Negoiu

motto: planului de-acasă nu-i prieşte întotdeauna mersul prin târg

Unde, când, cine şi cum

locul: Munţii Făgăraş

data: sâmbătă, 18 august 2012

drumeţi pinguini: Cristi, Vali, Muha, Andrei şi Claudia, subsemnata

traseu:
bandă albastră BA de la Bâlea (2040m)  urcare în Şaua Doamnei (2198m) apoi Şaua Paltinului (2250m)
– pe traseul de creastă bandă roşie BR spre Vârful Lăiţel (2407m), Lacul Călţun (2150m)
– urcare în Portiţa Călţunului, deviere de la marcajul de creastă BR pe bandă galbenă BG prin Strunga Doamnei până pe Negoiu (2535m)
– revenire la Lacul Călţun pe acelaşi traseu
triunghi albastru TA coborâre la Piscul Negru (1200m) pe Transfăgărăşan, km 102 (35km în amonte de Lacul Vidraru)

timpi: 9 ore din care Bâlea-Negoiu 5 ore, restul de 4 ore fiind pe coborâre

albumul foto: 18 august 2012, Balea – Caltun – Negoiu – Piscul Negru

harta :

linia roz punctată descrie traseul nostru: Bâlea – Lăiţel – Călţun – Negoiu – Călţun – Piscul Negru

Planuri de vineri

Pinguinii nu se dezic de planurile făcute cât mai pe picior de plecare, vinerea având dramatismul perfect pentru stabilirea destinaţiei de week-end. Dintre biciclit la bulgari şi drumeţie în Făgăraş, a învins muntele.

Ca să explic motto-ul, obiectivul propus a fost Valea lui Stan, iar titlul anunţă Negoiu de unde rezultă evident o diferenţă destul de mare (şi de toponim şi de nivel), dar muntele fiind acelaşi, adică Făgăraş, ceva ceva tot are legătură. Cristi a dorit Valea lui Stan şi noi la fel, dar cum traseul e scurtuţ se pretează mai degrabă la o zi de duminică astfel că ne trebuia şi un traseu pentru sâmbătă. Andrei a venit cu “Propunerea Negoiu” (eu aş fi vrut Lespezi) pentru că nu mai fusese şi după trecerea în revistă a câtorva variante de urcat, am ales plecarea de la Bâlea şi coborârea la Piscul Negru (având două maşini, am urcat cu Ţiţi şi pe Jimny l-am lăsat la destinaţie pentru recuperare).

Ca să continui explicaţia motto-ului, Cristi, Vali şi Muha au fost duminică pe Valea lui Stan, eu şi Andrei întorcându-ne acasă din simplul motiv că pe munte nu-s toate roz întotdeauna şi nu mă feresc a scrie lucrul ăsta, deşi în jurnalele mele procentul de roz e destul de mare.

Bâlea – Călţun – Negoiu

Sâmbătă am prins preţ de câteva secunde un răsărit fain pe autostrada A1, dar l-am ratat fotografia aşa că trebuie să mă credeţi pe cuvânt că a fost fain: soarele ca o minge uriaşă de foc aliniat perfect la orizontul benzilor de parcă ar fi circulat la una cu maşinile.

Pe Cristi l-am luat din Piteşti, la Curtea de Argeş s-a făcut aprovizionarea, la Piscul Negru s-au parcat maşinile şi s-a împărţit tot carabalâcul în două: o parte în rucsacii de tură şi noi cinci în Ţiţi – maşina care urma să ne urce la Bâlea şi o parte în Jimny, maşina care rămânea s-o avem numa’ bună la destinaţie.

Am parcat la Bâlea în mega-parcarea de acolo (imediat stânga după ieşirea din tunel, 5 lei ziua) şi în zgomotul civilizaţiei manelistice de altitudine (muzică şi dedicaţii la microfon, grătare şi ce-o mai fi fost că nu m-am uitat), am întins prânzu’ ăl mic (asta-i vorba lui mamaie-mea pentru masa de ora 10-11 care nu-i nici mic-dejun, dar nici prânz de-al mare, de ciorbă).

Bâlea şi ale ei…

Valea Doamnei şi fereastra din nori

Pe la un 11 şi un pic am prins a urca pe banda albastră spre Şaua Doamnei. Vizibilitatea se anunţa ce şi ce, plafonul de nori stabilizându-se pe un 2200-2300m. Eu am mai făcut traseul ăsta acum doi ani pe la un început de iarnă şi nici atunci n-am văzut prea multe însă speranţa moare ultima atâta timp cât nu plouă.

Urcuşul până în Şaua Doamnei are darul de a-ţi mai tăia din elan că vine aşa din prima şi-i destul de susţinut. Nu se lasă nici până în Şaua Paltinul, dar curbele de nivel îl mai înmoaie pe anumite porţiuni. Întersectăm traseul de creastă BR pe care îl vom urma şi care ajunge pe Vârful Negoiu prin Strunga Dracului.

o garofiţă pitică pitică

eu (by Andrei)

clopoţei de stâncă

Odată cu altitudinea se instalează şi temperaturile tot mai joase plus ceva vânt, iar alternanţa norilor şi-a soarelui tot mai rară. Multă lume, de toate vârstele şi echipamentele, dar m-a bucurat aspectul ăsta – cine vrea muntele doar pentru el se poate servi iarna, în timpul săptămânii, eventual singur şi fără semnal la telefon ca să nu dea bătaie de cap nici salvamontiştilor – sunt puţin rea, dar măcar la faza asta, mai puţin egoistă.

Până pe Vârful Lăiţel avem parte de o zonă de coborâre ceva mai expusă, dar bine asigurată cu cabluri şi de o urcare pe măsură. Pe vârf destul de multă lume şi vânt intens aşa că n-am zăbovit prea mult.

spre Vârful Lăiţel – destul de multă lume pe traseu

printr-o insulă de soare

porţiunea cu cabluri – în fundal se văd zig-zag-urile ce urcă pe Lăiţel

eu pe Lăiţel (by Andrei)

Lacul Călţun văzut de pe Lăiţel

Strunga Dracului şi plafonul de nori

Cristi şi Vali erau mult înainte, Muha a simţit nevoia să dea drumul picioarelor la vale, iar eu am rămas cu Andrei ce începea să se resimtă având în vedere că era prima lui ieşire mai serioasă pe munte după ceva vreme. Ne-am întâlnit cu o grămadă de lume, dar şi cu participanţi la concursul de alergare montană 2 x 2 ce presupune mersul în echipă de doi pe cele două vârfuri-provocare: Negoiu şi Moldoveanu în aceeaşi tură cu trecere pe la Bâlea.

Lacul Călţun, refugiul şi corturile

Când am ajuns şi noi la Lacul Călţun, pinguinii noştri aveau vreo jumătate de oră avans şi cam toate hainele pe ei căci frigul era la el acasă ajutat şi de vânt: 9 grade. Am făcut o mică pauză şi un hei-rup de convingere cu Andrei să meargă mai departe căci se gândea serios să ne aştepte acolo cât timp ne duceam noi pe Negoiu. Poate că era mai bine să facem ca el, duminică ar fi fost mai în formă şi am fi mers şi pe Valea lui Stan împreună. Eu i-am zis să treacă peste neplăcerile de moment ca peste un prag psihologic şi să meargă mai departe, acum însă mi-aş ţine vorbele pentru mine…

Lacul şi Refugiul Toma Boerescu

Frigul ne-a însoţit toată urcarea spre Portiţa Călţunului şi mai departe. Când BR intersectează BG am dat şi de plăcuţa cu avertismentul salvamontiştilor referitor la căderile de pietre de pe Strunga Dracului. Se pare că deşi oamenii au semnalizat şi s-au gândit la siguranţă, drumeţii fac tot cum îi taie capul dovadă că erau unii pe-acolo şi chiar au fost şi căderi de pietre cât am privit noi de la distanţă. Asta e, strunga cu pricina nu-i închisă de moft ci din pricina friabilităţii de moment, dar nu te poţi pune cu ambiţia românului nici măcar pe munte…

din Portiţa Călţunului

o “acoladă”

vârful Călţun în dreapta, Vârful Lespezi în stânga (se vede o mică cruce)

Strunga Dracului e momentan închisă – avertismente sunt peste tot puse, la refugiu şi la ambele intrări

Noi am urcat prin Strunga Doamnei şi am urmat traseul marcat cu BG care ocoleşte multişor pe versantul stâng, ba mai şi coboară destul ca să ai de unde urca şi abia cu 15 minute înainte de Negoiu intersectează urcarea din Strunga Dracului. E adevărat că strunga din urmă ar scurta foarte mult din lungimea traseului, dar vorba lui Andrei “dacă scrie că nu e voie, atunci nu e voie”.

ne aştepăm rândul la intrarea în Strunga Doamnei (by Andrei) – de frig mi-am lungit colanţii cu hiterele :D

în Strunga Doamnei

aglomeraţie mare, aproape “autostradă” (by Andrei)

puţine flori la altitudinea şi la frigul Negoiului, dar delicateţea pare să învingă totul…

Iarăşi ne-am întâlnit cu o grămadă de lume, am zis “Salut” şi “Bună ziua” şi de câteva ori pe minut, însă prezenţa copiilor şi a vârstnicilor m-a bucurat enorm, cu atât mai mult cu cât era un grup de vreo zece oameni trecuţi de 60 de ani, toţi români, lucru rar la noi, dar obişnuit pentru cehi, unguri şi alte naţii ce ne vizitează frecvent Făgăraşii, Retezatul, Craiul.

Pe Vârful Negoiu deşi fusese aglomeraţie mare, se eliberase şi am putut zăbovi câteva clipe la poze şi o vorbă, nicidecum la privelişte căci ceaţa ne învăluia şi nu părea să se dea dusă curând. Eram a doua oară pe vârf şi “nu vedeam nimic”, Vali şi Muha la fel, însă n-am simţit vreo dezamăgire proprie ci doar pe aceea că mi-aş fi dorit ca efortul lui Andrei să fie răsplătit. N-a fost să fie, Făgăraşul are câteva zile de vreme bună într-un an şi norocul nu surâde celor mulţi.

cu dedicaţie pinguinilor din Germania :) (by Cristi)

De la Cristi legenda pozei de grup de pe Negoiu (plagiată de pe facebook):
Capitanu – starea lui naturala;
Andrei – “da ma, da, acum am ajuns si ce?…nu stateam eu mai bine la Caltun :d”;
Claudia – “l-am pacalit pe Ursu, a venit cu mine pe Negoiu :D”;
Muha – “a fost 2 saptamani in tabara de voluntariat, ea stie ce a facut pe acolo de este asa fericita”;
Eu – “o pipaiam pe Muha, se vede clar din poza” 😀

momâi de piatră prin ceaţă ca şi prima dată când am fost aici…

Negoiu – Călţun – Piscul Negru

Aveam o coborâre tare lungă în program şi era deja ora 16. Lângă vârf erau şi voluntarii de la 2 x 2 care îi aşteptau pe cei de la tura lungă să sosească şi care nu aveau o vreme prea prietenoasă drept tovărăşie. Dacă nu m-ar fi deranjat genunchiul, probabil aş fi simţit regretul neparticipării mai ales că nu erau prea multe echipe înscrise şi practic era loc pentru toată lumea (cred că ar fi fost un concurs perfect pentru ca Mike şi Radu să participe în echipă).

Ne-am întors tot pe Strunga Doamnei şi la coborâre am avut un ritm destul de bun – în vreo oră jumătate eram înapoi la lac de unde ne-am aprovizionat cu apă. Corturile se înmulţiseră, dar şi vântul se înteţise.

înapoi spre Călţun, ferestre zgârcite de albastru

eu şi Andrei suntem aşteptaţi – pe versantul ăsta era aşa cald şi bine că şi uitasem ce vifor bate dinspre Călţun

coborâm prin Strunga Doamnei – mult mai scurtă şi mai puţin înclinată decât a Dracului, dar şi ocolul e mai lung (şi mai sigur!)

Traseul TA începe exact pe firul pârăului ce pleacă din lac şi e comun crucei albastre ce merge la capătul sudic al tunelului de la Transfăgărăşan. Spre deosebire de TA care coboară abrupt şi oarecum drept, CA are vreo trei reprize de sus-jos tăind transversal muchiile de sub creastă. Ambele trasee sunt cotate pe indicator cu câte trei ore.

Coborârea nu e deloc simplă pentru Andrei care acuză tot felul de dureri la genunchi şi tălpi, dar nici pentru genunchiul meu stâng care insistă să mă sâcâie fără să-mi dau seama exact ce tot are. În plus mă mai durea şi capul de la vânt. Noroc că odată cu scăderea altitudinii, a crescut temperatura, iar când versanţii s-au umplut de arbuşti de afin şi merişor, pauzele la cules şi mâncat mi-au mai îmbunat starea de spirit.

afine gustoase

şi merişoare – sunt mai acrişoare, dar nu pătează :D

umbrele de nori se aleargă – par o echipă de la 7500 :D

contraste

de unde şi expresia “ca oile”

Încet-încet părăsim golul alpin, traversăm un pârâu unde schimbăm apa luată din Lacul Călţun şi care are un gust cam sălciu. Deh, dacă nu se respectă o plăcuţă care implică responsabilitate asupra propriei vieţi, de ce s-ar respecta o plăcuţă pe care scrie să nu (te) speli în lac??!

Poteca se orientează mai mult stânga şi intră printr-o zonă de jnepeniş pe unde e plin de flori albastre de Lumânărica pământului sau Fierea pământului şi pe care m-am încăpăţânat să le pozez deşi lumina înserării era mohorâtă rău.

dintre florile albastre ale muntelui: lumânărica pământului

poteca coboară prin jnepeniş şi flori :)

altfel poteca e destul de prăfuită şi nisipoasă de la trecerile turmei de oi

un buchet albastru deschis

Pierdem multă altitudine prin jnepeniş şi ne înscriem pe un drumeag forestier de pe malul  unui pârâiaş care intră în pădure şi ne apropie tot mai mult de civilizaţie.

înserări peste munte, intrăm în pădure părăsind golul alpin

Nimerim drept în siesta Piscului Negru (Siestă de câteva stele chiar, unde mâncarea e bună şi asezonată cu preţuri pe măsură). Andrei şi Vali pleacă cu Jimny să recupereze maşina lăsată la Bâlea, Cristi cu mine şi Muha rămânem la datorie şi ne luptăm fără greutate cu câte o porţie de papanaşi. La ciorba şi la garniţa de mai târziu s-au dat însă ceva bătălii.

Epilog

Frigul ce s-a lăsat brusc ne-a grăbit spre campare şi ne-am găsit repejor şi petecul nostru de iarbă verde de la margine de drum. Eu şi Andrei am dormit în maşină şi dacă ar fi doar un pic mai lung, Jimny ar fi perfect – spre deosebire de cort ai vedere la contururi negre de brazi printre nori şi stele…

Noaptea e un sfetnic bun, dar durerile sunt şi mai şi. Andrei renunţă la Valea lui Stan – tocmai motivul venirii noastre aici – eu renunţ cu inima semi-grea (ca să am motiv să mai vin şi altădată, valea sigur nu pleacă nicăieri). Dejunăm suedez pe capotă, “vecinii” de peste drum încing grătarul, dar şi muzica şi cum bine spune Muha e semn că trebuie să o luăm din loc:  noi spre casă şi restul pinguinilor spre vale.

N-a fost o tură uşoară, frigul şi lipsa vizibilităţii au contribuit şi ele la starea de spirit, genunchiul m-a pus serios pe gânduri (nici după o perioadă de repaos nu s-a refăcut), dar Făgăraşul mi-a lăsat aceeaşi senzaţie în inimă: e muntele de la care am aşteptări mici şi doruri mari.

până la următoarea călătorie pe munte, câte un zâmbet pentru toate ceţurile care ne încearcă… (by Andrei)

16 Comentarii

  • Frumos articol, ca de obicei imi plac pozele si felul cum ai scris si ai grija de Andrei sa ii treaca durerile de picioare pina la urmatoarea expeditie, surioara.

  • Frumos traseu si pozele reusite, sigur voi ajunge si eu pe acolo odata! :)
    Cam stiu ce a simtit Andrei, la ultima tura am avut niste dureri foarte mari la talpi (aceasta este zona mea cu probleme) si atunci am dat vina pe bocanci, dar nu mai sunt atat de sigura.

  • La tine pe blog gasesc mereu aceeasi placere a descrierilor pe care am descoperit-o la Corinna Hofmann sau Nicolas Bouvier. Foarte frumos ai scris si de data asta. Felicitari !

    App. Ai reusit sa ma corupi la drumetie ! Deocamdata doar m-am ridicat din fotoliu si mi-am luat o cola, dar ma bate gandul sa ma plimb si eu prin munti…

  • @Luciana: multam frumos, ma conformez :*

    @Kya: pai pe Valea lui Stan inca n-am ajuns, poate mergem impreuna. Noi n-am avut niciunul bocanci, iar eu una desi am incaltaminte de trail running, tot am simtit lipsa bocancului – traseul e numai pietre si e destul de greu din pricina combinatiei de coborari si urcari fara prea multe portiuni de fals plat…

    @Sfbacterie: multam frumos, dar ma astept drumetii mai lungi si nu dupa o cola ci dupa apa de izvor 😀

  • @Radu: Genunchiul meu are o “buba” ciudata acum, nu ma doare ligamentul ala lateral interior (care bag seama s-a vindecat pana la urma) ci in partea opusa, in exteriorul rotulei, iar durerea se simte ca o presiune aplicata peste ceva neuns 😀

  • Geniala poza de pe varf si expresiile fiecaruia dintre voi, ne-a facut noaptea aseara pe la 1 cand am ajuns acasa si cand ne-am apucat sa ne uitam peste jurnal.

    Apropo despre genunchi, eu cred in continuare ca nu neaparat pauza e cea mai buna varianta, si ca in lipsa de activitate in multe situatii muschii si anumite ligamente se atrofiaza. Cheia e moderatia, si sa stii atunci cand il fortezi prea mult (pentru persoanele cu toleranta mare la durere cred ca e putin mai complicat).

    /Radu.

  • Desi pozele sunt frumoase si peisajele superbe, ma demoralizeaza faptul ca parca e toamna-iarna in aceste poze.

  • Felicitari pentru traseu, impresii si fotografii. Eu una fac parte din masa de puturosi care se delecteaza cu aventurile celorlalti 😉

  • Foarte faine si povestea si pozele. Mi s-a facut un dor de Fagaras… anul asta daca nu m-am vazut cu Tata Oleg, n-am ajuns. Dar sper sa ajung si eu pe noua vale a lui Stan si Lespezi – Caltun :)
    Felicitari si lui Andrei pt darzenie :)

  • @Dana: multumesc, cu timpul poate treci si de partea plimbaretilor – trasee sunt pe toate gusturile si puterile.

    @Andrei: pai multa bafta cu vremea si cu timpul, intalnirile cu Fagarasul sunt mai “speciale”.
    Multumim, inca mai trage de febra musculara (si eu am avut luni una crunta, de ce sa ma ascund), dar si daca isi revine…! 😀 Andrei are ani multi de munte in spate si trasee la fel si mereu am cate ceva de invatat de la el, desi nu face defel parada cu ceea ce stie. Numa’ sa stiu eu ce sa intreb :)

  • Superbe imaginile! Fagarasul e un masiv tare frumos si fotogenic ! :) Pe 7 august am ajuns si noi pt prima oara pe Negoiu (am urcat tot pe BA+BR+BG prin Laitel si apoi Strunga Doamnei, dar ne-am intors pe Poteca lui Grigore). Am fost foarte impresionata de ei. Odata ajuns pe crestele lor, iti doresti sa revii.

    P.S. Abia am sosit din CO, asa ca de acum imi voi face timp sa citesc si jurnalul. 😀 Sa speram ca toamna ce sta sa vina (am obs ca au inceput sa cad frunzele, timide) va fi una blanda si bogata…

  • @Gabi: sa-ti fie de bine! Concediul meu se apropie si sper sa nu fie si mai mult scurtat decat a fost deja… asa ca dorinta ta de toamna lunga si blanda imi cade perfect, mai am o groaza de lucruri de facut pana vine iarna 😀

  • Offtopic!
    Buna ziua, am bucuria si placerea sa va anunt ca blogul dumneavoastra a fost premiat de catre MWB, in cadrul editiei Premiilor MWB, luna august 2012!
    Blogul dumneavoastra a fost recomandat de catre un autor MWB, pentru valoarea, pasiunea, imaginatia, creativitatea, originalitatea si talentul de care ati dat dovada prin scrierile publicate!
    Gasiti mai multe detalii pe urmatoarea pagina:

  • ca de obicei surioara mea povesteste atit de frumos incit ai impresia ca te afli acolo cu ea pe munte. tine-o tot asa surioara, pupici.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *