Mont-Tremblant: Roche-Coulée-Corniche și Chutes-Chute

23 iunie, Parcul Natural Mont-Tremblant

Mont-Tremblant. Lac Monroe(link-ul către albumul dedicat lui Mont-Tremblant la finalul postării)

E a doua oară când venim aici și de data aceasta am ales niște trasee intermediare La Roche-La Coulée-La Corniche unde muntele e ca dealul, iar traseul ca trotuarul… Ca să mai tragem de timp și să nu plecăm prea devreme spre acasă am fost și pe la niște cascade Chutes-Croche și Chute-du-Diable, dintre care ultima, cu debitul ei mare și tare, a spălat și scăpat turma.

Dacă sunteți ușor nelămuriți după citirea titlului, ei bine, atunci exact asta a fost și starea mea de fiecare dată când am studiat traseele de drumeție din Mont-Tremblant: multe denumiri franțuzești pe care abia după traducere le-am putut ține minte… Altfel, ne aștepta un (aproape) munte și un parc natural cu vechime, un fel de star al parcurilor naturale din Quebec unde vine toată lumea și unde se pot face o grămadă de lucruri (chiar pe prima pagină a Sepaq dedicată parcului Mont-Tremblant e lista activităților, pe care să vă uitați de curiozitate).

Cred că deja ați tras concluzia că nu prea mi-a plăcut și ca să vă confirm bănuiala, nu-i pe gustul meu, altminteri parcul e foarte frumos și bine amenajat pentru familii cu copii sau pentru cei care merg rar la munte și care nu sunt în formă pentru trasee mai dificile. Evident, se poate practica cât de cât alergarea montană, iar dățile viitoare o să încerc să abordez altfel potecile excesiv amenajate (mai mult ca sigur las bocancii acasă, deja sunt ridicolă).

Oricum ar fi, ca să vă mut gândul de la ce-am scris mai sus, eu sunt o visătoare și reușesc să mă bucur de natură în orice formă o găsesc, fie că-i între betoane sau în astfel de parcuri naturale, fie sălbatică de-a dreptul. Astfel că orice ieșire de weekend, oricât de antropizată ar fi, tot o să-mi găsesc în ea doza de natură după care tânjesc.

Parc Mont-Tremblant. Hiking. Chute-du-Diable

Am plecat din Montreal ca de obicei pe la un 7-8 și după ce ne-am învârtit un pic pe sistemul de autostrăzi pentru că gps-ul și indicatoarele nu afișează întotdeauna același lucru, am intrat în zona deluroasă a Laurentinilor. Sunt maxim 150km până la parc, această Vale a Prahovei cu diferența că nu există Sinaia sau Bușteni (au și ei o stațiune înafara parcului), ci doar un sistem bine pus la punct de camping-uri și nici muzica și grătarele nu ștampilează impresiile.

Parcul are trei sectoare și cel în care venim pentru a doua oară este La Diable Sector. Plătim intrarea în parc, 6.5$ și ne apropiem de intrarea în traseu. De acasă avem o hartă care menționează doar punctul de intrare, nu și traseul în sine și am început să înțelegem și de ce e incompletă: ca să desenezi trebuie să ai ce… Practic, mergi pe o șosea asfaltată și te uiți după indicatoare de unde îți iei toate informațiile necesare. Șoseaua este una cochetă, are un acostament foarte îngust sau deloc, pe marginea căreia cresc nestingherite floricele de zici că-s plantate anume, iar lipsa gunoaielor schimbă total peisajul cu care suntem atât de obișnuiți din România.

De obicei există panouri cu hărți la intrarea în traseu, însă de data asta ne-a așteptat o schiță. Bună și ea pentru că după niște calcule rapide am renunțat să mai facem doar traseul La Roche și ne-am întins maxim posibil, cu încă două: La Coulee de legătură și La Corniche pentru coborârea la șosea. În general nu am prea am găsit impresii scrise despre aceste trasee, astfel că revin la ideea: ca să scrii trebuie să ai ce…

Parc Mont-Tremblant. Hiking.

§La Roche (Stânca)

Parc Mont-Tremblant. Hiking.

Am intrat în traseu și poteca era lată și curată cât să meargă lejer trei olteni de-a latul și noi chiar eram trei olteni (eu, Andrei și Ionuț). Am tot sperat ca poteca să-și piardă treptat aspectul amenajat, dar n-am avut baftă de data asta. Apoi am sperat ca măcar să fie ceață densă ca să iasă poze interesante. Nici. Apropo de poze, în tura asta n-am făcut nici una pentru că Andrei și-a uitat cardul și i l-am dat pe-al meu în ideea că dslr-ul va face o treabă mai bună. A fost foarte bine să merg cu mâinile în buzunar mai ales că pădurea și traseul au fost destul de searbăde: vegetație anostă, flori lipsă, păsări tăcute, atmosferă închisă și ceață cât să crezi că ai ochelarii murdari…

Parc Mont-Tremblant. Hiking.

Parc Mont-Tremblant. Hiking.

Parc Mont-Tremblant. Hiking.

înainte de a mătura, se ia grosul frunzelor cu grebla??!

Eu așa potecă măturată/aspirată n-am văzut nici în Cișmigiu… Nici măcar o frunză nu era pe ea, dar imediat lângă se vedea cum începe stratul normal de frunze ca-n orice pădure de unde am tras concluzia că e ceva muncă necurată la mijloc.

Punctul culminant al traseului era dat de o belvedere menționată pompos în buletinul parcului (superb view). Într-adevăr, Lacul Monroe se întindea la 200m sub noi înconjurat de dealuri îmbrăcate de pădure. Belvederea era amenajată cu terasă și balustrade că altfel nu s-ar fi văzut nimic de pe traseu, munții de aici neavând culmi lipsite de vegetație, creste sau goluri alpine nici atât…

Parc Mont-Tremblant. Hiking.

Lacul Monroe. Pe malul sunt camping-uri, plaje și multe altele, toate bine ascunse printre copaci

Parc Mont-Tremblant. Hiking.

Parc Mont-Tremblant. Hiking.

un pui de veveriță dungată a venit să strângă firimituri

§La Coulée (Poteca)

De la belvedere a trebuit să ne întoarcem un pic până la intersecția cu poteca Poteca (dacă așa o cheamă, așa o scriem). Pe indicator se menționa că-i potecă neamenajată (până acum mersesem de fapt pe alei) și habar n-au cei de la parc cât de tare ne-am bucurat noi de neamenajata asta! Era marcată, dacă cumva vă întrebați și arăta ca o potecă normală de munte.

Parc Mont-Tremblant. Hiking.

pe poteca… neamenajată…

Parc Mont-Tremblant. Hiking.

marcaje pentru traseele de iarnă

Parc Mont-Tremblant. Hiking.

Nu știu ce ar însemna amenajarea, probabil să măture frunzele, pardon aspire și să dea pietrele la o parte, eventual rădăcinile copacilor. Cu ceva inspirație s-ar putea monta și niște corzi. Sunt ironică desigur… și am și motive căci poteca s-a terminat mult prea repede și iar ne-am întors la bulevard.

§La Corniche (Cornișa)

Mi s-a părut și mai periată ca La Roche. De data asta era și mai multă lume, iar faptul că unele femei erau în papuci și purtau fuste spune multe despre accesibilitatea potecii. Deja mă simțeam ridicol în bocanci, ca fetele alea care umblă în cizme de cauciuc deși nu-i cazul (eu n-am, dar le văd utile în București la topirea zăpezii). Noroc că am mai văzut pe unii tot în bocanci. Dacă e să te iei după indicatoare ajungi să te consideri zmeu de-a dreptul, kilometrii fiind mult mai scurți ca prin alte părți :)

Parc Mont-Tremblant. Hiking.

Am ajuns și aici la un punct de belvedere și tot către Lacul Monroe și tot o terasă de lemn amenajată. N-am stat prea mult căci era multă lume, mulți copii, agitație și lacul… tot ăla.

Parc Mont-Tremblant. Hiking.Lacul Monroe

Lacurile Monroe: cel Mic este cel îndepărtat unde aveam și noi mașina

Coborârea a mers și mai repede decât mă așteptam și după un scurt popas la un fel de cascadă ne-am trezit în parcarea de la ieșirea din traseu. Aici parcările nu sunt chiar la stradă, ci ascunse după un crâng de copaci și anunțate de indicatoare astfel că mergi pe drum și nu vezi lungul șir de mașini parcate. În parcări sunt de obicei și toalete ecologice, foarte curate și dotate cu hârtie igienică, semn că cei de la parc se gândesc la toate.

Parc Mont-Tremblant. Hiking.

Parc Mont-Tremblant. Hiking.

De acolo a trebuit să ne întoarcem la mașină prilej cu care am mers o perioadă pe șosea sau pe lângă lac în funcție de cum  e sau nu amenajat vreun drum auxiliar. Și evident e pentru că malul e împânzit cu locuri de cort, bine ascunse și am putut astfel observa cum arată camping-urile și ce fac alți oamenii când vin aici: plaja, bălăcit (apa lacului era caldă în ciuda vremii închise), picnic, plimbări cu caiac/canoe/bărcuțe, volei pe plajă, focuri (sunt vetre amenajate, iar lemnele se iau de la administrația parcului), plimbări cu bicicleta etc. Cert este că am văzut foarte multe familii cu copii și mi s-a părut un loc perfect pentru cei mici.

Parc Mont-Tremblant. Hiking.

Parc Mont-Tremblant. Hiking.

de-acum încolo iau foarte în serios panourile cu atenție, animale

Parc Mont-Tremblant. Hiking.

Parc Mont-Tremblant. Hiking.

Lăsasem mașina în parcarea Centrului Lac Monroe și după ce ne-am cumpărat și câte un suc rece de-acolo (în centrele astea se găsesc de toate inclusiv echipament de închiriat etc.), am plecat spre cascade că era prea devreme pentru întoarcerea acasă.

§Chutes-Croche (Cascadele… Croche)

Parc Mont-Tremblant. Chutes-Croche

Fără să dau prea multe indicații, cum mergi pe drumul principal spre coada Lacului Monroe, apar tot felul de indicatoare către cabane, camping-uri sau cascade (totul e să știi cum le spune, dar pentru asta e suficient să iei buletinul parcului de la oricare dintre centrele de primire/informare). Nu trebuie avută grija parcării pentru că fiecare traseu sau obiectiv turistic are una, doar că e un pic ascunsă vederii din stradă. Cele mai multe au și toaletă.

Cascadele Croche sunt primele care apar pe indicatoare (și pe hartă) și trecând de faptul că n-am știut a traduce termenul ”croche”, eu n-am înțeles de ce ar fi vorba de mai multe – abia dacă am văzut una… Distanța de mers pe jos e foarte mică, bănuim că marcajele însumează dusul cu întorsul căci prea făceam suta de metri în cinzeci de metri. Evident, o altă amenajare și un pic aglomerație semn că erau mulți ca noi în turul cascadelor.

Parc Mont-Tremblant. Hiking.Chutes-Croche

Chutes-Croche. Peste tot în parc apa și stâncile au o culoare arămie

§Chute-du-Diable (Cascada Diavolului)

Revenind la același drum și urmând indicatoarele am dat și peste intrarea la cascadă. Iar parcare, iar toaletă, iar musculițe că apăruseră și astea între timp. De data asta speram să fie ceva mai mare și mai pompos că altfel îmi cam pierise pofta de explorat, mai ales că ultra-amenajările nu cad prea bine unei minți ce a plecat de-acasă croită pe munte, munte, munte!

Parc Mont-Tremblant. Hiking.Chute-du-Diable

Parc Mont-Tremblant. Hiking.Chute-du-Diable

Râul Diavolului

Eram anunțați că vor fi 700m de mers pe jos pe o potecă ca-n palmă cum deja ne-am obișnuit. Se auzea vuietul apei și în sfârșit, pădurea era și ea un pic mai veselă. Când am ajuns pe terasa suspendată am văzut însă cea mai voluminoasă cascadă din viața mea, că cea mai lungă rămâne totuși Cascada Duruitoarea din Ceahlău (Niagara să mai aștepte).

Aflată pe râul cu același nume, al Diavolului, cascada are o cădere de 15m, iar dacă ai de gând să stai mai mult s-o admiri, atunci e bine să-ți aduci și o pelerină așa cum mulți turiști aveau deja.

Parc Mont-Tremblant. Chute-du-Diable

Chute-du-Diable / Cascada Diavolului

Parc Mont-Tremblant. Chute-du-Diable

Parc Mont-Tremblant. Chute-du-Diable

tot ea în varianta lăptoasă…

Parc Mont-Tremblant. Chute-du-Diable

Cascada chiar ne-a plăcut și am simțit că e timpul să plecăm acasă, mai ales că Andrei decretase că cele 5 în 1 trasee ne sunt de-ajuns, să mai lăsăm câte ceva și pentru o dată viitoare. Concluzii? Cred că le-am scris la început, nu le mai repet, însă îmi păstrez doza de optimism că măcar din când în când vom găsi și locuri mai pe gustul nostru (cred că 99% dintre români mă înjură acum…). Deocamdată sunt subiectivă și rămân la prea parc, prea ca-n Canada…

Parc Mont-Tremblant. Chute-du-Diable

_________________
Photos by Andrei
album foto

22 Comentarii

  • Chiar si eu care nu sunt o mare amatoare a traseelor tehnice trebuie sa recunosc ca simt nevoia sa vad in fotografiile tale putin mai multa salbaticie. Pana si animalutele imi aduc aminte de scenele din filmul lui Disney cu Alba-ca-Zapada :)

    E frumos, dar pentru cei care prefera plimbarile prin natura si nu caratul unui rucsac mare, mersul pana faci basici in bocanci, transpiratie, praf si altele pe care le stii la fel de bine ca si mine. Sigur mai au ei pe undeva si ceva munte real (fara aluzie la Montreal) :))))))

    • Kya dragă, apoi noi tot căutăm traseele astea, dar se pare că nu există: ori e parc natural ori e proprietate privată… În concediu sperăm să le găsim mai în nord unde tare mi-i teamă că nu mai e decât sălbăticie și din aceea nu vrem în doze maxime că pe-aici sunt și urși și lupi și noi pușcă n-avem 😀

      Mda… bună glumă cu realul, bună și cinică 😀 Câteodată și uit ce înseamnă ”mont”…

      • Ei, nu am vrut sa fiu cinica, chiar deloc! Fara sa vreau m-a inspirat potriveala de cuvinte absolut involuntara :)

        Sigur veti gasi traseele, dar este firesc sa porniti initial cu timiditate sa explorati din ce in mai mai departe de casa.

      • Si eu m-am intrebat de la ce vine ”real”, dar se pare ca Montreal vine de la Mount Royal pronuntat in franceza veche care se vorbea pe-aici, iar Mount Royal e dealul-muntele care troneaza in mijlocul insulei cu acelasi nume. La capitolul nume, variatia e tare saraca caci nefiind vorba de o istorie prea intinsa in timp, se tot repeta alea putine care sunt. Cele mai multe sunt nume de sfinti…

  • Foarte faine pozele cu cascada!
    De fapt, fain plimbarea. Chiar daca nu este o zona salbatica, e placut la sfarsit de saptamana sa petreci o zi in mijlocul naturii, sa faci drumetii, fie si in parcuri amenajate. Decat deloc, e bine si asa.
    Dar inteleg bine ce vrei sa spui si ce cauti de fapt…

    • Ultima cascada chiar a fost faina. Adica, nu-s deloc carcotasa, as mai fi stat daca nu incepuse sa ma doara capul de la vuiet si sa ma ia frigul de la stropii de apa pe care ii ridica in aer :)

      Data viitoare nu ma mai duc pregatita de munte, ci de plimbare si eventual, de o alergare. E un parc fain si bine intretinut care nu exceleaza prin frumusete ci prin modul cum e organizat, pastrat curat si varietatea de activitati pe care o ofera. Conteaza enorm sa nu vezi masini (desi sunt cu sutele parcate!), gunoaie sau urmele de hartie igienica ale unei vaste ”toalete publice”…

  • cred ca tie ti-e dor de gratare 😀
    mie mi plac parcurile astea, dar e adevarat ca eu nu sunt omul muntelui si e la fel de adevarat ca parca uneori e totul prea …impachetat. adica parc natural…ok, daca zici tu.
    oricum faina cascada si lacul de sus

    • =)) si aici se face gratar, dar mult mai pajnic si mai in liniste…

      Pai aici am gresit, am privit cu ochii celui care cauta muntele. Adevarul e ca parcul asta e mult mai amenajat decat multe locuri din Montreal, locuri care de-altfel imi plac si de care incerc mereu sa ma bucur. In Bucuresti fugeam de maidane si acum le caut…

    • E bine ca ti-a placut ca sa contrabalanseze carcoteala mea 😀 Mie mi s-a parut prea… parc :)

      p.s. recunosc ca am ales pozele si ca e mult mai fotogenic decat in realitate cand mi s-a parut de-a dreptul anost 😀

  • Welcome in this world! Eu am gasit ce-mi place insa e la cuca macaii. Parcuri din acestea-s garla si la mine, in loc de nimic, merge…ce sa zic?!?!

  • “un peisaj excesiv antropizat”, s-ar putea spune despre parcul asta; de remarcat ce fac oamenii atunci cand nu au prea multa natura la indemana; ca ce fac atunci cand au prea multa stii de aici :)

    • @Lucian: tu ai dreptate doar ca paradoxul e ca in tara asta e o gramada de tinut salbatic: cateva sute de kilometri mai la nord e deja pustietate si tot asa o tine pana la cercul polar. Probabil, in zone ca acestea apropiate aglomerarii urbane se apeleaza la toata iscusinta amenajarilor pentru a face cat mai multa lume sa vina in natura, sa faca miscare etc.
      Ai sa razi, dar omul cu cat e mai civilizat si are un nivel de trai mai ridicat cu atat capata o “teama” de murdarie si chiar si in natura vrea ca totul sa fie pus la punct. Ca sa-i scoata pe oamenii astia din casa se construiesc parcuri ca acesta…

      Noi romanii ar trebui sa invatam enorm din paradoxurile astea si ar fi doar cateva lucruri de facut: de a proteja anumite zone de defrisari, poluare, constructii neautorizate etc. si de a nu arunca gunoaie. De restul se ocupa natura.

  • Hehe, in poza a doua ma astept sa inceapa copacii sa dea din radacini precum caracatita :). Ma distreaza stilul tau canadian, mai sarcastic – descopar o noua fata a lu’ meetsun :).

  • Vara asta am fost in Romania dupa mai multi ani si un bun amic cu care urcam muntii pe acolo mi-a vorbit despre blogul acesta al tau pentru care te felicit. Invatat cu Bucegii, Piatra Craiului si Fagarasul, venitul la Montreal poate fi o dezamagire. Daca pot sa-mi permit o recomandare este sa-ti scoti cit mai repede viza de State si acum ca ai si masina sa mergi in muntii din New-York, Vermont sau Maine. Fara a fi cu mult mai inalti, sunt in orice caz mai munti decit Orfort sau Tremblant. Si nu cu mult mai departe.

    • Multumesc de recomandare Leo, ne-am gandit si noi la viza, dar tot aman sa ma ocup. Sincer, mi-am dat seama ca nu altitudinea e cea care ma intereseaza, ci sentimentul de munte, de urcare si descoperire care aici e mult atenuat de potecile uneori prea cosmetizate…

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *