Patru pinguini, Valea Gaura, Omu şi Bătrâna

lui Andrei,

liniştea e în interiorul celui care o caută

Unde, când, cine şi cum

locul: Munţii Bucegi
data: 10-11 septembrie 2011
pinguinii : Căpitanu’ sau Vali, Claudia subsemnata, Cristi sau Vintilă şi Muha sau Crocodilu’ (bag seamă că-mi mai trebe şi mie un nume de alint)
traseu:
Ziua 1 – CR din Bran pe Valea Gaura -> Vf. Omu – BR -> Şaua Bătrâna, refugiul Bătrâna.
Ziua 2 – TR -> Poiana Guţanu – TA -> Stâna din Gaura – CR -> Valea Gaura, Bran
timpi: 9 ore ziua întâi, 5-6 ore ziua doi.
pe hartă: roşu ziua întâi, albastru ziua doi.

harta Bucegi Valea Gaura Omu

Ziua 1: Bran - Valea Gaura - Vf. Omu - Saua Batrana. Ziua 2: Saua Batrana - Poiana Gutanu - Stana din Gaura - Valea Gaura - Bran.

 

Nimic clar, dar sigur

Între pinguini şi planuri stă foarte bine ziua de vineri. Când nu e ceva legat de familie sau de puterea imprevizibilului, week-end-ului i se hotărăşte soarta pe vineri. Mai sunt şi excepţii, dar cred că regula aproape scrisă ne e mult mai dragă. Aşa că primesc un telefon de la Căpitanu’ că ar fi rost de o plimbare prin Bucegi, pe Valea Gaura şi apoi tot felul de extensii. Între timp Muha a sunat la câteva cabane şi s-a aranjat foarte repede treaba cu dormitul: toate locurile rezervate, ocupate, nimic pentru noi. Ne mai socotim pe la telefon, dar fără să ne descurajeze lipsa cazării şi între cinci şi şase dimineaţa punem de-o maşină cu patru pinguini şi patru rucsaci şi o pornim pe autostrada A1, Câmpulung Muscel, Bran.

Aveam inima puţin îndoită, Andrei rămăsese acasă din pricina unui mic (şi anihilat) inconvenient. Pe de altă parte şi asupra mea planează o “chestie” ce m-ar putea lăsa o vreme fără munte aşa că nu pot spune NU. Vremea se anunţă bună, un pic cam frig, dar eu simt că vara nu s-a dat de tot plecată şi nu înghesui în rucsac haine groase sau sacul de dormit de iarnă.

În Câmpulung Muscel oprim la Iepuraşul, o minunăţie de patiserie-cofetărie unde ne răsfăţăm cu de toate şi am eu o presimţire că în compania celor trei pinguini, răsfăţul culinar face parte din tură.

Amintirile fără ochelari de la maraton

Fiind singura din grup care a mai urcat Valea Gaura, sunt sigură pe mine că o să-mi amintesc mare parte din traseu. Ce-i drept eu l-am făcut acum un an, la maratonul 7500 din 2010, după vreo 35 de ore de mers continuu fără somn şi amintirile pregnante îmi arată o vale stâncoasă, maiestoasă cuprinsă de norii negri de furtună. Dar până la stâncăraie, vorbă lungă, cale lungă.

De la maşini am urcat o porţiune cam de un kilometru pe drumul forestier până la indicatorul de CR pe Valea Gaura şi TG pe Valea Ciubotea. Am făcut dreapta pe CR pe un drumeag ce intră în pădure. Dacă tot am plecat la pădure şi e septembrie, atunci sunt şi mure coapte sau aproape coapte, cam puţine pe placul Crocodilului care le testează dinainte de a le culege (doar dacă se desprind singure sunt cu adevărat coapte – bine de ştiut!), dar chiar şi aşa, tura noastră continuă cu îndeletniciri gastronomice.

pinguinii la padure

trei pinguini şi cu fotograful, patru

Pădurea devine tot mai deasă, murele dispar şi panta creşte. Nu-mi prea prieşte urcuşul cu rucsacul în spate, motiv pentru care socotesc că mă trece rândul la MPC-ul de anul ăsta – şi dacă aş alerga zilnic până atunci tot mă văd dându-mi sufletul pe grohotişuri… Cum frecvenţa povestirilor pinguineşti scade, bănuiesc că nu sunt singura care trage din greu. Noroc că panta se domoleşte şi urcăm ceva mai omeneşte. Ne mai oprim la zmeură şi observăm că nu e o potecă prea umblată din moment ce fructele se găsesc la drumul mare.

Cu ochii mai mult la frunzele potecii, mă văd odată ieşită la lumină. Poieniţa e cunoscută ca Şaua Poliţe sau La Poliţe şi are de toate: soare, vânticel, indicator, zmeură. Aflu de pe indicator că valea pe care am urcat s-ar numi Valea Poarta.

toamna in Bucegi

o zi superbă de toamnă

Saua La Polite

lângă indicatorul din Şaua Poliţe

 

Bucegi. La cules de mure

pinguinii la zmeură

 

Bucegi - brazi

brazi ce sunt şi brazi ce nu mai sunt...

Facem iarăşi pauză de ciuguleală şi fiecare după puteri şi abilităţi – unii sunt sensibili la urzici, alţii la sperieturi – ne facem pofta şi de zmeură. Eu fiind o mare gurmandă când vine vorba de fructe de pădure sunt mai mult decât încântată.

Din poiană poteca reintră în pădure şi… coboară. Asta nu ne place deloc. Conform ceasului şmecher al lui Cristi, am pornit în traseu de pe la o altitudine de 1034 de metri şi aveam de urcat până la 2500. În Şaua Poliţe sunt cam 1600m şi un pic şi stăteam bine pe trendul ascendent de până acum.

Coborârea e destul de abruptă şi se ţine aşa vreo 100 de metri diferenţă de nivel. Traversăm la umbra pădurii vreo două văiugi şi după nişte sus-jos-jos, ieşim în sfârşit la lumina Văii Gaura, în locul numit simplu Stâna (din) Gaura, după cum se şi găseşte o stână prin preajmă. Aici decidem că e vremea să luăm prânzul cel mic.

Văile ce ni se arată par una mai abruptă ca alta şi eu le arăt pe aia de-am urcat-o la maraton. Nu le cade bine băieţilor că e tare abruptă, Vintilă înclină spre valea din stânga ce se termină cu o şa abordabilă la orizont. Dar cum avem marcaj, ne ţinem după el şi e din ce în ce mai evident că valea aia arătată de mine nu e nici pe departe… Valea Gaura. E cert, după cum spune şi Căpitanu’, că nu te poţi încrede în vorbele unui “maratonist” fără ochelari şi îi dau mare dreptate. Oricum, de-abia de-acum încep să-mi amintesc cât de cât traseul.

Bucegi. Valea Gaura

Căpitanu inspectează indicatorul din Valea Gaura. 4 ore până la Omu şi 4 ore înapoi în Bran, de unde rezultă că Bran-Omu ar fi un traseu de 8 ore.

Intrăm într-o zonă de pădure în care dăm de o mică poieniţă şi de o forfotă mare. Pe un indicator scrie “Cascada Moara Dracului 100m” şi după o clipă de hai?hai! ne abatem şi noi ăia 100 de metri să vedem cascada. Avem parte de o surpriză plăcută, de o cădere firavă, dar elegantă de ape pentru care merită să facem o pauză de explorare.  Băieţii urcă un pic mai sus, noi fetele decidem să nu trecem de pragul pe care de căţărat l-am căţăra cumva, însă invers nu ne-ar mai fi la îndemână.

cascada Moara Dracului

Vintilă ia cu asalt cascada Moara Dracului


 
cascada Moara Dracului

şi Căpitanu după el


 
Bucegi. Cascade in munti. Cascada Moara Dracului

o cascadă surprinzător de frumoasă


 
ape reci de munte

îmi pare rău că n-am urcat şi eu până acolo sus (photo by Cristi)

După cascadă ne reluăm urcuşul şi ajungem undeva deasupra cascadei. Aici se deschide un hău în jos şi un canion în sus. Ceata de copii e pusă pe explorat, deci aglomeraţie mare şi astfel trecem fără să ne mai băgăm şi noi nasul. Acum parcă regret un pic că nu m-am îngrămădit cu cei mici,  însă e motiv de revenire pe traseu altădată.

canion in Bucegi

pe canionul de deasupra cascadei - am înţeles că ar mai fi o cascadă la capătul lui

Şi cum mergeam noi încolonaţi, văd o… chestie în mijlocul potecii. Un morman de muşte negru-albastre, una lângă alta, grămadă pe ceea ce putea fi un… bănuiţi voi ce. Eu cu Vintilă ne băgăm la poze şi când să bag un macro, roiul zboară deodată de pe ceea ce bănuiam că e un… bănuiţi voi ce. În momentul ăla gândul că un roi de muşte murdare pe picioruşe o să mă atace, am dat un chiot şi un pas în spate în tufişuri, dar şi la… vale. Noroc că m-a ţinut Căpitanu că altfel mă întorceam puţin cu roţile în sus şi bine nu-mi era.

muştele

muşuroiul de muşte

După ce mi-a trecut sperietura, am putut un pic să şi râd, mai ales că evitasem contactul scârbos cu scârboasele alea de muşte. Întrebarea însă a rămas: ce putea fi aşa de “atrăgător” de li se strânsese tot neamul??!

Apoi a urmat cea mai faină porţiune a traseului. De jur împrejur se înalţă un adevărat amfiteatru de piatră cu tot felul de stânci ciudate şi golaşe, poteca trece prin mănunchiuri de iarbă înaltă şi galbenă ce se unduiesc în vânt ca lanurile din Brave Heart, flori mici şi mov de genţiene pe post de ultima redută florală înainte de venirea iernii, un cer incredibil de albastru şi de curat cum numai toamna poate să aibă, dar şi vântul plăcut ce ne ţine departe de căldura şi de setea aferente unei zile atât de însorite.

flori roz de munte - genţiana păroasă (Gentianella Aspera)

genţiana păroasă (Gentianella Aspera)


 
trasee marcate in Bucegi: Valea Gaura

acolo sus în şa trebuie să ajungem


 
toamnă în Bucegi

e toamnă iar... în munţi


 
Bucegi. Formatiuni stancoase

forme golaşe (photo by Cristi)


 
meet the sun @ Bucegi

îngenunchind pentru o floare (photo by Cristi)


 
flora montana: Ciurul zânelor (Carlina acaulis)

sau pentru Ciurul zânelor (Carlina acaulis)


 
trasee cu lanturi

în zona cu lanţuri (photo by Cristi)

Aproape de şa sau cum i-aş spune eu acum “de gâtul căldării” şi eu şi Cristi am sprintat un pic ca să vedem cât mai repede cum se anunţă treaba. Eu aveam o amintire terifiantă de la maraton cum că “Omu se vede undeva sus în cer, la naiba-n praznic”. De data asta însă s-a dovedit a fi un pic mai jos, însă tot am nişte rezerve. Indicatorul de acolo spune că ar mai fi vreo două ore până sus în condiţiile în care urcasem deja de vreo cinci.  Şi pentru că urcuşul ne-a solicitat un pic şi aveam nevoie de energie pentru restul am făcut pauză de prânzul cel mare.

Valea Gaura

o privelişte de care nu m-aş putea sătura


 
trasee marcate in Bucegi: Valea Gaura, Varful Omu

acolo sus undeva în centru e Omu


 
Valea Gaura

o cazemată taman bună pentru un cort


 
stana din Valea Gaura

măgăruşii de la stână

Până la intrarea pe curba finală de nivel, ultima urcare serioasă preţ de vreo cinci stâlpi ne-a redus la tăcere. E o pantă abruptă unde poteca merge drept fără vreo serpentină şi de care îmi aminteam că la maraton am tras nebuneşte cu Mike chit că ne şi ploua în acelaşi timp. Ajunşi în culme am dat de un vânt ceva mai tăricel, dar şi de peisajul surprinzător al Bucegilor din astă parte pe care eu o îndrăgesc tot mai mult şi unde sper să revin cât de curând.

trasee spre varful Omu

spre Omu pe ultima curbă de nivel


 
Culmea Ţigăneşti, Lacul Ţigăneşti şi Culmea Padina Crucii

Culmea Ţigăneşti, Lacul Ţigăneşti şi Culmea Padina Crucii; în spate de tot se vede un pic din Crai

Până la Omu ne-a cam bătut vântul, dar gândul că ne-ar putea aştepta o bere sau o cola erau destul de motivatoare. La cabană însă, plin ochi. Ne luăm toţi câte o cola, eu mai adaug un ceai cald pe care îl sorb cu grăbire înainte să se răcească şi pentru că nu-i loc de stat şi tremurat, pornim la vale spre Doamnele şi spre Şaua Bătrâna pe BR.

Cabana Omu (2507m)

Cabana Omu (2507m) de pe vârful cu acelaşi nume. Vârful Omu are oficial 2505m, alte măsurători spun 2507, dar fără bolovanul în vârful căruia s-au măsurat 2514... (photo by Cristi)

 

Nici un sunet, nici un stres

Până la Omu am urcat preţ de aproape şapte ore cu tot cu pauze, iar până la refugiul din şa mai avem maxim două. Mergem însă foarte relaxaţi (cum am mers de-altfel tot timpul), mai ales după ce am stabilit să rămânem la refugiu. E una am fost foarte încântată de el când am dormit în iarnă şi ştiind că are vreo 25 de locuri nu-mi făceam griji că n-am fi găsit măcar trei libere pentru cei patru pinguini 😀

Peisajul e superb cu atât mai mult cu cât iarba e tot mai roşie de la soarele aproape de apus, iar cerul e de un albastru pur. Poteca e lină, alergabilă şi îmi pare atât de rău că la 7500 nu am mai fost în stare să o alerg…

Liniştea era încredibilă. Nici o pasăre. Nici un greiere sau lăcustă. Nici un alt sunet înafara ţiuitului propriilor urechi…

platoul Bucegi

platoul Bucegi într-o zi cu vizibilitate extraordinară


 
platoul Bucegi

poteca e foarte lină şi faină

 

trasee marcate in Bucegi - Varful Omu - Saua Batrana

pietre şi iarbă I


 
pietre şi iarbă

pietre şi iarbă II


 
trasee montane

(photo by Cristi)

Deşi traseul are urcări şi coborâri alternative, pantele sunt line şi se parcurg mult mai repede decât îţi lasă impresia la prima vedere. Jnepenii sunt ultima bătălie pe care o dăm voiniceşte, dar şi de unde din atenţia lui Vintilă descoperim un unghi foarte interesant: Omu-Coştila-Babele toate trei la vedere.

jnepeni

prin jnepeni (photo by Cristi)

 

Omu, Coştila şi Babele

trei puncte de interes deodată: Omu, Coştila şi Babele (click pentru imaginea mărită)

 

Refugiul Bătrâna sau “capsula” cum îmi place mie să-i spun gândindu-mă la filmele SF e unul dintre cele mai faine pe care le-am văzut eu pe munte. Bine amplasat, modern, spaţios, din materiale rezistente, gândit cu aerisire şi iluminator de nu ai nevoie de frontală pe timp de zi dacă închizi uşa, uşa are un zăvor zdravăn şi o fereastră încorporată, iar peisajul de jur împrejur e mai mult decât generos.

Un refugiu doar pentru pinguini

De când ne-am apropiat am sesizat că nu prea e mişcare la refugiu şi într-adevăr eram primii pe listă la dormit. Ne-am făcut comozi, ne-am expandat, ne-am schimbat, îmbrăcat. Am mai ieşit la dat telefoane şi la poze, ca mai apoi odată cu seara, frigul şi vântul să ne pregătim de cină şi somn. Ne-am tot aşteptat să mai apară drumeţi însă odată cu venirea nopţii ne-a fost tot mai clar că vom avea un refugiu întreg doar pentru noi asta după ce toată ziua habar n-aveam unde şi cum om dormi.

Refugiul din Saua Batrana

"aselenizând" la Refugiul din Şaua Bătrâna


 
Refugiul din Saua Batrana

din uşa refugiului - acum e totul scăldat în soare, noaptea se văd luminiţele din sate de parcă ai privi din avion

 

refugiul, marcajele si un rasarit de luna la apus de soare

Refugiul Bătrâna la apus de soare şi la răsărit de lună

 

meet the sun holding the moon. luna in palma
 

Refugiul din Saua Batrana

centrala telefonică - zona cu semnal (photo by Cristi)

 

Au urmat cina şi înfofolirea mea căci având sacul de dormit de vară (o chestie subţirică din carrefour), m-am îmbrăcat cu tot ce aveam başca o pereche suplimentară de  ciorapi de la Muha şi tot de la Muha am luat cu împrumut sacul de bivuac (o foiţă ca de cort ce înveleşte la exterior sacul de dormit). Căpitanu’ s-a ocupat de închiderea mea în toate straturile astea şi după ce am devenit un fel de omidă se făcuse deja foarte cald înăuntru. M-am deranjat doar cât să scot mâinile să mănânc.

Seara a fost una tare plăcută, după cină urmând cenaclul de noduri de alpinism “Cristi şi cordelina” şi apoi doar vântul se mai auzea prin aerisiri ca un fel de “bumţi bumţi” adormitor.

Dimineţi cu zări deschise

Dacă mi-a fost cald peste noapte? Daa şi n-am mişcat un deget să schimb asta! Nu că aş fi putut la cât de strâmtorată eram însă nici măcar la ceas n-am reuşit să ajung să-i slăbesc cureaua ca să vă puteţi face o părere.

Dacă primul trezit a fost Cristi? Evident şi ştiind asta cum l-am auzit tropăind am înţeles toţi trei că nu mai are sens să aţipim la loc. Dimineaţa era foarte plăcută, la soare cald şi bine, vântul bătea lin, iar vizibilitatea incredibilă – Cristi a studiat de-altfel geografia satelor dintre Bucegi şi Piatra Craiului.

somn la refugiu

prin sacul ăla negru care atârnă sunt eu (photo by Cristi)


 
 Piatra Craiului din Saua Batrana

zori de zi: Piatra Craiului, norişul pălărie şi salba de sate dintre munţi


 
bujor de munte

bujor de munte tomnatic

 

pinguinii la soare

pinguinii la soare - era foarte cald peretele refugiului


 
pinguinii şi Piatra Craiului

pinguinii şi Piatra Craiului (photo by Cristi)


 
refugii turistice in Bucegi: Refugiul Batrana

refugiul la interior - sper din tot sufletul ca acest loc să se menţină întreg şi curat

 

După sesiunea aferentă de poze am pornit-o pe TR la vale spre Poiana Guţanu.

Mai mereu ziua doi e mai scurtă ca ziua unu

Era a patra oară când coboram pe acest traseu şi din primii paşi am constatat că nu aveam unghiile suficient de tăiate. Asta e o mare scofală când te aşteaptă cinci ore de coborâre şi eşti de-abia la început! Prima parte este şi cea mai abruptă aşa că presiunea şi-a făcut repede efectul şi mi-am stârnit durerea adecvată în vârfurile picioarelor, durere ce m-a însoţit până la capăt. Bine măcar că nu mă dor genunchii, mi-am tot spus…

flori galbene de munte: omag galben

omag galben - o specie mai pitică din fire


 
trasee marcate in Bucegi - Saua Batrana - Poiana Guţanu

coborând spre Poiana Guţanu pe TR


 

un marcaj triunghi galben apărut din senin pe marginea peretului... o fi pentru abordarea de iarnă?

N-am ajuns chiar până în poiană şi la intersecţia cu TA ci, la sugestia lui Cristi, am scurtat un pic tăind unghiul şi pentru că nu ne încânta să trecem pe lângă stână am tot mers pe sub pădure până am trecut şi de ea.  Mie mi-a plăcut scurta plimbare nemarcată printre brăduţi şi balegă de vite căci îmi trezea oarecare nostalgii de pe vremea când cel mai frumos lucru din viaţa mea era să stau cu vacile la păscut.

stânele din Guţanu şi Piatra Craiului

una din stânele din Guţanu şi Piatra Craiului

Până la Stâna din Gaura traseul urcă şi coboară după cum îi dictează toate văiugile intersectate. Mă simt uşor cam obosită şi îmi dau seama că mersul la bocanci şi cu rucsac e un pic mai greu ca cel la adidaşi şi borsetă. Evident, nu??! Între timp unghiile îmi urlau în creieri.

Facem pauza de mic dejun în locul unde mâncasem şi cu o zi în urmă şi nu încetăm a ne minuna ce vreme faină am putut prinde. Vântul bate mult mai puţin, dar taman unde şadem noi să mâncăm suflă cât să ne zbârlească şi să ne trimită la soare.

Stâna din Gaura

Stâna din Gaura. De aici părăsim TA şi continuăm pe CR


 

micul-dejun la ora 11 (photo by Cristi)

Urcuşul până la Şaua Poliţe e dat naibii, dar e ultimul şi sus ne aşteaptă zmeura. Măcar nu mă dor unghiile cât urc. Mai agăţ câte un frag de pădure, mai mă las pierdută în gânduri şi uite aşa se termină urcuşul şi mă înfig în prima tufă de zmeură care-mi face cu ochiul.

Indicatorul arată patru ore până în Bran, dar sunt cu siguranţă mai puţine cu una până la maşina noastră. Poteca numără trei pauze importante: zmeura, izvorul şi murele, în rest multă, multă coborâre…

(photo by Cristi)

 

la zmeură

pinguinii la zmeură. again!

 

zmeură sălbatică

(photo by Cristi)


 
mure

pinguinii la mure

 

În loc de încheiere

Mi-ar fi plăcut să fie şi Andrei cu mine, cu noi.

O să-mi iau sac de bivuac, e o chestie tare şmecheră din câte am putut să-mi dau seama. Şi e timpul să-mi cumpăr şi un sac de dormit de vară mai acătări.

Mulţumesc astfel Muhăi pentru sacul de bivuac şi pentru şosete, dar şi celor trei pinguini în general pentru o tură extrem de plăcută şi relaxantă.

Vreau să revin cât de curând în Bucegi, poate chiar în zonele Mălăieşti, Ţigăneşti, Scara, Clincea. Şi apropo, celor care cred că Bucegii se rezumă la Jepi şi platou se înşeală amarnic. Munţii ăştia au un potenţial foarte mare de trasee marcate şi nemarcate, sunt frumoşi, spectaculoşi, variaţi şi chiar dacă sunt şi foarte accesibili e loc pentru fiecare în funcţie de ce-şi doreşte să facă şi să vadă.

Căci liniştea e în interiorul celui care o caută.

fructe de pădure, fructe de munte: zmeură sălbatică

pentru cei de-acasă, zmeură gustoasă

 

fructe de pădure, fructe de munte: mure

şi-o mură frumoasă!

 

p.s. era să uit de albumul foto cu mult mai multe poze, dar evident, nu toate 😀

16 Comentarii

  • frumoase poze, peisajele, nu am cuvinte sa spun ce simt cind le privesc povestirea si mai si. bravo tie, surioara. tine-o tot asa, sa nu renunti la munte niciodata, te rog! eu sora ta mai mica te iubesc mult

  • @Luciana: >:D< si eu va iubesc si sper sa ajungeti si voi mai des pe la munte. Dupa cum vezi e o lume de care nu te poti satura, o lume mereu noua, frumoasa, linistita, dar si o lume in care adevaratul caracter iti iese la iveala, cat si doar pentru tine insuti.

  • Foarte frumos scris (cum reusesti sa tii minte toate detaliile? ). De unde rezulta ca asta face diferenta :)
    Cu numele de alint e foarte simplu… “CLAUDETTE ”

    dixit

  • @Mircea: sunt refugii si refugii, unele mai noi, altele mai vechi, tine si de salvamontul din zona sau pur si simplu… de soarta. Refugiul de aici e relativ nou, nu stiu daca are doi ani…

    @Capitanu: de “dixit” mi-era frica =))
    Si eu care credeam ca uit o groaza de detalii!… Binee, pe unele le omit ca de-aia e marti seara seara pinguineasca si de bere si se dezleaga limbile la vorba – mai ales la cei neantrenati :”>

  • Felicitări ! O posatare frumoasă şi utilă, în care pozele nu sunt presărate printre texte şi care(pozele) au fiecare, explicaţia cuvenită, pentru a reda exact locurile vizitate.Mai rar aşa ceva, aşa că, încă odată felicitări.

  • @Cristian: Ma bucur ca ti-a placut, in general incerc sa scriu jurnalele cat sa fie de folos si altora cu toate ca recunosc mi-e foarte greu uneori sa scurtez din descrieri…

  • Acum am regasit acest jurnal, caci vreau sa merg si eu pe V Gaura dar din Simon.
    Multumesc ca l-ai postat.
    Am simtit nevoia sa scrii un pic de sursele de apa de pe traseu :)

    Numai bine!

  • Buna Felicia. Din cate stiu eu pe traseul descris de Claudia in jurnal singura sursa de apa este la Cascada Moara Dracului (deci la urcarea pe Valea Gaura). In rest eu nu mai stiu nimic permanent.

    • Merci de completare Mike, ma gandeam si eu intre timp si cert e ca de la cascada in sus poteca intersecteaza o data firul de apa care formeaza cascada si cam atat, dar asta la 10 minute de cascada ca sa zic asa.

  • Buna,
    Va multumesc mult de info.
    Cred ca o sa ne abatem sa luam de la izvorul de langa Omu, juma de ora.
    Abia astept sa ajung si eu pe aici.
    Carari frumoase!

  • felicitarii copii pt curaj si devotamentul fata de natura , si de viata in sine,mi- ati inprospatat memoria privind acest minunat traseu, aproape ca l uitasem,mii de multumiri, vreme cat mai frumoasa ,trasee cat mai noi.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *