a unui om obisnuit- pentru lucruri marunte pe care eu nu le-am putut face: a ma urca in alt mijloc de transport decat masina personala pentru a ajunge la baza muntelui, a pleca singura pe un traseu de doua zile, a te descurca pur si simplu intr-o situatie primejdioasa (aici cred ca ai avut totusi binecuvantarea Celui de Sus, sau supravegherea Trimisului Sau special si permanent pe langa pretioasa-ti faptura, hehe!), luciditatea si perseverenta motivatoare de care ai dat dovada!

    Asa ca, my dear, din toate punctele de vedere, esti pentru mine, o sursa de inspiratie!

    Te imbratisez,
    sperand sa iau din curajul si energia ta,
    Carmen

  • @Carmen: Bine-ai venit pe blog si multumesc pentru cuvintele tale :)

    Asa… luand in considerare observatia ta, exista acolo la inceput o harta cu traseele marcate, iar pe parcursul textului sunt precizate si culorile marcajelor, dar despre timpi n-am scris nimic dintr-un motiv foarte simplu: cand merg, merg foarte repede, cand fac pauze de foto recuperez timpul prin (semi)alergare, asa ca nu era de folos pentru nimeni. De pilda, in ziua a doua, vazand ca merg prea repede mi-am permis sa fac pauze lungi de “bai de soare”… :”>

    In final, cand te hotarasti sa mergi, si daca te hotarasti sa mergi pe acelasi traseu (timpii sunt rezonabili chiar si pe timp de ploaie/ceata), imi poti scrie oricand un mail si-ti trimit o schita cu marcaje + timpi + obiective.

    Numai bine si te-astept pe munte :)

  • Buna,
    Bravo tie fata! Din blog in blog am ajuns la tine si am dat si peste cateva nume cunoscute mie. Frumoasa naratiunea ta care ma face invidios pentru ca nu am atata rabdare sa postez si eu povestile peripetiilor prin care trec caci da, si eu sunt un iubitor de munte, chiar daca nu ma bazez intotdeauna pe o margea… :)) Haioasa istorioara ta care ma va face sa trec sa ma uit si prin celelalte posturi pentru ca fotografii deja am rasfoit… Ture interesante si vreme buna sa ai! Niste poze de-ale mele, o poveste scrisa de curand si alta mai demult istorisita doar in poze si cateva cuvinte, aici:
    http://alpinet.org/main/colshow_ro_idcol_13431_what_all.html

    http://www.facebook.com/profile.php?id=1474595511#!/album.php?aid=2032823&id=1474595511&ref=pb
    Sa ne vedem cu bine pe munte!

  • Bine-ai venit Teo pe meetsun! Multumesc pentru aprecieri si mai ales pentru lectura.
    A trecut ceva timp de la aceasta tura si am evoluat, nu ma mai bazez nici eu doar pe o margea, in nici un caz pe una roz :)
    M-am uitat pe cateva dintre pozele tale si… sunt tare faine, nu stiu ce ai avut de vazut la ale mele :”>

  • Pai, imi place poza cu radacinile copacilor pe pamant, imi place poza cu picatura de apa, poza “prin padure, spre cabana”, poza cu cablul de la lanturi, fagul… si astea-s doar cateva de aici… mai sunt si altele de prin alte parti. Un om care iubeste natura sigur poate face si poze faine!

  • Fiecare dintre cei care comenteaza primesc aleatoriu si gratuit… un icon “monstrulet”. La tine s-a nimerit dracusorul. Ghinion… sau noroc, tu stii! (glumesc, desigur)

    Iti poti personaliza icon-ul asociindu-ti o poza adresei tale de mail pe site-ul https://en.gravatar.com/site/signup/
    In felul acesta, pe toate site-urile pe unde comentezi iti va aparea poza asociata mail-ului pe care il completezi la sumbit-ul unui comentariu. (sper ca am fost clara… ca obosita sunt)

  • Citind comment-urile la articol mi-am amintit de un banc. Ghita e un baiat din Sulina din Delta Dunarii. Intr-o seara ajunge transpirat si obosit dupa plimbare lunga in delta. Ajungand in casa cade extenuat in pat, si cu ultimele picaturi de energie zice sotiei:
    – Vai Leano, nu ma crezi ce am patit! M-AU ATACAT 200 DE LUPI!!
    – Cum asa Ghita, ca nu se vede nici o muscatura, nimic pe tine!
    – Biiiine, nu au sarit pe mine, dar erau la 10 metri si erau gata SA MA RUPA IN BUCATI!!
    – Da’ lupii nu umbla in haite asa mari…
    – Biiine… hai poate nu erau 200, dar 10-15 siguuur erau !
    – Da’ Ghita, in delta nu traiesc lupi…
    – Mai Leano, CEVA sigur era, ca se misca ca dracu stuful ala!

    PS: eu te cred, daca zici ca era urs, atunci urs era si nu cerb. Sau un iepure.

  • Cum schimb iconul de dracusor cu o poza de a mea? M-am conectat cu contul de google la site in meniul din dreapta a paginii, dar nu prea a facut diferenta, am crezut ca era un fel de inregistrare, dar se pare ca nu..

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *