Pajiști cu brândușe – Șaua Joaca

Primăvara pe munte nu are calendar, ea vine când se topește zăpada și ține o zi sau… o lună. E incredibil câtă apă absoarbe pământul și cum din buretele zvântat rapid de vânt, ies brândușele cu miile, cu zecile sau sutele de mii. Se îngrămădesc firave sau tronează singuratice și grase, trăindu-și strălucirea de câteva zile ca apoi să dispară de parcă n-ar fi fost. Dar zăpada se topește mai departe și covorul mov „se mută” pe pământul proaspăt ițit la soare. Uneori sunt și ghiocei, alteori albul este doar al crestelor încă doldora de omăt.


joi, 12 aprilie 2018, Piatra Craiului

Descrierea traseului o preiau parțial dintr-un jurnal de acum doi ani – Scurte drumeții în jurul Brașovului II, pe când eram însărcinată cu Miruna:

Traseu: Pensiunea Nobilis (satul Peștera) – cruce roșie (CR) – Casa Folea – Șaua Joaca și retur
Date traseu: 7.8km, 3h, 380m+
Info:
– până la Pensiunea Nobilis drumul este asfaltat (40km de Brașov, prin Bran, Moieciu); dacă nu veți găsi loc de parcare în fața pensiunii, vă reamintiți că ați trecut cu doar un km în urmă pe lângă primărie și am văzut că au câteva locuri și acolo;
– marcajul urmează un drum de pământ printre case, trece pe lângă Casa Folea (pe dreapta), apoi pe lângă un panou cu harta traseelor de MTB și continuă spre stânga la limita dintre odăi și pădure. Intră în pădure pentru un prim urcuș ce dă într-o primă poiană cu troiță, cu vedere la creasta Pietrei Craiului. Urmând drumul și după un mic urcuș se ajunge în Șaua Joaca (indicatoare turistice de drumeție și mtb spre La Table sau spre Șirnea).

PiatraCraiului-Pestera-Saua-Joaca.jpg


Observ că e și un soi de modă printre iubitorii de munte să caute primăvara poienile cu brândușe. E și spectaculos să ai câmpul mov la picioare, în timp ce crestele munților sunt încă albe. Iar cu un DSLR și cu un ochi de fotograf răbdător, se pot obține cadre impresionante chiar și pentru cel mai umblat sau pretențios drumeț, nu mai zic de adevărate suspine în rândul celor care urcă mai rar pe munte…

Andrei a venit cu ideea, aveam de „ales” între Șaua Joaca și Valea Sâmbetei, alt loc celebru pentru covorul mov. A fost minunat să revin în Șaua Joaca, nu doar un loc cu priveliște generoasă, ci și un colț plin de amintiri frumoase sau intense, după caz. Pe o vreme de tricou am stat cu ochii pe Crai (nu doar pe copil) și pe versanții încărcați de zăpadă, dovadă că am și fost martorii unei avalanșe de topire: întâi s-a auzit un vuiet puternic ca o huruială, apoi am observat cele două „râuri” maronii de bolovani amestecați cu zăpadă.

Nu mai făcusem de multă vreme o drumeție cu Miruna, de fapt, nici o altă drumeție. De când tot urmez programul de alergare ce mă scoate de cinci ori pe săptămână pe potecile Tâmpei, îmi iau doza de natură și nu mai simt nevoia sau nu mai am energie de mai mult. Iar Mirunei îi sunt mai de folos și mai neplictisitoare plimbările pe jos pe lângă bloc, mai o pisică, mai alți copii. Nici eu nu o mai pot căra ca acum un an – după o oră cu ea în sistemul de purtare, îmi resimt din plin genunchii obosiți.

Se vede treaba că nu am mai ieșit pe munte în ultima vreme, am umplut rucsacul cu prea multe lucruri. Acum folosim rucsac de drumeție și Andrei a fost cel care a cărat-o și chiar dacă eu am dus rucsacul cu de toate pentru toți trei, mi-a fost mult mai ușor decât purtatul în sistem. Mai e ceva timp până va merge singură pe trasee, norocul nostru că nu e un copil dolofan.

Poienița cu flori și puține „pericole” a fost perfect aleasă, a putut să dea ture în voie sau poate chiar a fost dezamăgită că nu ne poate solicita pentru orice fleac, gen rostogolit pe pantă cum am descoperit deja că-i place. A rupt doar două flori până s-a prins că nu are ce face cu ele, a scormonit într-o balegă (uscată! ce noroc!) pe când credeam că mi-am găsit în sfârșit tihna pe pătură și a mâncat suficient cât să o apuce somnul de cum am pornit la vale, nelăsând să-i scape din mână un catifelat con de molid.


De reținut. Brândușa de primăvară sau brândușa de munte (Crocus heuffelianus) nu este toxică, ba chiar comestibilă (totuși, vă sfătuiesc să vă bazați pe sandvișul de casă) spre deosebire de brândușa de toamnă (Colchicum autumnale) care este toxică și care arată „cam la fel”. Despre cealaltă brândușă de toamnă de la noi (Crocus banaticus) nu am cunoștință dacă este sau nu toxică, dar din câte știu este declarată plantă protejată.


Și câteva imagini cu mențiunea că mi-e dor de tihna pozatului, când nu-mi dădea cineva peste mână ori nu trebuia să fac totul pe fugă și cu ochii după cea-fără-stare. Și la câte imagini cu brândușe am văzut zilele astea pe internet, cele de mai jos capătă calitate memorialistică, nicidecum fotografică.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.