Moldoveanu. O zi bună pe Valea Rea

Unde, când, cine şi cum

locul: Munţii Făgăraş

data: sâmbătă, 25 august 2012

drumeţi pinguini: Cristi, Vali, Muha, Andrei şi Claudia, subsemnata

traseu:
– triunghi roşu de la stâna lui Burnei (~1300m) de pe Valea Rea prin Căldarea Valea Rea până la Portiţa Viştei (2310m)
– pe traseul de creastă bandă roşie BR spre Vârful Viştea Mare (2527m) şi apoi Moldoveanu (2544m)
– coborâre pe triunghi albastru TA plus TG şi CR pe Piciorul Moldoveanului
– intrare în Căldarea Galbena mult mai devreme decât ar fi intersecţia cu marcajul vechi de cruce albastră CA, marcaj pe care îl găsim în partea inferioară a căldării, mai jos de ultimul lac şi care iese chiar la stâna din valea Rea.

timpi: 8 ore din care stâna din Valea Rea-Moldoveanu 4 ore, restul de 4 ore fiind pe coborâre prin Căldarea Galbena

albumul foto: 25 august 2012, Moldoveanu prin Valea Rea

harta :

harta Fagaras - fragment - Moldoveanu prin Caldarea Valea Rea si coborare prin Caldarea Galbena

cu albastru forestierul de vreo 39 km de pe Valea Rea (punctele încercuite sunt intersecţiile delicate la care trebuie avut un pic grijă); cu mov traseul pe Moldoveanu care din pricină de orientarea mai mult pe verticală nu beneficiază de un desen mai amănunţit  (citiţi şi descrierea traseului de mai sus)

Povestea scrisă

De data asta plănuirea turei s-a făcut încă de pe marţi seara la clasica Pirahnie cu prelungirea termenului limită până vineri seară în funcţie de vreme şi altele ce-apar în viaţa omului. N-au apărut surprize aşa că Moldoveanu, aflat în plin sezon al vânătoarei de vârfuri pentru toate tipurile de picioare, mai avea încă cinci drumeţi înscrişi pe listă.

Duminică urma să plec într-o delegaţie (am început jurnalul aşteptând îmbarcarea), aşa că traseul trebuia să fie relativ scurt şi înscris în programul unei ture de o zi cu tot cu condusul spre casă. Astea fiind datele, plecarea în traseu de la Bâlea ieşea din calcul(un traseu pe care mi-l tot doresc, dar nu-i vine vremea), Valea Rea se preta perfect la doleanţele noastre, iar plecatul din Bucureşti de vinerea seara ne asigura că sâmbătă vom intra în traseu la o oră matinală care să nu dea emoţii programului de peste zi.

Valea Rea se află la capătul unui sinuos drum prin satele judeţului Argeş, Slatina din comuna Nucşoara fiind punctul terminus. Spun sinuos pentru că nici direcţia nu-i uşor de nimerit, iar şoselele sunt cele mai proaste din ţară pe care am putut merge, bonus lipsa iluminatului public ce noaptea a făcut din parcurgea satelor o adevărată provocare: căruţe nesemnalizate, vite, cai, copii, maşini parcate aiurea, camioane mari cu lemne trecând în viteză, toate într-o combinaţie perfectă de gropi, curbe, praguri şi deformări de asfalt pe care le sesizai abia când sărea maşina în sus.

Cum am ieşit din sat am tras dreapta în prima poieniţă în care Vali a observat o grămăjoară de lemnişoare şi crenguţe pentru că tare îşi mai dorea un foculeţ, mai ales că pe cel de la tura cu Negoiu îl amânasem. Foculeţul sau „plasma” e specialitatea Căpitanului şi pentru că-l asezonăm cu liniştea naturii, cu un jack plimbat armonios din mână în mână, dar şi cu o pastramă afumată de miel sau oaie, devine un moment tipic pinguinesc. De data asta ne-am „luptat” cu furnicile care vădit deranjate de vatra noastră s-au gândit să ne gâdile în felul lor şi nu s-au dus resemnate la culcare cum ne-am fi aşteptat; ne-a vizitat o vulpe tupeistă care nu ştia că-l avem pe Vintilă cu noi şi ne-am binecuvântat în final cu un vin curat liturgic adus de Muha. Adică iar ne-a fost bine pentru cine ştie vorba…

focul

foculeţul

Când somnul ne-a întins maxilarele, l-am potolit cam greu pe Vali din întreţinerea foculeţului, am asigurat vatra şi ne-am retras în vastele dormitoare: Cristi, Muha şi Vali în cort, eu cu Andrei în Jimny cel cu vedere la stele.

Pe la patru-cinci dimineaţa camionagii ne-au tras un claxon în timp ce mergeau la furat, pardon, defrişat, pardon adunat surcele legal. I-am înjurat până şi eu că tare greu mă poate trezi ceva când dorm. Trezirea pe bune s-a dat un pic mai târziu, pe la un 8, şi cum ne aşteptau vreo 39 de kilometri de forestier de munte, ne-am înghesuit toţi cinci în Jimny şi am lăsat-o pe Ţiţi singură în poieniţă. Drumul a fost tare lung, numa’ bun de ţinut prietenii aproape. La propriu.

Pentru cei care doresc să se aventureze să fie atenţi la zonele alea încercuite de mine pe hartă, durata e cam de 1h 30min – 2h cu o maşină nu prea joasă, drumul e în mare parte bun, cu vreo două-trei zone mai delicate însă nu de netrecut, dovadă că era şi un Matiz în parcarea de la stână.

Pe la un 10 fără un sfert ne pregăteam să luăm micul-dejun pe o buturugă, la capătul forestierului şi la începutul alpin al Văii Rele. În faţa noastră stâna, apoi firele văilor cum intrau în munte şi muntele care se termina undeva sus. Părea să avem parte de o vreme frumoasă, deşi eu care urmărisem prognoza aveam o frică nemărturisită în sân: ploaia de după prânz şi de care nu am spus prea multe nimănui decât după ce am fost sigură că nu ne plouă.

Valea Rea si stâna

la început de traseu: Valea Rea si stâna lui Burnei, la orizont ca o şa se vede de fapt pragul căldării Valea Rea, de-acolo în sus se va vedea Moldoveanu, Viştea Mare, Porţita Viştei

Fagaras, stana lui Burnei, Valea Rea

pinguinii trec pe lângă stână în formaţie ordonată 😀

Urcuşul a început cursiv, pe la umbra celor câţiva brăduţi şi cu dorul vânticelului rece de dimineaţă care acum lăsase loc unei călduri destul de pusă pe moleşeală. Prima parte e destul de solicitantă şi chiar cred că odată ce-ai urcat-o, restul traseului până pe Moldoveanu e floare la ureche (sau la bocanc).

Valea Rea, cascada

cascada vuieşte şi-mi terorizează setea 😀

Căldura şi setea (apa din bidon era caldă, iar zgomotul cascadei mă înseta şi mai rău cu senzaţia de rece ca gheaţa), dar şi linia orizontului ce părea că nu se mai apropie, au făcut ca victoria ajungerii în buza Căldării să merite din plin osteneala. Aici eu şi Andrei eram aşteptaţi de ceva vreme de pinguinii tolăniţi pe malul apei ( firavă, dar provoca tentanta cascadă de care v-am scris mai devreme), apă ce nu era nici prea rece şi nici prea curată, dar tot au băut pe săturate.

Fagaras, Căldarea Valea Rea

am ajuns în pragul Căldării Valea Rea – sus în centru dreapta e Moldoveanu şi Viştea

trupa fără fotograful Cristi (by Cristi)

După sedinţa foto am pornit cu spor la drum mai ales că Moldoveanu ne asista de sus, iar falsul-plat al potecii blânde ştergea amintirea urcuşului. Erau atâtea de văzut în jur încât parcă nici nu am băgat de seamă cum a trecut timpul: Moldoveanu şi Viştea plini de musafiri, Refugiul din Şaua Viştea, Portiţa Viştei unde afluentul drumeţilor de pe Valea Rea se unea cu afluentul de pe Valea Viştei şi cu cel de pe traseul de creastă, Lacul Valea Rea ca un triunghi aproape echilateral cu o mică plajă şi cu unii care-şi scăldau câinii (apropo! v-aţi gândit că poate mai ia lumea apă de pe acolo??! Sigur nu…)

Fagaras, Căldarea Valea Rea, Lacul Valea Rea

Lacul Valea Rea – un triunghi din care se scurge un fir de apa responsabil cu cascada de mai devreme si din care am baut si noi apa – in lac insa erau unii care isi scaldau cainii… deh, putina minte pusa la contributie din partea lor e o pretentie prea mare din partea mea…

din Portita Vistei vedere spre Valea Vistei

din Portita Vistei vedere spre Valea Vistei pe care am urcat cu Andrei anul trecut

Cu un ochi pe norii ce mai veneau din vreme în vreme şi cu un ochi pe Moldoveanu căci ne apropiam tot mai mult, m-am trezit în Portiţa Viştei unde am făcut pauză de Făgăraş, adică am mâncat ciocolăţică de-aia mică, delicioasă, de care rar m-am putut sătura. Cum puhoiul nu seca, am dat-o şi noi în sus pe ameninţătorul urcuş al Viştei Mari, dar cum ne-am prins la vorbă în trei cu Muha şi Andrei, am ajuns sus în vreo 15 minute.

urcarea pe Vistea Mare

urcarea pe Vistea Mare – lume multa, dar e de apreciat entuziasmul tuturor desi multi nu prea mai au puteri 😀

Refugiul Vistea, Saua Vistea, Portita Vistei

Refugiul Vistea, Saua Vistea, Portita Vistei

Fagaras, Vistea Mare

Andrei pe Vistea Mare

Traseul Viştea-Moldoveanu e scurt, frumos, măreţ, puţin expus (pe vreme rea, dar sunt cabluri şi lanţuri), dar şi emoţionant. Eu una aşa am simţit deşi îl făceam a doua oară. Chiar dacă era atâta lume printre care ne strecuram, chiar dacă discutam cu Andrei lucruri importante (da, atunci şi acolo ne-am găsit, ca un semn) simţeam cum inima mi se umple de emoţie şi fluturaşi, cum ochii mă încearcă cu nişte lacrimi de bucuria regăsirii şi cum muntele mă răsplătea din plin cu o zi frumoasă în care să-l pot vedea şi să nu-l mai pot uita…

panorama Fagaras de pe Vistea-Moldoveanu

o panorama mult dorita… in sfarsit Fagarasul isi deschide zarile si pentru mine

Caldarea Valea Rea

Caldarea Valea Rea

Vistea Mare

Vistea Mare ramane in urma

spre Moldoveanu

impreuna spre Moldoveanu (by Cristi)

Pe Moldoveanu lumea multă, dar loc pentru toţi, pentru poze, pentru stat şi cugetat căci inevitabil, Vârful acesta îţi dă o stare interioară, un freamăt, la care rezonezi preţ de câteva secunde numai ale tale. Evident că noi pinguinii ne-am făcut seria de poze şi ne-am bucurat de faptul că am mai reuşit o tură împreună, chiar şi aşa în formaţie restrânsă.

trupa: Cristi, Vali, Claudia, Andrei şi Muha

(by Cristi)

Cu inima grea am lăsat în urmă un vârf, un munte, o poveste, un destin. M-am rupt de el cu tălpile, dar nicidecum cu inima şi dacă există un motiv pentru care iubesc muntele e pentru că ceea ce simt acolo sus mă ridică deasupra oricărei ambiţii.

Cum nu eram foarte hotărâţi în privinţa traseului de coborâre pentru că Valea Rea o urcasem, iar despre acel traseu cruce albastră care apare jos la stână ştiam că nu e unul bine marcat, consultarea lui Vintilă cu unul dintre cei mulţi de pe vârf (care mai şi ştia cum stă treaba) ne-a făcut să alegem Piciorul Moldoveanului pe tricolorul celor trei marcaje TA, TG, CR ca mai apoi să coborâm prin Căldarea Galbenei (sincer nu ştiu dacă chiar aşa îi spune, dar toate cele patru lacuri se numesc Galbena… ) pe urmele marcajului CA.

coborand Moldoveanul

Fagaras, pe Piciorul Moldoveanului - marcaje tricolore

coborare abrupta pe Piciorul Moldoveanului – marcaje tricolore

flori de munte mov: toporas de stanca

un supravietuitor pitic, pitic al secetei

Vremea încă bună cu vânticel răcoros, privelişte superbă chiar dacă orizonturile se odihneau în pâclă, coborâre abruptă, dar totuşi coborâre şi fericirea că sunt acolo pe munte într-o zi de sâmbătă frumoasă în care oboseala de vineri şi tevatura de duminică păreau îndepărtate ca timp şi spaţiu şi însemnătate.

Coborâşul e destul de serios ceea ce l-a făcut pe Andrei bine să remarce că invers traseul e o adevărată provocare căreia sigur nu i-ar da curs (nu au fost exact astea cuvintele lui, dar aşa i-am tradus eu expresia chipului). După două serii de coborâri întrerupte de un plat al unei mici şei, am ajuns într-o şa mai mare unde TG se desparte şi face dreapta prin Căldarea Moldoveanului.

Noi am mers tot înainte înfruntând vitejeşte un urcuş ce-a stors din unii dintre noi un pic de vlagă. Un pic mai mult ar zice Andrei, dar să scrie RT dacă nu-i de-aceeaşi părere cu mine 😀 După ce-am răzbit până sus, ne-am trezit cu o ditamai căldarea la picioare. Nu vă gândiţi la vreun tuci, ci la una bucată vale largă şi adâncă, glaciară din născare, cu ceva lacuri într-ânsa, cu nedesluşite muchii ce se aruncau abrupt într-o vale şi mai adâncă – Valea Rea.

Fără să mai avem vreo răbdare de-a păstra marcajul culmii şi încerca să vedem cam pe unde ne-am intersecta crucea albastră, am început a coborâ în căldare pe o diagonală matematică. Cum ciobanii erau jos cu oile ne-am şi gândit că folosind ce ştim deja plus îndrumările ciobanilor şi timpul berechet de care dispuneam, sigur ajungem la destinaţie pe lumină şi fără prea multă bătăie de cap.

Ciobanul, cam răguşit, urla cât mai putea explicând unora din faţa noastră ce şi cum. Am urmat noi, ne-a zis şi nouă una alta, ba chiar şi vreo două în barbă “ce dracu, se vede hăzaşul, că doar nu-i ceaţă” (hăzaş sau ceva de genul a zis, cu sensul de făgaş), de unde se vede treaba că era cam nemulţumit cu funcţia de indicator pentru turiştii aventuraţi pe un aşa zis traseu marcat, dovadă că am o bănuială că şi răguşeala tot de la explicaţii i se trăgea. Ghinionul lui e că şi în urma noastră mai veneau unii…

Fagaras, Caldarea superioara a Galbenei

prin Caldarea superioara a Galbenei

(by Cristi)

Aveam să aflu acum cinci minute după o căutare pe google că lacurile cu pricina, dintre care pe hartă numai Lacul Galbena apare, sunt de fapt o întreagă familie numită corespunzător: Lacul Scărisoara Galbenă cel mai de sus, apoi L. Galbena II, Galbena III şi Galbena IV cel mai de jos, chiar din buza căldării şi a cărui apă naşte o lungă şi faină cascadă pe un versant abrupt cu jnepeni.

Ne-am strecurat noi printre pietre, râuşoare mlăştinoase, scurgeri aproape secate ale lacurilor şi prin locul numit Curmătura Pojarnei am dat şi de marcaj. Faza a fost destul de tare căci mă uitam în urmă şi încercam să înţeleg cam pe unde ar putea veni un traseu direct din creastă şi văd o gură rotunjită ca o şa între două lespezi de piatră şi le-o arăt şi celorlaţi tocmai pentru cât de perfectă ar fi fost ca trecere a taseului pe-acolo. Băieţii au observat în schimb ditamai momâia de pietre de sub nasul meu pe care era şi o cruce albastră abia vizibilă. Lucru în echipă, clar 🙂 sau ochelarii lăsaţi intenţionat la maşină.

fructe de munte: merişoare

fructe de munte: delicioase şi acrişoare merişoare

flori mov de munte: omag

un bondar la floarea proaspătă de omag

Lacul Galbena cel mai de jos, din el curge o frumoasă şi înaltă cascadă

rododendron cu flori trecute, flori proaspete sau abia înmugurite

rododendron cu flori trecute, flori proaspete sau abia înmugurite

rododendron şi merişoare

rododendron şi merişoare din aceeaşi fisură în stâncă (sunt plante diferite, dar oarecum asemănătoare ca frunze)

Valea Rea e încă departe jos, coborârea continuă deşi din creastă pare să se termine în fundul căldării

Indicaţie preţioasă: fără a părăsi căldarea, se merge cât mai în dreapta lacurilor, iar la întâlnirea perpendiculară a culmii cu jnepeni (inconfundabilă datorită verdeţii, se vede de sus) se caută traseul prin stânga ei, dar până în ea (practic nu se mai urcă nimic, ci se caută singurul loc de coborât după cum bine ne-a zis ciobanul).

Odată găsit marcajul ne-am mişcat şi mai lent căci dacă afinele ne opriseră până acum, aveau să fie şi mai multe şi mai mari ca pe orice traseu puţin umblat şi pe care nici ciobanii nu aduseseră oile. Eram încă foarte sus ca diferenţă de nivel, iar coborârea e continuă şi abruptă.

flori roz de munte: boboci de rododendron sau bujor de munte

boboci de rododendron sau bujor de munte

fructe de munte, subarbust: afin negru

afin negru – una din speciile întâlnite cu generozitate pe traseul mai puţin umblat de turişti

afine din belşug, ne oprim tot mai des să mâncăm (Muha e aici prinsă în faptă), traseul marcat CA va fi întâlnite în mica şeuţă de până în muchia cu jnepeni

e secetă, dar florile încă stăruie să trăiască chiar şi cele de stâncă

afin roşu – parcă mai gustoase deşi sunt mai mici ca celelalte

mâna mea cea vinovată de plăcere… (by Cristi)

joc de lumină din soare şi nori

nori şi soare în pragul căldării

Fagaras, Valea Rea dinspre Caldarea Galbenei

abia acum vedem Valea Rea – remarcăm linia dreaptă a vâlcelului din stânga

De la intrarea în pădure traseul e foarte bine marcat, poteca în serpentine scurte, abrupte, de mă luase ameţeala de atâta uitat la picioare şi schimbat direcţia când stânga când dreapta. Destul de lungă şi bucăţica asta de pădure.

După o spălare binevenită în Râul Doamnei căci pe seceta acestei veri gem potecile de praf, am amânat masa până după lungul drum forestier ce sigur avea să ne zgâlţâne o oră şi jumătate, un timp bun datorat lui Jimny în care iar ne-am comprimat toţi cinci. În drumul spre casă avea să ne prindă noaptea prin aceleaşi sate argeşene cu drumuri cu surprize şi iluminat lipsă însă le-am supravieţuit şi astfel am dus la capăt o evadare de-o zi până sus pe Moldoveanu şi înapoi cu atât mai mult cu cât tura percedentă fusese pe Negoiu (sau câtă planificare poate aduce neplanificarea).

Acum când scriu am încă sentimentul de mulţumire în mine de parcă tocmai am fost acolo sus încă o dată. Turele cu prietenii sunt de departe cele mai frumoase, turele în care nu planifici mare lucru, în care ai răbdare, în care pierzi timpul sau bălăureşti lipsit de stres, în care muntele se integrează şi el în gaşca ta legând-o şi mai mult. N-aş fi putut cere mai mult de la o asemenea zi şi chiar dacă ştiu că există mai mult şi se poate mai mult, eu încă mă mulţumesc cu ceea ce am şi sper să nu mă schimb niciodată.

Povestea în imagini

Cum sunt între o delegaţie şi fuga în concediul de câteva zile, după doar  o juma’ de noapte pe-acasă, jurnalul nu mai are timp pentru poze printre rânduri plasate şi explicate aşa cum fac de obicei. Droaia de poze o găsiţi aici: Moldoveanu prin Valea Rea, iar la întoarcere o să am cu siguranţă timp să fac totul aşa cum îmi place mie 😉

Update: pozele au fost adăugate 🙂

meet the sun @ Moldoveanu

până la viitoare drumeţii, aceeaşi mitsana cu gânduri bune şi zâmbet (by Cristi)

41 Comentarii

  • felicitari!imi place poza ta de pe varf.eu am coborat iarna pe Valea Rea,in 2010,si am dormit la stana,prima de sub golul alpin.drumurile de la Slatina sunt super-mega proaste,asa ca subscriu,dar cine stie,poate peste 20 de ani s-o gasi un primar mai omenos…

  • @Mike: concediul fuse si se duse, iar povestile inca nespuse 🙂

    @Ciprian: sarumana, chiar daca sunt “deja” a doua oara pe Moldoveanu, bucuria a fost la fel de mare si insemnatatea pe masura.

    Cat priveste drumurile noastre toate… rabdare si suspensii inalte!

  • buna,
    vrem sa facem si noi weekendul viitor acelasi traseu .. si voiam sa te intreb daca ai idee mai e cineva la stana .. sau in ce conditie se afla stana .. ma gandeam ca am putea campa in ea o noapte 🙂
    ms, o zi faina.

  • @Stefan: buna si bine-ai venit pe meetsun!

    Nu stiu daca in acest moment la stana mai sunt ciobanii, dar din cate stiu inca n-au coborat de pe munte – vremea e inca buna in ciuda ninsorii recente.
    Stiu insa ca langa stana, un pic mai jos de ea, e loc de cort si cred ca se poate ramane acolo, iar cum se merge cu masina pana la stana caratul cortului nu presupune o problema.
    De aratat, stana arata bine dar sansele sa fie goala sunt exact la limita 🙂

    Multa bafta si vreme frumoasa!

  • Salut,
    Sunt interesat si eu de drumetii.
    Cu putina sincronizare poate reusim sa parcurgem cateva trasee impreuna anul acesta.
    PS. Superbe poze

  • Salutare,
    Multumim pentru indicatiile detaliate ale traseului de intors. Datorita lor am mers la sigur, chiar si cand am pierdut crucea albastra care acum, (in august 2013) porneste bine catre caldare, dar se pierde pe parcurs) si, o regasim imediat cum depasesti ultimul lac.

    • @Alin: cu placere. E tare placut sa aud ca am fost de folos asa cum si altora mi-au fost mie la un moment dat.
      Altfel spus, multumesc de feedback si drumetii frumoase – sunt amintiri de pret pentru fiecare dintre noi!

  • Fain jurnal! Noi tot pandim un weekend bun sa ajungem din nou pe Moldoveanu pornind de pe valea rea, speram sa avem noroc in curand 🙂

    As incerca sa cobor tot pe varianta voastra, dar imi pare un pic greu de gasit, sper sa ne descurcam.

    Ah, cuvantul spus de cioban e “hăţaş”, înseamna potecă făcută de animale 🙂

    • Am “revazut” si eu jurnalul cu ocazia asta, intr-adevar e o zona tare frumoasa a Fagarasilor si daca ar fi sa revin as urca pe banda albastra si as cobora pe Valea Rea – e mai abrupt traseul cu albastru, dar se scutesc genunchii la coborare plus ca e si mai greu de ratat traseul la urcare avand mereu in fata tinta: Moldoveanu.

      De gasit, se gaseste (Alin in comentariul precedent scrie ca s-a descurcat), dar e musai si vreme buna – pe ceata sigur ar fi mai complicat.

      Cu poteca de animale ai dreptate, culmea e ca stiam si eu termenul, dar nu m-am gandit la el, o fi fost si din cauza accentului ciobanului, cine stie…

      • Aha, bun, mersi de sfat!
        Faza e ca eu am harta dimap din 2007, si nu-mi apare nicio cruce sau banda albastra. Singurul traseu care pleaca de la stana e triunghiul rosu.

        Ai cumva o alta harta pe care apare traseul asta?

      • Crucea asta albastra nu apare pe nici o harta, pe una veche din 87 am gasit o cruce rosie. CA insa exista:

        CA 1
        CA 2

        O sa-ti explic putin folosidu-ma de poza din primul link:

        – noi trebuia sa venim prin seuta evidenta din centrul imaginii, in schimb am venit pe plaiul din dreapta, trecand peste bolovanii aia (mai in dreapta nu se poate merge ca-i prapastie)
        – greseala a fost ca tot coborand pe culmea Moldoveanului am vazut marginea caldarii si unul dintre lacuri si-am zis “asta e” si practic am taiat-o in diagonala. Caldarea nu e chiar plata si e greu sa te orientezi in ea. Trebuia sa mai fi mers pe culme si abia apoi sa facem stanga in caldare, dar ne-a “speriat” de urcat inca un varf de pe firul culmii.

        Bune de orientare sunt insa si firisoarele de apa care negresit merg spre firul vaii comunicand intre lacuri. Ultimul lac se lasa cu cascada si cum nu se mai poate cobora atunci te tot deplasezi pe marginea prapastiei pana dai de o seuta cu jnepeni. Acolo e momaia pozata mai sus si tot acolo poteca oilor incepe sa fie evidenta. Numai sa fie ciobani la stana ca sa aiba cine plimba oile pe acolo.

    • Cu placere. O sa ramana aici si pentru viitorii doritori 🙂

      Eu cred ca-i mult mai usor de nimerit la urcare, probabil ca sunt si momai pe care noi le-am ratat pentru ca n-am venit pe unde trebuie, plus ca ideea e mult mai simpla: spre iesirea din caldare, spre culme pe unde oricum trece cel putin un alt traseu bine marcat de-altfel (nu mai stiu care e, ca de coborat coboara trei in rosu, galben si albastru, apoi se despart doua si unul ramane).

      Urcarea nu-i usoara mai ales in prima parte de la stana pana in pragul caldarii, dar si pe Valea Rea e de tras pe anumite portiuni, n-ai cum altfel sa castigi altitudinea.

      Alt avantaj al urcarii pe CA este ca daca se strica vremea brusc, coborarea o faci pe Valea Rea unde traseul bine marcat nu pune probleme.

      • Foarte interesant! Ma bucur mult ca ti-am gasit jurnalul!
        Mersi mult inca o data pentru toate indicatiile!
        Speram sa avem vreme buna si sa ne mearga planul! 🙂

    • Cu placere. Daa, am vazut si eu inscriptia aia de mana, acum e posibil ca vreun ”nefericit” sa aiba parte de 7 ore de urcare – deloc usoara sau putina, dar pe voi va stiu destul de antrenati 🙂
      In conditii meteo decente nu ar trebui sa se treaca de 5 ore cu tot cu pauze normale.

      • Mah acuma nici noi nu suntem speedy gonzales, chiar departe de asta, dar totusi parca 7 ore mi se parea enorm… 5 ore mai da 🙂

        Bine, acuma… noi o sa mergem cu un grup un pic mai maricel de prieteni, deci e posibil ca adevaratul timp sa fie undeva la mijloc… O sa ma mai gandesc ce abordare sa aleg ca sa fie bine.

        Mersi mult inca o data!

  • Buna, sambata sper sa ajungem si noi pe frumosul varf. Zi-mi si mie te rog, la ce ora ati fost inapoi la stana? Ati plecat pe la 10 parca, si ati revenit pe la…???
    Multam!

    • @Alina: de la 10 la 17 a tinut tura, am cautat ora in albumul cu poze si am gasit una fix de la masina lasata la cativa metri de stana.
      E drept ca noi am fost ”light” cum se spune, fara prea mult echipament, cu rucsaci mici, usori, ca de-o tura de-o zi.

      • Am albumul aproape, e usor de gasit raspunsul:
        – 3h30min Stana Valea Rea – Moldoveanu cu pauze cand si cand plus una mai mare in caldarea superioara a Vaii.

        – pe Moldoveanu am stat cam 30 minute

        – coborarea prin Caldarea Galbenei sa fi fost deci vreo 3 ore cu ceva pauze pe la afine 😀

        De luat in calcul si drumul pe forestier vreo 30 minute, am inteles ca anul trecut s-a mai reparat dupa ce am fost noi si ca in toamna era bun pentru cam orice fel de masina.

  • Buna, foarte de ajutor descrierile si frumos prezentata tura.
    Tin sa iti multumesc pentru ideea de traseu pe care am adoptat-o foarte repede, eu de obicei fiind adeptul neintoarcerii pe acelasi drum.
    M-am urnit impreuna cu inca doi temerari si am incercat sa repetam traseul vostru pe 28 septembrie.
    Plecati din Bucuresti la 5:30, am ajuns la stina la 9:30 si eram sus, dupa pauze lungi si dese, la 14:00. Drumul forestier e super OK, am observat si o Yaris la stina, deci…..no problem.
    Din pacate sus cam era zapada si de frica acelei coboriri din caldare si fara a sti ce ne asteapta acolo am evitat sa ne intoarcem pe la Galbena si am coborit tot pe valea Rea, traseu mai circulat.
    Maybe next time pe la Galbena. Oricum, locurile sint ireale, toti trei cind ne-am uitat la poze nu ne venea sa credem ce frumos a fost. Multumesc Claudia, succes Alexandra!

    • Ma bucura mult sa vad ca am fost de ajutor si chiar si faptul ca ati avut o tura frumoasa. Muntele e pentru toti, el singur e generos. De-am avea grija de el…

      Cu placere, sper sa se intoarca toamna sa mai prindeti cateva ture!

  • Am urcat pe Moldoveanu acum 2 ani pe la Galbena și tot pe acolo am și coborât. Doamne ce peisaje de vis! Felicitări pentru tură! 🙂

  • Salut, am citit jurnalul inainte, placut pozele si ne-am hotarat sa mergem, dar feedback-ul vine dupa ce am facut sambata traseul 🙂
    Foarte fain, merita din plin. Noi am spre Galbena am tinut drumul de culme pana in vf. Scarisoara Mica. De acolo se vede saua dintre jnepeni si o sageata indicatoare (se vede f bine albul pe fontul de verde). Din varf a facut cineva pe pietre cruce albastra cu spray,pana spre sa. Semnele sunt f dese, dar dispar spre ultima parte, fara probleme pt ca deja se stie directia.
    Numai bine,
    Andrei.

    • Hi hi, ce fain e sa primesti feedback, sa-ti spuna cineva cum mai sta treaba pe traseul cutare!
      Multumesc Andrei, chiar m-ai facut sa zambesc a multumire. O sa urmaresc sa vad cand apar pozele pe g+ 🙂

      • Saptamana asta cred ca apar 🙂
        Scuze pt greselile de scris, acum am observat, este Vf. Scarisoara Mica.
        O mica povestioara de pe vf. Moldoveanu daca tot te-am facut sa zambesti:
        Ne-am intalnit acolo cu Alexandra, colega din AMC. Am intrebat-o daca nu coboara cu noi pe Galbena ca am eu ceva GPS, ca sa nu se intoarca tot pe unde a venit. Ea a spus ca nu, dimineata le-a spus ciobanii ca sunt 2-3 ursi pe acolo. Cum a auzit asta Tedi a spus ca e clar, pe acolo coboram :)). Ne-au mai intrebat unii altii daca stim drumul, si la plecare cand ne uitam in urma erau cam 30 de persoane aliniate in spatele nostru :)). Iti dai seama ca n-am vazut coada de urs, numai niste urme frumoase care traversasera tot lacul.

      • 🙂 chiar faina povestioara, am vazut dupa accesarile pe blog ca multa lume s-a interesat de Galbena in vara asta.
        Eh, ursul e mai peste tot, isi vede de-ale lui mai ales daca nu-i miroase a oaie 😀

  • Super articol! Multumesc, ma bate si pe mine gandul pentru anul asta. Sper totusi sa fac rost de o masina mai “offroad”

  • Bogdan, mai offroad decat un Logan nici nu trebuie.
    Eu am vazut si un Yaris in 2013 cand am fost, drumul fiind practicabil pentru orice masina normala zic eu.

    • A, super! Sper ca si un seat leon, care a vazut multe hartoape (a ajuns el la Sarmizegetuza Regia si la Scarisoara inainte sa fie asfaltat, deci sper sa ma duca si pana la stana

  • Felicitari pentru fotografiile atent facute in punctele cheie ale traseului !!! Dar mai ales explicatiile despre drumul de intoarcere prin Galbena ….pe alte situri nu am gasit nimic …..Ce bine era daca descopeream acest site in urma cu 1 luna …..

  • Hei!
    Imi poate spune cineva cum se prezinta drumul dintre Slatina si Valea Rea?
    Este greu accesibil?

    • Un raspuns de pe grupul de facebook Nu sunt singur pe munte: https://www.facebook.com/groups/148798398549743/

      „Cu garda puțin mai sus merge fără să atingă, a mea e puțin înălțată cu kit de drumuri grele. Multe bălți erau, nenumărate, și un loc cu noroi mult datorită tăierilor de copaci. Sub noroi era piatră, dar preferabil de mers totuși în 1-a acolo. Cam a 2-a după baraj, și a treia până la el. În timpul săptămânii cred că e trafic forestier, camioane, utilaje. Preferabil de urcat în week-end sau foarte devreme dimineața.”

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *