Măcinul alb

Macin-iarna-27_rw.jpg
Măcin iarna? De ce nu. Ninge și-n Măcin? Se pare că da. Cum arată zăpada la 467 de metri altitudine? Păi tot albă. Dar dacă ești un drumeț norocos, feerică!

2 ianuarie 2015.
Drumeți pinguini: Kya și Alois, Vio și Octavian, Raluca și Cristi, Muha, Em’, Claudia și Andrei.
Traseu: satul Greci (triunghi albastru, TA) – Valea Morsu – Șaua Țuțuiatu – Vârful Țuțuiatu (467m) – coborâre pe sub Vârful Ghinalțu, pe la baza carierelor – Greci. Album foto (Brăila inclusă).
Timp: 4h, zăpada între 20 – 70cm.

Macin-iarna-30_rw.jpg

trupa țuțuiată (~ cocoțată) pe Țuțuiatu

Doar vremea ne-ar fi putut împiedica ca după un revelion în Brăila să ne dezmorțim în Măcin, iar vremea poate avea niște toane spectaculoase uneori, mai ales când n-ai treabă sau, de fapt, când singura treabă e să-i urmărești reprezentația.

În drumul spre Brăila din ultima zi a lui 2014 am admirat cum fire de vânt revărsau râuri de zăpadă dintr-o parte a câmpiei în alta înțelegând poate pentru prima dată în viață că viscolul trebuie să fie o grozăvie în aceste locuri – eu crescând în zonă de deal am trăit mai mult versul coșbucian „afară ninge liniștit” și nu…

Crivățul din meazănoapte vâjâie prin vijelie,
Spulberând zăpada-n ceruri de pe deal, de pe câmpie.
Valuri albe trec în zare, se așază-n lung troian,
Ca nisipurile dese din pustiul african. (Viscolul, V. Alecsandri)

Braila-742.jpg

câmpia prietenoasă ne-ntinde covorașul… alb

Prin traducere liberă mesajul transmis de natură a fost ceva de genul „doar dacă eu vreau, ajungi și-n Măcin”. Iar eu voiam să ajung pentru a „bifa” urcatul pe munte la început de an, indiferent de ce munte ar fi fost vorba. Și s-a făcut întâi ianuarie după o noapte petrecută în familia pinguinilor, a trecut întâi ianuarie cu program de plimbat și alergat prin Brăila, pe seară ne-am reașezat la povești, dar ne-am culcat devreme căci a doua zi trebuia să fim pregătiți de Măcin.

Trecerea cu bacul n-a pus probleme, drumul spre orașul Măcin era acoperit de zăpadă dar practicabil, iar temperaturile păreau că s-au îmbunat considerabil față de ziua precedentă. Traseul propus de Kya pe Culmea Pricopanu a rămas pentru o dată viitoare căci drumul spre Mănăstirea Izvorul Tămăduirii (?) aștepta un tractor și nu Logan-urile noastre. Astfel că ne-a rămas ca plan B – Țuțuiatul, îndreptându-ne de-acum spre satul Greci.

Am răzbit prin sat (se urmează marcajul triunghi albastru) chiar dacă drumurile erau puțin deszăpezite și am parcat, nesperat de bine, chiar la ultima casă. Am început să urcăm pe o vreme închisă, calmă, cu un nor ce părea că acoperă de când lumea culmea golașă a Măcinului, culme ca o ridicătură cu țepi de sub crusta câmpiei. La o tură de genul ăsta cu gașca nu prea contează oricum vremea cât timp ne-auzim unii cu alții.

Macin-iarna-02_rw.jpg

loc de ne-alunecat

Macin-iarna-03_rw.jpg

după frigul de pe întâi ne lăsăm încinși de urcuș

Macin-iarna-04_rw.jpg

găsiți… iepurele!

Șerpuind printre șanțurile formate cel mai probabil de viituri, lătrați de câinii de la stână, ocupați cu rezolvatul anumitor nevoi (deloc simplu în lipsa copacilor), cu ochii după iepuri și sporovăind una-alta am ajuns la primul izvor. Încă se distingea locul, iar apa bună de băut – pentru cine s-a omenit cu apă în locul vișinatei luată pe post de încălzitor alături de cei cinci litri de ceai din termosuri – s-a băut și ceaiul, nu vă faceți griji, a prins bine la finalul turei.

Ca de obicei Em’ ne-a servit cu specialități din traista plimbăreață prin țări străine și după ce ne-a zăpăcit glicemia două zile la rând cu ciocolată de Germania, acum a trecut pe „turtă” energizantă de Madeira cu numele de serviciu sugerat de Vintilă, spre nemurire, „căcat de urs”. Altfel e vorba de bolo de mel de cana de Madeira, un desert tradițional din trestie de zahăr, asta ca să vedeți și voi la câte ne expunem noi pinguinii când pornim la drum.

După episodul cu ospățul altfel ne-am înfipt în coasta muntelui. Am ajuns din urmă un grup de drumeți, constănțeni veniți la muntele lor, și până în Șaua Țuțuiatu i-am lăsat să bată poteca prin zăpada de 30-50 cm deja. Că așa-i la munte iarna, dacă prinzi pe careva să-ți „bată urme” nu-l deranjezi cu depășitul. În șa am făcut un nou popas la Izvorul Italienilor alături de poveștile de pe vremea când pinguinii au pus umărul la refacerea lui.

Macin-Em-1_r.jpg

foto: Em

Macin-iarna-11_rw.jpg

gazdele noastre, Kya și Alois

Macin-iarna-15_rw.jpg

agitație mare în șa

Macin-iarna-16_rw.jpg

loc tainic de popas – adică de stat „la taină” cum spun oltenii

Drumul spre vârf ne rezerva parcă același nor îngândurat rezemat pe coroanele arborilor rari, pitici și strâmbi, o livadă de stejari, tei și alții (silvostepă pe numele ei) îmbrăcată în hainele țesute cu fir de chiciură pe fiecare ramură în parte. Ai zice că nu se pot întâmpla prea multe în Măcin când deodată…

Macin-iarna-19_rw.jpg

se arată soarele ca într-un joc de-a uite-l nu-i

Macin-iarna-23_rw.jpg

ședințele foto sunt tot mai dese, copăceii nu protestează

Macin-iarna-24_rw.jpg

și pe o astfel de chemare a soarelui dăm „asaltul” final al vârfului

Macin-iarna-25_rw.jpg

pe munte momentul risipirii norilor este mai mereu un spectacol al celor care urcă deasupra plafonului de nori și poate de aceea este unul destul de neașteptat în Măcin

Macin-iarna-28_rw.jpg

ba chiar se înseninează de-a binelea

O dată cu izbucnirea soarelui, Țuțuiatu și pădurea vrăjită aveau să devină terenul nostru de joacă, după o primă ghidușie posibilitățile devin nelimitate. Nici nu pot descrie ce s-a petrecut acolo (să zicem că mi-a trecut dorul de copilărie!), noroc cu fotografiile ce păstrează clipele frumoase și altfel decât amintirile tâmpe cu zâmbet larg și cădere în visare pe care nici că le mai poți explica adulților, iar copiii nu citesc pe aici ca să afle cât de legitim e jocul lor!

Macin-iarna-31_rw.jpg

doi pe un stâlp

Macin-CristiV-7_r.jpg

nu mi-a trebuit mult până să vreau să sar și eu! foto: Cristi

sarituri_r.jpg

sper că nu s-a afundat Măcinul un micron de la săriturile noastre

Macin-Em-2_r.jpg

de vreo trei-patru ori am sărit și-i tare puțin 🙂

De obicei acesta e momentul turei când ești complet mulțumit de cele văzute și întâmplate. Nu cred că greșesc când presupun că nimeni nu se aștepta să fie și mai frumos decât era deja. În starea asta ne-a surprins norul ce se revărsa ca o cascadă de undeva de deasupra Vârfului Ghinalțu ca venind de după o culme imaginară, spectacolul de acest fel al norilor fiind frecvent în munții înalți – noi am prins locuri în rândul din față. Parcă știa Măcinul că jinduisem la o primă tură a lui 2015 pe munte și mi-a arătat cât e el de munte. Asta în timp ce înotam prin zăpadă până la genunchi sau până la brâu – fiecare după cum îi pășea norocul.

Nu știu ce m-aș face de n-ar fi fost inventată fotografia…

Macin-iarna-33_rw.jpg

coborâm spre carieră

Macin-iarna-35_rw.jpg

spectacol

claudia-andrei_r.jpg

„A pupat ăsta fata… până când i-a aburit ochelarii… însă acum ea este mulțumită și se hotărăște să îl ia acasă 😀 ” Text & foto: Cristi

Macin-iarna-37_rw.jpg

Vio și Em

Macin-iarna-39_rw.jpg

se dau norii de-a dura și unii dintre noi de-a… tura

Macin-iarna-40_rw.jpg

cuvintele ar descrie biete clișee de poveste…

Macin-iarna-41_rw.jpg

…mai ales când ne pierdem pentru o clipă în nor

Macin-iarna-44_rw.jpg

aș fi putut numi această postare „Copacii goi ai Măcinului”

Macin-iarna-45_rw.jpg

dacă n-ai știi, ai bănui din ce munte e??!

Macin-iarna-46_rw.jpg

o fi ea zăpada mare, dar avantajul principal e că poți coborî pe aproape oriunde

Macin-iarna-48_rw.jpg

din dreptul fostei cariere am „tăiat-o” tot la vale de-a dreptul; se vedea satul Greci

Macin-iarna-49_rw.jpg

cei cu pantaloni impermeabili (ah! ce ciudă pe mine că eram în colanți!) și cu funduri de pus la bătaie au încercat și alte metode – Em și Andrei

Macin-iarna-50_rw.jpg

urmați în mare viteză de Alois 🙂

Macin-iarna-51_rw.jpg

mai jos ne-am întâlnit oarecum cu oile

Macin-iarna-53_rw.jpg

zâmbetele prietenilor sunt cea mai bună terapie

Macin-iarna-54_rw.jpg

săniuș regulamentar, ca la carte, nu-i aia sanie dacă nu aleargă și-un cățel după ea!

Macin-iarna-55_rw.jpg

Muha și Octavian

Ce-mi lasă în urmă această scurtă drumeție în Măcin este surpriza, răsplata ei, lecția că o tură frumoasă nu înseamnă o altitudine mare sau un timp îndelungat petrecut pe munte ci doar să fii omul potrivit la locul potrivit. Am ajuns să cred că simplul umblat de colo-colo te expune frumuseții din jur, iar România are destule ingrediente ca să fii mereu surprins. În plus, România îmi are prietenii fără de care n-aș trăi multe din aceste zile memorabile.

Ca de pildă apusul de soare peste Dunăre prins pe bac la întoarcerea în Brăila, spectaculos apus, total neplanificat!

IMG_1102_rw.jpg

Și încheiere. Albă încheiere.
– De pus gândurilor tapet.
– Șșșș…

cover-cont-rw.jpg

 

17 Comentarii

  • Frumoase momente alaturi de prieteni, frumoase peisaje de iarna. Mi s-a facut dor de munte si de zapada, mai ales ca pana in prezent iarna asta n-am avut parte de ea :(. De fapt nu stiu de ce mai sper, aici oricum nu ninge niciodata :)). Sper sa ajung si eu pe poteci de munte prin februarie.

  • Buna. Foarte frumoasa descrierea si pozele! Dar sa stii ca Macin este oras si nu sat 🙂
    Zapezile in zona sunt foarte mari, nu este o minune ca a nins in aceasta iarna. Eu m-am nascut acolo si am prins zapezi de cel putin 2 metri, iar parintii mei au prins zapezi de 5 metri.

    • Multumesc mult de corectura Adi, am avut un mic dubiu, dar uite ca am avut si lene sa caut pe google.
      Eu aveam impresia ca ninge rar si nu prea mult, insa sunt aproape convinsa ca rareori ninge linistit 😀

  • Ninsori ca la Macin nu am prins niciodata in Bucuresti 🙂
    Poate vei avea placerea sa vii si la vara sa cutreieri muntii calare pe cal, se organizeaza asa ceva.

    • Cam asa se intampla tot timpul, ce e inedit pentru „musafiri” e normal pentru oamenii locului.
      Am fost primavara-vara in Macin de vreo trei ori pana acum, pe cal nu si sigur mi-ar placea. In aprilie as vrea sa ajung pe Culmea Pricopanu daca s-or aseza lucrurile.

  • De bun augur noul an! Pare promitator mai ales ca a scos fara zgarcenie din tolba-i atatea frumuseti. Cred ca e prima oara cand vad poze cu Macinul iarna, si doamne ce poze! Iti doresc un 2015 pe masura inceputului sau 🙂

    • Si anul trecut a inceput cu alergare si munte, chiar 4 zile de munte. Nu stiu daca sa ma iau dupa „semnele” de genul asta, insa ma pot ghida dupa „ce-i in mana nu-i minciuna” 🙂

  • Este frumos si pe Culmea Pricopanului, poti face si plimbare cu parapanta sau aeroplan (daca ai). De asemenea mai poti face o degustare de vinuri si de mancare traditionala la crama. Se gasesc activitati, timp sa ai 🙂

  • Ma mandresc ca m-am nascut in Macin si ma bucur ca lumea a inceput sa aprecieze zona noastra la adevarata ei valoare. Si mai mult de atat mi se pare normal ca tot romanul sa stie ca in Romania exista cei mai vechi munti din Europa 🙂
    Va las un link util: https://www.youtube.com/watch?v=nLjbQiTGjZ4
    Vizionare placuta pt cei ce vor sa castige o ora din viata lor, privind un documentar mai mult decat interesant.
    Pt Claudia “La multi ani” pe 2015 si sa na incanti in continuare cu povestiri si poze de senzatie!

  • Un Macin ca asta nu am mai vazut niciodata. Si ma bucur sincer ca ati trecut in nou an pinguineste (adica impreuna si cu zapada). Faine, foarte faine multe din pozele din jurnal.

  • @Mihaela: ba nu, stalpul ne-a luat mintile 🙂
    @arakelian: plimbare placuta! 😉
    @Lucian: asta a fost si senzatia mea ca Macinul a „aratat” a munte mai mult decat in oricare alta data.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *