Măgura Codlei în luna lui Cuptor

înălțimea Măgurii se mijește prin răritura crângului – un loc care îmi place tare mult

Mă simțeam pregătită pentru un traseu de drumeție cu ceva mai multă diferență de nivel decât cele parcurse până acum cu bebe, însă Măgura Codlei cu hei-rup-ul ei final și cu potecă – tobogan după ploaie, a venit totuși cam devreme. E un munte cu personalitate calcaros-humoasă, cu accente urzicos-virgine, zgârcit în priveliști, dar nu și la înclinația pantelor, însă cu ceva al lui, mai ales pentru iubitorii (și cunoscătorii) florei. Altfel, prima drumeție cu gașca extinsă, nu doar cea brașoveană, ca pe vremuri.

Duminică, 9 iulie 2017, Munții Perșani (Carpații de Curbură)
Drumeți Pinguini: Vali, Cristi, Muha, Andrei, Mike & Radu, Claudia & Miruna & Andrei
Traseu: Codlea – Poiana Maial – triunghi roșu, bandă albastră, punct albastru – Vf. Măgura Codlei (1292m) – triunghi roșu, punct albastru – Zona Maial (Codlea)
Date: 10km, 750m+, 5h cu pauze

Am mai fost pe Măgura Codlei într-un februarie – vă recomand jurnalul de atunci, Să schimbăm unghiul, Măgura Codlei, pentru imagini și impresii care să vă ajute în planificarea corectă a unei drumeții – însă memoria mi-a jucat pesemne feste de n-am avut nicio reținere să propun traseul prietenilor ca activitate scurtă de duminică, o alternativă la Postăvarul din dosul casei.

Fiind dușmanul declarat al can-can-ului, titlul are substrat informativ, negenerator de like-uri 😛 Măgura Codlei e genul de munte subestimat și pe care condițiile meteo îl pot transforma rapid dintr-o plimbare într-o aventură. Pe noi nu ne-a plouat, dar a fost suficient potopul din noaptea de sâmbătă ca să simțim aburul înăbușitor al pădurii în loc de răcoare și să ne luăm la trântă cu lutul potecii.

Nu mai încape vorbă că am fost tare entuziasmată să pornim la drum cu toții! Aproape să cred că ploaia ce a schimbat planurile de mtb pe drumeție, mi-a citit gândurile, dar nu, nu sunt atât de egoistă, ci norocoasă din când în când, ca tot omul.

Urcușul din Codlea are două etape: apropierea și asaltul. În prima te încălzești, mai urci, mai o curbă de nivel, mai sari un copac căzut, mai o frăguță de pe marginea potecii / drumului forestier. Zonele sunt umblate, nimic nu anunță sălbăticia muntelui. Și apoi vine asaltul! Orice traseu ai apuca, simți cum panta se înăsprește, cum tipul vegetației se schimbă, cum pietrișul aderent e înlocuit de calcarul alunecos. Unele trasee pot merge în serpentine, altele de-a dreptul, dar n-ai cum să urci Măgura în alt fel decât din greu. Iar dacă mai intră și arbuști spinoși în ecuație, apoi știi că o să te țină prietenii minte 🙂

Partea interactivă a început o dată cu intrarea pe punctul albastru sau traseul prieteniei cum i-am spus eu, având în vedere că plusul de siguranță, de echilibru, de ajutor a venit de la mâinile întinse ale prietenilor. N-am refuzat niciun ajutor, oricum eram ocupată și cu cea mică, să nu o zgârie vreo plantă, să nu aterizeze pe ea vreo insectă etc.

Cu bebe în sistem, mersul pe munte are noi provocări: nu mai am aceeași vizibilitate a potecii și trebuie să țin minte obstacolele cu doi-trei pași înainte, greu de pus mâinile și cățărat o stâncă, greu de sărit trunchiuri căzute sau de strecurat pe sub, atenție mare la crengi sau urzici ce ar putea să atingă copilul, atenție mare la coborâri să nu alunec (deși aici faptul că cel mic e pus în față îmi schimbă centrul de echilibru și devin mult mai stabilă), dar pe de altă parte sunt recunoscătoare celor care au inventat aceste sisteme și mă pot bucura de natură în stilul meu, cu copil cu tot, copil pe care oricum nu am cu cine să îl las acasă și căruia îi prinde bine plimbarea alături de părinți, cu atât mai mult pe munte.

Sus pe vârf, după poze și analizat munții vecini peste vârfuri de copaci, am făcut o mică pauză, apoi am descoperit că mai sunt și alte poienițe, unele chiar cu umbră și ne-am mutat acolo pentru un popas mai lung.

Pentru coborâre am ales traseul cu triunghi roșu, căci serpentinele sunt mult mai umblate, fără prea multă vegetație ierboasă și cu marcaj ceva mai recent decât fantomaticul, pe alocuri, punct albastru. N-a durat mult să ne-amintim de potopul din noaptea trecută, poteca alunecând destul de tare. Nu m-am bazat doar pe încălțările foarte aderente, ci am căscat ochii mari și-am fost atentă să n-o legăn pe Miruna mai mult decât are nevoie. Drept dovadă că am fost cuminte, a adormit și pe coborâre, nu doar pe urcare cum obișnuiește ea – când mama trage la deal, suflă greu și-i inima toboșar, bebe doarme 🙂

Am continuat apoi coborârea pe punct albastru pe un vâlcel întunecat și fără nimic special (doar cu sol pietros și aderent ce a pus capăt trântelor), însă cred că ne-ar fi plăcut mai mult traseul marcat cu banda albastră, pe o muchie paralelă cu vâlcelul. Ajung aproximativ în același loc, în zona de picnic Maial, unde grătarele te întâmpină nepăsător. Mărești pasul și treci voios mai departe, în timp ce printre coroanele lăsate ale copacilor zărești depresiunea Brașovului scăldată în lumina amiezii.

Și-aici am încălecat pe-o șa și v-am lăsat cu două-trei poze făcute cu telefonul, pentru a întregi impresiile.

Cărări cu soare, cum se urează, dar mai bine, cărări pe la umbră și poienițe cu soare! 😉

urcușul de încălzire pe triunghi albastru, triunghi roșu – forestier destul de circulat judecând după pet-urile de bere

interactivul și abruptul punct albastru, cu ceva cățărare, priveliști de pe stâncării înfipte în arbuști, floră din belșug și, pe final, strecurare printre lemne căzute și urzici

flori „grase” și frumoase pe sol calcaros, plus grota de sub vârf pe care unii au ratat-o de prea multe urzici 😀

pe vârful marcat cu o bornă și cam zgârcit în priveliști

uite, mami, o Campanula cât noi de mare!

2 Comentarii

  • Salutare, intreaga relatare ma face sa ma gandesc de mai multe ori daca sa incerc drumetii montane cu bebe asa mic, pentru mine si sotul meu, muntele reprezinta ceva aparte, locul unde ne revigoram insa, parca, vazand si citind acum, ne este un pic teama sa pornim la drum daca nu avem un grup cel putin asa organizat ca al dumneavoastra. Felicitari pentru incercare si o vara frumoasa!

    • Salut! Traseul acesta e într-adevăr mai greu, însă puteți începe cu plimbări ușoare cu dus-întors pe aceeași potecă. Cât despre grup, e mai bine la început să fiți singuri, poate veți avea nevoie de pauze dese (alăptat, schimbat etc.) și veți simți că incomodați dinamica grupului. Fiind doar voi vă veți putea găsi ritmul, relaxarea.
      Începeți cu drumeții în cea mai apropiată pădure sau deal sau primul traseu ce vă iese în cale în cea mai cunoscută stațiune etc., în felul acesta veți prinde curaj. Nu trebuie să faceți pauză de munte, dimpotrivă.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.